— Cu ce vă servesc? făcusem câțiva pași spre masa prietenilor mei, analizându-i pe fiecare în parte cu excepția lui Valentino. El putea să se bucure de atingerea prietenei cele mai bune, Camilla. Simțeam cum și el și Carl îmi analizau picioarele dezgolite în detaliu și parcă luam foc sub privirea lor.
— Madena, nu știam că lucrezi aici! Carl se decisese să rupă discuția cordială dintre noi, iar eu mă bucurasem într-un fel că prietenul lui Valentino era mai drăguț cu mine decât era însăși Mister Valentino.
— De câteva zile, încă mă acomodez! am murmurat zâmbăreață în timp ce am aruncat o privire spre fete. Jane scria mesaje pe telefon, iar Camilla mă privea de parcă era pe cale să mă omoare. Am preluat rapid comenzile de la ei fără să mă mai întind mult la discuții și evitând să dau ochii cu mexicanul.
Am lăsat comanda la bucătărie și m-am aventurat la a strânge farfuriile murdare și paharele goale. Ochii mei cădeau pe masa lui Valentino fără să vreau și tot fără intenția mea am văzut cum Camilla mă privea pe sub sprâncene. Ce avea fata aia cu mine? Cred că dacă ne întâlneam singure pe stradă ne luam la bătaie cu siguranță.
Puteam să simt cum derbedeii pe care i-am servit mai devreme îmi analizau fundul și la naiba dacă nu mă simțeam rușinată ca naiba. De fiecare dată când treceam pe lângă masa lor îmi făceau tot felul de chestii: de la glume, flirturi până la întrebări absolut stupide numai de dragul de a mă avea prin preajmă?
Câteva minute mai târziu le-am servit comenzile găștii lui Valentino, având oarecum un sentiment de tristețe. Ei se distrau, iar eu... eram nevoită să ascult un radio care mai mult scârțâia decât să difuzeze muzică. Trebuia să recunosc că prezența Camillei lângă Valentino mă deranja teribil și că în interiorul meu îmi doream să apar într-un prin peisaj în așa fel încât să nu-i las să se bucure de ieșire. Partea proastă era că nu eram o scorpie de felul meu și nu puteam face așa ceva.
M-am așezat în fund pe un scaun din piele situat în spatele tejghelei și am început să derulez aiurea printre postările de pe Instagram. Camilla postase o poză demnă de divele de pe Instagram cu ținuta din această seară, o rochie scurtă și vaporoasă roșie, cu un decolteu în v care îi complimenta bine bustul. Oftam.
Camilla era mereu foarte elegantă și foarte provocator îmbrăcată mai ales prin preajma lui Valentino totdeauna. Jane, ea era mai mult genul indecentă. De multe ori se rezuma la a purta o bustieră și o geacă plus o pereche de pantaloni foarte scurți. Iar eu mă îmbrăcam haotic, în stilul european total nepotrivit zonei sau foarte comod și deloc plăcut vizual. O invidiam pe Camilla în multe aspecte.
Mă trezisem la viața când cineva lovise tejgheaua din lemn destul de zgomotos. Mi-am lăsat telefonul deoparte și m-am ridicat confuză în picioare, îl zărisem pe șmecherașul musculos care făcuse parte din gașca lui Valentino și care se purtase aiurea cu mine.
— Ai adormit, senorita? mă întrebase amuzat și oarecum cuceritor. Hmm, acest mascul dominant se transformase într-o pisică plină de flirturi, deloc impresionant.
— Nu, cu ce te pot ajuta? am dat deoparte sarcasmul lui și m-am purtat cât se poate de serios cu el. Eram la muncă, nu-mi permiteam să mă iau de el aiurea.
— Adu-ne o sticlă de băutură și câteva pahare, ceruse serios, iar eu mă blocasem destul de tare. Atât îmi mai trebuia pe seara asta, o grupă de bețivani și totul era dat naibii.
— Nu vindem băutură minorilor, l-am refuzat indirect, primind din partea lui un râset sonor. Tipul din fața mea avea un oarecare șarm, avea buze frumos conturate, ochi aprope negrii și un maxilar bine conturat. Însă comportamentul de macho era enervant și insuportabil.
— Senorita... dacă mai glumești mult s-ar putea să pun ochii pe tine și lui Valentino sigur nu-i va plăcea! îmi șoptise, iar eu îmi dădusem ochii peste cap.
— Ce te face să crezi că mă atragi sau ceva? l-am întrebat neimpresionată. Îndată închidem așa că ar fi cel mai bine să te cari de aici, alături de prietenii tăi, bine? l-am condiționat, iar el s-a rezumat la a-mi zâmbi jucăuș.
— Îmi rămâi datoare, Madena! plecase nu înainte de a-mi face din ochi. Ceva îmi spunea că băutura fusese doar un pretext pentru a încerca să se bage în seamă cu mine.
Alte câteva zeci de minute mai târziu, gașca lui Valentino plecase din restaurant și astfel am rămas numai eu și Olivia în restaurant pentru a curăța resturile și pentru a mătura podeaua. Într-un final am terminat de contabilizat toate veniturile și mi-am luat geanta pentru a pleca. Olivia avea să încuie ușa în seara aceasta.
Am făcut câțiva pași pe stradă, verificând dacă aveam vreun mesaj sau vreo notificare pe telefon. Am oftat mâhnită când am observat că nu mă căutase nimeni și am preferat să merg prin întuneric spre casa lui Valentino. Eram supărată ca naiba pe el, însă nu știam cum aveam să gestionez situația în sine.
La următoare intersecție de străzi, în timp ce mergeam de parcă cineva ar fi fost pe urmele mele, l-am zărit pe însuși craiul de Valentino, așteptându-mă pe motorul lui.
— Ce faci aici? l-am întrebat fără nicio ezitare, simțind că era supărat. El era supărat? Sau eu eram?
— Ce fac eu, Madena? Te așteptam, ce puteam să fac? Sau nu trebuia? simțeam că vocea lui nu era tocmai ok și că din felul în care îmi vorbeam reieșea că avea să îmi reproșeze foarte multe lucru.
— Eu mă bucur că ești aici, dar nu trebuia să te chinui să stai în frig. Puteai să rămâi cu fetele, nu era o problemă! mă purtam cât de normal puteam, încercând să păstrez distanța. Continua să mă țintuiască cu privirea destul de lung de parcă ar fi căutat ceva pe chipul meu. Spre deosebire de el, eu nu lăsam băieții să mă atingă.
— Nu prea ești fericită să mă vezi, vorbise bosumflat în timp ce îmi apucase mâna și mă trase mai aprope de el. Era nervos, probabil și gelos și acum simțea nevoia să devină posesiv, însă aveam de gând să îi arăt că nu agreez să se poarte așa cu mine.
— Cum poți să spui așa ceva? l-am întrebat bosumflată, privindu-i fruntea ușor încrețită și ochii acaparați de un soi de sclipire pe care nu o mai văzusem la el. Sunt doar obosită, atâta tot, i-am răspuns sinceră în timp ce îl priveam pătrunzător. Al naibii bărbat frumos, mă vrăjea cu șarmul lui, dar mă enerva la culme când se afișa cu prietena lui dragă.
— Ce era cu rochia aia atât de scurtă pe tine? Hmm? felul în care mă privea mă făcea să vreau să intru în pământ de rușine. Își încrucișare brațele la piept și a continuat să mă privească deloc impresionat sau dispus să îmi asculte punctul de vedere.
— Astea sunt hainele pe care le-am primit de la muncă, Valentino! i-am răspuns cât se poate de calmă, iar el s-a rezumat la a-și da ochii peste cap.
— Ești conștientă că aproape toți tipii din restaurant s-au holbat la tine și la picioarele tale? îmi reproșase de parcă aș fi făcut nu știu ce, eram aproape de a mă enerva. Mai aveam nevoie de un singur reproș și nu mă mai abțineam.
— Crezi că am remarcat? Eram prea ocupată să strâng farfurii pline de resturi și pahare scarboase, Valentino. Mulțumesc că ai avut tu grijă să te uiți, i-am vorbit ușor enervată, iar răbdarea lui se dusese pe apa sâmbetei.
— Cu flirtul ăla cu Jose ce a fost? rânjetul deranjat de pe buzele lui mă făcea să vreau să-mi dau palme. Jose sau cum îl chema pe bastardul ăla, nu era nimic altceva decât un șmecheraș de cartier care încerca să ajungă în patul fetelor din oraș și nimic altceva. Ce fată cu capul pe umeri s-ar lăsa prostită de mușchii unui tip ca el?
— Ce flirt? am lăsat drăgălășenia deoparte. Ce era cu mâna Camillei pe tine? Să te întreb și eu pe tine. Ai zis că știi că nu mă suportă și că știi că te place, de ce nu termini cu ea, hm? l-am întrebat enervată.
— Ce să termin? Face parte din gașcă, suntem prieteni și atât, Madena. Încetează naibii să mai crezi că se întâmplă nu știu ce, ok? ridicase tonul enervat la mine, iar eu îl privisem șocată cum își ieșise din minți.
— Fă ce vrei cu ea, ok? Nu mă mai interesează! am ripostat la fel de deranjată, încercând să-mi calmez nervii și să-mi îndepărtez părul de pe față.
— Pe cine minți, Madena. Știm amândoi că nu o poți înghiți pe Camilla, încerca să pună presiune pe mine, folosindu-se de slăbiciunea pe care o aveam pentru prietena lui. Nu înțelegeam ce voia să facă, într-un fel mă simțeam pe dinafară când îmi vorbea de parcă între ei se petreceau multe lucruri pe care eu trebuia să le știu și nici nu aveam să aflu vreodată.
— Vrei să spui că eu nu am voie să vorbesc cu un client obișnuit, dar tu ai voie să fii acompaniat de cea mai bună prietenă a ta sau ce o fi ea când ea știe că suntem împreună? Mai scutește-mă, Valentino! am vorbit cu imparțialitate, privindu-l supărată. Ajungeam la un nivel de frustrare atât de mare încât aveam impresia că aveam să lăcrimez în orice clipă.
— Știm bine amândoi că Jose nu e un simplu client, dubiile din vocea lui m-au făcut să-mi dau ochii peste cap la propriu. Îmi venea să îi dau o palmă peste față numai să se trezească și să audă ce prostii spune.
— Și la fel de bine știm amândoi că scumpa de Camilla nu e o simplă prietenă, i-am dat replica imediat, lăsându-l fără vreo reacție. Ajungeam la concluzia că noi aveam mai multe probleme în relația asta sau ce o fi fost ea decât credeam. Mă simțeam neputincioasă în privința a tot ce însemna Camilla și Valentino.
— Ba da, Madena. E o simplă prietenă și atât, m-am contrazis deranjat, iar eu l-am privit deloc încântată. Nu încerca să mă scoți pe mine ca fiind cel care greșește, adăugase vizibil deranjat, șocându-mă.
— Și atunci cine greșește? Eu? Pentru că am răspuns unei întrebări adresate de un client și pentru că am purtat o tâmpenie de rochie pe care mi-au dat-o de la restaurant. Mă așteptam la altceva de la tine, Valentino! am murmurat lipsită de energie, găsindu-mi totuși curajul să-l privesc.
— Tu, Madena! nu ezitase să recunoscă, trăgându-mă în brațele lui. Am încercat să-l refuz, să mă trag afară din brațele lui, însă nu am reușit. Porți o rochie care se termină fix sub fundul tău, Madena. Motiv suficient pentru Jose să încerce să intre în discuție cu tine și să flirteze, mărturisise nemulțumit, făcându-mă să râd ca o dementă. Mă amuza atât de tare.
— În primul rând, nu ar trebui să te intereseze ce port. Și în al doilea rând, spre deosebire de tine, eu chiar îmi amintesc că am un iubit și evit orice alt contact cu persoane care încearcă orice fel de discuție, ai înțeles domnule Valentino? am bătut apropo la însuși craiul de la câțiva centimetri distanță de minte în timp ce îl priveam pătrunzător în ochi.
— În primul rând, mă interesează ce porți și în al doilea rând, nu vreau să te mai văd purtând așa ceva decât dacă o faci strict pentru mine, mă condiționase cu un zâmbet murdar pe buzele alea cărnoase.
— Păcat că nu ai nicio influență asupra mea, am comentat cu o tentă răutăcioasă, cuprinzându-i mâinile fixate pe talia mea și încercând din răsputeri să le iau de pe mine. Avea o forță de nedescris atunci când devenea posesiv și nu-mi plăcea asta.
— Ești cam obraznică, Madena! vorbise cu un rânjet ce îmi provocase greață. S-o crezi tu că mă înmoi cu un zâmbet și cu două cuvinte frumoase, Valentino.
— Nu sunt, Valentino. Să știi că mă superi teribil de tare cu toate secretele astea ale tale și ale lui Camilla și nu sunt dispusă să le accept, ți-am mai spus asta. Mă pot da deoparte, dar nu pot accepta ca o altă persoană să te atingă cât sunt prin preajmă doar ca să-mi dovedească mie tot felul de lucruri. Ai de ales de data aceasta, data viitoare nu se va mai întâmpla asta, i-am comunicat clar gândurile mele pentru că nu ne puteam tachina la nesfârșit după care o luam de la capăt unde ne prefăceam că totul era bine, situație care dura maximum pâna la următoare apariție a Zânei.
— Să aleg ce? devenise serios în timp ce îmi lua din spațiul personal cu fiecare secundă care trecea. Se prefăcea că era prost sau chiar era prost?
— Să alegi dintre mine și Camilla, i-am confirmat ce voia să audă probabil, fiind conștientă de faptul că mă înjoseam în fața lui. Totuși, sentimentele mele pentru el erau foarte puternice, îl respectam și admiram enorm de mult, dar în situațiile în care simțeam că îmi ascunde adevărul dezvoltam niște sentimente pe care nu voiam să le asemănuiesc cu o ură de intensitate nebănuită.
— Madena, pe tine te iubesc. Pe Camilla o respect ca pe o prietenă, despre ce vorbim aici? vocea lui devenise vizibil mai blândă și mai joasă. Oftasem atât de sonor încât tresărise. Habar nu avea cât de tare mă dureau ezitările lui de a-mi da un răspuns clar.
— Dă-mi un răspuns clar, atunci? l-am rugat pe un distant și rece, observându-l cum înghite în sec și cum își mută privirea de pe mine pe orice altceva din jurul nostru.
— E clar că tu ești persoana pe care o iubesc, Madena. Dar...
Întotdeauna exista un dar. Stomacul meu avuse parte de un junghi în acel moment, îl simțea prea bine și știam că nu putea renunța la ea.
— Poate e mai bine să mă retrag eu, Valentino! i-am propus cu greu, încercând să-i arăt că nu mă afectează prea tare, deși eram conștientă că aveam să trec cu greu peste el.
— Șșș, se repezise să-mi acopere buzele cu degetul arătător în timp ce pe fața lui puteam să văd prin câte stări era capabil să treacă în numai câteva secunde. Am înghițit în sec pentru că atingerile lui erau ceva deloc ușor de trecut peste, dar la naiba, își bătea joc de sentimentele mele și nu puteam accepta așa ceva sub nici o formă.
— Vorbesc serios, e mai bine să terminăm orice am încercat să construim, Valentino. E clar că sunt lucuri pe care nu le cunosc și care te fac să eziți, sper că o să-ți fie mai ușor în a face ce-ți dorești și cum îți dorești fără a mai ține cont de mine, ok?
— Madena? Tu auzi ce spui? Nu vreau să ne despărțim, îmi cuprinse obrajii în mâinile lui, forțându-mă să îl privesc în ochi. Mă durea și mai tare când îmi spunea că nu vrea să încheiem toate socotelile, însă nu era în stare să renunțe la Camilla. Ce era atât de greu? Și care era legătura dintre ei mai exact?
— Eu vreau, m-am răstit la el destul de sonor. Nu mai pot să trăiesc așa, bine? Nu pot să accept să fiu mințită, Valentino. Ți-am povestit orice am avut în cap, orice problemă, în schimb, tu ai conținut să îmi ascunzi o mulțime de lucruri. E mai bine așa.
— Te iubesc, îmi mărturisise din nou, iar eu mă simțisem deja slăbită de cuvintele lui dulci și cam atât.
— Nu simt asta, Valentino. Îmi pare rău să îți spun asta, dar nici nu mă faci să simt că mă iubești și nici nu am ajuns în același punct în care să simt la fel pentru tine.
— Madena, minți,vedeam cum în ochii lui se zbătea un soi de dezamăgire și confuzie. Eram conștientă că îmi cream o imagine deloc bună în ochii lui, dar aveam nevoie de despărțirea asta sau aveam să sfârșesc mâncată de dubii și de frustrare.
— Îmi pare rău să te informez că tu ești singurul care minte dintre noi doi, ok? Nici să nu îndrăznești să mă acuzi de așa ceva, l-am certat, încercând să mă depărtez din nou de el. Ar fi timpul să plec, l-am anunțat și pe cât de clișeic suna, mi-a apucat bărbia destul de apăsat între degetele sale după care se năpustise asupra buzelor mele și mă sărutase înfometat și stângaci.
Ce simțeam în interiorul meu nici putea fi descris, conștientizam că aveam să fiu și mai frustrată pentru că eram sigură că scumpa de Camilla nu avea să ezite să îl cucerească pe brunet.
— Madena, spune-mi că am exagerat amândoi și că nimic din ce am discutat aici nu se va întâmpla cu adevărat, îmi ceruse scurs de viață, cu respirația întreruptă și cu buzele fierbinți atingându-mi obrazul drept în tandem cu fiecare cuvânt rostit.
— Îmi pare rău să te dezamăgesc, l-am trezit la realitate, depărtându-mă de el cu gândul de a pleca spre casa mamei. Cred că ar fi timpul să plec, am murmurat amețită, îndepărtându-l de lângă mine.
— Unde pleci la ora asta, Madena? Fii serioasă, e prea târziu și nici nu ai unde să mergi...
— Merg la mama, l-am informat fără niciun fel de compasiune în glas. Sunt ok, nu-ți face griji pentru mine! am adăugat în speranța că nu va insista prea mult. Voiam să vorbesc cu mama și să dorm, nimic mai mult.
— Te duc eu, măcar atât să fac, l-am auzit cum vorbea în spatele meu. Am oftat greoi și am acceptat într-un final. L-am lăsat să urce primul pe motorul lui după care m-am urcat și eu precaută în spatele lui. Rochia mea îmi crea probleme, nu glumă. Partea bună era că avea un material elastic și că nu avea să se rupă ca cealaltă, dar lungimea nu mă ajuta deloc.
Mi-am lipit picioarele de ale lui Valentino așa cum mă învățase el după care mi-am trecut mâinile în jurul corpului lui, sfârșind pe abdomenul lui fierbinte. Parfumul lui, căldura corpului lui, aveau să îmi lipsească toate acestea și inima mea începea să se spargă încetul cu încetul. Am parcurs drumul într-o liniște teribilă, fără niciun țipăt din partea mea indiferent de cât de mare era viteza cu care conducea brunetul, tot ce am făcut a fost să îmi îndes fața în materialul cămășii lui și să mă pierd în gânduri.
M-a ajutat să cobor de pe motor ca un gentleman ce era odată ce am ajuns în apropierea casei mele, o atmosferă super ciudată și inconfortabilă ne acaparase pe amândoi și brusc simțeam că nu mai aveam aer să respir.
Făcuse câțiva pași spre mine și se aplecă ușor în așa fel încât să ajungă la nivelul meu, nu intuisem că avea să mă mai sărute odată, mă prinsese cu garda jos și profitase din plin de această șansă. M-am pierdut pentru câteva zeci de secunde sub asediul buzelor lui.
Îmi sucise bine mințe, se jucase cu simțurile mele și încheiase cu un sărut cast care mă făcuse să mă emoționez destul de tare.
— Ai grijă de tine, ok? îmi ceruse ușor emoționat la rândul lui, iar nu m-am putut abține să nu zâmbesc în mintea mea. Sper să îmi mai răspunzi la mesaje, devenise serios, expirând aerul zgomotos. O să îți aduc mâine bagajul, îmi adusese aminte de puținele haine cu care venisem la el acum două-trei săptămâni.
— Nu te mai chinui, păstrează-le sau aruncă-le. Nu erau multe, i-am răspuns deloc deranjată de faptul că rămâneau la el.
— În regulă... vorbise ezitant, probabil căutând un mod de a încheia discuția și relația noastră în același timp. Te iubesc, Madena. Nu uita, îl simțisem descurajat și vizibil supărat, iar imaginile în care el devenea sensibil și încerca să-mi povestească despre greutățile prin care trecuseră îmi apăruseră în față.
Mi-am deschis brațele și i-am făcut semn să se apropie de mine din nou, i-am cuprins corpul într-o îmbrățișare pe cât de plăcută, pe atât de dureroasă. M-am ridicat pe vârfuri pentru a ajunge cu bărbia pe umărul lui în timp ce mâinile mele se chinuiau să îi cuprindă în totalitate spatele.
— Mulțumesc pentru clipele frumoase pe care le-am trăit cu tine, Valentino.
Hei, hei,hei. Nu aruncați cu roșii in mine.
Am promis ca voi posta mai repede acest capitol, dar nu știu cu ce m-am luat și nu am mai apucat sa mai scriu. Următorul capitol va apărea după lunea următoare, am un examen on-line și mă pregătesc pentru el pana atunci.
Cum sunteți? Și mai ales, ce părere aveți despre porumbeii nostrii care tocmai s-au despărțit? Va pup 👋😘