Capitol necorectat
— Ai aranjat totul, Madena? mama pătrunsese în bucătărie cu pași repeziți, aruncând câte o privire pe tava proaspăt scoasă din cuptor si pe tigăile de plita electrică. Eram a naibii de supărată și pe ea și idiotul de Valentino, starea mea de nervi era înmulțită deja cu doi și nu putea fi camuflată. I-am făcut semn cu mâna spre mâncare, îndemnând-o să-și dea o părere. Nu aveam niciun entuziasm să îi întâlnesc consoarta și nici pe celălat deștept care îmi mânca fericirea nu aveam de gând să-l suport, probabil a rămas pe canapeaua din sufragerie după ce l-am șocat cu o țipătură de toată frumusețea adineauri.
— E pe placul tău ce am făcut aici sau îți distrug prânzul? i-am cerut o părere sinceră în timp ce mă gândeam dacă era cazul să montez farfuriile.
— E ok, te-ai descurcat până la urmă, vorbise cu o oarecare ușurare în timp ce se chinuia în grabă să-și potolească șuvițele de par care s-a deranjat de la vântul de afară. Hai să-l întâlnești pe Christopher mai întâi si mai apoi pui în farfurii.
— Dă-mi două minute să îmi aranjez și eu părul, nu vreau să mă afișez în fața lui de parcă m-aș fi trezit acum câteva zeci de secunde. Fusese de acord cu rugămintea mea așa că m-am grăbit spre baia de vis-a-vis.
Intrasem furioasă în baie, fiind surprinsă de prezența lui Valentino. Își aranja părul în oglindă până să intru eu, se speriase teribil și la fel făcusem și eu. Sper că nu mă deranja iar cu afecțiunea lui absolut deloc necesară.
— Scuze, am murmurat în timp ce mi-am făcut lângă el spre a mă privi în jumătatea de oglindă liberă. Am continuat să mă pieptăn sub ochii lui analizatori și mai apoi să îmi îndrept bretelele groase ale salopetei pe care o purtam.
— Te ajut în bucătărie? îmi căutase atenția, rupând contactul vizual menținut în reflexia acesteia. Încercase să pună bazele unui nou contact vizual, însă l-am ingnorat intenționat și eram sigură că simțise asta.
— Dacă vrei, nu te oblig, am vorbit rece în timp ce aplicam un parfum de a-l mamei care să acopere un eventual miros de mâncare încălzită.
— Madena, mă mustrase nemulțumit, dorind să îmi capteze din nou ochii în ai lui. Poate visa la vreo scenă în care îi permiteam să mă sărute și după care ne împăcam și o luam iar se la capăt. Spre dezamăgirea lui, așa ceva nu avea să se întâmple atât de curând.
Am tăcut și m-am întors pe călcâie pentru a ieși din baie, nu voiam să-l fac pe iubitul mamei să se simtă prost cu toate că încă eram paranoică în privința lui.
Am tras aer în piept și am deschis ușa din spate a casei în așa fel încât să ies pe terasa din spate. Îmi făcusem curaj să o întredeschis și să arunc o privire asupra celor doi, părea că vorbeau în liniște amândoi, nu puteam să nu menționez că amândoi zâmbeau și acest lucru mă făcea să cred că poate domnul acesta avea intenții bune. Spre deosebire de macho-ul de data trecută a cărui atitudine exprima numai aroganță și superioritate, acest Christopher părea să aibă intenții bune la o primă vedere.
— Hei, i-am salutat pe cei doi, mă rog, mai mult pe iubitul ei, închizând ușa în urma mea și făcând câțiva pași înainte.
— Tu trebuie să fii Madena. Bună, îmi pare bine să te cunosc. Sunt Christopher, își făcuse prezentarea bărbatul elegant și frumos din fața mea. Părea genul acela de american a cărui șarm aducea a perioada anilor optzeci-nouăzeci. Din nou, mama avea gusturi bune la bărbați.
— Așa este, și eu mă bucur să te cunosc! mi-am pus un zâmbet forțat pe buze și am acceptat îmbrățisarea lui Christopher. În spatele nostru se auzise ușa semn că mexicanul se gândise că ar fi cazul să-și facă și el apariția.
I-am făcut loc lui Valentino, aruncând o privire spre mama care îmi făcea semn că după ce termină cu prezentarea ar trebui să vin cu farfuriile. Mda, pe lângă mâncarea încălzită pe care trebuia să o pregătesc mai eram și chelner acum.
— Valentino, iubitul Madenei! se prezentase și brunetul din fața mea care se schimbase într-o pereche de pantaloni de stofă și într-o cămașă albă pe care și-o îndesase în pantaloni. Pufnisem silențios când spusese că era iubitul meu, căci în ultimul timp nu mai făcea nimic din ce ar fi trebuit să facă unul.
— Acum văd de ce ne iau băieții ăștia fetele, glumise cu Valentino, complimentându-i trupul lucrat și frumusețea hipnotizantă pe care o deținea acesta. Christopher, mă bucur să te cunosc! adăugase bărbatul cu păr șaten, invitându-ne să ne așezăm la masă. M-am scuzat față de el pentru a mă putea îndrepta spre bucătărie. Aș fi preferat ca Valentino să nu mă urmeze, însă făcuse exact opusul. Îl simțeam atât de aproape de mine în timp ce pășea în spatele meu.
M-am apucat să pun în farfurii și platouri felurile de mâncare pregătite de mama, mă simțeam oarecum presată de timp, căci știam că amândoi pleacă la muncă după ce termină de luat masa așa că trebuia să mă mișc repede.
— De ce mă ignori așa, Madena? brunetul își făcuse curajul să mă întrebe de ce mi-am schimbat atitudinea față de el în timp ce punea vasele golite de mâncare în chiuvetă.
— Ți se pare că meriți mai mult? am vrut să-i aflu părerea în timp ce puneam salată într-un bol de sticlă. Mai reflectă puțin asupra felului în care îți bați joc de mine de câteva săptămâni încoace, am simțit nevoia să îi spun mai multe, însă nu voiam să-mi fac inimă rea acum.
— Te iubesc, la naiba, Madena. Cum ai putea să crezi că-mi bat joc de tine? păruse rănit de ce i-am spus, însă nu cred că avea motive pentru care să se simtă așa.
L-am ignorat din nou, apucând două platouri în mâini pentru a le servi mamei și iubitului ei. Eu nu prea aveam chef de mâncare, însă aveam să mă prefac de dragul ei că aveam poftă. Valentino m-a ajutat cu ușa în timp ce eu făceam exerciții de echilibristică, sperând să nu scap platourile din mână.
— Arată delicios, Christopher admirase mâncarea semn că era înfometat, iar mama zâmbea ca o adolescentă. Cred că domnul prezentabil din fața mea o făcea să se simtă fercită spre deosebire de minunatul de lângă mine care mă rănea continuu fără să realizeze măcar.
Ora pe care mama o avea liberă de la muncă și cred că și iubitul ei am petrecut-o vorbind despre cum s-au cunoscut, ce lucrează Christopher, ce fac eu și ce planuri de viitor avem, aici fiind vorba despre mine și Valentino. Mi-a fost incredibil de greu să nu-mi dau ochii peste cap, am reușit totuși să mă abțin. La felul în care jongla Valentino cu sentimentele mele nu cred că puteam vorbi despre planuri de viitor la momentul actual.
Desertul fusese partea mea preferată pe lângă glumele lui Christopher la care mă găseam adesea râzând zgomotos. Pe de altă parte, Valentino părea să nu fie atât de amuzat de cuvintele spuse de iubitul mamei, de cele mai multe ori privea în gol și făcea discuția să pară puțin ciudată. Grijile mele cele mai mari aveau legătură cu impresia pe care i-o lăsam amândoi lui Christopher, nu voiam să părem doi ciudați neprietenoși sau copiii aceia care pun bețe în roate întâlnirilor mamei.
Gândurile mi s-au limpezit dintr-o dată, având drept cauză degetele lui Valentino care încercau să-și găsească loc între ale mele. Spre marea lui dezamăgire, nu cedasem și nu-l lăsasem să pătrundă decât până la jumătate. Nu au durat mai mult de trei-patru secunde până când a oftat zgomotos lângă mine și de data asta și-a creat cu mai multă putere loc între degetele mele. A venit rândul meu să oftez și să mă acomodez cu plăcuta căldură emanată de degetele lui. Ne țineam de mâini după câteva săptămâni de incertitudini și de răbufniri de tot felul din partea amândurora.
Ar fi trebuit să mă simt mai calmă ori poate ar fi trebuit să văd gestul acesta ca pe o direcție bună spre care ne-am putea îndrepta amândoi, însă nu simțeam nimic. Oboseala de a mai încerca mă oprea de la a mai simți ceva cu privire la relația noastră.
— La revedere, copii! Ne vedem în weekend, Christopher își luase câteva zeci de minute mai târziu la revedere de la noi, fiind însoțit de mama. Se pare că sarcina de a strânge vasele îmi rămăsese tot mie. Nu știu ce avea de gând să facă Valentino în schimb, i-am răpit mai mult de jumătate din zi și cred că pentru restul zilelor avea să se scufunde în muncă.
Ar fi trebuit să-mi dezbrac salopeta, însă îmi era atât de greu încât m-am rezumat la a reveni pe terasă, căci începuse să plouă brusc, iar vântul aducea toată ploaia pe terasă.
— Treci înăuntru, Madena. O să răcești, Valentino mă obligase să rămân pe hol în timp ce strângea în grabă toate platourile și farfuriile murdare.
— Nu e ca și cum tu nu ai răci, am murmurat amuzată, ținând ușa deschisă pentru a-i face loc pe hol. Tăcuse în timp ce pășise grăbit cu muntele de vase în brațe spre chiuvetă. De acolo l-am ajutat și eu, așezând jumătate din farfurii în chiuvetă și restul lângă. Aveam ce spăla, nu glumă.
Mă împiedicasem de el în timp ce căutam detergentul de vase, am simțit cum a icnit când l-am călcat pe picior, însă nu m-am deranjat să schițez vreo expresie suplimentară.
— Și eu care mă pregăteam să mă pun pe spălat vasele, încercase să deschidă un dialog cât de cât mai relaxat. Îmi era foarte greu să îi vorbesc de parcă nimic din ce s-a întâmplat mai devreme nu a existat.
— Ai venit aici în calitate de invitat, nu se cuvine așa ceva! i-am explicat în timp ce îmi căutam curajul să-mi cufund degetele sub apa plină de spumă.
Odată ce am început să spăl fiecare farfurie s-a lăsat o liniște mormântală peste noi, nu puteam să-l zăresc căci era pe undeva prin spatele meu, însă îl auzeam oftând. Știam foarte bine că se frământa în interiorul lui, aș fi vrut să-l consolez cumva, dar și eu aveam nevoie de aceași consolare din partea lui.
Mă luase prin surprindere cu o îmbrățișare la care nu m-aș fi așteptat în mod normal, dar pe care o simțisem cât o mie de cuvinte frumoase. Îmi înconjurase talia așa cum face un copil când se agată de picioarele mamei, sprijinindu-și fruntea de spațiul dintre omoplații mei.
— Sunt un prost, Madena. Te rănesc într-una, dar nu știu ce să fac altceva! murmurase debusolat, păstrându-și fruntea presată de pielea dintre omoplații mei, având grijă să mă gâdile cu părul lui mătăsos.
Am tăcut și încremenit în același timp, concentrându-mi atenția pe felul în care îmi strângea șoldurile cu degetele lui. Cred că sărisem câteva bătăi ale inimii din cauza felului în care decisese brusc să-și desprindă fruntea de spatele meu și să-și înconjoare brațele ușor lucrate în jurul pieptului meu. Ah, ce faci cu mine Valentino.
— Aș prefera să-mi spui ce-ți apasă sufletul, Valentino! îi cerusem cu cea mai mare blândețe de care eram capabilă în timp ce spălam vasele cu atenție. Afară se desfășura o furtună de toată frumusețea, ploaia bătea în geamuri, iar noi zăceam îmbrățișați, încercând să pretindem că nu ne-am fi certat zilele acestea.
— Tu, adăugase posomorât, găsindu-și sprijin cu bărbia pe umărul meu drept. Știu că m-am îndrăgostit atât de tare de tine, încât mi-e frică de felul în care o să reacționez când o să rămân singur.
— O să ne vedem în fiecare weekend și o să vorbim în fiecare zi, m-am repetat pentru a nu știu câta oară, apucând un alt vas pe care să-l spăl.
— O să ne sărutăm rar, o să ne vedem și mai rar, cum o să rezistăm fără să ajungem la final să spunem că ne-am schimbat? întrebarea lui îmi tulbura tot optimismul pe care îl aveam pentru pasul important pe care aveam să-l fac.
— Având încredere unul în altul, simplu! am încercat să-l încurajez, deși nu știam dacă avea de gând să mă asculte sau nu. Hai să încercăm, Valentino. Ce avem de pierdut?
— Sentimentele frumoase pe care le avem unul pentru altul? îmi răspunsese cu o altă întrebare, făcându-mă să-mi dau ochii peste cap. Am terminat de spălat și ultimul vas după care mi-am uscat mâinile și m-am gândit să-l inund pe frumușelul care mă ținea în brațe cu puțină dragoste căci avea nevoie.
— Hai să ne petrecem zilele pe care le mai avem împreună, iubindu-ne așa cum am cam uitat să facem în ultimul timp, i-am propus, având grijă să mă învârt în brațele lui în așa fel încât să îi zăresc fața.
— Nu vreau să pleci, îmi șoptise disperat cât să aud doar eu. Nu-mi plăcea când îmi cerea asta, eram și eu orgolioasă, nu puteam să mint în privința asta, însă îl înțelegeam foarte bine.
— Hai să ne mutăm împreuna, i-am propus curioasă în timp ce îi aranjam gulerul cămășii. Știam oricum care era răspunsul lui, dar nu strica să încerc.
— Madena... e complicat...
— Știu, l-am oprit din a se chinui să găsească explicații care oricum nu îmbunătățeau situația actuală. Promite-mi că nu renunți la noi, i-am luat una dintre mâinile de după gâtul meu, plasând-o în zona inimii, acolo unde se auzeau bătăile inimii cel mai tare.
Ezitase puțin, își luase aer adânc în plămâni și după ce își pierduse privirea asupra mea câteva secunde, se hotărâse să îmi promită că nu o va face. Tot nu își deschisese inima în fața mea, poate ceream eu prea mult. Mă gândeam că era felul lui de a încerca să treacă peste vestea aceasta.
— Te iubesc, Valentino! i-am cuprins obrajii cu degetele, grăbindu-mă să-i cuprind buzele moi într-un sărut timid și stângaci. Mi-am pierdut rațiunea în timp ce-l sărutam, deși simțeam că brunetul nu se implicase prea mult și nici nu preluase conducerea.
În schimb, nu mă lăsase să-mi iau aerul și mă sărutase el cast și scurt de câteva ori. Nu știam dacă era cazul să mă îngrijorez, totuși aveam impresia că eram pe drumul cel bun.
— Suntem ok? am întrebat cu un zâmbet pe buze mai mult decât fals, dorindu-mi să ascund din plin cât de dezamăgită eram de faptul că nu-mi mărturisise înapoi că mă iubește.
— Mhm, murmurase serios în timp ce mă țintuia cu privirea. Nu cred că mi-am mai putut ascunde dezamăgirea și el a văzut asta, căci s-a încruntat imediat. Te iubesc, Madena! îmi șoptise într-un final, sărutându-mi buzele înfometat. Mă făcuse să zâmbesc cu gestul lui, și așa am ajuns să mă agăț de gâtul lui și să mă las sărutată de el de parcă am fi în primele săptămâni în care totul era nou și în care ne descopeream unul pe altul.
— Mă faci fericită, mi-am permis să întrerup sărutul, primind din partea lui o încruntătură de toată frumusețea. Probabil se aștepta să îi reproșez ceva, însă voiam să-l las să știe măcar o dată cât de bine îmi făcea prezența lui.
— După ce te-am supărat ca cel mai mare prost? se autoironizase, continuând să mă țină în brațe. Îmi cer scuze, Madena. Vreau să mă ierți pentru toate prostiile pe care le-am făcut în ultimele zile, îl simțisem sincer și mi-am pierdut mâinile prin părul lui ondulat. Am pierdut cele mai dragi persoane din viața mea și îmi e frică să te mai pierd și pe tine. Mi-ai înveselit viața în ultimele luni, a fost altceva să mă simt... iubit, Madena.
— Și o să te iubesc în continuare, bine? l-am asigurat, obținând de la el un zâmbet larg prin care își lăsa dantura frumoasă la iveală.
— Ești prea bună, Madena. Aș fi tânjit acum câteva luni să te aud spunându-mi că mă iubești de atâtea ori într-o singură oră, îmi sărutase mai apoi buzele cast de câteva ori. Nu te merit, îmi suflase aer pe lângă ureche în timp ce își presa capul de al meu.
— O să te pălmuiesc dacă te mai aud spunând iar cuvintele astea, i-am șoptit cu buzele adâncite în părul lui. Cu cealaltă mână îmi treceam degetele prin prin părul lui, ducându-i câteva șuvițe după ureche. Păcat că erau prea scurte pentru a rămâne acolo așa cum le-am pus eu.
— După ce îți pun următoarea întrebare s-ar putea să fie nevoie să mă pălmuiești, îmi șoptise rămânând îmbrățișați și fără să ne privim în ochi.
— De ce? Îmi ascunzi ceva? l-am întrebat sub formă de glumă, obținând și din partea lui un chicot semn că era ușor îngrijorat pentru felul în care aveam să reacționez.
— Vreau să știu dacă prietenul meu, Carl... simte ceva pentru tine. Știi tu... la modul că te place... își găsise cu greu cuvintele, provocându-mă la a râde amuzată de el. Se pare că avea de mai mult timp gânduri cu privire la ce simte Carl pentru mine. Hmm, oare schimbarea lui să fi fost pusă și pe seama acestui fapt.
— O să fiu sinceră cu tine, am intrerupt îmbrățișarea cu el, simțind că era nevoie să ne vedem reacțiile și să ne conștientizam schimbarea în felul în care vedeam această problemă. Carl simte ceva pentru mine, probabil i s-a stârnit vreun fel de simpatie pentru mine de când prietenele tale își băteau joc de mine.
Valentino pufnise amuzat, simțind că i s-au confirmat bănuielile în privința lui Carl.
— Nu mi-a spus el, dar am simțit asta, i-am explicat, simțind că era nevoie să știe mai exact că prietenul lui nu-și dorea să îi facă rău lui.
— Bănuiesc că nu ai simțit asta de azi de ieri, de ce ai ezitat să-mi spui? vocea lui părea blândă, însă nu eram în stare să mă pronunț în privința lui.
— Nu am vrut să te lași afectat de asta, relația noastră s-ar fi răcit și prietenia ta cu Carl s-ar fi stins imediat, i-am mărturisit sinceră, fiind pregătită să-i accept reacția.
— Prieten? pufnise. Ce om ar avea sentimente pentru iubita celui mai bun prieten? Nu percep așa ceva, Madena.
— Poate e singur, poate nu a știut cum să-și gestioneze sentimentele, Valentino. Nu mi-a dat impresia că e fericit, chiar dacă are un alt statut social, am încercat să îi caut scuze brunetului sub privirea lui Valentino. Speram ca cei doi să nu strice legătura pe care o aveau de atâția ani.
— Nu contează, eu știu clar că dacă tu ai fi fost împreună cu el, eu nu aș fi intervenit vreodată, mi-a contrazis el spusele acerb. Poate nu ar mai fi trebuit să insist cu ideile mele, nu toată lumea încerca să ierte greșelile și Valentino clar nu era genul acesta. La fel cum acționase și cu prietena lui, Camilla, avea să acționeze și în privința lui Carl, renunțând la el. Trebuia să fiu sinceră și să recunosc că nu mă simțeam prea bine să știu că doi din prietenii care i-au fost aproape în tot felul de momente mai grele și mai frumoase erau acum niște străini pentru el. Și din cauza cui? Din cauza mea.
— Dar i-am dat de înțeles întotdeauna că nu vreau nimic și că sunt fericită, nu a insistat niciodată cu nimic! am făcut un pas spre el, cuprinzându-i ambele mâini cu ale mele.
— Știu, nu m-am îndoit niciodată de tine, Madena. Însă ochii lui care stăteau asupra ta de fiecare dată când ieșeam la o petrecere nu se pot uita. Nu mai spun cât de jucăuș și de cât de doritor să stea prin preajma ta era. Nu pot să trec peste chestiile astea și el o știe mai bine decât oricine altcineva. L-am avertizat de atâtea ori, îmi mărturisise vizibil obosit, trăgându-mă după el până la canapele din sufragerie.
— Ar trebui să petrecem acum ceva timp împreună, la noapte recuperez ce nu am făcut azi! mă atenționase, schimbând subiectul destul de brusc. Se așezase pe canapea în fața mea, trăgându-mă după el în așa fel încât să mă așez în poala lui. Mă simțeam ciudat să stau așa, însă mă bucuram că materialul salopetei era flexibil și nu mai riscam vreun accident așa cum o pățisem în trecut când mi-am rupt rochiile pe motorul lui.
— Ai mult de muncă? l-am întrebat curioasă, știind că a pierdut timp considerabil, ajutându-mă să pun masa așa cum trebuie.
— Mhm, adăugase cu privirea pe undeva pe lângă mine. Aveai planuri cu mine în seara asta? mă prinsese în menghina ochilor lui misterioși, lăsând să se înțeleagă lucruri la care nici nu mă gândeam. Zâmbetul obraznic de pe buzele lui mă făceau să îi dau o palmă peste față, însă mă abțineam
Nu eram pregătită pentru a trece la nivelul următor al relației, nici nu simțeam nevoia de a face pasul acesta din moment ce relația noastră nici nu ajunsese într-un punct în care puteam declara că avem încredere totală unul în altul. Eu nu aș fi făcut niciodată pasul acesta pentru a dovedi veridicitatea sentimentelor mele ori pentru a resuscita într-un mod fals dinamicitatea unei relații. Consideram că existau și alte căi pentru a obține aceste lucruri fără să simți că îți pierzi demnitatea pentru ceva ce poate nu va funcționa.
— Mă tem că nu, aveai tu cumva? i-am răspuns amuzată, tresărind când își strecurase degetele printre ale mele. Ne privise mâinile împreunate cu un zâmbet tâmp după care mă trase spre în așa fel încât să ajung la pieptul lui.
— Să-ți scriu mesaje ca un prost pe sub mașina pe care ar trebui s-o repar, mințindu-mă că mai stau cinci minute și că după mă apuc de treabă. Sună bine? zâmbetul lui îmi măgulise orgoliul și mă făcuse să zâmbesc că o tâmpită.
— Atunci o să mă asigur că nu o să îți răspund ca să îți vezi de treabă, l-am tachinat cu zâmbetul pe buze, pierzându-mi mâinile prin părul lui ușor ondulat.
— Fă asta și o să te trezești cu mine la ușa ta, mă amenințase cu o urmă de amuzament în glas în timp ce mâinile lui îmi strângeau acum maxilarul într-un mod tandru.
— Și mama o să se asigure că ești dat afară în șuturi, am încheiat șirul de tachinări cu un sărut tandru pe care l-am prelungit cât de mult am putut amândoi sub sunetul liniștitor al ploii.
Inevitabilul s-a produs și câteva ore mai târziu mă găseam în camera mea, privind somnoroasă telefonul. Așteptam mesajele pe care mi le promisese brunetul și speram cu ardoare să nu uite de asta.
Carl îmi scrisese mai devreme, întrebându-mă dacă am reușit să rezolv problema cu Valentino, însă am considerat că era momentul să nu îi răspund. Trebuia să îmi revizuiesc comportamentul față de el și trebuia să-l conving și pe Valentino să nu facă greșeala de a renunța la prietenia cu el.
Ai uitat de mesajele alea?
I-am scris nerăbdătoare, simțind cum dezamăgirea își face loc în sufletul meu. Eram atât de obișnuita cu sentimentul acesta încât îmi era teamă că avea să se întoarcă oricând.
Nu mai poți de dorul meu, senorita?
Puteam să îmi imaginez cum zâmbea scriind acest mesaj și nu m-am putut abține să nu zâmbesc la rândul meu. Ah, Madena. Te porți ca o adolescentă îndrăgostită.
Normal că îmi era dor de tine. Te-ai apucat de treabă?
Mhm, vii să mă ajuți?
Mă tem că dacă vin, nu o să mai termini vreodată.
Aș prefera să te am lângă mine acum.
Am înghițit în sec la mesajele lui, simțind cum își exprima direct dorința spre deosebire de perioadele în care se distanțase de mine. Atunci aproape că refuza să-și mai exprime sentimentele pentru mine.
Aș prefera să lucrezi și mai apoi să te odihnești, iubire. Îmi imaginez cât de obosit ești.
I-am scris, luând în calcul ideea de a-i face o vizită surpriză pe la miezul nopții. Mama uitase, însă îmi sărbătoream minunata zi de naștere și voiam s-o fac alături de el. Brunetul nu cred că avea de unde să știe că îmi sărbătoream ziua de naștere și nu mă deranja chestia asta.
Am continuat tachinările cu brunetul prin intermediul mesajelor, având grijă să vorbesc cu mama despre ce părere își făcuse Christopher de masă și de noi per total, iar mai târziu, pe la ora doisprezece îmi luasem un hanorac negru și o pereche de pantaloni largi, apoi am avut grijă să pun într-o cutie niște prăjituri pe care mama le adusese acasă mai devreme.
De data asta nu am mai mers pe jos, am luat în liniște bicicleta din garaj și m-am apucat de pedalat în așa fel încât să ajung la Valentino cât mai repede posibil. Nu plănuiam să stau prea mult la el, însă voiam să sărbătoresc cu el împlinirea a douăzeci și trei de ani minunați. Mama îmi urase la mulți ani mai devreme și plecase direct la somn, căci mâine dimineață trebuia să plece din nou la muncă și era deja obosită după ziua de astăzi.
Prin urmare, Madena se simțea mai singură ca niciodată și căuta atenția cuiva, mai exact a lui Valentino. Mi-am parcat bicleta în curtea lui, ignorând stropii mărunți de ploaie care începeau să se întețească. Să sperăm că nu va ploua cu găleata.
Trebuia să recunosc că eram surprinsă de faptul că în garajul lui Valentino nu mai era nicio sursă de lumină pornită. Probabil brunetul renunțase să mai repare mașini și se retrăsese înăuntru, speram doar că nu-l trezesc.
Îmi făcusem curaj într-un final și după ce am sunat de câteva ori, m-am trezit cu un Valentino obosit, somnoros și mai presus de toate, cu abdomenul dezgolit.
— Pff, Madena. M-ai speriat, murmurase aproape indescifrabil în timp ce făcuse un pas spre mine pentru a mă săruta tandru. Hai înăuntru, îmi șoptise imediat ce s-a desprins de mine, permițându-mi să intru prima înăuntru. Ce s-a întâmplat? Ești ok? vocea lui își făcuse loc printre noi, dându-mi impresia că l-am îngrijorat destul de tare cu venirea mea.
— Nu s-a întâmplat nimic, voiam doar să ne mai vedem puțin! m-am întors zâmbăreață spre el, uitând de sacoșa mea plină de bunătăți dulci. Trebuie să am un motiv pentru care să-l tachinez, însă frumusețea din fața mea îmi astupase buzele cu ale lui, sărutându-mă cu pasiune.
— Mă minți? se desprinsese de mine fix cât să nu ne mai atingem buzele. Am dat din cap în semn că nu și m-am lăsat pradă buzelor lui trandafirii încă o dată. Trebuie să fie un motiv, adăugase cu respirația întretăiată, coborându-și privirea asupra pungii din mâna mea.
— Într-adevăr, am un motiv! i-am dat dreptate, privind cum se încruntă sub ochii mei. Am mai îmbătrânit azi cu un an și m-am gândit să vin la tine să-mi spui dacă mi-au ieșit fire albe, am glumit cu el, obținând din partea lui un zâmbet larg.
— Iubireee, vorbise suprins, strângându-mi degetele de parcă ar fi vrut să îmi rupă mâinile. Pentru nu știu ce motiv îl simțeam foarte emoționat. La mulți ani, îmi urase cu toată căldura de care era capabil în timp ce mă îmbrățișase drăgăstos. Mă simțeam atât de ciudat să stau cu fruntea lipită de pieptul lui bine lucrat. Mă făcea să mă simt o leneșă pentru că nu mai făceam sport de câteva luni buni și deja se vedeau efectele.
— Am adus și prăjituri, am murmurat fericită, simțindu-mă împlinită alături de el. Simțeam că nu mai aveam nevoie de nimic atâta timp cât eram cu el.
— Pun ceva pe mine și mă întorc, se scuzase și dispăruse pe scările care duceau spre dormitorul lui. Între timp, m-am instalat pe canapeaua lui de parcă eram acasă nu înainte de a pune prăjiturile pe farfurii și de a pregăti o sticlă de vin și două pahare. Nu eram o fană a alcoolului, de fapt exista o mare posibilitate ca eu să adorm după jumătate de pahar de vin. Speram totuși să nu mă fac de râs în fața brunetului.
Câteva secunde mai târziu s-a întors cu o cămașă descheiată pe el care îi acoperea goliciunea abdomenului într-o proporție destul de mică. Arăta bine.
— Nu erau oameni dubioși pe străzi, iubire? brunetul se așezase lângă mine, având grijă să-mi cuprindă stângaci părul între degetele lui și să mi-l așeze pe după urechi.
— A început să plouă și spre fericirea mea nu era absolut nimeni, m-am sprijinit de spătarul canapelei în timp ce mușcăm cu pofta dintr-o prăjitură cu mult prea multă ciocolată. Valentino alesese ceva cu frișcă și cred că fusese mult mai bună decât a mea.
— Mă iubești? întrebarea lui mă făcuse să mă înec cu o bucată de prăjitură. De ce mă întreba așa ceva?
— Normal că te iubesc, Valentino! i-am mărturisit fără să mai caut motive de a ezita. Nu înțelegeam de ce îi tremurau degetele și de ce bătăile inimii lui puteau fi auzite atât de bine de mine. Ok, m-am îmbătat sau am iluzii? Ori visez?
— Vrei să facem ceva nebunesc? vocea lui tremurândă, îmi adusese un gol în stomac. Hm, sper că nu îmi cerea să nu mai plec din oraș, căci nu puteam face una ca asta.
— Valentino? am murmurat emoționată, continuând să țin prăjitura între degete. Ochii mei urmăreau cum brunetul se ridicase în picioare și cum își strecurase mâna în buzunarul pantalonilor pentru a căuta ceva. Hm, ok? Ce naiba se întâmpla?
— Madena? zărisem o cutiuță între degetele lui și cred că cineva îmi pusese mintea pe stop, căci m-am blocat fără să mai pot mișca nici măcar un deget.
Se așezase în genunchi în fața mea și îmi apucase mâna liberă care din fericire nu era cea în care ținea prăjitura. Ce naiba se întâmpla?
— Știu că poate nu e momentul potrivit să fac asta. Adineauri dormeam dus pe canapea și acum mă gândesc serios să-te fac membră a familiei Reyes și implicit soția mea.
— Valentino, i-am rostit numele uimită de gestul lui. Nici nu mă așteptam la așa ceva.
— Șșș, e prea târziu să mai dai înapoi acum! amuzamentul din vocea lui mă făcuse să râd emoționată. Așa că senorita Madena, vrei să fii soția mea? vocea lui se pierduse printre emoții, ajungând să tremure până la terminarea frazei.
— Hmm, să mă gândesc... am continuat pe aceași notă glumeață. Normal că vreau, i-am dat răspunsul în timp ce priveam cum degetele tremurânde ale brunetului se chinuiau să îmi pună un inel subțire și cu câteva pietricele pe el. Ahh, eram în delir. Madena, cea mai copilăroasă ființă din lume tocmai acceptase o cerere în căsătorie?
— Te iubesc! am sărit în brațele lui, având grijă să țin prăjitura bine între degete. Ah, uitasem de prăjitură. Cât de penibil, Madena. O să mă laud mamei că i-am luat-o înainte! i-am mărturisit brunetului, deși ar fi trebuit să țin toate astea pentru mine.
— Și eu te iubesc, senorita! Nici nu ai idee cât de mult o fac, îmi mărturisise, deși încă tremura de emoții. Și eu eram la fel, simțeam că voiam să urlu de fericire, însă îmi potoleam pornirile animalice. M-am tot gândit zilele astea când ar trebui s-o fac, mi-am făcut tot felul de scenarii, gândindu-mă că ai să refuzi.
— Valentino, realizezi că acum sunt soția ta? l-am întrebat euforică, admirând inelul strălucitor care zăcea acum pe degetul meu.
— Ar trebui s-o facem și în mod oficial, nu crezi?
Hello, hello! Tadaaaa, 5400 de cuvinte, here they come. Sper sa va placa, deși nu a fost cel mai bun capitol meu. Am avut o stare de spirit foarte ciudata astăzi. Mai putin de 3 capitole pana la final. Va pup și va Multumesc pentru voturi, pentru comentarii și pentru toată susținerea arătată pe parcursul cărții.