Capitolul XX - Declan

10.5K 881 13
                                    

Va avertizez de pe acum ca aceasta parte nu este editata. Initial nici nu aveam de gand sa postez nimic pentru ca de cateva zile am racit si ma simt extraordinar de rau, deci nu am avut dispozitia necesara de a corecta sau trascrie ceva zilele astea. Asa ca nu ma criticati prea tare cand veti da de o groaza de greseli:P Nu ma supar daca mi le arata-ti ;)

PS: Cum aceasta poveste nu mai are decat vreo 18 capitole si am terminat de postat o alta poveste de-a mea, m-am decis sa incep sa postez o alta poveste care este aproape terminata. Puteti sa o cititi si sa imi spuneti ce credeti aici: http://www.wattpad.com/story/30871390-m%C3%A2na-omului-mort 

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Declan

Dacă ar fi fost o altă familie, cina ar fi fost mai mult decât bizară. Indiferent de câte politeţuri au fost rostite, Trey şi cu mine distrugem dinamica familiei pe care cei din familia Tramell o au, cu siguranţă, chiar dacă este „mama şi George” în loc de „mama şi tata” - sau tata şi Alana pentru Nicholas. Dar domnul Tramell-spune-mi-George şi doamna-Devereaux? - Tramell-dar-spune-mi-Alana sunt diferiţi de oricare adulţi pe care i-am întâlnit şi chiar şi domnul Tramell este diferit acasă decât atunci când l-am văzut la petrecerile formale date de părinţii mei. Ei ne acceptă cu adevărat, tratându-ne ca o parte a familiei atât cât pot. Doamna Tramell l-a fermecat pe Trey să iasă din timiditatea sa şi este pe drumul cel bun în a-i flata confidenţele afară din el cu aceeaşi îndemânare pe care fata ei mi-a arătat-o vreodată, până când am terminat primul fel, iar cumva domnul Tramell m-a captivat pe mine şi pe Nic într-o conversaţie care mă face să vorbesc aşa cum nu am mai făcut-o de ani de zile. Alyssa doar priveşte ambele conversaţii cu o fericire obişnuită care are doar o idee de îngâmfare justificată. Am văzut-o atât de nerezervat de bucuroasă atât de des pe cât am văzut-o îmbrăţişând pe cineva – cu adevărat, asta este o casă a minunilor.

Alyssa se ridică de pe scaun şi începe să ia farfuriile goale - am decimat mâncarea pe care, aşa cum a ţinut domnul Tramell să mă informeze mândru şi am auzit cu şoc ţipător, doamna Tramell a făcut-o. Îngheţ în indecizie, pe jumătate ridicându-mă de pe scaun. Nu pare corect să o las pe Alyssa să facă toată munca, dar serios, curăţând farfuriile? Cunosc eticheta a o şuta de situaţii, am avut-o forată în mintea mea de când am putut vorbi, dar asta nu a fost în planul de lecţie. James sau unul dintre ceilalţi servitorii strâng întotdeauna; niciodată nu mi-a trecut prin minte că ar putea fi altfel.

Doamna Tramell trebuie să fi observat dilema mea, deoarece dă din cap în semn negativ.

- Nu, nu, tu eşti oaspetele, mă asigură. Nu trebuie să ajuţi.

Mă aşez neliniştit înapoi în scaunul meu. Dacă tot am deranjat această familie perfectă, mă simt de parcă trebuie să fac ceva să ajut. Conversaţia mea şovăie în timp ce stau inconfortabil şi o privesc pe Alyssa cum eficient curăţă masa şi dispare pe o uşă care presupun că duce la bucătărie.

Din prima secundă în care aceasta dispare, mama să îşi întoarce ochii de un verde briliant spre mine. Faţa ei nu prea îi seamă: părul scurt al doamnei Tramell este la fel de blond ca a lui Trey, este mai înaltă, iar trăsăturile sale tind spre delicate, în timp ce ale lui Alyssa sunt la fel de tari ca a oricărui prădător, iar aceasta zâmbeşte acolo unde fica ei ar sta enigmatică. Dar ele au aceiaşi intenşi, pătrunzători ochi care pot vedea sub suprafaţa oricui, inclusiv a mea.

- Deci, întreabă, aplecându-se înainte şi odihnindu-şi bărbia pe o mână delicată. De unde o cunoşti pe Alyssa? Ştiu că tu şi Nicholas sunteţi prieteni de ceva vreme, dar Alyssa a fost cea care te-a invitat.

MijlocitoareaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum