— Despre ce voiai să vorbim? coborâsem scările în grabă în timp ce îmi trăgeam tricoul pe mine. Mă chinuisem să mă schimb cât mai repede în așa fel încât mama să nu intre în camera mea din greșeală, speram din tot sufletul să nu aibă dubii cu privire la prezența lui Valentino la noi în casă.
— Ia loc, mi se adresase calmă, dar cu o vizibilă tristețe în glas. Hmm, oare ea și Manuel s-au certat iar? Simțeam o încordare între cei doi, nici el nu era în apele lui, dar nici mama nu era.
— Ești supărată, am concluzionat în timp ce îi priveam chipul obosit. Avea cearcăne destul de evidente, iar sclipirea ei de optimism și energie era dispărută de mult. Tot ce făcea Manuel cu mama era să o sece de viață, puteam considera că era o persoană toxică pentru ea.
— Poți să-mi explici și mie ce caută Valentino la noi? mă șocase cu întrebarea ei și zău că mă pierdusem destul de mult printre gânduri. Ne văzuse? Dar cum? Nu era în living când am intrat... doar dacă nu cumva ne văzuse de la etaj.
— Mamă...
— Madena, începi să-mi ascunzi foarte multe lucruri și nu este deloc bine! tonul vocii ei nu era prietenos deloc. De când ești cu băiatul ăsta, mai mult ești plecată decât să fi pe acasă, sper că nu mă faci de rușine... mă atenționase aprig în timp ce degetele ei răsuceau brățările de aur de la încheietura mâinii. Cum îi explicam despre Valentino? Ce îi spuneam? Și de ce nu înțelegea că Valentino era pur și simplu un tip liniștit și fără anturaj.
— Valentino vrea să rămână la noi în seara asta, am informat-o, iar reacția ei nu a fost una extraordinară. A încremenit de uimire după care și-a luat ochii de pe mine, nu era de acord cu ce îi spusesem, puteam să simt asta.
— Și nu m-ai putut anunța din timp? Îi pregăteam o cameră în care să doarmă, mă certase deranjată, iar eu mă rezumasem la o privi. Ce puteam să îi spun?
— Mi-a spus doar că și-a uitat niște chei la mine în cameră după care am mai discutat câteva lucruri și mi-a spus. Să știi că nu e timpul să te porți urât cu el, am avut unele neînțelegeri săptămâna asta și nu e într-o stare de spirit extraordinară, am informat-o în timp ce mă chinuiam să descifrez la ce se gândește.
— Ce fel de neînțelegeri? mă întrebase ușor încurcată.
— Nu știu ce i-a spus Manuel, dar crede că nu e suficient de bun pentru mine și că nu-mi poate oferi un viitor stabil, i-am povestit calmă în timp ce rememoram stările cameleonice ale lui Valentino.
— Și de unde știi că Manuel e cauza? sărise oarecum în apărarea lui, iar eu izbucnisem imediat. Nu se putea ca după scena în care îi reproșase de față cu mine că îmi oferise o educație proastă, să continue să îi ia apărarea. Era inadmisibil.
— Mamă, nu-i mai lua apărarea, te rog. Aprope că a țipat la tine și sunt sigură că v-ați și certat, de asta nu e aici în seara asta. Meriți ceva mult mai bun, am încercat s-o conving că e greșit să aibă încredere în Manuel, dar nu accepta așa ceva.
— E treaba noastră, Madena. Sunt problemele noastre și le rezolvăm împreună.
— E și treaba mea, mamă. Nu vreau să te văd suferind, i-am recunoscut, așezându-mi mâinile peste ale ei. Voiam să simtă că îmi pasă de ea și că era foarte prețioasă pentru mine, însă afecțiunea lui Manuel era ca o pătură peste ochii ei. Nu reușea să vadă cât de nefericită era, cât de nefericită eram la rândul meu.
— În fine, ai grijă cu Valentino. Manuel o să vină mai târziu și nu cred că îi va plăcea să îl vadă pe aici, acceptase într-un final, iar eu o îmbrățișasem strâns după care îi sărutasem obrajii fericită.
— În weekend trebuie să avem o discuție serioasă despre Manuel, am anunțat-o. Nu o să scapi, am certat-o în glumă după care am urcat la etaj. Speram că Valentino era ok și ca nu se plictisise prea mult.
Când am intrat în cameră, l-am zărit stând așezat la marginea patului cu coatele pe genunchi. Oare la ce se mai gândea acum? Speram că nu se gândea din nou la cum să mă îndepărteze de el doar pentru că se considera insuficient de bun pentru mine.
Am înghițit în sec în momentul în care ochii mei au fugit asupra spatelui lui dezgolit, de ce naiba arăta așa bine?
— Gata, m-am întors! l-am anunțat punându-mi un zâmbet pe buze. Își întoarse capul spre mine și după o scanare scurtă, întinsese mâna pentru a mă aduce lângă el. Mama știa că ești aici deja, l-am informat în timp ce primisem de la el o încruntătură de toată frumusețea.
— Ne-a văzut, concluzionase serios. Cred că e cazul să plec, nu vreau să-ți fac probleme, Madena. Mă anunțase în timp ce se grăbise să-și ia tricoul de pe pat pentru a se îmbrăca.
— E de acord să rămâi, am exclamat, făcându-l să se oprească din a se îmbrăca.
— Sigur? vorbise ezitant în timp ce m-a fixat pasiv cu privirea. Se întâmplase ceva cât timp plecasem sau îl loviseră oboseala?
— Ce-i cu fața asta? mi-am așezat mâinile pe chipul lui în încercarea de a mă apropia de el. Uneori mi se părea extraordinar de greu să încep eu anumite interacțiuni între noi.
— Nu vreau să te cerți cu mama ta din cauza mea, Madena. Atâta tot, vorbise călduros în timp ce îmi prinsese obrazul drept între degetele lui.
— Pe ce parte vrei să dormi? am întrerupt conversația serioasă, încercând să creez o atmosferă drăguță. Plus că trebuia să adormim până când se întorcea Manuel, nu aveam chef de el.
— Știu că îți place partea dinspre geam așa că nu am de ales, vorbise amuzat în timp ce eu scotoceam prin dulap după niște haine pe care și le uitase la mine pe vremea în care avusese grijă de mine cât timp mama fusese plecată.
Mă întorsesem cu spatele cât timp se schimbase, preferând să îi împăturesc tricoul și să îl așez pe unul dintre scaunele libere alături de geaca lui. Bineînțeles că domnișorul Valentino nu se chinuise să-și ia și ceva pe el în partea de sus. Normal, trebuia să mă chinuie pe mine cu priveliștea abdomenului lui.
— De când fumezi? am rupt liniștea, întrebându-l în timp ce mă chinuiam să-mi prind părul și să-mi las toate lănțișoarele și cerceii în cutia cu bijuterii.
— Nu fumez în fiecare zi, se scuzase, iar eu îi aruncasem o privire nu tocmai drăguță. Fumez de destul de mulți ani, recunoscuse foarte serios în timp ce ochii îi erau necontenit asupra mea.
— Mama știe? nu m-am putut abține să nu-l întreb. Probabil se chinuie să-l țină departe de vicii, dar prietenii și grupul lui Valentino au avut o influență destul de mare asupra lui.
—Dacă nu-i spui tu, mai pot ascunde câțiva ani cel puțin, rânjise amuzat în timp ce își trecuse mâinile prin părul ondulat natural.
— Dar de unde te-ai apucat de fumat? Pe Carl nu l-am văzut să fumeze și nici pe fete.
— Alți prieteni, îmi răspunsese scurt și la obiect. Oricum, nu am alte vicii și o să încerc să-l las și pe acesta dacă nu-ți place, revenise pe o notă mai prietenoasă, iar eu îi zâmbisem mulțumită. Pe cât de inocent și bun la suflet era Valentino, tot pe atât de întunecat era uneori. Habar nu aveam ce se ascundea în interiorul lui pe lângă eșecul de a-și exprima sentimentele față de mine în liceu.
— E important pentru sănătatea ta, Valentino. Nu-ți fac bine, i-am explicat în timp ce m-am urcat în pat alături de el. Era ciudat să-l am lângă mine, dar se simțea bine.
— Nu mai important decât tine, Madena, vorbise în timp ce se rezumase la a privi tavanul. L-am urmat și eu, cuprinzându-i mâna dreaptă cu degetele mele, se simțeam atât de bine să îl știu lângă mine și numai pentru mine.
— Ești un drăguț, am chicotit, întorcându-mă spre el și așezându-mi bărbia pe pieptul lui. Ochii mei îi cuprindeau chipul frumos în timp ce urechiile îmi erau cuvântate cu bătăile inimii lui accentuate.
— Nici nu ai idee cât de îndrăgostit de tine sunt, îmi mărturisise în timp ce își trecea degetele jucăuș prin părul meu. De dragul lui ignoram faptul că îmi încălcea teribil de tare părul.
În loc să îi pot răspunde cum ar fi trebuit s-o fac, am lăsat un zâmbet larg care să-mi acapareze întreaga față. Nu știam cum să-i întorc sentimentele, probabil nici nu știam cât de multe simt pentru el, însă sigurul lucru cert era că nu-mi puteam imagina o zi fără el.
— E greșit să spun că simt prea multe ca să îmi dau seama de ce simt mai exact? l-am întrebat încurcat, iar degetul lui mare se oprise peste buzele mele, oprindu-mă din a mai spune ceva. Stătusem așa câteva secunde, privindu-ne fără oprire în ochi unul pe altul pentru câteva momente bune.
— E suficient că ești aici, îmi răspunsese nostalgic în timp ce îmi mângâia buzele grijuliu cu degetele lui. Mă topeam cu totul în brațele lui, era atât de grijuliu și de drăguț încât mă temeam să nu fie doar o iluzie sau pur și simplu un vis frumos și atât.
— Dacă nu aș fi fost...? am încercat să pun problema din perspectiva această și brunetul înghițise în sec. Speram că nu deschideam o rană mai veche, nu asta era intenția mea.
— Aș fi fost la fel de singur pe lume ca până să te cunosc, vorbise oarecum resemnat, simțindu-i durerea din voce.
— Nu erai singur, îi aveai pe prietenii tăi, Valentino, încercasem să îi amintesc în timp ce îmi așezasem palma în zona inimii lui.
— Prietenii îți judecă alegerile și îți sunt aproape doar când ești cool și ești fericit, Madena. La sfârșitul zilei rămâi la fel de singur, mă privise profund în timp ce mâinile lui căutau să mă aducă la nivelul lui. Ai fost lângă mine mai mult decât au fost alte persoane, adăugase în timp ce degetele lui au pătruns sub tricoul meu, sfârșind pe talie.
— Te referi la Camilla? încercasem să glumesc și spre surprinderea mea, brunetul își dezvăluise în fața mea unul dintre cele mai frumoase zâmbete. Buzele lui ferme mi-au captivat atenția, ce făcusem să merit un tip atât de frumos ca el?
— Și ea și Jane, îmi confirmase. Crezi că nu am observat cât de mult nu le convine că sunt cu tine? mă întrebase ironic, iar eu eram surprinsă de ceea ce spunea brunetul. Nu-mi dăduse de înțeles niciodată că ar observa astfel de lucruri, eram oarecum mulțumită că știa despre părerea fetelor.
— Hmm, deci te-ai prefăcut când ți-am spus despre sentimentele pe care le are Camilla pentru tine. M-ai lăsat să mă crizez ca o nebună, am adăugat amuzată, iar el mi-a strâns corpul și mai tare în brațele lui.
— Îmi place să te văd geloasă, rânjise amuzat, iar eu îi cuprinsesem obrazul între degete. Îmi arăți că ții la mine fără să vrei, Madena.
— Să nu te îndoiești niciodată de asta, Valentino! i-am cuprins fața între mâinile mele în timp ce încercam să-mi dau seama ce se petrece cu mine și de ce eram atât de atașată de el. Simțeam o nevoie acută să îi spun ce simt, dar în același timp nu voiam să par prea atașată de el. Eram într-o dilemă care nu avea rezolvare.
— Pari tristă, remarca lui mă scosese din gândurile din care încercam să reies la suprafață. Îmi poți spune orice, mă cerceta cu privirea în timp ce încerca să mă facă să-l privesc în ochi. Nu eram tristă, eram doar ușor temătoare în privința viitorului nostru.
— Nu sunt, îi zâmbisem ușor. De ce aș fi? mi-am ridicat umerii întrebătoare,
— Te iubesc, îmi mărturisise din senin, iar eu înghițisem în sec. În scurt timp corpul meu fusese cuprins de o căldură incredibil de puternică și de o senzație în piept pe care nu o mai avusesem niciodată. Oh, Dumnezeule! Valentino tocmai îmi mărturisise că mă iubea, iar eu nici nu știam ce era cu mine!
— Valentino, înghițisem în sec, neștiind cum să reacționez.
— Doar fii fericită, Madena! îmi răspunsese serios. Nu vreau să te presez să-mi răspunzi în aceași manieră, vocea lui joasă și călduroasă săpase la propriu prin mine.
— De ce ești atât de bun, Valentino. Nu te merit, murmurasem în timp ce-mi îngropasem capul în spațiul dintre umărul lui și cap. Îi inspirasem parfumul adânc în plămâni și preferasem să rămân așa, mâinile lui îmi mângâiau spatele într-un mod atât de relaxant încât simțeam că aveam să adorm în câteva secunde.
— Nu spune asta, Madena. Mă meriți la fel de mult cum te merit și eu. Să știi că trebuie să îi mulțumesc vechiturii tale de mașini pentru faptul că ne-am întâlnit în acea zi la benzinărie, glumise pe seama mea, iar eu chicotisem la rândul meu.
— Ai făcut puțin mișto pe seama mea cu băieții, așa-i? mi-am ridicat capul pentru a-i surprinde reacția, iar zâmbetul obraznic de pe fața lui îmi confirma acest fapt.
— Normal, cine nu ar face? chicotose, iar eu îl lovisem în glumă. Mi-am dat seama cine ești chiar atunci, iar faptul că mama ta m-a sunat în legătură cu mașina ta, m-a făcut să realizez că am o șansă cu tine.
— După care am țipat la tine, mi-am amintit ușor amuzată de reacțiile mele tâmpite. Mă enervau flirturile tale, recunoscusem în timp ce rânjetul lui Valentino se extindea tot mai tare pe chipul lui.
— Mhm, mă amuzai teribil, dar îmi plăceai teribil când te enervai din cauza mea, recunoscuse pe un ton serios în ce preluase frăiele și se întoarse în așa fel încât să fie deasupra mea. La naiba cu el, știa cum să se joace cu mine.
— Valentino, încercasem să-l îndepărtez de pe mine, așezându-mi mâinile pe pieptul lui dezgolit. Mi le pusese în secunda următoare după gâtul lui, iar temerea că mama avea să intre peste noi îmi cuprindea mintea rapid.
— Șșș, doar puțin! murmurase peste buzele mele, făcându-mă să înghit în sec. Nu, nu, omul ăsta plănuia să mă facă să o iau razna și inima mea nu putea îndura atât de multe în seara asta.
Mă lăsasem cuprinsă într-un sărut pe cât de tandru, pe atât de lacom. Mă pierdusem cu totul, îi simțeam buzele moi peste ale mele și degetele lui fierbinți care s-au oprit sub maxilarul meu.
— Madena, auzisem o voce mai mult decât familiară moment în care am realizat că cineva intrase peste noi în cameră. Hai că ai dat de naiba, Madena.
Valentino se ridicase de pe mine leneș, lăsându-l la vedere pe nimeni altul decât Manuel. Grozav, să înceapă scandalul. Puteam să simt cum orgoliul lui Valentino creștea enorm de tare, speram să reacționeze cât de cât ok.
— Ce caută delincventul ăsta aici, Madena? mă întrebase vizibil iritat și nervos, iar Valentino își trecuse mâna prin păr deranjat de faptul că Manuel nu i se adresa lui direct. Își mușca buzele destul de puternic și era mai mult decât evident pentru mine că se abținea să nu-i spună ceva așa-zisului tată vitreg al meu.
— Văd că deja își făcea de cap cu tine pe aici, nu vreau să știu unde se ajungea dacă nu venea acasă! ridicase tonul, iar eu eram surprinsă de tupeul pe care îl avea în casa mamei mele. Nu înțelegeam de ce îl interesa atât de tare ce fac eu cu Valentino.
— Ne-am sărutat. Atât, Valentino îl corectase pe un ton deloc prietenos, iar ochii plini de furie ai lui Manuel sau mutat de pe mine pe brunetul mexican.
— Tu ai face bine să nu te mai faci văzut pe aici vreodată. Nu ai ce căuta cu fata asta și punct. Din câte știu, încă nu a ajuns să îi placă tipi șmecherași de cartier care știu numai să învârtă fete pe degete, i se adresase dur, atacându-l în punctele sensibile pe Valentino.
— Nu ai niciun drept să decizi asupra ei și nici nu știi ce îi place și ce nu. Încă nu o faci, domnule! vocea lui Valentino căpăta noi valențe, cert era că îl Manuel îl enervase destul de tare.
— Manuel, Valentino e sută la sută alegerea mea. Te rog să o respecți, i-am cerut deranjată în timp ce mi-am trecut mâinile prin păr pentru a-l aranja. În plus, mama știe că doarme la noi în seara asta și a fost de acord. I-am cerut permisiunea, am adăugat, sperând să scap de el cât mai repede.
— Crezi că mă interesează permisiunea mamei tale? Dacă în momentul acesta, îți spun să îl poftești afară pe domnișorul de lângă tine, asta faci, Madena! ridicase tonul, iar eu mă speriasem destul de tare. Era aproape de a țipa la mine și eu nu înțelegeam de unde avea tot acest curaj de a face asta.
Înțelegeam că voia să se impună în fața lui Valentino, că voia să îi arate că mă poate determina ușor să fac ce vrea el și implicit să-l dau afară pe brunet la dorința lui. Însă toate acestea nu aveau să se întâmple.
— Ieși afară în secunda următoare, mă ridicasem din pat plină de nervi. Cum îndrăznea să țipe la mine în casa mamei și a mea, era doar un străin, de ce avea atâtea pretenții de la alți străini? Ce naiba era greșit la omul ăsta. Ieși! țipasem la el, apucându-l de braț. Cum îndrăznești să îmi comanzi viața? vorbisem scoasă din sărite. La cât de impulsivă eram în momentul acela, i-aș fi putut da și o palmă, însă am încercat să mă calmez de una singură.
— Nu fii obraznică, Madena! mă atenționase, amenințător, iar eu răbufnisem în secunda următoare. Mă trezisem cu brațele lui Valentino în jurul meu și în acel moment am realizat că eram cât pe ce să mă năpustesc asupra lui Manuel. Nu eram deloc o fire care să se aprindă atât de ușor, însă iubitul mamei scoatem ce era mai rău din mine.
— Tu nu ai ce căuta în casa noastră, ai înțeles? Nici măcar nu ții la mama. Crezi că nu văd cât de supărată este? Vrei să afle ce fel de propuneri îmi faci când nu este acasă? îmi scosesem asul din mânecă.
— Madena?
Îmi fixasem ochii asupra ei, privind-o șocată. Nu mă așteptam să intervină, credeam că doarme. Acum chiar am dat de naiba.
Hei, hei. Am postat un nou capitol. Sper sa va placa și va urez un Weekend frumos și o săptămână cât mai frumoasă. Va astept părerile dacă sunt și va pup 😘😘