- Vino la clinică, Rareș...
- Ce Patrik? Ce s a întâmplat?
- Doar vino aici...
In acel moment nu am mai simțit și nici nu am mai gândit nimic, pur și simplu am început să alerg spre clinică, lacrimile îmi părăseau ochii, lăsând șanțuri de lavă pe obraji mei, într-un fel știam că el este bine, îl simțeam cumva... Nu știu cum am făcut dar eram în fața salonului și îl priveam, parcă dormea, era liniștit se vedea pe fața lui...
- Patrik? Ce este? El este bine nu ?
- Să spunem că da lună, dar are nevoie de tine, este în comă și doar tu poți să îl aduci înapoi...
- Cum adica? De ce eu?
- Păi îi trebuie un motiv să se întoarcă și care crezi că este cel mai important lucru pentru care el ar lupta?
- Iubirea, spun cu un murmur în timp ce deschid ușa salonului...
Mă apropii de patul lui și îi prind mâna între ale mele, îl privesc pentru câteva clipe, pentru ami putea aduna cuvintele care zburau haotic prin mintea mea, ce puteam să îi spun pentru a l face să se întoarcă, din vina mea este el aici... doar ascultăți inima imi răsună o voce în cap, nu era a Luanei, dar în acest moment trebuia să mă concentrez pe el..
- Știu că probabil nu sunt în măsură să îți cer asta, dar întoarcete la mine, nu mă părăsi și tu, te rog, eu știu...eu știu că o să fie greu pe viitor dar o să fiu lângă tine, orice s ar întâmpla, o să te protejez cu prețul vieți mele, numai întoarcete... vocea mea era răgușită și speriată, abia acum am realizat ce mult ma marcat întâmplările din ultimele ore...
- Promit, jur, fac orice ca tu să fii în siguranță, eu... eu țin la tine mai mult decât ți ai putea imagina, spun asta în timp ce mă apropii și mai mult de el, îi dau un pupic pe acele buze cărnoase și lacrimile încep să îmi curgă pe obraz, mă linișteau cumva, potoleau furtuna din mine, o lacrimă îmi părăsește obrazul și pică pe pieptul său deasupra bandajului, în acel moment corpul lui începe să tremure si aparatele să bipăie din ce în ce mai tare și mai repede.
În încăpere apar câteva persoane, totul e în ceață, îi simt mâna lui Patrik ce vrea să mă tragă afară din salon și aud vag doctorul care spune că îl pierde, în acel moment ceva din mine a luat foc, am simțit cum venele mi se dilatau și sângele își croia loc prin ele, mici electroșocuti îmi brăzdau corpul, am închis ochii și am început să spun niște cuvinte ce îmi erau parcă transmise de altcina:
Stai aici, stai cu mine
Pentru ca esti al meu!
Si cand vor trece Nivasi
Tu sa nu-i vezi!
Cu trei lanturi
Te-nrobesc
Cu trei picături
Ne unesc.
În jurul meu și a lui Rareș se formase un cerc de foc, creștea în intensitate în timp ce eu tot repetam acea incantație, auzeam vag cum mă strigau , dar nu mă puteam opri, nu știu ce este cu mine, cum de am făcut asta, cine scoate acele cuvinte din gura mea, o mână așezată pe umărul meu mă face să mă opresc, din a gândi, din a vorbi, incantația tot se mai auzea în mintea mea, dar acum Rareș era în picioare lângă mine, era îngrijorat, citeam asta în ochii lui, aceeași voce de mai devreme își face apariția în capul meu
- Trebuie să termini inacantația ACUM!
- Cum?
- Trei picături de sânge, trei înțepături, și rostești din nou" Cu trei lanțuri te-nrobesc, Cu trei picături ne unesc"
În acel moment, un fel de furcă cu trei țepi îmi apare în mână, îi prind încheietura și îl înțep, trei broboane de sâge îsi fac apariția, mă înțep și pe mine si îi duc încheietura la gură și în același timp lingem la propriu sângele celuilalt și încep să murmur din ce în ce mai tare
Cu trei lanturi
Te-nrobesc
Cu trei picături
Ne unesc.
Cu trei lanturi
Te-nrobesc
Cu trei picături
Ne unesc.
Cu trei lanturi
Te-nrobesc
Cu trei picături
Ne unesc.
Când am spus ultimul cuvânt focul a început să își piardă din intensitate, Rareș mă cuprinde în brațele lui și mă strânge protectiv..
- Lună? Ce s a întâmplat? Ce a fost asta?
- Eu... vocea mi se pierde când văd doctori că îl trag pe Rareș și îl întind pe pat
- Alpha ești bine? Cum te simți?
- Sunt bine, chiar foarte bine, mă simt ca nou.
- Îți vom pune o perfuzie, de hidratare și trebuie să verificam rana, să nu se fi deschis când vați ridicat, spune un medic în timp ce îi desface bandajul de la piept, iar celălalt îi prinde încheietura pentru ai pune un cateter, ceva cald și lipicios mi se scurge de la încheietură spre degete ca mai apoi să pice pe gresia albă, dar nu am dat importanță priveam pieptul lui Rareș pe care mai erau doar două zgârieruri minuscule, medici rămân blocați pentru câteva secunde, după care își mută privirea spre mine
- Lună sângerezi! Spune Patrik în timp ce îmi cuprinde mâna și încearcă să steargă sângele cu un pansament
- Sunt bine Pat, la fel ca și el, fac semn din cap spre Rareș.
- Cum de sângerezi nu văd nici o tăietură pe mâna ta... spune Patrik privind confuz și panicat în același timp
Și eu eram la fel, dar parcă corpul meu asculta ordinele altei persoane, cuvintele îmi ieșeau pe gură, dar nu le spuneam eu..
- Uite cum, spun în timp ce mă apropii de patul pe care stătea Rareș, iau de pe măsuța de lângă un ac și îl înțep în deget, exact în același timp și în același loc, amândurora ne apărură o mărgică de sânge, dar înțepătura se vindecă imediat
Toți au rămas cu gura căscată și priveau uimiți
- Ce înseamnă asta? De data asta Rareș este cel care întreabă, îl privesc câteva momente și îi răspund
- Suntem legați cu trei lanțuri, adică tot ce ți se întâmplă ție, mi se întâmplă și mie...
- Și de ce se vindecă așa de repede? Știu că noi vârcolaci ne vindecăm mai repede, dar era imposibil ca în 15 minute rana mea din piept să dispară... știu că eram pe moarte, eram la jumătatea podului când te-am auzit plăngând și am vrut să mă întorc, dar nu puteam, era un zid invizibil ce mă oprea să vin înapoi... după care s a făcut întuneric într o secundă și o mână cu ghiare ma prins și ma tras înapoi prin acel zid, parcă totul se cutremura și dărma în urma mea. Apoi am deschis ochii și te-am văzut, erai înconjurată de o aură neagră și te acapara din ce în ce mai tare...
- Eu sunt bine, ți-am jurat că o să te protejez cu prețul vieți mele, iar acum ești bine...
- Dar cum ai făcut asta? Tu nu ești vrăjitoare, te-aș fi simțit
- E complicat, o să înțelegi la timpul potrivit acum hai să mergem acasă, este deja dimineață și chiar sunt obosită
Rareș dă afirmativ din cap, doctori par sa se împotrivească dar nu mai spun nimic când îl văd ridicânduse din pat și sărutându-mă pe creștetul capului.
La ieșirea din clinică, pajiștea era plină de oameni, toți au rămas uimiți când ne-au văzut pe amândoi, Rareș iși îndreaptă spatele și le vorbește ca un adevărat conducător
-Știu că ați simțit, dar sunt foarte bine, nimic rău nu s a întâmplat, ea este sufletul meu pereche, datorită ei mă aflu aici în fața voastră... tonul său era unul autoritar, dar lor nu le era frică, erau fericiți, aclamau și băteau din palme
Rareș se apropie de urechea mea și îmi șoptește
- Te-au acceptat ca Lună a haitei, sunt fericiți că te-am întâlnit, spune și îmi plasează un pupic pe pielea din spatele urechii, un fior îmi tranversează corpul și simțeam cum sângele îmi urcă în obraji.
- Noi o să ne retragem acum, dar o să o cunoașteți mai bine pe Lună, la petrecerea ce va avea loc peste 2 zile.
Rareș își pune mâna pe spatele meu și ne întoarcem pe drumul spre conac, ajunși acolo simt un junghi în inimă, știam că nu e de la mine așa că îl privesc confuză..
- Ce s a întâmplat?
- Sabrina, este bine? Întreabă și puteam simți amalgamul de sentimente ce punea stăpânire pe el
- Da, este bine, am ajuns la timp, nu a mai rănit pe nimeni... spun în timp ce privesc pata de sânge care era închegat și foarte închis la culoare
- Dar cum de pe tine te ascultă, iubito?
Auzind ultimul cuvânt inima începe să îmi bată mai tare, nu știu daca sunt sentimentele mele sau ale lui, dar cred ca sunt ale mele, în ochii lui citeam frica, frica de a fi refuzat, în mine se dădea o luptă, fericirea se împletea cu frica, bucuria se împletea cu panica...
Nu am știut ce să răspund așa că doar l-am sărutat, la început încet pasional și după sălbatic...
________________________________