Am așteptat ca mama să-și ia adio de la mine și am coborât la parter căci stomacul meu producea niște zgomote aiurite. Manuel era plecat cel mai probabil, iar eu am rămas din nou singură acasă. Hotărâsem că era cazul să-mi caut un loc de muncă, deși nu cred că aveau prea multe opțiuni bune în orașul ăsta. Mă plictiseam să nu fac nimic și nici pe capul lui Valentino nu puteam sta prea mult pentru că brunetul avea mult de muncit. Bine, mai puteam adăuga și faptul că voiam să nu mă mai întâlnesc cu Manuel, dar asta nu era ceva foarte important.
Mi-am prăjit niște pâine pe muzica lui The Weeknd, având grijă să umplu toată bucătăria și livingul de fum după care m-am așezat într-un sfârșit la masă acompaniată de un borcan de dulceață de vișine și de un cub de unt auriu.
Am început să mănânc liniștită în timp ce derulam printre anunțurile cu locuri de muncă disponibile. Toate ofertele erau locuri de muncă pentru bărbați, erau și câteva pentru femei, însă nu erau pe placul meu. Am hotărât într-un sfârșit să mă opresc asupra unui anunț cu referire la un post de ajutor de bucătar pentru un bar micuț din centrul orașului.
Ce putea fi atât de greu? Cred că oricine știa să taie câteva legume, nu? Mă descurcam. Am crezut că leșin când am auzit cum cineva își curățase gâtul, o voce masculină. Oare Valentino venise să mă vadă?
Mă întinsesem în așa fel încât să pot vedea dacă era cineva pe hol, nu era nici urmă de om pe hol.
— Bună dimineața, auzisem o voce mega răgușită din spatele meu și refuzam să cred că ceea ce se întâmpla era real. Iar eram singură cu Manuel în casă.
— Tu ce cauți aici? am aruncat o privire neprietenoasă spre el, având grijă să nu mă holbez prea mult la el. Nu voiam să-i dau tot felul de motive, dar la naiba... de ce nu-și ținea cămașa pe el? Înțelegeam că avea un corp lucrat, pătrățele și tot pachetul, dar nu trebuia să le arunce în fața ochilor mei de parcă era ceva normal. Eram fiica lui vitregă, până la urmă.
— Cum ce caut? Am dormit aseară aici, tu nu știi pentru că erai ocupată să dormi în patul tipului ăluia... Valentino, parcă? vorbise arogant în timp ce trecuse cu pași lenți pe lângă mine. Parfumul lui era puternic, nu glumă.
— În fine, nu mă interesează! m-am ridicat de la masă imediat, îndreptându-mă spre frigider pentru a pune înapoi untul și dulceața. M-am blocat în momentul care am simțit o căldură ciudată acaparându-mi spatele. Manuel era în spatele meu, îi simțeam parfumul.
Își trecuse o mână pe lângă mine, pretinzând că se întinde să își ia ceva din frigider. Începeam să cred că Manuel se cuplase cu mama pentru că avea nevoie să-și refacă viața, însă ochii lui începeau să fugă după tipe tinerele și din nefericire, intram și eu în categoria asta.
— De ce ești atât de crispată? vocea lui joasă atinsese o coardă sensibilă în interiorul meu. Eram cât pe ce să izbucnesc de nervi, dar mă abțineam cu toată puterea mea.
— Nu sunt, i-am privit spatele musculos în timp ce-și pregătea o cafea. I-am făcut o poză spatelui lui și i-am trimis-o lui Valentino alături de un alt mesaj în care glumeam cu privire la vederea pe care o aveam de dimineață. Eram curioasă de reacția lui, căci nu-mi dăduse niciun mesaj de dimineață. Speram că se simțea mai bine decât aseară.
— Ar trebui ca noi doi să avem o relație mai bună, Madena. Nu crezi că ne-am certat prea mult și aiurea? felul în care mă întreba și cum mă privea îmi dădea de înțeles că vorbele lui aveau o conotație subtilă.
— Eu nu mă cert cu tine, am dat din umeri în timp ce el venea cu pași mărunți spre masa la care mă așezasem acum câteva secunde. Avea privirea aceea de prădător, de bărbat care știe cum să cucerească femeile, de arogant sigur pe șarmul lui.
— Mm, așa te vreau! gemuse la propriu cuvintele în timp ce mă prinse captivă în privirea lui. Ce naiba. Îmi arăți că poți să fii cuminte?
— Nu o să fiu cuminte, o să te respect numai dacă nu o să te mai bagi unde nu îți fierbe oala, l-am condiționat în timp ce buzele lui pline au luat forma unui rânjet mârșav. Nu prea îi plăcuse răspunsul meu.
— Nț, Nț. Ar fi bine să colaborezi cu mine, Madena, sau nu-l văd prea bine pe iubițelul tău, rânjetul lui căpătase proporții și mai mari, iar eu îmi mi-am dat ochii peste cap neimpresionată.
— Crezi că mă sperii? l-am întrebat neimpresionată în timp ce l-am privit cum se apleacă în așa fel încât să ajungă la nivelul meu. Se sprijinise pe coate și îmi inundase spațiul personal, oprindu-se la câțiva centimetri depărtare de mine.
— Nici nu vreau să te sperii, îmi șoptise în timp ce ochii lui îmi analizau fața în detaliu. Îmi placi prea mult, ar fi păcat să te supăr, nu-i așa Madena? vocea lui joasă mă făcuse să rămân șocată de ce auzisem. Îmi era scârbă de el.
— Nu știu ce spui aici, Manuel. Dă-te la o parte, vreau să iau o gură de aer, m-am scuzat simțind că nu pot să mai respir. De ce mama avea parte numai de bărbați neciopliți? Tatăl meu o lăsase când aflase că era însărcinată cu mine, celălalt bărbat cu care încercase să-și refacă viața o înșelase, iar Manuel se dădea la mine? Ce naiba era greșit cu ei?
— Stai, stai,mă oprise și mai apoi își pusese mâinile peste ale mele, am simțit că vreau să vomit în clipele acelea. Ești frumoasă, arăți bine, ești tânără și fără obligații, la fel sunt și eu, putem...
— Nerușinatule, rostisem nervoasă. Mama ce este pentru tine, idiotule? îl întrebasem scoasă din sărite. Nu puteam să cred că ce auzeam de la Manuel era adevărat.
— Șșș, mama ta nu trebuie să știe, adăugase de parcă era perfect normal ce îmi cerea. Mă întrebam dacă Manuel avea toate țiglele pe casă.
— Du-te naibii! ridicasem tonul la el, reușind să îl pălmuiesc. O să îi spun fără să mai stau pe gânduri, merită să știe ce om parșiv are lângă ea, l-am amenințat în timp ce m-am ridicat de la masă. Sfârșisem lipită de perete în secunda următoare, nici nu realizasem ce se întâmplase prea bine pentru că impactul fusese unul prea puternic.
— Prințesă, dacă gurița asta a ta îi spune ceva mamei tale, nu o să mă mai abțin din gândurile pe care le am cu tine, mă amenințase în timp ce mâinile lui îmi țineau încheieturile strânse. La naiba cu tine, Manuel!
— Ia-ți mâinile de pe mine, i-am cerut deloc speriată, iar presiunea pe care corpul lui o aplica asupra mea mă făcea să obosesc.
— Ești altceva, Madena. Jur.
— Nu mă interesează. Lasă-mă în pace, i-am cerut, smuncindu-mă în brațele lui. Îmi era scârbă de mine, de faptul că nu puteam riposta împotriva lui, dar la naiba. El era plin de mușchi în timp ce eu eram o sedentară cu zero forță în corp.
M-am lăsat într-un sfârșit în pace și nu am mai stat pe gânduri, mi-am luat telefonul și am urcat în camera mea, încuind ușa în urmă. Eram atât de agitată încât mă plimbam aiurea în mijlocul camerei. Voiam să vorbesc cu cineva, să-mi exprim frustrările, dar ghici ce, Madena nu avea nici măcar o prietenă bună. Ce puteam să fac decât să țin în minte și să explodez la un moment dat.
M-am retras în pat în timp ce mă rezumam la a mă uita peste pozele lui Valentino de pe Instagram. Nu-mi răspunsese la mesaj și cumva îi simțeam lipsa, voiam să știu ce face sau dacă i-au trecut măcar supărările. Hmm, ce se întâmplă cu el? Simțeam că Manuel îl influențase destul de mult pe brunet, speram că nu l-a amenințat cu ceva.
Hmm, ai poze și cu spatele meu?
Citisem dintr-o răsuflate mesajul lui Valentino și un zâmbet necontrolat îmi acaparase întreg chipul. Mult ți-a luat să răspunzi, Valentino!
Hmm, promit că o să te imortalizez în telefonul meu în viitorul apropiat.
I-am scris înapoi, așteptând nerăbdătoare un răspuns de la el. Mi se părea mie sau eu deveneam cea entuziasmată dintre noi doi? Erau un lucru bun, îmi arătam partea umană și drăguța cuiva, lucru pe care nu l-aș fi crezut vreodată posibil.
Șterge poza aia.
Îmi scrisese scurt cu referire la poza cu spatele lui Manuel, iar eu m-am încruntat puțin. Mi se părea că vorbea puțin sec, speram că nu deveneam genul acela de iubită paranoică. Tocmai mă proclamasem iubita lui... nici nu știam ce eram noi, nu discutasem niciodată despre statusul relației noastre.
Am șters-o.
I-am răspuns la fel de sec, așteptând să reacționeze într-un fel, însă am putut să număr cum treceau minutele pe ce ceas și mesajul lui Valentino se lăsa așteptat. Off, Valentino.
Câteva ore mai târziu, Carl mă sunase pentru a mă invita la o ieșire alături de Jane, Camilla și bineînțeles, domnul Valentino. Am acceptat numai pentru faptul că brunetul avea să fie acolo, nu știam cum să mă întâlnesc cu el altfel. Speram că ieșirea asta avea să fie o ocazie bună pentru a mă împrietenii și cu fetele și pentru a rezolva neînțelegerile pe care le dezvoltam față de brunetul mexican.
Ceea ce mă dezamăgise profund fusese faptul că prietenul lui, Carl, se oferise să mă ia de acasă pentru că potrivit lui, Valentino avea ceva treabă și urmă să ne întâlnească direct acolo. Abia schimbasem câteva cuvinte cu el azi, lucrurile mergeau în direcția proasta.
M-am pregătit cu vreo două ore înainte, mă chinuisem să-mi fac niște onduleuri naturale în așa fel încât să nu pară că am încercat prea tare, m-am machiat în așa fel încât să-mi ascund oboseala și am pus pe mine o rochie vaporoasă cu franjuri, scurtă până la genunchi și cu un model floral mărunt, peste care am adăugat o geacă de piele. De data asta nu mai aveam cum să rup rochia asta.
Am încălțat o pereche de pantofi fără toc din piele cu talpă groasă și înaltă, finalizând cu o privire în oglindă. Oare arătam ca și cum m-aș fi pregătit prea mult pentru ieșirea asta? Hmm.
Înainte de a ieși, i-am dat un mesaj mamei în care i-am scris că ies să mă întâlnesc cu prietenii lui Valentino și după ce am primit acordul ei, i-am dat un mesaj lui Carl, anunțându-l că îl aștept. Surprinzător sau nu, știa unde stau. Cred că Valentino îi spusese adresa ca să știe de unde să mă ia.
Încuiasem bine ușa în urma mea și lipsa mașinii lui Manuel din fața casei mă făcuse să cred că domnul plecase deja când văzuse că nu are nicio șansă să mă vadă. Au trecut câteva minute bune de când așteptam în vânt și în frig după prietenul lui Valentino, cu brunetul nu se întâmpla niciodată să aștept. Toată ieșirea asta avea să mă lase cu un gust amar, eram sigură de asta.
Un sunet puternic de motor îmi umpluse timpanele și în acel moment am știut că se apropia Carl. Avea un motor mult mai puternic ca cel al lui Valentino, se părea că acest Carl era mult mai înstărit decât Valentino.
Trebuia să recunosc că întreaga lui postură era una foarte impozantă, coborâse de pe motor ca un zeu și după ce își îndepărtase casca, șuvițele lui crețe i-au acoperit fruntea. Huh, Carl era altceva. Oare ce mâncau băieții din orașul ăsta de arătau așa de bine?
— Ești gata să mergem, senorita? mă întrebase cu un zâmbet angelic pe chip în timp ce eu mă apropiam de el. Eram oarecum emoționată în prezența lui, mă simțeam ușor încordată când intram în vorbă cu el.
— Desigur, i-am răspuns binevoitoare în timp ce aruncasem o privire spre jacheta lui din piele. Omul ăsta arăta atât de bine încât începeam să mă holbez aiurea la el. Speram că nu-l fac să se simtă ciudat.
— Știu că fața mea nu e cea pe care ți-o doreai să o vezi, dar te mulțumești și cu atât, Madena! glumise el și simțeam oarecum că spusese un adevăr. Se simțea nevoit s-o facă pentru că era vorba de prietenul lui, altfel nu cred că și-ar fi dorit să fie în preajma mea. Mă întrista să știu că nu mă considera prietena lui, era un tip drăguț și de treabă spre deosebire de Jane și Camilla.
— Ce vorbești acolo? l-am certat amuzată. Nu te-am mai văzut de câteva zile bune, am vorbit sinceră sub privirea pătrunzătoare a frumușelului. Carl?
— Hmm? zâmbetul de pe buzele lui pline mă făcuse să înghit în sec. De ce era așa un drăguț?
— Îmi pare rău pentru felul în care m-am purtat cu tine când ne-am întâlnit, i-am mărturisit, încercând să îmi repar greșeala. Ești un tip minunat, am exclamat, iar rânjetul de pe fața lui mă făcuse să mă simt incomod.
— Acum înțeleg ce vede Valentino în tine, Madena! îmi răspunsese el, luându-mă prin surprindere. Stai liniștită, nu mă ofensez atât de tare precum o face altcineva, bătuse apropo într-un mod amuzant, făcând referire la Valentino sau la prietenele lor.
Nu am mai stat mult să vorbim, căci fetele îl sunau în disperare pe Carl. Probabil își doreau să cad pe undeva și să nu mai apar vreodată prin preajma lor, dar din supărare pentru el nu se va întâmpla așa ceva.
I-am cuprins corpul lui Carl cu brațele mele și mi-am îngropat fața în spatele lui, așteptând să deschid ochii în momentul în care aveam să ajungem la destinație. Carl era un alt nebun care conducea cu o viteză care mă îngrozea, ce aveau toți cu viteza? Valentino era singura excepție, sau și el conducea așa când nu eram prin preajmă?
Câteva minute mai târziu, am ajuns undeva în zona pontonului. După spusele lui Carl aveam să ne întâlnim aici cu restul grupului și probabil aveam să purtăm niște discuții ca între ,,prieteni". Mă bucuram că nu era vorba despre vreo petrecere la care nu aș fi avut chef să particip, nu mă simțeam în stare de nimic.
Îl așteptasem pe Carl să își parcheze motorul lângă celelalte după care ne aventurasem amândoi într-o plimbare până la capătul pontonului. Aveam de mers destul de mult, însă era în regulă. Mă pregăteam sufletește pentru întâlnirea cu Valentino. Voiam să îl tratez cu aceași răceală cu care mă tratase și el astăzi, însă nu știam dacă era ok să fac așa ceva sau nu.
— Ești cam tăcută, s-a întâmplat ceva... știi tu...
— Ce? Nu, nu s-a întâmplat nimic, i-am tăiat avântul lui Carl, deși habar nu aveam despre ce era vorba. Bănuiam că întrebarea avea legătură cu mine și cu Valentino și implicit cu chestia dintre noi, relație sau ce-o fi fost ea.
— Și prințul e la fel de tăcut astăzi, adăugase, iar eu râsesem de faptul că îi spusese prinț. Era un nume drăguț atribuit mexicanului. Mă bucura ideea că Valentino găsea în Carl un prieten de nădejde.
— Poate e obosit, am contracarat, vrând să par neafectată de ceea ce îmi spusese el. De ce se schimbase atât de brusc Valentino?
— Sau poate v-ați certat? Carl subliniase direct, oar eu mi-am dat ochii peste cap.
— Nu ne-am certat, l-am asigurat în timp ce pășeam alături de el pe lemnul ușor înmuiat de valurile oceanului. Puteam să le văd siluetele celor trei prieteni și inima mea nu reacționa prea bine la ideea că voi vorbi cu Valentino despre schimbările lui de comportament.
Ne-au simțit imediat cum ne-am apropiat de ei, nu voiam să descriu cum m-au privit Camilla și Jane, dar era justificat după cele ce s-au întâmplat aseară. Totul fusese de așa natură de parcă aș fi venit peste ele și le-aș fi scos afară pentru a petrece timp cu Valentino de una singură, era normal să simtă iră pentru mine.
— Hei, le-am salutat entuziasmată pe fete cât și pe Valentino. Mexicanul îmi aruncase o privire pătrunzătoare după care buzele lui s-au dezlipit ușor numai de dragul de a-mi răspunde la salut. Trebuia să admit că arăta mai mult decât bine în seara asta, geaca de piele neagră și plină de tot felul de curele care se treceau de pe spate până pe brațe îl făceau să arate ca tipul ăla mișto din oraș care are tot șarmul din lume și care poate să cucerească orice fată își dorește.
Șuvițele ușor ondulate în valuri erau ținute în frâu de o bandană îngustă trecută peste frunte, iar inelele îi complimentau foarte frumos lungimea degetelor. Simțisem o senzație ciudată în stomac și în momentul acela mă oprisem din holbat la Valentino. Eram imposibil să nu-l privesc mai ales că arăta atât de bine pe când eu eram doar o altă tipă ordinară fără nicio personalitate.
M-am așezat cu fundul pe lemnul rece al pontonului lângă Carl, preferând să le ascult poveștile fără să implic prea mult. Camilla era tăcută ca de obicei, nu spunea nimic. Jane vorbea cel mai mult alături de Carl și de frumosul mexican. Eu eram un outsider în plin sens al cuvântului.
Carl își trecuse brațul după gâtul meu pentru a mă face să mă simt mai comod, moment în care am simțit cum ard sub privirea lui. Știu că era deranjat de orice prezență masculină prin preajma mea, de data asta nu se chinuia să se ascundă sub nicio formă.
Mi-am păstrat fața serioasă și m-am abținut să mă uit înspre el până în momentul în care s-a ridicat de lângă noi, lăsându-ne muți de uimire. Ce se petrecea în mintea lui?
— Madena, cred că e cazul să discuți cu el. Nu se simte bine și nouă nu ne spune nimic, Carl îmi sugerase în timp ce Camilla comenta ceva iritată pe fundal. Jane oftase greoi și își aprinse o țigară, moment în care am observat cât de mâhniți erau cu adevărat.
Nu am mai stat pe gânduri și m-am grăbit să-l prind din urmă, pașii lui erau vizibili mai rapizi decât ai mei și parca oricât de mult aș fi fugit după el, simțeam că nu mă apropii de el.
— Valentino, stai! l-am strigat destul de tare, însă nu am obținut nicio reacție din partea lui. Mă așteptam să se oprească, însă orgoliul părea că pusese stăpânire asupra lui. Valentino, îi repetasem numele în timp ce fugeam ca o rățușcă în urmele lui. Grozav.
— Hei? l-am apostrofat în momentul în care am ajuns în dreptul lui. Eram atât de obosită încât respiram mai ceva decât o băbuță de optzeci de ani. Alergasem ceva în urma domnului Don Juan. Nu vrei să vorbești cu mine? m-am așezat în fața lui, sperând să primesc măcar un cuvânt din partea lui. Care era problema? Cu ce îl supărasesem?
— Madena, nu mă simt prea bine. Putem s-o lăsăm pe altă dată? vocea lui sunase atât de rece și de robotică, încât simțisem cum dezamăgirea își croiește drumul spre inima mea. Nici măcar nu se chinuia să depună puțin efort pentru a vorbi cu mine, iar eu alergam ca o proastă după el.
— Nu o lăsăm pe nici o altă dată, m-am impus printre respirațiile neregulate pe care încercam să mi le calmez. Nu mi-ai trimis niciun amărât de mesaj astăzi, abia de am vorbit, l-ai trimis pe Carl după mine în loc să vii tu și acum mă expedieze repede. E nedrept.
— Nu vreau să-ți fac probleme, ok? răsuflase greoi aerul în timp ce își umezise buzele. Sunt doar un tip de cartier așa cum spune Manuel, ce ai de câștigat dintr-o relație cu mine, Madena? întrebările lui mă șocau din ce în ce mai tare. Voia să mă rănească până când aveam să renunț la el sau ce.
— De câte ori să îți repet că nu îmi faci niciun fel de necaz? m-am răstit la el. Ce nu înțelegi, Valentino? Îți place să îți bați joc de fete sau ce? Spune-mi acum ca să știu și să încetez să mai am orice fel de admirație pentru tine! i-am cerut iritată în timp ce îi analizam bine expresiile faciale. Oftase greoi semn că l-am înțeles prost, însă în gradul de exasperare în care mă aflam, nu știam ce să mai cred.
— Senoritaaa, nu este vorba despre așa ceva, negase serios, iar eu am luat foc atunci la propriu. Și despre ce naiba era vorba atunci?
— Ai plănuit să mă faci să mă îndrăgostesc de tine pentru că ți-am frânt inima în liceu după care te prefaci ca și cum noi nici nu am avea vreo treabă unul cu celălat?
— La naiba, nu. Nu e vorba despre așa ceva, negase cu toată puterea lui, lăsându-mă și mai pierdută. Ce naiba aveam de făcut acum?
— Nu e? Bine, Valentino. Dacă vrei să scap de toate sentimentele pe care le am pentru tine, asta voi face. Nu vreau să te mai văd prin preajma mea, i-am cerut dezamăgită și furioasă în același timp.
Mă trase în brațele lui într-o secundă, cuprinzându-mi buzele într-un sărut flămând și plin de pasiune. Mâinile lui au renunțat la a-mi cuprinde maxilarul, coborând pe suprafața gâtului meu. M-am pierdut prea tare în brațele lui și m-am trezit sărutându-l înapoi, deși nu ar fi trebuit să fac așa ceva.
Hei oameni dragi. Am revenit cu un capitol noi puțin mai lung și sper sa va placa.
In legătura cu greselile din capitol, sunt o mulțime, dar chiar nu am timp sa le corectez și îmi cer scuze pentru ele. Va aștept părerile dacă aveți.
Ma duc sa dorm acum, in mai puțin de 6 ore trebuie sa mă trezesc 😴
Pupici 😘😘