Un zgomot puternic mă face să tresar și să mă trezesc instant. Mă ridic în fund și analizez putin camra în care mă aflu, era mult mai mare ca cea în care am stat eu, predominau culorile închise și în aer plutea un miros mentolat amestecat cu fum de țigară.
Îmi masez puțin tâmplele încercând să îmi aduc aminte cum am ajuns aici, dar se aude din nou acel zgomot de parcă cineva voia să dărâme castelul. Mă ridic din pat și mă îndrept spre ușă, o deschid încet și aud câteva voci, defapt o voce ce ridica tonul. Pășesc timid afară și văd pe hol trei bărbați, doi erau cu fața spre mine dar nu îi recunosc, cred ca nu i am mai văzut prin castel iar cel de al treilea este cu spatele, îmi dau seama că este I
Damian după postura pe care o are, spatele drept, umeri ridicați și mâinile înpreunate la spate, părea un conducator înnăscut, mă apropii cu pași mici și abia acum văd că pe jos sunt numai cărți, bucăți din ce era odată bibliotecă erau aruncate pe tot holul și cioburile unei mese erau împrăștiate... unul din barbați își drese vocea și face un semn insesizabil din cap spre mine, arunci se întoarce și Damian...
- Bună dimineața! spun în timp ce îmi iau ochii de la haosul de pe jos și îi caut privirea
- Te ajut cu ceva? întreabă el nervos
- Da, poate nu mai trântești nimic și lași oameni să se odihnească. spun sarcastic
- Dute înapoi în cameră și așteaptă să vină servitoarea la tine. spune și se întoarce cu spatele la mine
- Și dacă nu vreau? răspunsul meu a venit peste el ca un dus rece, sa încordat vizibil
- Trebuie să mă asculți, sau o să te pedepsesc! Și crede mă pot să îți fac viața un iad... spune fără să se întoarcă
- Viața mea este deja un iad de când ai intrat tu in ea. spun în timp trec pe lângă ei și mă îndrept spre scări.
Simt cum pământul îmi fuge de sub picioare și mă trezesc trântită pe umărul său ca pe un sac de cartofi. Încerc să mă zbat, să mă lase jos, dar cred că reușesc doar să îl gâdil, mă duce de zici că aș fi ușoară ca o pană...
Deschide ușa camerei din care am ieșit și mă trântește în pat...
- De acum nu vei ieși de aici fară permisiunea mea, mâncarea și restul lucrurilor ti le vor aduce servitoarele. spune pe un ton serios
Aleg să nu îi răspund, mă simt prea obosită psihic pentru a mă mai opune și a porni o ceartă. Când vede că răspunsul se lasă așteptat, se întoarce spre ușă și înainte să o închidă se uită lung la mine...
- Cere orice îți dorești și vei primi, dar nu încerca să fugi. spune și o undă de tristețe îi apare pe față, dar o ascunde repede
- Și dacă îți cer libertate? Îmi vei da? spun șoptit, doar pentru mine, dar sigur m a auzit, pe frunte formândui se cateva cute, se enervase
- Voi doi, nu o lăsați să iasă de aici! Dacă face un pas înafara camerei vă decapitez. îi auzeam vocea cum se stingea pe hol
M am așezat turcește în pat și am oftat puternic. Ce se întâmplă cu mine? îmi tot pun întrebarea asta și niciodată nu primesc răspuns, mă gândesc la acea profeție, pare că așa îmi este scris? Să renunț la jumătatea mea pentru a sta închisă aici cu un tiran ca el?.. mă gândesc la mama, câte griji își face pentru mine, daca a rănit o în vrun fel o să îl torturez până mă va implora să mă opresc...
Simt un gol imens în stomac și am o presimțire rea... oricum nu înțeleg de ce mă ține închisă, am venit de bună voie aici și nu aș risca viața lor doar pentru a fi eu liberă, o să plec de aici, dar înainte de asta vreau să mă asigur că ei vor fi bine, gândul îmi fuge la Sab, îmi e dor de ea, sper că nu a mai avut vro ieșire și nu a mai rănit pe nimeni...
Mă ridic din pat oftând zgomotos și mă îndrept spre ușa băi, dau drumul la apă și mă întind în cadă, apa îmi acoperă tot corpul și îmi relaxează mușchii, am închis ochii și am alungat orice gând îmi străbătea mintea, pentru câteva minute sunt doar eu, o simplă fată ce face o baie, nu vreau să mă mai gândesc la nimic, nu vreau să mai încerc să găsesc răspunsuri la întrebări, nu vreau să mă mai rănesc singură, îmi rezem capul de marginea căzii și las întunericul să pună stăpânire pe mintea mea...
Mă strecor afară din baie, aveam un prosop mic înfășurat în jurul corpului și mă îndrept spre dresing, erau numai haine bărbătești, aleg o pereche de pantaloni de trening care reușeau să îmi rămână pe șolduri și un tricou. Mă așez leneș în pat și pornesc televizorul.
Schimb canalele fără a mă opri, nu mă puteam hotărâ la ce să mă uit, probabil că nici să mă uit la ceva nu eram capabilă, opresc până la urmă pe o emisiune de modă, pe care am mai urmărito și înainte, îi analizam ținuta fetei din fața jurului, zici că era un pom de crăciun, când ochii îmi fug în josul ecranului, ora 21:08, brusc îmi aduc amimte că la 12 trebuie să fiu lângă lac...
Mă dau jos din pat, iau primul hanorac pe care îl văd și merg spre ușă, o deschid dar când să fac un pas înafara camerei un braț se întinde și mă oprește, pufnesc enervată și încerc să îl dau la o parte, dar celalalt bărbat mă prinde de umeri și mă împinge înapoi.
- Rămâneți acolo, Damian se va supara dacă nu îi ascultați ordinul. spune cel de al doilea bărbat
Nu mai spun nimic și mă întorc în cameră, eu singură contra doi bărbați cât un munte, nu e o luptă corectă și nici un târg pe care aș putea să îl câștig.
Mă învârt puțin prin cameră și mă îndrept spre geam, abia acum am văzut că această cameră are și un balcon..
Analizez distanța până jos care este destul de mare, nici cu puterile Luanei nu aș reuși să ajung jos fără să mor sau în cel mai bun caz mi aș rupe câteva oase, trebuie să găsesc altă metodă, mă aplec puțin peste balcon și observ că mai jos sunt legate niște funii ce ajung până la sol...
Bun, deci, mă prind cu mâinile de marginea balustradei și mă las încet spre următorul balcon și tot așa, până ajung la funie, îmi spun în minte...
Trag aer puternic în piept, îmi adun curajul și mă prind cu mâinile de balustradă, trebuie să mă concentrez, să îmi alung tremurul din corp, prind marginea mai bine în mâini și îmi trec încet corpul după ea, calculez distanța până la următorul, închid ochii și îmi dau drumul, mă lovesc puțin de balustrada balconului dar cel puțin am reușit, acum trebuie doar să mai repet miscarea de trei ori până ajung la funie...
Mâinile încep să îmi cedeze din cauza greutăți, mai am un singur balcon dar a trebuit să rămân suspendată deoarece am auzit mișcare și sigur nu vreau să mă vadă cineva, zgomotul unei uși ce se închide ma făcut să tresar și să alunec, am trecut pe lângă balconul unde trebuia să ajung și peste alte două, cădeam în gol, mă îndreptam spre o moarte sigură, iar în mintea mea nu era decât o pereche de ochii verzi ce sclipeau, instinctul mă face să întind mâna și să strâng cu putere, nu îmi controlam eu corpul, dar într un fel mă bucur am reușit să mă prind de o funie și să îmi încetinesc căderea, mâna îmi zvâgnea și sângele mi se prelingea pe degete și într un final am căzut, corpul mă durea și glezna dreaptă îmi pulsa puternic, cred ca am făcut o luxație, dar am reușit să ajung vie jos, asta este tot ce contează...
Bag mâinile în buzunarele hanoracului, încă îmi sângera mâna dreaptă și fiind un castel de vampiri, nu voiam să ma simtă cineva, privesc ceasul găsit în buzunar, mai am o oră până trebuie să ajung așa că decid să merg încet, îmi pun gluga pe cap sperând să nu mă recunoască nimeni si mă îndrept spre intrarea în pădure, era așa de liniștit, îmi era dor să mai stau singură, să ascult păsărelele ciripind, să privesc frunzele copacilor cum se mișcă lin în adierea vântului...
Lacul era superb, lumina Luni cobora în apa liniștită, de parcă lacul ar fi fost o oglindă uriașă, era de parcă o bucată din cer a fost furată și așezată aici, mă întind la marginea lacului sprijinindu mă în coate și privesc peisajul, pentru câteva momente m-am rupt de realitate, trăind într o lume imaginară unde totul ar fi un basm frumos
- Stăpână! o voce mă face să revin la realitate
- Vino aici! fac semn spre locul de lângă mine
- De ce mați chemat aici? întreabă în timp ce se așează
- Cred că este mai bine să vorbim telepatic, ne poate auzi cineva! spun în timp ce privesc cum o frunză ajunge pe suprafața lacului creând mici unde în apă
- Cum doriți, stăpână. spune în timp ce se uită insistent la mine
- Cum te numești?
- Derek, stăpână..
- Am o misiune pentru tine, Derek. spun în timp ce îmi întorc capul spre el. O să îi găsești pe mama și Rareș și o să îi urmărești, vreau să știu orice mișcare dea lor.
- Cum doriți! Dar cine este Rareș?
- Sufletul meu pereche, alphaul haitei din pădurile de lângă orașul Amist.
- Acela este Mattias stăpână, nu există nici un Rareș în acea haită
Șocul pune stăpânire pe mine, nu are cum să mă mintă, nu ar avea de ce..
- Esti sigur?
- Da stăpână!
- De ce ai atacat castelul?
- Pentru tine prințesă, fostul meu stăpân te voia pentru puterile tale..
- Am înțeles, uite eu nu vreau să fiu stăpâna ta, poți să îmi spui Ariana și să consideri jurământul ca pe un legământ al prietenie.
- Sunteți stăpâna mea, aveți viața mea în mâinile dumneavoastră.
- Mda, nu îmi place să îmi spui așa, oricum am încredere în tine, să ai grijă de mama mea.
- O să o protejez cu prețul vieți, stăpână.
- Vine cineva, făte nevăzut și nu uita de misiune.
Nu termin de spus că Derek era deja dispărut, rămân în aceeași poziție privind lacul, îl simt pe Damiam în spatele meu, clipesc involuntar și el apare în fața mea...
Era nervos, colți lui erau foarte proeminenți iar ochii săi erau roșii ca sângele...
- Ariana! îl aud cum murmură