— La naiba, mi-am rupt rochia! am murmurat în timp ce m-am dat jos de pe motorul lui Valentino. Mă uitam șocată la șlițul de pe coapsa dreaptă care se desfăcuse atât de tare încât ajunsese până la șold. Grozav, Madena.
Am apucat rochia cu mâna, chinuindu-mă să îmi camuflez paguba și mai ales, să nu las la vedere lenjeria intimă de pe dedesubt. Valentino mă privise destul de ciudat și parcă puțin insistent, iar eu nu puteam să descriu cât de rușinată eram si mai ales cât de penibilă era întreaga situație.
— O să îți caut ceva de schimb, nu te îngrijora, mă făcuse să mă simt mai bine în timp ce îmi prinsese mâna liberă în a lui. Mă lăsasem trasă de el prin curte până la intrare în casă și ce să vezi, două perechi de sandale cu toc stăteau aruncate neglijent la intrare.
Valentino se oprise pentru câteva secunde, părând să îi displacă ce vedea. Hmm, oare era vorba despre cine credeam eu? Speram să nu fie așa pentru că nu aveam nevoie de presiune din partea lor.
Imediat ce Valentino deschisese ușa de la intrate, o melodie reggaeton îmi umpluse urechile și un miros aromat dulce îmi intrase în nări. Ce naiba se petrecea?
Jane scotea ceva din cuptor în timp ce Camilla dădea peste cap o sticlă de băutură. Speram că ceea ce vedeam era un coșmar și nu realitatea. Cum de aveau fetele astea acces în casa lui Valentino.
Brunetul îmi dăduse drumul la mână imediat, iar eu rămăsesem în spatele lui, neștiind ce să fac și cum să reacționez. Fetele l-au remarcat imediat pe brunet și mai apoi pe mine, bineînțeles că nu am avut parte de o reacție prea bună din partea lor.
— Valentino, te așteptam! Ai întârziat cam mult, Camilla sărise entuziasmată pe el și destul de amețită, în timp ce Jane revenise la a băga prăjiturile în cuptor. Să înțeleg că cei trei prieteni s-au vorbit dinainte în legătură cu mini petrecerea asta? Ce mai căutam eu între ei? Și Carl unde era? Sau el nu făcea parte gruparea lor?
— Parcă am stabilit că nu mai intrați aici fără mine? Valentino păruse puțin deranjat de acțiunile fetelor, mai ales că domnișoara Camilla se cățăra pe Valentino în ultimul hal. Nu o blamam cu nimic, era beată.
— Așa am făcut din totdeauna, ce s-a întâmplat acum de te-ai schimbat? Jane preluase cuvântul, iar eu mă simțeam prost să asist la discuțiile lor. Nu mă priveau și mă simțeam prost că le stricam intimitatea.
— Nu m-am schimbat deloc, e vorba despre intimitatea mea, brunetul murmurase în timp ce o îndepărtase pe Camilla de pe el.
— Intimitate, hm? Cu rochia ei ce s-a întâmplat? bătuse apropo spre mine. A fost atât de intensă partida încât i-ai rupt și rochia? habar nu avea Jane cât de penibil mă făcuse să mă simt.
— Eu zic să ieși cu tot cu Camilla și să revii când o să ai chef de o discuție matură și fără răutăți, calmul lui Valentino se dusese pe apa sâmbetei în timp ce îi pusese prăjiturile gătite de Jane pe o farfurie și i le oferise acesteia.
— Ayayay, Valentino. Deja ești îndrăgostit, îl ironizase Jane în timp ce îmi aruncase o privire pe care nici nu știam cum s-o interpretez.
— Și eu sunt îndrăgostită, dar cine mă ascultă pe mine? Nimeni! Camilla murmura amețită în timp ce se întindea pe canapeaua lui Valentino. Doamne, ce haos.
— Rezolvă-ți problemele, Camilla, și nu te mai plânge, Valentino o sfătuise în timp ce le apucase pe amândouă de mână și le condusese pe amândouă spre ieșire. Bineînțeles că le-am auzit acuzându-l de tot felul de chestii și speram că brunetul nu se simțea prost pentru ce făcuse. Nu voiam să îi stric prietenia cu fetele chiar dacă nu le suportam.
M-am îndreptat spre bucătărie și am strâns dezastrul lăsat de Jane, făina era împrăștiată peste tot, scăpase câteva ouă pe podea și cuptorul scotea un fum intoxicant. Am făcut toate astea în timp ce îmi țineam rochia în pumn pentru că eram atât de ghinionistă încât să-mi distrug și hainele de pe mine.
Cred că aveam să dau fac rochiei, trăisem cele mai penibile momente cu ea și nu voiam să îmi mai amintesc de ele. Cuvintele lui Jane... ah, cât de rușinată m-am simțit!
Valentino revenise imediat înăutru și trebuia să recunosc că nu l-am mai văzut niciodată atât de supărat, el obișnuia să fie mai mereu cu zâmbetul pe buze, iar acum era ciudat să-l văd încruntat.
— Îmi cer scuze, Madena! oftase greoi în timp ce apucase în mâini sticla de băutură pe jumătate goală din care se ,,alimentase" Camilla. O aruncase la coșul de gunoi după care se apucase să măture dezastrul de pe jos.
— Stai liniștit, nu e o problemă. Cred că ți-am stricat planurile, e vina mea, mi-am cerut scuze în timp ce clăteam un bol de sticlă cu un aluat straniu pe el.
— Nu aveam niciun plan cu ele în seara asta, Madena. Nu-ți cere scuze aiurea, mă certase grijuliu în timp ce oprea muzica obositoarea. Le-am lăsat o cheie de rezervă în caz că se întâmplă vreodată ceva și ele abuzează aiurea de asta, vorbise supărat pe ele în timp ce aranja pernele de pe canapeaua pe care zăcuse până acum câteva minute Camilla.
— Oare ce-or fi crezut fetele astea când m-au văzut în halul ăsta? m-am întrebat amuzată în timp ce terminam de șters blatul de la bucătărie.
— Erau invidioase, te asigur! Valentino mă făcuse să zâmbesc și să realizez cât de drăguț se purta cu mine. O să îți aduc un tricou și o pereche de pantaloni de la mine, e ok? mă fixase cu privirea, iar eu dădusem aprobator din ochi.
Mă așezasem pe canapea în timp ce îl așteptam pe Valentino, ignoram faptul că piciorul drept era dezgolit în totalitate și că mă simțeam rău, gândindu-mă la faptul că Manuel îmi strica fericirea. Spre fericirea mea nu aveam niciun mesaj de la nimeni, poate așa îl făcusem pe Manuel să se depărteze de mine.
— Sper că sunt ok, Valentino cobora scările... total schimbat. Înghițisem în sec când îi zărisem cămașa desfăcută la primii nasturi și părul răvășit, căzundu-i în onduleuri incredibil de frumoase. Voia să mă înnebunească și mai tare sau ce?
— Mulțumesc, revin imediat! am apucat stânjenită hainele în mână după care m-am grăbit spre baia de la parter unde am dezbrăcat resturile din ce-a mai rămas din rochie. Trebuia să-i mulțumesc lui Valentino pentru tricoul negru și larg pe care mi-l adusese pentru că nu purtam niciun fel de bustieră pe dedesubt și m-aș fi simțit ciudat. Data viitoare trebuia să-mi amintesc să mă îmbrac cu haine care erau rezistente și care nu se rupeau la prima mișcare. Am tras și pantalonii de trening pe mine și m-am uitat în oglindă la cât de ciudat arătam, ce naiba vedea Valentino la mine?
Nu aveam formele fetelor de origine mexicană, nu aveam nici fundul lor și nici tupeul de a se băga în seamă cu băieți. Atunci ce era atât de atractiv la mine?
Nimic, Madena, nimic. Nu te mai crede specială, mi-am reamintit înainte de a ieși din baie.
Ieșisem din baie de parcă m-aș fi întâlnit cu Valentino pentru prima dată în viața mea, pantalonii îmi erau largi, dar cred că eram cât de cât ok. Trebuia să îi mulțumesc pentru haine, nu știu cum aș fi rezistat cu rochia aia ruptă pe mine.
— Hainele astea stau mai bine pe tine decât pe mine, Valentino vorbise amuzat în timp venea din spatele meu cu două căni de ceai. De ce se purta atât de drăguț cu mine? Ah, înnebuneam când realizam cât de atent era la detalii în preajma mea.
— Ești un drăguț, i-am răspuns puțin timidă în timp ce l-am privit cum se așează lângă mine. Îmi zâmbise larg și a naibii de șarmant după care îmi cuprinsese degetele între ale lui.
— Aș fi preferat rochia aia, îmi răspunsese amuzat, iar eu am preferat să privesc tavanul și să râd. Cred că era cea mai rușinoasă experiență pe care o trăisem alături de Valentino.
— Știi că n-o s-o mai vezi niciodată, nu? l-am întrebat amuzată în timp ce l-am lăsat să-mi cuprindă capul cu mâinile lui. Privirea lui pătrunzătoare mă făcea să mă pierd în ochii lui căprui și să realizez cât de frumos era bărbatul din fața mea.
— Știi că eu n-o s-o uit niciodată, nu? rânjetul lui larg mă făcuse să-mi închid ochii strâns. Mi-am acoperit fața cu palmele pentru a nu lăsa la vedere cât de roșie eram. Nu te ascunde, senorita. Mă faci fericit când te văd zâmbind, îmi mărturisise, iar eu am oftat greoi.
Valentino era pus pe cucerit azi sau nu-mi dădeam seama eu?
— Am arătat stupid? l-am întrebat curioasă în timp ce mi-am dus brațele după gâtul lui. Nu ezitase să mă tragă în poala lui și să mă privească pătrunzător. Oare ce-i trecea prin minte acum?
— Madenaaa, ce-i cu întrebările astea? îmi rostise numele pe un ton ușor răsfățat în timp ce-mi culegea șuvițele de păr de pe umeri între degetele lui pentru a le lăsa să cadă pe spate.
— Mă simt ca naiba, Valentino! i-am mărturisit în timp ce l-am lăsat să-mi cuprindă talia gentil cu degetele. Ochii mei au căzut accidental pe suprafața de piept dezgolită de cămașa subțire. Ah, la naiba. Cred că mă văzuse că mă holbam ca o nebună.
— Eu mă simt ciudat, Madena. După cele petrecute zilele astea, mă simt neputincios și puțin pesimist, îmi mărturisise ușor ezitant, iar eu înțelegeam perfect la ce se referea. Manuel îi dăduse impresia că eu nu am sentimente profunde pentru el și că pot pleca oricând, însă era total greșit.
— Neputincios în privință cu ce? l-am întrebat încurcat în timp ce îmi treceam degetele peste barba lui nerasă. Nu știam cum să-mi exprim sentimentele față de Valentino în așa fel încât să simtă că țin la el.
— Ce-ți ofer eu, Madena? mă întrebase brusc serios, ațintindu-mă cu o privire rece și ușor neprietenoasă.
— Înțelegere, îmi ești aproape când nimeni nu mă înțelege. Ce întrebare e asta?
— Vezi, chestiile astea nu sunt mai mult decât ce ar oferi un simplu prieten, răspunsul lui mă încurcase rău de tot. Sper că nu se încurca în cuvintele lui Manuel.
— Valentino, am insistat în timp ce ochii lui deja nu mai erau asupra mea. Îndoiala își făcea loc în interiorul lui ca spinii care se încolăceau în jurul plantelor. La fel ca și spinii, îndoiala era greu de îndepărtat din sufletul unui om. Îmi oferi tot ce ar trebui să îmi ofere un iubit, de ce te gândești la așa ceva? Suntem fericiți acum.
— Nu suntem, Madena. Eu nu sunt, mi-a rupt inima în două cu vorbele lui și abia în momentul acela realizam cât de puternice erau sentimentele mele pentru el, cât de tare țineam la el și cât de mult mă deranja să simt că nu e pe aceași lungime de undă cu mine.
— Ce nu e în regulă? Te deranjează ceva la mine? Putem discuta, l-am întrebat calmă în timp ce îi priveam ochii atent. Nu puteam înțelege ce se petrece în mintea lui și ce îl deranja de ceva timp.
— Madena, nu tu ești problema. Eu sunt, înțelegi? Nu sunt suficient de bun pentru tine și nici nu voi fi, adăugase cu o voce joasă în timp ce înțelegeam perfect că se lăsase influențat de Manuel și de veșnicile lui cuvântări cu ,,tu nu ești potrivit pentru Madena".
— Ba ești mult mai bun pentru mine decât crezi tu, nu te mai subestima atât, l-am certat pe un ton glumeț, văzând că nu reacționează așa cum mi-am dorit eu. Valentino, îi pronunțasem numele în șoaptă. Nici să nu te gândești să-mi rupi inima acum, i-am cerut, iar faptul că a înghițit în sec mă făcuse să îmi pierd orice așteptate.
— Meriți ceva mai bun, contracarase la fel de serios, iar eu mă descurajasem vizibil. Sub impuls, i-am cuprins fața cu mâinile mele și i-am sărutat buzele stângaci, sperând că mă va săruta înapoi. O făcuse, însă nu la fel ca în vremurile bune. Simțeam că se înmuia cu fiecare secundă în care ne sărutam, însă nu era suficient.
Eram atât de plictisitoare încât nu-i mai atrăgeam atenția? Ce naiba se întâmpla cu el?
— Nu vreau nimic mai bun, te vreau pe tine, ce nu înțelegi? am vorbit cu respirația întretăiată în timp ce îi priveam buzele rozalii și bine conturate.
Își lăsase capul ușor pe spate, expirând aerul greoi. Începeam să mă simt vinovată pentru sărutul de mai devreme, dar nu știam cum să-l aduc înapoi cu picioarele pe pământ. Cu câteva zeci de minute mai devreme mă ruga să nu renunț la el, iar acum încerca să mă convingă că e mai bine să renunțăm. Ce naiba?
— Dacă te deranjează prezența mea, pot să mă retrag, nu e nicio problemă, am vorbit ridicându-mă de pe el în secunda următoare. Probabil îl luasem prin surprindere pentru că se ridicase buimac și ușor încurcat.
— Madena... stai, vorbise nesigur pe el, iar eu m-am oprit din a mă îndrepta spre ieșire. Te duc mâine acasă, îmi replicase scurt și fără nicio emoție în timp ce făcuse câțiva pași spre mine până când îmi invadase tot spațiul personal. Își așezase degetul mare pe buza mea inferioară și după ce ne-am privit în ochi pentru două-trei secunde, îmi sărutase buzele flămând și atent.
Ce se întâmplă cu tine, Valentino? Nu te mai înțeleg.
I-am răspuns sărutului, sperând că va scăpa de îndoielile din mintea lui. Era și vina mea pentru că nu știam exact cum să-i arăt cât de mult țin la el, dar încercam din greu. Nu eram o persoană foarte călduroasă în ceea ce privește sentimentele pentru alte persoane, dar mexicanul mă făcea să vreau să-l sufoc cu afecțiune.
— Ar trebui să mai lucrăm puțin la încrederea în tine, i-am sugerat imediat ce ne-am despărțit din sărut. Sfârșisem îmbrățișată strâns de brunet și ceva din gesturile lui îmi dădea de înțeles că în interiorul lui lucrurile nu erau așa de ușor de rezolvat.
— Rămâi... te rog, îmi ceruse șoptit în timp ce mâinile lui mângâiau spatele atent. Hmm, nu aveam cum să refuz când se afla într-o situație atât de vulnerabilă. Speram să nu mai avem astfel de discuții în viitor pentru că altfel, relația noastră era sortită eșecului.
— Faci un duș și mă găsești tot aici, i-am acceptat indirect propunerea, despărțindu-mă din îmbrățișarea lui călduroasă.
— Mai bine te întinzi în dormitor, sunt convins că ești obosită, senorita, vorbise grijuliu cu un zâmbet mic pe buze. Am murmurat un bine și l-am privit cum pășește spre baie, scăpând de cămașă în mers. Oh, la naiba. Ce spate avea.
Ce naiba se întâmplase cu noi și de ce ne purtam de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Ce-mi ascunzi, Valentino? Eram convinsă că aveam să aflu mai devreme sau mai târziu, de la el sau din alte circumstanțe.
M-am apucat să strâng cănile de ceai de care nu ne-am atins niciunul, am luat o gură de ceai pentru că îmi era sete după care am vărsat conținutul în chiuvetă și am urcat scările spre etaj unde se afla dormitorul.
M-am cufundat sub plapuma moale și purtătoare a parfumului lui Valentino. Mă întrebam uneori cum de mai eram vie cu un așa tip frumos prin preajma mea. Secvențele cu sărutul de mai devreme mi se roteau în cap, făcându-mă să mă simt amețită. Grija pe care o manifesta în prezența mea era ceva de prețuit, intensitatea sentimentelor pe care le manifesta în prezența mea era de asemenea covărșitoare. Eram sigură de un singur lucru, nu trebuia să-l pierd pe Valentino indiferent de circumstanțe.
Tresărisem când brunetul cu ochi căprui își făcuse apariția în cameră, iar ochii mei au căzut direct pe abdomenul lui bine lucrat și dezgolit. Renunțase la a mai purta cămașă și asta mă făcea să mă simt oarecum ciudat.
— Ți-ai uitat telefonul jos, mă informase în timp ce îl așezase pe noptiera din partea mea. La naiba, omul ăsta putea avea orice tipă din cartier la picioarele lui.
— Mulțumesc, i-am răspuns foarte scurt, atrăgându-i privirea. Probabil credea că m-am supărat pe el, însă nu era vorba despre asta.
— Mă faci să mă îndrăgostesc de tine din ce în ce mai tare și tu-mi spui că nu te simți fericit, ai idee cât doare? l-am întrebat melancolică, în timp ce cuprindeam în brațe colțul plapumei.
— La fel de tare doare și pentru mine, îmi răspunsese cu seriozitate în timp ce se așezase lângă mine, în pat în timp ce păstram distanța într-un mod foarte ciudat.
— Și atunci de ce ne chinui pe amândoi, l-am întrebat curioasă în timp ce priveam tavanul. Nu e mai ușor să încercăm să continuăm să ne ducem relația mai departe? i-am propus în timp ce am aruncat o privire spre el după care ochii mei au cuprins tavanul din nou.
— Aș vrea să fie atât de ușor, Madena! îmi răspunsese ușor ezitant după care s-a lăsat liniștea peste noi.
— Valentino, nu mă face să te urăsc! l-am amenințat fără să prevăd că în următoarea secundă corpul lui avea să fie peste al meu.
— Știm amândoi că nu se va întâmpla asta, vocea lui mi-a cuprins urechile în timp ce buzele lui mi-au cuprins o porțiune de piele de pe gât între ele. La naiba cu tine Valentino.
— Nu mă provoca, l-am tachinat în timp ce buzele lui își făceau de cap pe suprafața gâtului meu.
Hei, hei. 2:40 dimineața, o ora cu care m-am obișnuit deja. Am depus un efort pentru a scrie acest capitol pentru ca timpul meu e mereu limitat find in ultimul an de facultate. Sper sa va placa și va aștept părerile dacă sunt.
Va pup și săptămână ușoară va doresc. 😘