— Ești ok? îl întrebasem pe Valentino în timp ce intram alături de el în bucătărie. Nu reușisem să schimb nicio vorbă cu el la masă și asta mă făcea să mă îngrijorez. Sper că nu l-am făcut să se simtă ca naiba în compania lui Manuel.
— La fel de nesimțit îți vorbește și ție? vocea lui suna a nu fi deloc ok, dar speram că eu mă îngrijoram aiurea pentru brunetul de lângă mine.
— Pune aceleași întrebări idioate, am încercat să păstrez atmosfera cât mai liniștită, deși îl simțeam pe Valentino ușor nervos. Manuel sigur atinsese vreun punct sensibil, iar orgoliul masculin al lui Valentino reacționase în cel mai bun și calm mod posibil. Nu-l băga în seamă, am încercat să-l fac să-și ia mintea de la el în timp ce îi duceam câteva șuvițe mai lungi de păr după urechi. Îmi pare rău că te pun în situații de rahat, mi-am exprimat frustrarea în timp ce așezam feliile din tarta cu fructe pe farfurii.
— Ce tot vorbești acolo, Madena? E vina ta că Manuel nu știe să vorbească cu cineva? Clar nu, încercase el să mă înveselească în timp ce mă ajuta cu farfuriile.
— Mama cum e? Ți se pare schimbată? am încercat să aflu de la el indirect despre cum s-a purtat cu el, dar nu știam cât de multe avea brunetul să-mi spună.
— I-am cerut scuze pentru că nu i-am spus despre sentimentele pe care le am pentru tine, nu-mi pot da seama dacă mă vrea lângă tine sau nu, adăugase din spatele meu în timp ce îmi cuprinsese talia grijuliu.
— Dacă ne prinde Manuel în ipostaza asta, o să te dea afară în șuturi, am glumit în timp ce simțeam cum brunetul își sprijinise bărbia pe unul dintre umerii mei.
— La naiba cu el, murmurase aproape imperceptibil în timp ce depusese un sărut apăsat pe suprafața de piele de sub ureche. Încercasem să mă prefac că nu simțisem toate furnicăturile care mi-au traversat corpul preț de o secundă, dar era în zadar.
— Ar trebui să ne întoarcem... i-am propus, deși nici eu nu voiam să dau ochii cu Manuel. Eram sătulă de fața lui și de replicile lui proaste.
— Ne vedem mai târziu? mă întrebase el, ignorându-mi total îndemnul. Voia să ne vedem mai târziu după cină sau?
— Zilele astea te-am văzut cu porția, se plânsese el, iar eu m-am întors spre el, cuprinzându-i gâtul cu mâinile mele. Mă omora cu ochii lui și cu zâmbetul lui demențial. Îl meritam?
— Văd cum reușesc, am încercat să-l amăgesc, însă ochii lui dați peste cap m-au făcut să zâmbesc instantaneu. Nu-i plăcea când nu-i dădeam răspunsuri clare.
— Îmi place rochia asta, vorbise apreciativ, iar eu mi-am acoperit decolteul inexistent cu mâinile, provocându-i amuzamentul brunetului. Ești frumoasă, nu te mai ascunde, vocea lui coborâse câteva tonuri în timp ce se întinsese spre mine pentru a-mi fura un sărut scurt. Sărut care se transformase într-unul total nepotrivit momentului și situației în care ne aflam.
— Lasă fata în pace!
La naiba, la naiba. Puteam să jur că Manuel apărea mereu în cele mai nepotrivite momente. Ne-am despărțit imediat din sărut, privindu-l oarecum rușinată pe Manuel.
— Pentru asta te-ai oferit să o ajuți? Ca să poți să o mai aburești puțin? Manuel continuase defensiva pe un ton care denota multă iritare și invidie. Nu puteam să înțeleg la ce se gândea Manuel și mai ales, nu înțelegeam care erau motivele pentru care nu-l suporta pe Valentino.
— Calmează-te, Manuel. Nu s-a întâmplat nimic, vorbeam și noi, am preluat cuvântul pentru că simțeam că Valentino era certat prea mult de Manuel și nu voiam să se simtă prost. Oricum atmosfera era una de rahat. Mama se purta ciudat și Manuel îi arăta lui Valentino cât de mult nu-l suporta.
— Vorbea cu mâinile pe tine în timp ce te săruta, am înțeles cum stă treaba. Ar trebui să te miști mai repede cu desertul, Madena. Vreau să discut ceva cu băiatul ăsta, mă expediase direct, iar eu nu am avut încotro decât să apuc farfuriile cu prăjituri sub ochii celor doi bărbați.
Sper că Manuel avea să îi vorbească frumos pentru că nu știam cât putea să țină bunătatea lui Valentino. Ochii mamei m-au întâmpinat imediat ce am pășit pe terasă, mă enerva privirea ei goală. Nu-mi spunea nimic în legătură cu Valentino sau Manuel. Nu știam nimic de la ea.
— Unde a rămas Valentino? mă întrebase sec mama în timp ce privea cum așez farfuriile pe masă.
— Manuel vrea să vorbească cu el, am vorbit simplu în timp ce în interiorul meu mă simțeam destul de tensionată. Tu ce i-ai spus? Ești de acord cu el sau nu? am întrebat-o fără vreo perdea, iar ea mă privea pur și simplu, deși puteam vedea pe chipul ei că se gândește dacă să-mi răspundă sau nu.
— O să vorbim mai târziu despre asta, îmi închisese gura în timp ce luasem loc la masă. Felicitări, mamă. Nu-mi spune, de ce ar trebui să vorbești cu fica ta când poți lua decizi de una singură? Eram dezamăgită de felul în care ea și Manuel mânuiau toată situația cu Valentino.
Peste câteva secunde i-am zărit pe Manuel și pe Valentino, îndreptându-se spre masa noastră. Nu puteam distinge mare lucru din expresiile de pe fețele lor, dar puteam să simt cât de încordați erau amândoi bărbați.
Valentino îmi cuprinsese mâna în a lui imediat ce s-a așezat lângă mine, iar Manuel îi șușotise ceva mamei. Puteam să jur că cina asta a fost cea mai ciudată din viața mea.
Am continuat să vorbim tot felul de nimicuri pentru următoarele două zeci de minute după care cina s-a încheiat. I-am șoptit lui Valentino să mă aștepte afară ca să mai vorbim după care m-am alăturat mamei și lui Manuel în living. Speram să aud niște cuvinte bune din partea lor, dar ceva din sinea mea îmi spunea că aveam așteptări prea mari de la ei.
— Băiatul ăsta e un șmecheraș de cartier, nu te văd bine lângă el, Madena! Manuel vorbise dur în timp ce sorbea dintr-un pahar de vin. Mama se uita la el ușor uimită, iar eu eram foarte dezamăgită de cum se înțelegeau cei doi. Efectiv, idiotul avea ultimul cuvânt de spus, deși nici nu făcea parte din familie în mod oficial.
— Așa pot să spun și eu despre tine, Manuel. Nici măcar nu îl cunoști, cum poți să spui așa ceva? Întreab-o pe mama, ea îl știe de mulți ani și e un băiat bun, nu-i așa? m-am uitat la ea și nu știam de ce eram mai dezamăgită, de faptul că nici nu se uita în ochii mei sau că refuza să-mi confirme spusele.
— Nu-mi place de el și punct. Ai nevoie de un bărbat care să fie în stare să construiască o familie sau o să ajungi ca mama ta, vorbise el cu nepăsare, jignind-o pe mama cu nerușinare.
— Să-ți fie rușine, i-am scuipat cuvintele în față. Nu mai puteam sta în preajma omului ăsta, un pahar de vin era suficient să îl amețească și să încerce ceva cu mine.
— Așa ți-ai învățat fiica să vorbească, o să vezi mai târziu ce o să-ți facă, Manuel i se adresase mamei, iar eu simțeam că o să sar în orice clipă pe el și că o să îl lovesc cu tot ce apuc. Nesimțitul.
— Sper că nu te mai văd pe aici când mă întorc mâine, i-am spus idiotului în timp ce m-am întors pentru a ieși din casă.
Puteam să-i aud cum se certau în timp ce eu mă încălțam cu o pereche de sandale cu toc mediu. Uitasem că aveam rochia elegantă pe mine, însă am făcut abstracție de ea pentru că dacă m-aș fi întors, ar fi fost posibil să nu mai pot ieși din casă.
Am apucat cheile de la casă într-o mână, iar în cealaltă am luat telefonul. Îmi era oarecum rușine să-i cer lui Valentino să mă găzduiască la el peste noapte, dar nu aveam încotro. Trebuia să recunosc că îmi era frică să stau sub același acoperiș cu Manuel.
Am tras o gură de aer proaspăt în momentul în care am ieșit din casă, se simțea atât de bine să nu mai simt presiunea dintre mama și cucerirea ei. Mă întrebam dacă se certa cu mama dotorită vinului sau începea să-și arate adevărata față.
La câteva case distanță l-am zărit pe Valentino stănd sprijinit de motorul lui și scriind ceva pe telefon. Îmi plăcea asocierea dintre motor și el îmbrăcat la patru ace, era și mai chipeș decât în mod normal. Pe când eu eram rățușca cea urâtă. Aveam noroc că se lăsase întunericul și că nu-mi putea vedea părul dezastruos.
Mă simțise de la câțiva pași distanță și se oprise din a scrie pe telefon în timp ce ochii lui călătoreau pe tot corpul meu, făcându-mă să mă simt inconfortabil.
L-am îmbrățișat strâns probabil luându-l prin surprindere. Mă îmbrățișase la rândul lui strâns și învăluindu-mă cu parfumul lui bărbătesc destul de subtil. Oftasem greoi în cămașa lui simțind că vreau să plâng, deși ochii îmi erau uscați și senzația dureroasă îmi acaparase pieptul.
— Șșș, totul e în regulă, Madena! încercase el să mă consoleze în timp ce-mi mângâia spatele cu mișcări gentile.
— Se ceartă din cauza mea, am reușit să murmur în timp ce îi cuprindeam materialul cămășii între degete. Senzația dureroasă din piept mă mânca pe dinăuntru, simțeam că mă aflam într-un impas din care nu eram în stare să ies. Mi-am afundat fața între spațiul dintre umăr și gât și i-am inspirat parfumul în încercarea de a mă liniști.
— Nu se ceartă nimeni din cauza ta, senorita. Au problemele lor de rezolvat, asta nu înseamnă că e vina ta, vocea lui blândă îmi dăduse un sentiment de căldură și de liniște cum nu simțisem de mult.
— Ce ați discutat, m-am retras din îmbrățișare destul de brusc, încercând să-i cuprind ochii cu privirea. Citeam în ei cât de obosit era și parcă erau și puțin triști, eram conștientă că vorbele lui Manuel l-au afectat oarecum.
— M-a atenționat să stau departe de tine, ce altceva? îmi răspunsese el amuzat în timp ce îmi cuprinsese mâinile cu blândețe. Iar mama ta nu mi-a dat de înțeles prea multe, nu înțeleg de ce e atât de sceptică dintr-o dată.
— Din cauza lui, am răspuns fără nicio ezitare în timp ce nu m-am putut abține să nu-i aranjez șuvițele ușor ondulate care îi cădeau pe frunte din cauza vântului. Îmi cuprinsese încheietura și îmi depusese un sărut în palmă. Nici nu puteam să descriu cum se simțeau buzele lui fierbinți, erau Dumnezeiești.
— Oricât ar fi de greu, nu renunța la mine, Madena. Nu știu dacă aș fi în stare să trec peste toate sentimentele puternice pe care le am pentru tine, vocea lui ușor întreruptă mă făcuse să înghit în sec.
Valentino se gândea la faptul că puteam să renunț la el oricând? De ce aș fi făcut așa ceva când el era singurul care îmi era alături?
— Doamne, Valentino. Nici să nu te gândești la așa ceva, i-am cerut în timp ce i-am cuprins degetele cu mâinile mele înghețate de frig.
— Mă gândesc, Madena. Nu am cum să nu o fac, recunoscuse în timp ce ochii lui îi fixau pe ai mei fără ezitare. Când îmi pun capul pe pernă în încercarea de a dormi mă gândesc la tine, la noi, la faptul că relația asta și implicit eu sunt o corvoadă pentru tine. Cum spune și Manuel, sunt sute de băieți cu bani și deștepți care te-ar putea curta, iar eu... eu nu am nimic special.
— Nici să nu te gândești la așa ceva. Cum aș putea să mă gândesc să renunț la tine când îmi ești singurul care mă sprijină și care se gândește la mine, i-am vorbit cuprinzându-i fața cu palmele mele. Ar mai fi și faptul că sunt puțin îndrăgostită de tine, am adăugat cu zâmbetul pe buze în timp ce rânjetul lui căpătase proporții mari. Puțin mai mult, m-am corectat, iar zâmbetul pe care îl afișa pe chip îmi făcea inima să se topească la propriu.
— Îmi promiți că rămâi la mine în seara asta, senorita? profitase de momentul în care ne aflam și își exprimase dorința.
— Voiam să te întreb același lucru, i-am dat răspunsul indirect în timp ce mi-am dus mâinile după gâtul lui.
— Să înțeleg că ești a mea în seara asta, Madena? mă tachinase ușor în timp ce avea grijă să-mi cuprindă bărbia cu degetele lui fierbinți. Dădusem aprobator din cap și îl lăsasem să-mi curpindă buzele cu ale lui într-un sărut chinuitor de plăcut.
Capitol nou on board!! Îmi pare rău pentru intarziere, însă am fost in sesiune și nu am avut timp de absolut nimic. Am vrut sa anunț aici, dar am uitat.
Va aștept părerile și cum de acum intru in vacanța, voi scrie sper eu mai des! Weekend frumos va doresc! ❤️