— Hai să vorbim ceva, șateno! femeia din fața mea mă apucase de încheietura mâinii, trăgându-mă după ea în baia de la parter. Ne aflam în casa brunetului, încercând să avem o seară ca între prieteni alături se Jane și Carl. Da, Carl încă vorbea cu Valentino și ceva îmi spunea că mexicanul ținea prea mult la el ca să dea atât de ușor cu șutul unei prietenii vechi.
— Ce s-a întâmplat, Jane? am întrebat-o contrariată de atitudinea ei atât de pornită împotriva mea. Venise de cinci minute, însă în tot acest timp tot ce făcuse a fost să mă judece din priviri.
— Ce se întâmplă între tine și minunatul de Valentino? Hm? Nu mai dați niciunul vreun semn de viață. Ăsta nici nu mai iese cu mine în club, iar tu... tu nu mai ieși din casă de săptămâni bune, îmi reproșase într-un interval de câteva zeci de secunde. Se sprijinise de blatul în care era integrată chiuveta probabil așteptând răspunsuri de la mine. Plus că am auzit că vrei să pleci din oraș, astea-s doar niște bârfe aiurite, nu-i așa? bruneta focoasă din fața mea mă certa așa cum nu o făcuse nici mama până acum.
— Am trecut printr-o perioadă mai ciudată a relației, dar suntem foarte bine acum, am asigurat-o cu un mic zâmbet pe buze. Și nu, nu plec definitiv din oraș! am încercat să-i confirm spusele, dar să îndulcesc cumva situația. Știam că Jane era în stare să țipe la mine și nu voiam să stric seara asta, aveam noroc că băieții erau în bucătărie și că erau probabil ocupați să gătească pastele delicioase pe care ni le-au promis.
— Mă gândeam că nu-l mai ierți după seara aia în club, să știi că nu am uitat că ai o datorie față de mine, îmi făcuse din ochi în timp ce eu zâmbisem puțin. De ce vrei să-i rupi inima băiatului ăsta? Aici nu puteai să ai un loc de mâncat decent ori e orgoliul tău în joc? întrebările ei mă bulversau din nou și mă simțeam puțin luată la puricat. Erau strict alegerile mele, deși înțelegeam că așa erau prietenii lui Valentino, viața lui era și viața lor.
— Vreau să câștig bani și să ducem o viață mai bună, mi-am explicat alegere, obținând din partea brunetei un râs pur ironic. Ce? am privit-o nedumerită, simțindu-mă oarecum luată la mișto de prietena lui Valentino.
— Nu știu dacă te voi răni spunând asta, însă puteai să faci bani și rămânând alături de el. Să știi că dacă îl faci să sufere, o să te fac să te muți aici cu forța, m-a certat analizatoare. O să mă încred în spusele tale și o să sper că nu ai alte interese pe care să le scuzi mai târziu cu plecarea ta, mă judeca la greu și eu nu știam cum să îi iau cuvintele în așa fel încât să nu încep să mă agit și să fac în așa fel încât să pară că există cu adevărat alte interese. Dacă ar fi existat, eu și Valentino nu am mai fi fost de mult împreună. Îmi știam prea bine caracterul și clar nu eram persoana care să-și complice viața cu o relație pe care să o destrame mai târziu.
Țineam la Valentino și mi-aș fi dorit ca persoanele din jurul meu să vadă asta, simțeam că Jane mă vedea ca pe o persoană care-și urmărește doar interesele și atât, ceea ce nu era adevărat. Îl iubeam mult pe Valentino și luptam cât mă ținea inima pentru el, drept urmare eram aici și ne aflam în acest stadiu al relației.
—Ce-i pe degetul tău, Madena? privirea jucăușă a lui Jane m-a făcut să-mi acopăr degetul subtil. Hm? fusese curioasă să afle în timp ce eu simțeam că voiam să fug de acolo. A făcut brunetul vreun gest nebun? rânjetul de pe buzele ei aproape că mă obliga să mă dau bătută și să îi arăt, dar mai apoi mă gândeam la Valentino. Poate nu era momentul să îi las pe ceilalți să știe.
— Ce să fie? am întrebat-o cu o naivitate mai mult decât falsă. Bruneta îmi apucase mâna în a ei și își plecase privirea direct spre inelul finuț care îmi înconjura degetul inelar.
— Hai, nu te mai sfii atât. Valentino mi-a spus de acum câteva zile că ar vrea să te ceară, însă nu știa exact dacă era momentul potrivit, superioritatea pe care o emana cât îmi povestea toate astea nu-mi plăcea. Trebuia să fiu sinceră, Jane avea momente în care se purta foarte frumos cu mine și momente în care nu contenea să nu mă ironizeze și să mă facă să mă simt prost.
Poate că aș fi preferat ca Valentino să se gândească la momentul acesta fără să mai ceară sfatul prietenilor lui, dar până la urmă cine eram eu să am atâtea pretenții. Probabil avea nevoie de sfatul cuiva apropiat și Jane era la momentul actual cea mai apropiată de el.
— Da, Valentino m-a cerut aseară! am recunoscut cu un zâmbet pe buze pe care nu l-am putut ascunde. Mă așteptam să-mi spună ceva, să reacționeze cumva, însă m-am trezit cărată după ea înapoi în livingul de unde plecasem acum câteva momente. Ce voia bruneta să facă? Nu înțelegeam.
— Vezi asta? se oprise în dreptul lui Carl care se chinuia să taie niște roșii pentru o salată. Îmi venea să îmi acopăr fața cu ceva la gândul că Jane voia să îi arate lui Carl că brunetul m-a cerut în căsătorie. Valentino a cerut-o în sfârșit, cred că e cazul să ne pregătim să fim domnișoară și cavaler de onoare.
— Ce? brunetul zâmbise larg, deși puteam să văd că nu era chiar zâmbetul lui natural. Știam. Nu era ușor să primească o astfel de veste, dar se chinuia să nu arate că era afectat. Felicitări, șateno! mă îmbrățișase fără să mă atingă cu palmele, căci mâinile îi erau murdare.
Nu mi-am putut abține zâmbetul care îmi stătea pe marginea buzelor în timp ce mă despărțeam din îmbrățișarea călduroasă a lui Carl.
— Brunerul ăsta timid ne-o ia înainte, fă ceva, Carl! Jane glumise cu dragul de Carl și momentul nostru de veselie fusese întrerupt de Valentino care se întorcea de la cumpărături. Ne lipseau destul de multe și Jane avea poftă de înghețată așa că brunetul s-a găsit să ne facă pe plac tuturor și s-a oferit să meargă de unul singur la cumpărături.
I-am aruncat un zâmbet scurt, venind în întâmpinarea lui. M-am oferit să-l ajut cu sacoșele, însă singurul lucru pe care l-am primit de la el a fost un sărut cast și apăsat pe buze.
L-am privit din urmă cum renunță la jacheta din piele și dupa care se îndreaptă spre bucătărie pentru a întinde pe masă tot ce comandase Jane și restul de alimente de care mai era nevoie pentru paste și pentru salată.
— Văd că nouă nu ne spui că vrei să te pui și tu la casa ta, Carl glumise cu Valentino și îmi închipuisem un fel de tensiune între cei doi. Speram să nu avem parte de vreun fel de discuție contradictorie între cei doi, nu-mi doream așa ceva. Felicitări, Carl își spălase mâinile, îmbrățișându-l călduros pe brunet. Fusese atât de bine să îi văd pe amândoi îmbrățișați și liniștiti, ar fi fost grozav dacă Valentino ar fi conștientizat acum cât de mult suferea Carl și de cât de mult își dorea acesta să se abțină de la a-l face pe Valentino să se simtă incomod.
Carl chiar merita titlul de cel mai bun prieten, deși avea sentimente și predilecții pentru anumite persoane și anumite lucruri. Acesta se gândea mai întâi la cum se simt cei din jurul lui și mai apoi la el. Era un lucru de admirat și mi-aș fi dorit să-l văd fericit alături de o fată care să-l merite.
— Abia m-am acomodat eu cu ideea, glumise cu ei și astfel livingul brunetului se umpluse de zâmbete și de fericire. Mă bucuram mult să simt atâta voie bună atunci când eram toți împreună. Momentele de genul acesta erau foarte rare.
— Tu de ce stai acolo? Jane venise spre mine și mă forțase să mă alătur lor. Hai să-ți privim viitorul soț cum îți gătește, făcuse mișto de Valentino și mă trase după ea spre canapea.
Cei doi bărbați din fața noastră au râs stânjeniți și s-au apucat de treabă în timp ce noi ne rezumam la a ne amuza de felul stângaci de a se mișca în bucătărie pe care îl aveau amândoi.
— O să pierzi momentele astea, Madena! vocea brunetei mă trezea la viață și îmi aducea aminte încă o dată cât de mult avea să îmi lipsească viața din orășelul acesta mic și plictisitor.
— O să le duc lipsa cu siguranță, am fost de acord cu Jane în timp ce-mi lăsam gândurile să preia controlul asupra mea. Îmi priveam sufletul pereche, chinuindu-se să deschidă un borcan cu sos de roșii și aruncând din când în când zâmbete amuzate înspre noi.
A durat o veșnicie până când băieții au pus masa, deși Jane a avut grijă să mă țină mai tot timpul ocupată. Mă forțase să fac câteva poze cu ea și o postase fix pe cea în care arătam cel mai aiurea, Jane era ca de obicei o altfel de prietenă, posta doar ce era ok pentru ea și nu pentru cei din jurul ei.
I-am ajutat pe cei doi cu băieți să pună masa în grădina din spatele casei și după câteva minute în care Jane mă certase pentru felul în care am așezat tacâmurile ne-am hotărât că era cazul să mâncăm.
Jane luase o gură din pastele pregătite de cei doi băieți cu reticență, iar eu am urmat-o, așteptând să dau de un gust nu tocmai plăcut, însă spre surprinderea băieților, pastele aveau un gust foarte bun și noi nu am putut să ne ascunde reacțiile.
— Sunt mândră de voi, am exclamat apucându-mă de mâncat serios. Carl zâmbise mândru în timp ce Valentino nu părea prea mișcat de complimentele noastre, însemna că se aștepta la astfel de laude.
— Lăsând bucătăreala deoparte, voi doi îmi sunteți datori cu o ieșire în club. Trebuie s-o facem oricum până pleacă Madena, nu o să mai fire chiar atât de distractiv fără ea, Jane planifica următoarea escapadă cu o veselie pe chip care nu mă făcea să mă simt prost pentru plecarea mea. Valentino își sprijinise spatele de scaun, iar Carl se arătase foarte inconfortabil cu privire la faptul că prietena lui a adus în atenție faptul că eu aveam să plec.
— Chiar trebuie să ieșim în club? Valentino o tachinase și bruneta nu fusese prea încântată de chestia asta.
— După ce te căsătorești și o să fi nevoit să te focusezi în jurul Madenei o să duci dorul ieșirilor noastre, Jane se răstise la el și brunetul continuase să mănânce, făcându-i în ciudă.
— Bine, ieșim numai să taci! Valentino îi închisese gura brunetei, făcându-ne pe mine și pe Carl să râdem amuzați. Jane făcuse un dans al fericirii și îl strânsese pe Valentino la pieptul ei de fericire.
— Nici nu ai idee cât de greu îi poți scoate pe ăștia doi din casă, făcuse ea mișto pe seama celor doi după care revenise la termina pastele. I-am zâmbit ușor forțat, simțind cum o urmă de nostalgie mi se strecoară în piept. Nu-mi doream să încep să mă simt așa încă de pe acum, însă eram conștientă că nu-mi puteam controla chiar atât de bine stările de spirit.
— Mă scuzați puțin, am vorbit răgușită în timp ce m-am ridicat de la masă. Aveam nevoie să rămân puțin singură ca să mă pot încuraja de una singură și să revin cu o atitudine mai pozitivă și care să nu nască incertitudini în interiorul lor.
Mi-au zâmbit toți în timp ce m-am ridicat de la masă și chiar dacă nu îmi arătau că în sinea lor simțeau că nu mă simt extraordinar. Ok, Madena. Nu ai de ce să te simți așa, mai ales acum când ești înconjurată de oamenii cei mai apropiați.
Odată ce am ajuns dincolo de ușa băii, am luat o gură zdravănă de aer și în timp ce mă priveam în oglindă îmi tot spuneam că trebuia să mă calmez și să mă abțin de la a mă întrista atât de tare în fiecare clipă a existenței mele.
De una singură îmi dorisem să plec din orașul acesta așa că nu aveam de ce să mă plâng. Existau multe pericole la care mă gândeam în serile în care nu puteam să dorm, dar le eliminam din minte cu o doză zdravănă de optimism.
În seara aceasta însă, parcă optimismul din interiorul meu încetase să mai existe și transmiteam asta și oamenilor din jurul meu. Huh, de ce eram așa de slabă?
Am mai zăbovit câteva zeci de secunde, decizând într-un final să mă întorc între ei. Ochii lui Valentino s-au oprit asupra mea imediat, căutând orice urmă de supărare de pe chipul meu, însă nu o găsise pentru că am avut grijă să îmi camuflez bine nesiguranța de pe fața mea.
— Ai scuipat cumva pastele deja? Jane glumise referitor la paste, iar Carl se prefăcuse separat.
— Sunt chiar foarte bune, am mărturisit cu zâmbetul pe buze, neintenționând să-i fac pe băieți să se simtă prost. Fără să vreau am aruncat o privire spre Valentino, întâlnindu-ne ochii și zâmbindu-ne sfios unul altuia fără să fim văzuți de prietenii lui.
Mi-am întins mâna spre el și i-am cuprins degetele cu ale mele, dorindu-mi să-l asigur că mă simt bine și ca nu am plecat dintr-o amumită cauză. Am zâmbit fericită când Valentino mi-a luat mâinile în ale lui și le-a oprit pe coapsa lui. Stomacul meu se strânse într-un ghemotoc dureros atunci când brunetul îmi rotea inelul de pe deget.
Nici nu avea idee cât de mult puteam să îl iubesc. Mi-am tras mâna probabil surprizându-l nu în cel mai plăcut mod, dar aveam nevoie de acea mână pentru a mânca. Îmi era prea foame și stomacul meu începea să se facă auzit.
Începusem să mănânc cum trebuie din paste în timp ce trei prieteni puneau lumea la cale în legătură cu ieșirea noastră din club din acest weekend. Nu mă simțeam în stare să ies din nou într-un club, dar de dragul lor ce nu făceam eu.
Voia bună și râsetele au continuat până după miezul nopții, iar după asta Jane și Carl ne-au anunțat că pleacă, iar eu am rămas să-l ajut pe Valentino să strângă masa.
Valentino plecase puțin cât să-și conducă prietenii până la ieșire, iar eu mă apucasem să strâng farfuriile murdare de pe masă. După ce terminam de strâns trebuia să mă întorc acasă pentru a mă apuca de făcut bagajele. În mai puțin de câteva zile plecam și eu nu făcusem altceva decât să mă decid ce haine aveam să iau la mine.
— Madena, ce faci? Valentino păruse surprins să mă găsească la chiuvetă îndepărtând resturile de paste de pe farfurii.
— Ce fac? Îmi iau revanșa pentru pastele delicioase pe care le-ai gătit mai devreme, mi-am explicat gestul, aruncând o privire rapidă spre el.
— Știi că nu ar fi trebuit să faci asta, mă certase blând în timp ce pășea ezitant spre mine. Simțeam că nu știa ce să spună de teama de a nu strica ceva, liniștea dintre noi din această seară poate părea ciudată pentru el, însă pentru mine nu era decât ceva ce ne garanta încrederea pe care o aveam unul pentru altul.
— De ce nu ar trebui? Pentru o masă așa de bună ca asta aș spăla vase oricând și oriunde, am glumit eu în încercarea de a detensiona atmosfera. Nu știam că am un iubit care se pricepe atât de bine la bucătărit, l-am complimentat puțin, căutându-l cu privirea.
Îl găsisem pe undeva prin spatele meu, zâmbind ușor rigid. Ce era în neregulă cu el? I-am transmis vreo energie negativă și de acolo a devenit atât de tăcut și de rezervat sau cum?
— Nu ar trebui să îți strici unghiile cu așa ceva, găsise o scuză drăguță în timp ce căuta să se sprijine de blatul de la bucătărie în timp ce ochii i se plimbau asupra feței mele.
— În seara asta fac o excepție, am murmurat, folosindu-mă de o tonalitate optimistă în așa fel încât să nu creez o atmosferă tensionată.
— Te-ai apucat de bagaje? Ai nevoie de ajutor? Valentino mutase discuția într-o direcție mai serioasă și pentru care nu aveam energie.
— Hm, mă apuc mai târziu de ele, i-am făcut din ochi, deși expresia facială a lui Valentino nu-mi transmitea decât melancolie și tristețe. Mă durea inima să-l văd așa.
— Și eu care mă gândeam că ești a mea în seara asta... pufnise oarecum dezamăgit în timp ce-și împreunase brațele la piept. Se pare că nu am noroc, data viitoare poate! purtase un monolog care evidenția pur și simplu durere.
— Atunci fac bagajele mâine și rămân la tine în seara asta, i-am făcut pe plac în timp ce am scos și ultima farfurie de sub apa înspumată.
— Madena, nu trebuie să faci asta! încercase să se eschiveze de parcă nu s-ar fi simțit rănit în cazul în care nu rămâneam la el.
— Relaxează-te, mi-am șters mâinile cu un prosop după care am făcut câțiva pași spre el. Poate nu realiza, dar îl simțeam atât de crispat de parcă aveam să izbucnim amândoi în orice clipă. Vreau să petrecem puțin timp împreună, bine? Dă-le încolo de bagaje, am glumit în timp ce mi-am dus mâinile după gâtul lui.
— O să mi se facă atât de dor de tine, iubire! îmi mărturisise sub greutatea încercărilor de a respira corect. Îmi înconjurase ferm talia, presându-mi șoldurile cu degetele de parcă m-ar fi pierdut de lângă el.
— Și mie, dar o să așteptăm cu nerăbdare sfârșitul săptămânii să ne vedem și în plus, dacă aș fi lucrat aici, am fi petrecut tot la fel de puțin timp împreună, am încercat să-l îndulcesc cumva în timp ce îndrăznisem să îmi trec degetele prin părul de la baza cefei.
Îl simțeam tensionat și nu voiam să înrăutățesc situația, amândoi ne aflam într-o perioadă foarte ciudată și incertă pentru noi și pe care o mânuiam deseori numai cu certuri. De data asta încercam să evit situații conflictuale pentru că nu ne făceau deloc bine și riscam să stricăm totul definitiv.
— Te iubesc, îmi mărturisise din senin, rezumându-se la a mă privi cercetător.
— Și eu te iubesc, Valentino! Ai încredere în mine, l-am rugat în timp ce îi mângâiam gâtul grijuliu. Te rog, am murmurat, pierzându-mă în ochii lui lucioși.
— Am mai multă încredere în tine decât am în mine, Madena! îmi cuprinsese tandru fața între mâinile lui. M-am atașat atât de tare de tine încât nu știu cum o să îndur singurătatea, iubire! îmi mărturisise sincer, sărutându-mi buzele cast mai apoi.
— O mai vizitezi pe mama, mai petreci câte o seară cu prietenii și mai apoi o să petrecem serile de Weekend împreună! am încercat să fac situația să pară cât mai roz. Nu știu cât de bine îmi ieșea, căci nu mă pricepeam la consolat oamenii, cu atât mai puțin pe Valentino.
— Varianta cu mama ta e exclusă acum, îmi adusese aminte de iubitul ei și eu îmi dădusem ochii peste cap, făcându-l pe Valentino să zâmbească amuzat.
— Ahh, am uitat! am exclamat dramatic în timp ce Valentino îmi strângea talia în așa fel încât să nu mai existe niciun spațiu între noi. Deci, care sunt planurile pentru seara asta? l-am întrebat entuziasmată, încercând să scap de subiectul ăsta atât de serios.
— Îți fac ceaiul tău preferat și ne uităm la un film împreună, sună bine? vorbise cu un ton alintat în timp ce-și marcase teritoriul cu o îmbrățișare absolut sufocantă.
— Cel mai bun plan pentru seara asta, am murmurat fericită, făcându-mi curaj să-l sărut. Ne-am pierdut câteva zeci de secunde unul în brațele altuia și sentimentele mele de nostalgie începeau să revină încet cu încet.
— Poți sa te schimbi până aranjez eu totul, mă anunțase blând, iar eu m-am autoinvitat în șifonierul lui și am căutat ceva în care să mă simt confortabil. Am luat un tricou la întâmplare și o pereche de pantaloni comozi sport de culoare neagră după care mi-am prins părul într-o coadă, având grijă să mă întorc în bucătărie pentru a-i ține companie lui Valentino.
L-am găsit așteptând plictisit să fiarbă ceaiul și l-am surprins cu o îmbrățișare călduroasă. Îi înconjurasem gâtul și îmi lăsasem capul pe umărul lui, preferând să rămân așa pentru o perioadă de timp.
— Te iubesc, am murmurat la urechea lui, sărutându-i scurt piele de mai jos de urechea acestuia. Avea să-mi lipsească atât de mult încât nici nu știam cum să fac să opresc timpul în loc.
— Și eu, Madena. Și eu te iubesc, expirase cuvintele greoi, așezându-și degetele fierbinți peste mâinile mele. Trebuia să fac ceva în așa fel încât să îl scap de starea asta proastă de spirit așa că mi-am luat mâinile de pe el și m-am concentrat pe ceaiul care începuse să fiarbă. Îl simțeam puțin bulversat de gestul meu, însă nu trebuia să-și facă gânduri negre despre ce simțeam, căci nu era cazul să se îngrijoreze.
— Mă bucur că tu și Carl ați reușit să rezolvați neînțelegerile pe care le aveați, am încercat să duc discuția într-o zonă mai relaxată.
— Nu am putut să mă îndepărtez de el, mi-a fost alături în multe momente grele, îmi mărturisise destul de sincer în timp ce îmi analiza orice mișcare. Ne-am retras amândoi pe canapea mai târziu, acoperindu-ne cu două pături moi și având grijă să bem ceaiul conceput de Valentino și terminat de mine.
— O să îți fie aproape și de acum înainte, am adăugat, sprijinindu-mi capul pe umărul lui, chinuindu-mă să mă concentrez asupra televizorului. Probabil mama avea să mă certe teribil când aveam să mă afișez mâine dimineață acasă, mă certase și astăzi pentru lipsa mea de motivare în ceea ce privește pregătirea bagajelor.
— Mhm, murmurase serios în timp ce își trecea degetele prin părul meu. Cât despre Jane, era cam supărată pe tine că pleci, mă anunțase el în timp ce se așezase mai bine lângă mine. Nu știam că bruneta se supărase pe mine, deși dacă stăteam să mă gândesc, după felul în care îmi vorbise nu era prea fericită.
— Jane? Credeam că nu mă suportă, i-am mărturisit sinceră, făcându-mi curaj să-l privesc în ochi. Se încruntase puțin semn că nu era de acord cu ce îi spusesem.
— Jane a ținut mereu la tine, chiar dacă te considera o răsfățată la început.
— Nu cred că era vorba de răsfăț, l-am contrazis puțin, știind că nu era prea de acord cu spusele mele.
— Crezi? mă ironizase puțin și eu i-am zâmbit amuzată, știind că se aștepta să mă oftic.
— Eram răutăcioasă, dar nu răsfățată! l-am contrazis într-un final. Zâmbise larg, mulțumit că îi făcusem pe plac. Mă trezisem sărutată cast preț de câteva secunde. Ah, Valentino. Știa să se joace cu inima mea.
— Erai și răsfățată, iubire! mă tachinase, păstrând aceași distanță infimă între noi. Îmi astupase gura cu un alt sărut tandru, știind că mă voi ofusca din nou. O să-mi lipsești, șoptise peste buzele mele, având grijă să mă mai sărute încă o dată cast.
L-am îmbrățișat, neștiind ce ar fi trebuit să spun mai exact cât să se simtă cât de cât mai bine. Nici eu nu știam cum o să mă simt de una singură într-un oraș străin, dar eram convinsă că relația noastră o să se desfășoare în mod normal.
— Șșș, hai să nu ne mai gândim la ce va fi, Valentino. Bucură-te de seara asta pe care o petrecem împreună, căci mama s-ar putea să nu îmi mai permită să ne vedem, glumisem cu el, deși știam că trebuia să mă apuc serios de terminat pregătirile pentru plecare.
Hei, ce mai faceti?
Îmi pare rău pentru cât de târziu am postat acest capitol, dar trebuie să recunosc că nu am putut scrie la carte. Din cauza faptului ca lucrarea se apropie de final, parca simțeam ca nimic din ce am scris nu e ok. Sper sa îmi revin pentru următoarele și ultimele doua capitole.
Dacă inspirația tine cu mine, pana de Crăciun ar trebui sa avem povestea finalizată. Va aștept părerile dacă sunt și va pup! 😘