Ajung în zece minute.
Fusese mesajul care pornise întreaga mea stare de neliniște. Era puțin trecut de ora opt seara, mama pregătise frumos terasa din spate, iar Manuel își îmbrăcase unul dintre cele mai bune sacouri, doar pentru a-l intimida pe Valentino.
Voiam să caut un pretext prin care să discut puțin cu mama despre mexicanul care îmi luase mințile, dar nu știu cum se făcea că de fiecare dată ori era Manuel prin preajma ei, ori nu putea ea să vorbească cu mine.
I-am trimis un mesaj asigurator brunetului și după ce am aruncat un ochi spre oglindă pentru a vedea cum arăt, am părăsit camera pentru a coborî la parter și a-i anunța că Valentino era în drum.
Mama aranja ultimele detalii ale mesei în timp ce Manuel se deranja să-și încheie manșetele cămășii. Scăpase până la urmă de sacou semn că era deja în ,,călduri". Poate erau de la emoții sau poate se pregătea să-l înfrunte pe Valentino. Îmi inducea ideea că nu-l suportă pe brunetul mexican, dar nu voiam să mă pripesc în această privință.
— Ai depus ceva efort să te pregătești pentru cina asta, i-am auzit vocea enervantă și plină de aroganță din spatele meu. Puteam să îi simt privirea asupra mea, însă încercam în același timp să mă conving că toate astea erau doar în capul meu. Brusc, ideea de a purta rochie, nu mai era deloc o decizie inspirată.
— Nu așa ar fi trebuit să fac? Iubitul meu îmi va cunoaște mama pentru prima dată așa că m-am gândit să port o rochie frumoasă, i-am răspuns serioasă în timp ce trăgeam cu ochiul prin platourile cu mâncare și cu dulciuri. În mod normal, nu m-aș fi putut abține să nu gust, dar în cazul de față, nu mai aveam niciun chef de mâncare.
— Ba da, nu te contrazic. Ba chiar apreciez, tonul vocii lui cobora cu fiecare cuvânt rostit, iar eu simțeam că vreau să vomit.
— Valentino va fi în măsură să aprecieze, i-am dat replica întorcându-mă spre el. Zâmbetul lui ușor iritat și totuși, plin de încredere mă făcea să vreau să îi dau o palmă și să îi șterg orice gând cu privire la mine. I se făcuseră cald între timp din moment ce trebuie să îi văd pieptul descoperit de primii nasturi ai cămășii.
— Total corect, Madena. Un bărbat care nu o face, nu poate fi numit bărbat, adăugase cu subînțeles în timp ce avea aceași expresie pe chip care arăta cât de încrezător era în el.
Deschisesem gura să îi spun vreo două, însă mama își făcuse apariția de pe terasă și m-am abținut. Nu voiam s-o supăr și mai tare chiar dacă nu prea mai ținea cont de existența mea în casă.
— Mă bârfiți? încercarea ei de glumă mă făcuse să o privesc fără nicio expresie. Manuel își pusese imediat zâmbetul pe buze și implicit, cuvintele dulci. Puteam să spun că era un fals? Pur și simplu simțeam că nu ține la mama sub nicio formă.
Cele zece minute s-au scurs mai repede decât aș fi crezut și numai fuga mea pe tocuri pentru a-i deschide lui Valentino putea să arate cât de stresată eram. Cea pe care trebuia s-o convingă era mama și nimeni altcineva, Manuel nu intra în problema mea. Speram ca Valentino s-o poată recuceri. Trebuia.
De dincolo de ușa am putut zări un Valentino total diferit de stilul lui tipic de a se îmbrăca. Purta pantaloni negri, o cămașa care se așeza frumos pe corpul lui de aceași culoare, iar onduleurile părului erau frumos aranjate și... la naiba, inima mea avea de suferit.
— Ai de gând să mă ții la ușa? gluma lui mă trezise la viață și în următoarea secundă m-am trezit trasă în brațele lui. Cum sunt ai tău? stresul de pe chipul lui era vizibil pentru prima dată și mi se părea drăguț din partea lui că îi păsa de mama și de... mă rog, Manuel.
— Sunt ok, nu te consuma prea tare! l-am asigurat, sărutându-i buzele cast pentru o secundă. Mi-am trecut mâinile prin părul lui moale în încercarea de a-i aranja câteva șuvițe de păr.
— Ah, am uitat să-ți dau ăștia, se bâlbâise și scoase la iveală trei trandafiri vișinii frumoși. La naiba cu tine, Valentino. De ce mă faci să mă emoționez?
— De ce te-ai deranjat? l-am certat, însă am fost întrerupți de mama și de Manuel. Privisem atentă cum mama îl luase în brațe în cel mai călduros mod și ceva din interiorul meu pornea niște concluzii cam ciudate. De ce nu era de acord cu Valentino dacă ținea atât de mult la el? Mexicanul îi oferise și mamei un buchet de trandafiri și după ce aceasta dispăruse pentru a-i așeza într-o vază, însuși înfumuratul de Manule dăduse măna cu brunetul mei.
— Tu trebuie să fii Valentino? tonul lui Manuel era serios și deloc călduros. Îl fixase bine cu privirea, analizându-l rapid. Oh, la naiba.
— Așa este, îmi pare bine să te cunosc Manuel! brunetul îmi făcuse pe plac și nu i se adresase prietenului mamei cu formule de adresare politicoase.
— Și mie, vino! Te așteptam, Manuel replicase cam sec semn că ceva se schimbase în interiorul lui. Deja nu-l mai plăcea pe Valentino? Un punct pentru mine.
Brunetul mi-a aruncat o privire plină de nelămuriri după care l-a urmărit pe Manuel în drum spre terasă. Huh, speram să ies întreagă după cina asta. Mi-am tras rochia mai bine pe mine, nu avea bretele și mă incomoda teribil. Îmi acoperea bine pieptul și așa mai mult plat, și lungimea era una acceptabilă, se termina fix sub genunchi cât să nu-i atragă atenția lui Manuel. Șlițul era puțin cam ridicat pentru gusturile mele, dar era încă acceptabil.
M-am alăturat celor doi bărbați, atrăgându-le privirea. Nu știu ce naiba se petrecea în mintea lui Manuel, dar ochii lui trebuiau să stea asupra unei persoane total diferite, nu asupra mea.
— Dacă nu am înțeles greșit, tu și Madena ați fost în aceași școală? întrebările lui Manuel erau cam penibile, însă eu nu aveam nimic altceva decât să-l privesc pe frumușelul din dreapta mea cum îi răspunde lui Manuel.
— Mhm, am avut și un curs împreună, însă Madena nu vorbea niciodată cu mine, Valentino îi răspunsese cât se poate de ok, făcând în așa fel încât ultima parte să sune puțin mai amuzant.
— Cine ar fi crezut că băiatul cu care nici nu vorbea, o va face să fugă în miez de noapte la el? cuvintele lui Manuel erau atât de înșelătoare încât nici nu știam cum să le interpretez. Zâmbetul de pe chipul lui Valentino era mai mult decât forțat.
— Hai, gata. Lasă copii să mănânce, mama salvase toată această situație ciudată cu zâmbetul ei molipsitor. Valentino se oferise să o ajute să pună preparatele pe masă, iar eu nu puteam să înțeleg cum de era atât de fericită în preajma brunetului, dar totuși, ezita să se pronunțe în privința relației nostre.
Masa se umpluse de preparate tradiționale mexicane și din câte știam, erau preferatele brunetului de lângă mine. Mama încă ținea la el chiar dacă se chinuia să-mi arate că nu era așa.
Laudele brunetului o făceau pe mama să radieze de fericire, însă nu vedeam același efect de la Manuel. Când o săruta pe obraji sau când îi arăta orice gest de afecțiune, zăream un zâmbet minuscul și oarecum chinuit. Și nu, toate aceste imagini nu erau doar în capul meu.
Tresărisem puțin când piciorul cuiva îmi atinsese lateralele picioarelor mele, ce naiba? Să-mi spună cineva că o iau razna. Brusc, tusea seacă a lui Manuel se amestecase printre discuțiile mamei cu ale lui Valentino.
I-am aruncat o privire urâtă, însă tot ce am primit înapoi au fost ochii lui pasivi care au stat asupra mea o perioadă bună de timp. Cât de obraznic devenea acest Manuel. Am decis într-un final să mă apropii de Valentino și la naiba, parfumul lui îmi sucea mințile.
— Cu ce te ocupi, Valentino? întrebarea răsărise brusc din gura bărbatului din fața mea, iar eu nu m-am putut abține să nu-mi dau ochii peste cap.
— Am un service auto, Valentino rostise serios în timp ce-și concentra atenția asupra partenerului mamei.
— Câștigi bine?
— Destul de bine.
— Mhm, adăugase constator Manuel în timp ce-și trecea degetele peste barba nerasă. Știi că Madena are studii în străinătate, nu? întrebarea lui mă făcuse să vreau să mă ridic de pe scaunul meu și să îi arunc cu farfuria de mâncare în față. Era de-a dreptul nesimțit să facă așa ceva cu o persoană pe care o vedea pentru prima dată.
— Știu, vocea brunetului de lângă mine denota că acesta devenea din ce în ce mai serios. Totuși, Valentino își păstra bine calmul și chiar eram mândră de el.
— Sper că ai ajuns s-o cunoști îndeajuns de bine încât să știi că e o fată cu multe pretenții și că un băiețaș de cartier nu ar putea-o face ferictă pe deplin, cuvintele lui Manuel întreceau deja orice limită și mă simțeam prost pentru felul în care se simțea brunetul. Mi-am strecurat o mână între noi și mi-am așezat-o pe coapsa brunetului în încercarea de a-i arăta că îi eram alături. La naiba, la naiba, situația devenea dezastruoasă.
— O cunosc suficient de bine pe Madena și ea știe că nu sunt nimic din ceea ce ar putea reprezenta un băiețaș de cartier.
— Știm noi cum stă treaba în cartierul ăsta, Manuel nu îl crezuse pe Valentino și mai mult, vorbise și în numele mamei.
— Iar eu știu prea bine ce sentimente am pentru Madena și ce plănuim să facem în continuare, Valentino părea puțin deranjat de faptul că Manuel se comporta ca un măgar, însă încercam să calmez spiritele.
— Ai tăi ce lucrează? continuase cu întrebările de poliție, iar eu tresărisem din nou. De ce naiba atingea cele mai sensibile puncte ale frumușelului de lângă mine.
— Mama lui Valentino a murit acum câțiva ani, Manuel! mama preluase cuvântul și eu nu făceam altceva decât să îi masez coapsa brunetului în așa fel încât să-l fac să se simtă mai bine. Haide mai bine să ciocnim un pahar de șampanie în cinstea lor, sugerase ea, iar eu oftasem cât se putea de silențios.
Manuel, o să ai parte de cearta vieții tale cu mine după ce pleacă Valentino.
Am cuprins paharul de sticlă din fața mea între degete și am ciocnit sub privirea bărbătului pe care îl detestam atât de mult. Ce puteam să zic? Mama făcuse una dintre cele mai proaste alegeri. Gustul ușor înțepător al băuturii nu reacționase prea bine cu stomacul meu și mai știam ceva care nu reacționa prea bine cu întreaga mea ființă, ochii lui Manuel.
— Putem să discutăm doar noi? vocea moale a lui Valentino mă lovise în timpane, realizând că brunetul i se adresase mamei. Se ridicase imediat de la masă, iar mâna îmi alunecase de pe coapsa lui fierbinte. Eram supărată, a naibii de supărată. Mama îl urmase imediat, iar bărbatul din fața mea se lungise în scaun vizibil mulțumit.
— Când o să fii la altar și o să țipe cineva că nu e de acord cu nunta, să nu te întrebi cine e acea persoană! i-am declarat război indirect, evitându-i ochii scârboși.
— Nu fi copilă, Madena. I-am pus câteva întrebări, ce? Voiai să îi dau acordul fără să știu câte ceva despre el? Fii serioasă.
— Cine naiba ești tu să-i dai acordul? am ridicat vocea destul de tare la el, făcându-l să rânjească ca un scârbos ce era. De ce l-ai făcut să se simtă prost? Eu așa m-am purtat cu tine la prima masă la noi?
— Să știi că nu mă impresionezi cu crizele astea de femeie în perioada lunii, îmi dăduse replica și mă făcuse să rămân cu gura deschisă de uimire. Crezi că el e bărbatul de care ai nevoie în viață? Madena, o să ai nevoie de bani, nu de iubire. Banii îți asigură și fericire și distracție și iubire.
— Ți se pare că vreau să te impresionez? l-am întrebat ironică. Încearcă să-ți mai și iei ochii de pe mine, ești aici pentru mama, ai înțeles?
— Îți place să crezi că te privesc, ești amuzantă.
Discuția se ducea din nou nou într-o zonă favorabilă lui Manuel, iar eu simțeam că sunt pe cale să fac o criză de nervi.
— Fix asta faci, domnule! am ridicat tonul din nou.
— Și ce mai crezi despre mine, m-ai făcut curios dacă tot ai deschis subiectul, aroganța din vocea lui mă făcea să turbez.
— De ce-mi dai mesaje ca un disperat la do-
Și întrebările mele ar mai fi continuat dacă mama și Valentino nu s-ar fi întors la masă. Am încercat să îi găsesc ochii brunetului, dar nu știu din ce motiv brunetul nu mă privea. I-am cuprins degetele între ale mele, însă am fost tratată cu aceași ignoranță. Ce discutase cu mama de devenise și mai rigid decât era după discuția cu Manuel?
— Madena, poți să pregătești desertul? Dacă ai nevoie de ajutor, mă chemi, mama îmi ceruse cu un zâmbet forțat pe față în timp ce se concentra asupra mâncării din farfuria ei.
— O ajut eu.
Hei, hei, hei. Știu ca a durat ceva pana am scris acest capitol, dar săptămâna asta a fost de coșmar la facultate. Va mai rog sa-mi scuzați și greselile de tastare pentru ca îmi cad ochii în gura de somn :))
Exista posibilitatea sa mai postez mâine sau duminica un capitol, dar nu promit nimic. Va aștepta parole despre Manuel, Valentino, Madena, acțiune in general și va Multumesc enorm pentru comentariiile frumoase lăsate la capitolul trecut. Chiar m-am simțit motivata sa scriu. Va pup 😘