— Mă faci să cred că te joci cu mine, Valentino! i-am mărturisit în timp ce mă alăturam lui. Stătea așezat pe una dintre pietrele mari de la țărm în timp ce privea în zare. Ne depărtasem destul de mult de grup pentru a încerca să discutăm despre problemele noastre, însă nu știam dacă aveam să primesc niște răspunsuri pertinente de la el. Nu aveam idee de ce se petrecea în capul lui acum, îi priveam chipul mângâiat de lumina difuză a lunii și de șuvițele ușor ondulate care ieșiseră din strânsoarea bandanei pe care o purta.
El chiar arăta ca un băiețaș de cartier, dar sufletul lui nu se potrivea deloc înfățișării, eram sută la sută convinsă că cineva sau ceva îl presa să evite să se întâlnească cu mine. Eram mai mult decât sigură că aceea persoană era Manuel, dar brunetul nu dorea să-mi spună prea multe. Și nici eu nu eram sigură dacă era ok să îi povestesc despre cele întâmplate dimineață în bucătărie.
— Cum aș putea face asta, Madena? întrebarea lui venise la câteva zeci de secunde distanță de parcă ar fi încercat să caute răspunsul potrivit.
— De ce mă eviți? m-am așezat și eu pe o bucată de stâncă, deși eram puțin în spatele lui și nu îi puteam zări fața așa cum trebuia. Azi abia am schimbat câteva cuvinte, am murmurat supărată, așteptând un răspuns din partea lui.
— Am fost ocupat, Madena. Chiar am fost, vorbise serios în timp ce își trecea degetele printre șuvițele ondulate și ușor lungi de păr. Bine că nu avea ochi la spate să vadă în ce hal mă holbez la el. Cum se putea să devin atât de atașată de el într-un timp atât de scurt?
— Te înțeleg, am dat un răspuns mai mult decât sec, rezumându-mă la a privi valurile care se loveau de stânci într-un mod atât de liniștitor și plăcut. Voi fi și eu la fel în curând, am adăugat cu referire la faptul că aveam să mă angajez curând, Valentino nu știa despre planurile mele, dar credeam că era momentul perfect să afle despre ele.
— Hm? murmurase ușor încurcat în timp ce se întoarse spre mine. Ochii lui întunecoși m-au găsit repede în timp ce mâinile lui căutau ceva printre buzunarele gecii de piele pe care o purta peste tricou. Privisem șocată cum scoate la iveală un pachet de țigări și cum își aprinsese una. Nu știam că Valentino fuma.
— Plănuiesc să mă angajez, am expirat cuvintele în timp ce ochii mei îi analizau atent orice mișcare. Cuprinsese țigara atent cu buzele după care trase fum adânc în plămâni și îl expirase câteva secunde mai târziu. Era frumos, dar trupul lui nu merita să fie otrăvit cu țigări.
— Evită centrul orașului, mă sfătuise cu o voce care ilustra cât de distant era de mine. Am stat puțin să-mi reamintesc unde erau locurile de muncă pe care le găsisem interesante, însă memoria îmi juca feste.
— Nu am prea multe variante, trebuie să scap de tot timpul ăsta liber și de Manuel, recunoscusem mâhnită în timp ce Valentino continua să mă analizeze minuțios în timp ce mai trăgea din țigară din când în când.
— Inclusiv de mine, concluzionase pesimist, iar eu oftasem obosită. De ce îmi lua toată energia din vene?
— Să știi că nu o să se întâmple asta, l-am luat prin surprindere, căpătând toată atenția lui. Poate se bucura să audă asta, Madena cea nepăsătoare de acum câteva săptămâni nu mai era Madena de acum. Deși tu mă ții departe de tine, eu încerc să mă apropii de tine cât mai mult, am adăugat iar ochii lui s-au oprit asupra mea uimiți.
— Nu te țin la depărtare, Madena, încercase el să mă contrazică, însă distanța dintre noi spunea altceva.
— Huh? De ce stai atunci atât de distant? De ce m-ai făcut mai devreme să fug după tine?
— De ce te-am sărutat de ce nu te întrebi? contracarase, iar eu am rămas fără cuvinte din nou.
— Pentru că nu voiai să plec de tot, am ridicat din umeri deranjată, iar el și-a dat ochii peste cap. Dacă a intervenit altceva sau altcineva, poți să-mi spui, Valentino. Mă pot da deoparte, nu e o problemă, i-am explicat încercând să aflu dacă o altă tipă îmi făcea concurență sau era doar tâmpitul de Manuel.
Se ridicase sub privirea mea și când credeam că avea de gând să plece, m-am trezit cu el lângă mine. Se aplecase ușor spre mine în timp ce îmi cuprinse capul între mâinile lui pentru a-și croi drum spre buzele mele. Nu mai știam cum să descriu felul în care își presase buzele peste ale mele, fierbințeala și moliciunea buzelor lui era ceva ce nu putea fi descris. Mă sărutase lacom, lăsându-mă și mai amețită decât eram deja.
— Ar fi cazul să te duc acasă, murmurase în timp ce își trecea limba peste buze. Idiotul! Se ferise să-mi răspundă la întrebare.
M-am ridicat de pe piatra rece și l-am urmat în liniște până la strada principală. După cum vedeam, aveam să mergem pe jos până acasă și asta mă mulțumea oarecum. Poate mai reușeam să scot câte ceva de la el.
— Îmi place cum mă expedieze repede acasă, vorbisem ușor amuzată în timp ce mergeam umăr la umăr cu el.
— E deja destul de târziu, Madena. Vorbise frumușelul din stânga mea în timp ce în mine fierbeau niște nervi care aveau să explodeze mai devreme sau mai târziu.
— Stai liniștit, Manuel a plecat de acasă. Nu o să-mi spună nimic, am încercat să-l îmbunez în timp ce m-am prins de brațul lui. Nu primisem din partea lui niciun fel de reacție, ce naiba?
— Nu mă interesează Manuel, vorbise sec în timp ce mergeam pe mijlocul drumului. Lipsa mașinilor ne permitea să facem acest lucru fără să fim nevoiți să fim precauți tot timpul.
— Așa mi-aș dori ca mama să se despartă de el, nici nu ai idee, am continuat să vorbesc ca o toantă de una singură, sperând ca Valentino să mai spună și el ceva din când în când. Din păcate brunetul nu era prea vorbăreț în seara asta.
Am continuat drumul într-o notă oarecum frustrantă din punctul meu de vedere, nu mai înțelegeam dacă Valentino mai voia să fie cu mine sau nu. Câteva zeci de minute mai târziu ajunsesem în cele din urmă în fața casei. Mașina mamei era parcată în curte, însă cea a lui Manuel nu, semn că idiotul făcuse o excepție în această seară.
— Mi-am uitat una dintre chei înăuntru, ar cam trebui să intru să le iau, Valentino mă surprinsese din spate, iar eu nu am avut încotro și l-am lăsat să pătrundă în interior cu o singură condiție. Trebuia să fie liniște sau mama avea să îl dea afară în șuturi.
— Mama cred că doarme, l-am anunțat în timp ce îmi descălțăm pantofii cu grijă. Brunetul m-a urmat din spate, ținând distanța cât mai mică între noi. Mă întrebam dacă își uitase cheile în camera mea din moment ce mă urma la etaj. Nu văzusem pe nicăieri chei străine, dar în fine, probabil le lăsase pe undeva când venise în vizită.
L-am poftit în interiorul camerei mele după care am închis ușa în urma mea, nu aveam nevoie ca mama să apară prin preajmă. Mereu își făcea tor felul de scenarii, iar eu nu aveam energia necesară pentru a mă contrazice cu ea.
— Dacă îmi spui cum arată, te pot ajuta să le cauți, m-am oferit să îl ajut în timp ce brunetul scăpa de jacheta din piele care își găsise locul pe marginea patului.
În loc să primesc vreun răspuns de la el, m-am rezumat la a-l privi cum se chinuia să-și desfacă bandana. M-am hotătât într-un sfârșit să-l ajut și spre surprinderea mea, nu mă respinsese. Am apucat nodul cu degetele, desfăcându-l în câteva secunde. Șuvițele lui de păr ondulate sfârșiseră căzându-i pe frunte, iar ochii lui săpau adânc prin mine. Ce naiba era greșit cu omul din fața mea?
Am preferat să mă distanțez puțin, căci mă simțeam intimidată de prezența brunetului. În secunda următoare am privit șocată cum acesta și-a îndepărtat tricoul, lăsând la vedere corpul lui bine lucrat. La naiba, mă simțeam atât de rușinată cu priveliștea asta tocmai la mine în cameră.
— Asta primești pentru poza aia de dimineață, vocea lui sunase puțin amuzată în timp ce eu nu mă simțeam în stare să mai spun vreun cuvânt. Măcar dacă ar fi rămas pe loc, dar la naiba, făcuse câțiva pași spre mine până eliminase tot spațiul dintre noi. Rânjetul de pe buzele lui era mai mult decât evident, iar eu eram scoasă din sărite de atitudinea lui.
— Serios, ai fost atât de bosumflat de dimineață și până acum din cauza acelei poze, am protestat enervată, în timp ce buzele lui dezvăluiau un zâmbet șarmant.
— Nu crezi că meriți să fii pedepsită puțin? amuzamentul din vocea lui nu era ceva ce puteam tolera acum.
— Nu, l-am sfidat în timp ce îmi îmbrățișase grijuliu talia. Meriți o palmă, i-am mărturisit deranjată.
— De ce? Nu am făcut nimic, se apăra pe un ton sclifosit în timp ce degetele lui călătoreau peste tot prin părul meu. Îi simțeam parfumul subtil și căldura pe care o emana corpul lui și trebuia să recunosc că aproape tremuram în prezența lui. Când am dormit la el, situația era total diferită. Dar să-l văd așa în fața mea, în camera mea, cu zâmbetul acela pe față și cu ochii ăia incredibil de frumoși... era o senzație total copleșitoare.
— I-ați cheile și pleacă, i-am cerut deranjată în timp ce brunetul își plecase capul spre gâtul meu. Ce naiba făcea omul ăsta? Avea de gând să mă asculte sau nu? Icnisem în interiorul meu când buzele lui mi-au atins lobul urechii, puteam să jur că l-am auzit înghițind în sec, dar cum eram în modul panică, am preferat să cred că mi s-a părut mie.
— Valentino... am insistat deranjată, tresărind când buzele brunetului și-au găsit locul pe suprafața de piele de pe gât situată sub lobul urechii. Inima mea o luase razna și nu din altă cauză, ci din panică. Huh, dacă mă prindea mama într-o asemenea ipostază cu frumușelul din brațele mele, eram distrusă.
Nici nu anticipasem că brunetul mexican o să-mi ghideze mâinile după gâtul lui, puteam să jur că nu mai știam cum de mă mai țineam pe picioare. Icnisem când mâinile mele s-au oprit pe omoplații lui fierbinți. La naiba, la naiba, ce îi plăcea să se mai joace cu mine.
— Trebuia să mă prefac supărat pe tine în continuare, erai mai iubitoare adineauri, mi se adresase cu un rânjet șmecheresc pe buze în timp ce ochii lui călătoreau ager pe cuprinsul feței mele. Oh, Doamne. Probabil eram roșie toată.
— Deci, dacă vine mama și ne vede așa, am încurcat-o rău! l-am amenințat în timp ce el s-a rezumat la a chicoti amuzat. Nu mai râde, l-am certat deranjată în timp ce frumușelul a continuat să se amuze pe seama mea.
— Nu mai fi atât de încordată, îmi ceruse relaxat în timp ce îmi aranja toate șuvițele de păr care îmi cădeau pe față. Nu o să se întâmple nimic rău, de ce pui mereu răul în față? mă întrebase curios.
— Dacă îi spune lui Manuel și te amenință cu ceva? îmi făcusem scenarii în minte, gândindu-mă la spusele de dimineață ale tatălui meu vitreg.
— Fii serioasă, Madena. Nu suntem în filme, ce poate să-mi facă? își dăduse ochii încrezător peste cap, iar eu devenisem serioasă. Poate că scopul lui Manuel nu era să se răzbune pe Valentino, ci pe mine. Eram o țintă mult mai ușoară pentru el. Locuiam sub același acoperiș, mă putea amenința în privința lui Valentino și putea să profite de mine fără prea mult efort.
— Ce poate să-mi facă mie, Valentino. Completasem serioasă, iar expresia brunetului luase o turnură de o sută optzeci de grade. Probabil nu se aștepta la așa ceva din partea mea, dar trebuia să îi spun despre altercația mea de dimineață cu minunatul meu tată vitreg.
— Îmi ascunzi ceva, Madena? glasul lui își pierduse tot optimismul și devenise oarecum suspectiv în privință cu cele spuse de mine.
— Promiți că acționezi chibzuit după ce îți povestesc? l-am condiționat imediat pe Valentino și oftatul lui zgomotos îmi dăduse de înțeles că temerea lui i se confirmase.
— Ți-a făcut ceva? mă întrebase de parcă nu ar fi auzit ce îi spusesem mai devreme.
— Șșș, am încercat să-l calmez în timp ce i-am cuprins fața între degetele mele. Încercase să-mi îndepărteze mâinile, însă nu l-am lăsat să facă asta. Voia afecțiune, fix asta primea de la mine acum.
— La naiba, Madena. Spune-mi odată, îmi ceruse pe un ton pasiv-nervos în timp ce mă privea pătrunzător. Am înghițit în sec, căutând să îi relatez povestea în așa fel încât să nu pară ceva mai grav decât a fost cu adevărat.
— Când ți-am trimis poza cu el dezbracăt, eram în bucătărie și luam micul dejun, am încercat să povestesc, însă îl simțeam cum fierbea de nervi sub mâinile mele și îmi era oarecum frică să îi povestesc. Ah, mai bine nu-i spuneam despre asta.
— Ți-a făcut ceva? insistase cu întrebarea lui, iar eu mă enervasem la rândul meu.
— Taci, l-am certat pe un ton drăguț, însă Valentino nu mai intercepta gesturile acestea în momentul de față. Nu mi-a făcut nimic, a încercat să mă atingă, dar nu i-am oferit ocazia, i-am povestit, evitând să îi menționez faza în care îmi prinsese mâinile și în care mă ținuse captivă în brsțele lui câteva zeci de secunde. Valentino ar fi luat foc, probabil. Mi-a propus în schimb să am o relație cu el, am adăugat în timp ce fața lui rămăsese pasivă. M-am enervat atât de tare încât i-am dat o palmă, am continuat să îi povestesc brunetului în timp ce ochii lui erau asupra mea în fiecare secundă.
— Se simte atras de tine, Valentino concluzionase, iar eu simțeam că vreau să vomit. Tânără, frumoasă, cu un iubit sau ce naiba o fi care nu are niciun viitor... adăugase, iar eu mă supărasem teribil pe el.
— Vrei și tu o palmă? am încercat să glumesc cu el, deși starea lui de spirit se cufunda și mai tare în ceva ce nu eram capabilă să înțeleg. De ce nu ai încredere în tine, Valentino? De ce te denigrezi imediat? Crezi că un bărbat trecut de prima tinerețe care se presupune că ar trebui să o iubească pe mama, ți-ar putea face vreodată concurență? Țin să te anunț că nu e nici măcar zero virgulă unu la sută din ce ești tu. Adică, uită-te cum arăți, ești frumos, ești deștept, orice fată te vrea, iar tu stai cu mine, o fată care nu are nici pe naiba special.
— Hei, hei. Mai ușor cu ridicatul în slăvi, îmi placi și asta e absolut necesar și suficient pentru mine, îmi argumentase el în timp ce îmi cuprinsese mâinile între ale lui. Nu-mi vine să cred că mama ta o să sufere iar din cauza unui bărbat, revenise la subiectul Manuel, iar eu simțisem că vreau să vomit.
— Oh, Dumnezeule. E prea mult deja, ar fi a treia oară, calculasem în mintea mea de câte ori îi fusese distrusă încrederea în bărbați. Primul era tatăl meu care nici nu știam cine naiba era, apoi a fost prima încercare de a-și reface viața, sfârșise înșelată cu cea mai bună prietenă a ei, iar apoi urma Manuel care încerca să se dea la mine și probabil la multe alte femei.
— Încearcă să-ți repari relația cu mama ta și nu o lăsa să se simtă singură, mă sfătuise ușor afectat, așezându-și ambele mâini sub maxilarul meu. Și ai grijă cu idiotul ăsta, o s-o rezolvăm noi cumva, mă asigurase destul de încrezător în cele spuse. Nu știam dacă era ok s-o spun, dar mă simțeam atât de protejată cu el prin preajmă încât nu știam cum să-i mulțumesc.
— Ce m-aș face fără tine? l-am întrebat, dorind să-l las să știe că țin foarte mult la el și că nu suportam zilele în care avea stări de spirit forte proaste.
— Nu mă face să mă îndrăgostesc și mai tare de tine, îmi ceruse în timp ce redusese distanța dintre noi brusc.
— E inevitabil, am recunoscut zâmbindu-i pentru prima oară în această seară. Nu am mai ezitat prea mult și m-am întins pentru a-l săruta, mă tachinase puțin, preferând să nu răspundă sărutului, însă în cele din urmă a preluat conducerea cu un alt sărut tandru și lent. Nici nu știam ce se întâmpla cu mine, nu mai eram în stare de nimic cu el prin preajma mea, ăsta era efectul lui asupra mea.
— Să știi că nu am uitat de pedeapsa aia, mă avertizase pe un ton jucăuș în timp ce își mușcase buza ușor. Hai, du-te să te schimbi în ceva mai comod. Dacă nu te superi, o să rămân la tine în seara asta, mă anunțase în timp ce pusese puțină distanță între noi.
— În regulă, am acceptat fericită în timp ce mi-am luat o pereche de pantaloni și un tricou comod după care am ieșit din cameră pentru a mă îndrepta spre baia de la etaj. Aproape că țipasem la cât de tare mă speriasem de mama, la naiba, la naiba.
— Mamă? Ce faci aici? am întrebat-o ușor panicată. Sper ca Valentino nu avea să scape ceva și să îi distragă atenția, căci eram ca și moartă dacă se întâmpla așa ceva.
— Vreau să discutăm ceva, Madena. Se poate? se referise la camera mea, iar eu m-am blocat cu totul. Ce îi spuneam acum? Că nu se poate.
— S-a întâmplat ceva? am întrebat-o, iar ea a dat din cap în sens aprobator. Mă duceam să fac un duș, putem să vorbim în living? Și așa plănuiam să mănânc ceva, am încercat să o dreg cumva, dar nu știam dacă aveam să reușesc sau nu.
— În regulă, îți pregătesc ceva și te aștept jos, vorbise ea destul de supărată în timp ce se pregătea să coboare la parter. Speram ca supărarea ei să aibă legătură cu idiotul de Manuel, trebuia s-o avertizez cumva în legătură cu bărbatul de lângă ea. Era de datoria mea s-o fac.
Manuel, nici nu știi ce te așteaptă.
Hei, dragilor. Am reușit sa mai scriu ceva după atâtea săptămâni epuizante trecute. As putea pune cartea asta în pauza, dar nu vreau sa fac asta pentru ca o sa mai postez chiar dacă nu atât de des. Sunt in an terminal la facultate și licența plus materiile la care am de învățat in mod obișnuit mă termina uneori. Îmi cer scuze pentru cât de greu postez, sper ca persoanele care vor mai rămâne sa citească sa aprecieze efortul pe care îl depun. Reacțiile la capitole sunt din ce in ce mai mai putine, dar asta nu e neaparat o problema. Înțeleg cumva.
Va urez o săptămâna productiva și ușoară. Va pup 😘