La Mulți Ani, Iris!
Vocea aceea îmi făcea corpul să tremure, de unde s a auzit? Și cine îmi cunoaște numele ăsta?
Furtuna continuă să se dezlănțuie și să facă ravagii, Damian și Mattias înaintă spre mine dar eram cumva înconjurată de un câmp de energie, corpul îmi plutea la vro 60 de cm de pământ...
Acea femeie din vis, acel înger, îi auzeam vocea, mă calma, îmi calma furtuna din interiorul meu și se pare că și pe cea ce pusese stăpânire pe grădina castelului...
Nu o înțelegeam, nu puteam să dezlușesc cuvintele ei, le percepeam doar ca pe un murmur melodic, nu știam ce se întâmplă cu mine și ce ar trebui să fac în aceste momente..
Nu îmi puteam controla corpul și se pare că și mintea mea era bulversată. Tot felul de imagini îmi ocupau acum mintea de parcă toată viața mea fusese un film vechi și se redifuza...
Înșiruirea de termina cu visul meu, cu fata omorâtă în pădure, nu era firul vieți mele, deși fata din imagini semăna izbitor de mult cu mine. Abia acum am reușit să aud murmurul băiatul ce o strângea la piept și suspina de parcă viața lui se sfârșise...
Amra
Amra
Amra
Vocea sa mia rămas în minte, suferința, părerea de rău și implorarea sa de a reveni la viața mi-au sfâșiat inima la propriu.
Deschid încet ochii și cuvintele ce se învârteau în mintea mea au dispărut complet, vântul s a oprit, ploaia a încetat să mai cadă din nori, totul era scufundat într-o liniște mormântala.
După viziunea de mai devreme am înțeles într-un final adevărata poveste, am înțeles de ce mă simt atât de atrasă de Damian și ce rol joc eu în tot acest haos.
Damian și Mattias mă privesc confuzi, primul care îndrăznește să facă primul pas spre mine este Mattias, ridic o mână pentru al opri și mă întorc pe călcâie, mă îndrept spre lac transmițândui telepatic lui Derek că îl aștept acolo, instinctul mă îndemna sa ajung acolo, cineva parcă îmi șoptea în ureche că seara încă nu sa terminat și că mai sunt adevăruri de scos la lumină....
Lumina luni se reflecta în luciul apei, câteva lacrimi răzlețe îmi brăzdau obraji, tresalt când simt o mână pe umărul meu stâng, îmi întorc capul însă nu zăresc pe nimeni, închid ochi și trag aer puternic umplându mi plămâni cu un miros dulceag de flori de tei, expirând și deschizând ochii...
O siluetă fantomatica era în dreapta mea, rochița albă și vaporoasă era împrăștiată în toate părțile de rafalele de aer ce îmi făceau firicelele de păr de pe mâini să se ridice.
Fața sa mi se pare foarte cunoscută, acei ochii negri și pătrunzători, pomeți foarte proeminenți și două buze pline...
- Iris! Mă bucur să te întâlnesc.
- Tu? Tu ești femeia din visul meu?
- Da Iris, eu sunt mama ta! Nu pot să stau prea mult, dar am venit cu darul de ziua ta.
- Dar mai sunt 2 săptămâni până atunci.
- Nu draga mea, astăzi este ziua ta. Și de acum vei putea să îți folosești puterile, vraja mea nu mai are putere de acum.
- Ce vrei să spui?
- Te-am legat cu o vrajă ca puterile tale să stea ascunse până la 18 ani! Ești puternică și foarte frumoasă, tatăl tău ar fi mândru de tine.
- Ce ar trebui să fac acum?
- Nu îți pot spune scumpa mea, trebuie să ai încredere în tine, puterile tale se declanșează odată ce dorința apare în sufletul tău.
- Dar...
- Nu mai pot sta, nu uita noi te veghem de sus, ai încredere în instinctul tău și ai grijă ei te vor vâna pentru puterea ce zace în tine.
- Care ei?
- Demonii...
Glasul stins răsuna în mintea mea, demoni, putere, dorință....
Mă simt slăbită, de parcă cineva ar fi scurs toată viața din mine și aș fi rămas doar un recipient gol...
Gândul îmi fuge la Damian și Mattias și furia începe să îmi clocoteasca prin vene, disprețul mi se resimte ca un gust amar pe fârful limbi...
- Stăpână?
- Spune un loc unde vom fi în siguranță.
- Moscova, la cabana din pădure unde mi-am petrecut copilăria.
- Închide ochii și descriemi zona.
Îi spun în timp ce îmi las dorința să se înfiripe în inimă.
Un fior îmi străbate șira spinări și un val de frig îmi cuprinde corpul făcându-mă să tremur spasmic.
Deschid ochii și nu pot să cred că a mers, suntem la poalele unui munte, la 500 de metri de o căbănuță din lemn, cufundată în întuneric. Aș fi spus că este părăsită dacă nu aș fi văzut fumul alb ce ieșea pe un coș al casei.
Derek pare prins și el în peisaj și vrea să înainteze dar îl prind repede de mână.
- Aici nu îți sunt stăpână, vreau să fiu doar un oaspete ce poposește câteva zile la un vechi prieten.
Derek a vrut să spună ceva dar scârțâitul unei uși ne face să ne întoarcem privirile spre cabană, unde în prag stătea o bătrânică căruntă cu un zâmbet imens pe buze.
- Xavier! Ce mă bucur că reușit să ajungi!
Mă uit confuză la Derek și la bătrânica care se apropia cu pași micuți de noi. " este stră stră stră nepoata mea, nu știe ceea ce sunt, crede doar că mă cunoaște de câțiva ani când am ajutat-o să repare acoperișul"
- Mica, am fost în trecere pe aici și am vrut să te salut, sper că nu te-am speriat sau deranjat.
- Prostii, ți-am spus că oricând ești bine venit aici, și văd că de data asta ai adus o dombișoară superbă cu tine.
Vocea doamnei Mica este una blândă, are fața plină de riduri, și merge puțin șchiopătat, dar ochii săi lucesc de bucurie, este idealul meu când mă gândesc la o bunică.
- Bună seara, sunt Iris și mă bucur enorm să vă întâlbesc în sfârșit, Xavier mia povestit o groază de lucruri despre dumneavoastră.
- O, te rog, spunemi doar Mica, când mă domnești atât mă simt bătrână și nefolositoare. Haideți în casă, cred că ai înghețat.
- Puțin!
Spun în timp ce un zâmbet îmi apare pe buze, cabana este una mică, cu două dormitoare, o baie și o cameră mare, jumătate bucătărie și jumătate living.
Căldura ce îmi îmbrățișa corpul, îmi dădea o senzație familiară, de siguranță.
- Uite, cred că este foarte inconfortabilă rochia, te poți schimba în camera de pe stânga.
Mă uit confuză la ea, dar accept hainele și mă îndrept cu pași mici spre cameră. Era o cameră simplă având doar două piese de mobilier, un pat micuț și un dulap într-un colț.
Mă dezbrac cu greu de corsetul rochiei și răsuflu ușurată când scap din strânsoarea lui și pielea îmi este învelită în materialul pufos și călduros al plovărului ce îmi ajungea aproape până la genunchi. Îmbrac repede și colanți și ies din dormitor.
Râsul colorat al doamnei Mica mă face să zâmbesc și să măresc pași până la masa din mijlocul camerei, unde mă aștepta o cană imensă cu ciocolată caldă.
- Iertați-mă domnișoară dar cabana mea este micuță, poți dormi tu în dormitorul meu că este mai cald o să schimb așternuturile și Xavier poate lua celalalt dormitor.
- Dar dumneata Mica, unde vei dormi?
- Ehh, este aproape de zori fata mea eu deja nu mai am somn, stai liniștită.
- Nu se poate o să mă simt prost, rămâbeți în dormitorul dumneavoastră, iar eu și Xavier vom dormi în celălalt.
- Dar, voi...
- Nu, Mica, Iris are dreptate, dute și dormi liniștită, noi o să ne descurcăm...
Doamna Mica a bolborosit puțin în barbă dar s a ridicat și s a îndreptat spre camera ei, și într-un final așa am făcut și noi.
- Stăpână puteți dormi în pat, eu o să îmi întind ceva jos.
- Ti-am spus că suntemi prieteni aici, așa că nu înțeleg de ce îmi mai spui așa și dacă îmi era frică să dorm cu tine nu te-aș mai fi luat de la bun început.
- Cum dorești. Cât vrei să stai aici?
- Sincer Derek, nu știu, am nevoie de timp pentru a mă gândi și a analiza situația. Oricum cât stăm aici o să am grijă de cabană și ca doamnei Mica să nu îi lipsească nimic o perioadă lungă de timp.
- Nu trebuie să faci asta, o să am eu grijă de ea. E ultima din familia mea...
- Nu o fac din obligație, ci pentru că vreau eu...
Ne-am întins în pat și învelit cu plapuma, deși patul era micuț, Derek a avut grijă să nu ne atingem.
Oboseala a început să își spună cuvântul și m-am lăsat cuprinsă de un somn adânc.