Mijlocitoarea

Capitolul XXIX - Declan

Declan

Spre marea mea surpriză, nu este deloc ciudat să fiu cu Alyssa. Am crezut că va fi ciudat după povestea ei şi realizarea mea sau cel puţin eu m-aş fi purtat ciudat în prezenţa sa. Asta este complet o nouă situaţie pentru mine, până la urmă. Cum ar trebui să mă comport cu o fată care îmi este amică, dar de la care îmi doresc mult mai multe? Sau, la fel de bizar, o Alyssa fără secrete? Dar nu este atât de diferit. Mai sunt încă lucruri despre care Alyssa nu vrea să vorbească, momente în care parcă ascunde ceva şi curiozitatea mea creşte. Noi încă mai râdem şi ne persiflăm şi agasăm şi certăm la fel de mult, iar ripostele mele nu au devenit mai slabe către ea, mulţumesc lui Dumnezeu.

Cu excepţia faptului că acum, am o mai ascuţită conştientizare a ei, ce face sau ce spune sau cum arată - sau asta întotdeauna a fost acolo? Şi există aceste momente, apărând din senin ca un bliţ de fulger, când face sau spune ceva şi eu nu sunt capabil să îi răspund din cauză că sunt copleşit de, ei bine, ea.

Dar de obicei, este la fel cum era înainte ca Mann să strice totul, doar cu o relaţie mai strânsă, ca acum cum stăm într-o linişte uşoară în timp ce conduc. Ştiind acum ce i s-a întâmplat, sunt uluit că are curajul de a se urca într-o maşină, dar până la urmă, laşitatea nu a fost niciodată unul dintre punctele sale slabe. Aceasta a avut curajul să îmi vorbească aşa cum nimeni nu a mai făcut-o până acum.

- Deci, sparg liniştea, încercând să par obişnuit chiar dacă întrebarea nu este în mod implicit. Hei, nu este vina mea că este o bună modalitate de a distruge tăcerea! Faci ceva weekend-ul viitor? Cel de după examene?

Se întoarce să se uite la mine, vântul biciuindu-i părul în jurul chipului său ca un fel de nor. Îmi fixez ochii cu fermitate pe drumul din faţa noastră, dar îmi pot da seama că înţelege perfect implicaţiile întrebării mele. Desigur că o face, câteodată jur că poate citi gândurile.

- Nimic din câte ştiu eu, răspunde, lovindu-şi uşor bărbia cu un deget lung şi elegant care inconştient atrage atenţia către liniile delicate ale gâtului. Mă gândesc să mă duc la dojo cândva. De ce?

- Ei bine, este chestia asta, o informez înainte să mă gândesc.

Uau, asta nu a sunat deloc stupid. Sunt nevoit să îmi ascund tresărirea, în timp ce un zâmbet apare pe faţa ei. Nu aş fi putut să fac o pasiune pentru o fată care respectă lipsa momentană de judecată, nu-i aşa? Desigur, atunci probabil nu aş fi plăcut-o în primul rând...

- Nu mai spune, tărăgănează, toată plină de incredulitate sarcastică.

Aleg împotriva reacţiei de a-mi da ochii peste cap, menţinându-mi în schimb faţada mea vag dispreţuitor de stoică. Este destul de evident că mă îndrept undeva cu acest subiect.

- Părinţii mei dau o petrecere, o recepţie pentru un grup de clienţi de-ai lor şi parteneri şi colegi şi alte persoane importante.

Îi explic tolerant, uitându-mă la ea din colţul ochiului, în timp ce ne oprim la un semafor. Îşi ridică sprâncenele, îndemnându-mă să elaborez.

- Iar eu trebuie să mă duc, deoarece ei simt nevoia să îl afişeze pe fiul lor cel mai mare, continui.

Dacă ascult cu atenţie, poate aş auzi ceva din amărăciunea pe care am îngropat-o atât de adânc cu foarte mult timp în urmă. Din privirea pătrunzătoare şi bruscă pe care mi-o aruncă Alyssa, deduc că într-adevăr a ascultat atât de atentă. Dar nu poţi ştii niciodată cu aceasta.

- Şi sunt nevoit să aduc o parteneră sau cineva cu mari ambiţii va încerca să facă pe misita.

Are o mică zvâcnire, aproape nervoasă, dar o ascunde rapid râzând.