O priveam cum dădea pahare de băutură peste cap și începeam să mă gândesc dacă nu cumva Camilla suferea în interiorul ei. Îmi era oarecum indiferentă, dar să o văd în halul ăsta de beată mi se părea cam mult.
— De ce o compătimești? vocea scorpiei de Jane îmi umpluse urechile și eu o privisem oarecum uimită. De ce vorbea Jane în felul ăsta despre cea mai bună prietenă a ei?
— O să îi fie rău mâine, i-am dat un răspuns ciudat în timp ce nu-mi puteam dezlipi ochii de la ea. De ce nu îi spui să se oprească? nu mi-am putut abține curiozitatea.
— Las-o să sufere, i-ai furat tipul de care îi place. Ce crezi că ar putea face altceva? îmi răspunsese oarecum ofticată, iar eu m-am simțit brusc prost. Totuși, Valentino îmi spusese că prietenii lui știau de faptul că el avea o slăbiciune pentru mine încă din liceu. Camilla fusese privată de această informație sau ce?
— Valentino nu mă place de azi sau de ieri, mi-a spus că încă din liceu...
— Știm, îmi tăiase explicația în timp ce mă privise de parcă ar fi vrut să mă strângă de gât. Nu te mai crede atât de specială, adăugase deloc prietenoasă și am înghițit în sec instant. Nu asta era intenția mea.
— Și de ce nu acceptă ideea? am întrebat-o puțin răutăcioasă la rândul meu.
— Pentru că nu vrea? mă întrebase ironică. Cred că sentimentele pe care le are pentru Valentino sunt mai puternice decât ce ai tu pentru el, ținuse morțiș să mă mai pună o dată la punct. O uram.
— Nu ai de unde să știi ce simt eu pentru Valentino. E ușor să îți dai cu părerea, exclamasem la rândul meu, fiind dezamăgită încă o dată de faptul că fetele nu aveau să mă accepte niciodată prin preajma lor.
— Să știi că îi respect sentimentele pe care le are pentru tine. Nu e vina lui că s-a îndrăgostit de persoana greșită, adăugase iar mie îmi căzuse fața încă o dată.
— Ce e greșit la mine, Jane? am privit-o direct în ochi, iar fața ei îmi spunea că putea să înceapă o păruială în orice secundă.
— Totul? Atitudinea ta de superioritate, privilegismul de care te bucuri chiar și din partea băieților, nu încerca să mă convingi să-mi schimb părerea despre tine, mă atenționase după care se oprise cu privirea asupra cuiva. I-am zărit pe băieți întorcându-se spre noi și din instinct mi-am verificat telefonul pentru a vedea cât era ora. Patru și șaptesprezece minute și deja simțeam că vreau acasă. Discuția cu Jane mi-a pus capac.
— Văd că vă distrați de minune, Carl își duse brațele după gâtul meu și al lui Jane, iar eu mi-am dat ochii peste cap. Fusese puțin ironic, dar era bine că încerca să mai calmeze atmosfera încărcată.
— Pe Camilla unde ați lăsat-o? Valentino întrebase curios, iar eu nu mă simțeam extraordinar când întreba de ea. Era cazul să port o discuție serioasă cu el.
—Cred că ar trebui să o luați pe brațe de la barul ăla, nu mai știe numărul paharelor pe care le-a băut, Jane vorbise cu seriozitate în glas în timp ce priveam oriunde numai la brunet nu. Aveam câteva dubii în privința lui.
— Așteptați-mă puțin, Valentino vorbise îngrijorat, iar eu am preferat să nu afișez nicio reacție în privința asta. Era și normal să-și ia prietena de la bar, ori aceasta avea să intre într-o comă alcoolică.
— Ai agățat ceva? Jane îl întrebase pe Carl fără nicio rușine, iar acesta a dat din cap în sens negativ.
— Nimic pe gustul meu în seara asta, vorbise acesta cu un ton ușor arogant, iar eu mi-am dat ochii peste cap. De asta nu-mi plăceau cluburile, nu înțelegeam de ce bărbații se simțeau ca și cum ar fi fost într-o competiție de vânat cea mai frumoasă pradă.
Ieșisem din starea de gândire în care căzusem câteva minute ca să sfârșesc cu ochii asupra domnișoarei Camilla care se agăța cu tot corpul ei de Valentino. Probabil nici nu știa ce făcea. Trebuia să recunosc că se activase ceva în mine încă din momentul în care aceasta își așezase mâinile pe Valentino al meu.
— Carl, ar trebui s-o duci acasă din moment ce sunteți vecini, brunetul i se adresase prietenului său în timp ce puteam vedea cu ochii mei cu Camilla își plimba neastâmpărată degetele pe fața lui Valentino ajungând spre buze în cele din urmă. La naiba cu ea!
— Îmi rămâi dator, îi făcuse Carl din ochi, iar eu răsuflasem ușurată că scăpasem și de Jane. I-am urmat pe cei patru prieteni spre ieșirea din club și trebuia să recunosc că frigul mă lovise dureros de tare. Uitasem cât de rece putea să fie la ora asta.
Am aștepta să o convingă pe Camilla să urce în mașină, însă cum nu au reușit, Carl a băgat-o cu forța pe bancheta din spate. Tipa începuse să vorbească niște cuvinte aiurea și fără sens, iar prietenul lui Valentino nu avea prea multă răbdare cu ea.
Urcasem în mașină înaintea lui Valentino și îl așteptasem liniștită în timp ce mai aruncam câte o privire spre mașina lui Carl. Acesta se rezumase la a fuma o țigară înainte de a pleca, iar Valentino avea o discuție destul de serioasă cu acesta. Hmm, oare vorbeau despre Camilla? Speram că nu.
Câteva zeci de secunde mai târziu, brunetul își luase la revedere de la Carl și urcase în mașină înghețat de frig. Își ceruse scuze că mă făcuse să aștept, însă îl asigurasem că nu e nicio problemă.
— Ești obosită? îmi prinse obrazul stâng gentil între degetele lui, încercând să mă înveselească, însă eu nu aveam chef de dulcegării cu Valentino. Eram oarecum supărată pe el sau mai degrabă pe Camilla.
—Vreau să te întreb ceva? m-am îndreptat spre el, privind cum mă privește puțin nesigur. Hmm, ascundea ceva?
— Știi de sentimentele pe care Camilla le are pentru tine? îl întrebasem fără să mai stau pe gânduri, iar oftatul sonor a lui Valentino mă făcuse să cred că urmează o ceartă urâțică.
— Madena, ce naiba e cu întrebarea asta? tonul lui amuzat mă făcuse să devin și mai searioasă. Brunetul avea impresia că mă jucam cu el sau ce?
— Te întreb serios, am murmurat bosumflată în timp ce îl priveam profund în ochi. Nu îi puteam vedea exact fiecare reacție, dar lumina difuză din interiorul mașinii îmi arăta exact cât era nevoie.
— Nu începe iar cu Camilla și Jane, Madena! devenise și el serios, iar treaba se complica frustrant de tare.
— Nu te-am întrebat nimic în legătură cu Jane.
— O să îți repet a mia oară că eu și Camilla suntem doar prieteni, Madena. Nu știu de ce ai o fixație pe chestia asta, dar în fine. Știi că nu mă pot supăra pe tine, mi-a mărturisit, iar eu mi-am dat ochii peste cap. Gest care nu a trecut neobservat de el, bineînțeles.
— Tu nu simți cât de tare e îndrăgostită fata asta de tine, Valentino?
— Madena, îmi rostise numele și îmi luase mâna stângă între ale lui. Era beată, normal că și-a pus mâinile pe mine, nu mai fi atât de suspicioasă. Mă enervezi când faci așa, îmi mărturisise și eu nu îmi putusem ascunde zâmbetul ironic. Nu mai râde la naiba, Madena! îmi ceruse iritat în timp ce ochii lui îi căutau cu disperare pe ai mei. De ce strici mereu momentele drăguțe dintre noi, ai o plăcere sadică să mă faci să mă gândesc la cum să te împac toată noaptea?
— Îți spun pentru că eu și prietenele tale am avut o discuție în baie și nu vrei să știi de ce chestii m-au acuzat. Mi-a spus că i te-am luat și că mereu primesc ceea ce vreau, că din cauza mea te îndepărtez de ea, Camilla, mai ales.
— Și tu crezi prostiile pe care le spune Camilla mai ales când e beată? Fii serioasă, Madena.
— Valentino, oamenii spun cele mai mari adevăruri la beție. Se vede clar că suferă din cauză că tu ești cu mine, dar știi care e problema cu adevărat? Faptul că m-a pus să te întreb pe cine placi cu adevărat și că a declarat cu voce tare că tu o placi pe ea.
— Nici nu există așa ceva, negase vehement, încercând să-mi cuprindă degetele cu mâinile lui calde. Nu i-am dat niciodată vreun semn că îmi place așa că te rog să nu mai insinuezi nimic și să treci peste! îmi explicase destul de insensibil punctul lui de vedere și eu mă enervasem destul de tare în interiorul meu.
— Uite, o să trec peste când o să lămuriți voi problemele voastre. Sper să nu mă mai includeți în ele. Poți să mă duci acasă? îi cerusem dezamăgită, luându-mi privirea de la el. Eram convinsă că nu se simțea destul de încrezător în mine încât să-mi spună care e treaba cu prietena lui.
— Madena, de ce îmi vorbești așa? Valentino păruse destul de afectat și puteam simți cum îmi inunda spațiul personal. Îmi prinse gentil bărbia cu degetele și mă forțase să mă uit în ochii lui.
— Să știi că prietenele tale chiar se poartă urât cu mine și nu aberez, dacă vrei să mă crezi bine, dacă nu, tot bine, încercasem să îi vorbesc imparțială și să nu arăt cât de deranjată eram de felul în care își manageria problemele.
— Nu am spus că nu te cred, Madena, vocea lui devenise moale și puteam vedea cum ochii lui se împart în zeci de direcții.
— Putem pleca? am rupt discuția plină de tensiune dintre noi și brunetului îi căzuse fața.
— Parcă vorbisem că rămâi la mine, adăugase dezamăgit, reducând continuu distanța dintre noi. Mi-am așezat palma peste fața lui și l-am împins puțin în spate. Madena, mă mustrase în secunda următoare cuprinzându-mi întreaga față cu mâinile lui. Te plac, sunt îndrăgostit ca un orb de tine. Cum aș putea să plac pe altcineva? De ce crezi vorbele astea menite să ne despartă doar pentru că tu nu ești tipul de fată pe care îl voiau pentru mine?
— Camilla nu minte, Valentino! l-am privit în ochi, amintindu-mi de ura pe care o avea domnișoara pentru mine.
— Iar eu îți jur că ești singura fată de care mă simt atras, de care sunt îndrăgostit și pe care o respect! De ce vrei să renunți atât de repede la relația asta?
— Pentru că nu vreau să stric relații care au existat cu mult înaintea mea, nu vreau să-ți supăr prietenii și nici nu vreau ca tu să simți la un moment dat că ai pierdut oameni valoroși din cauza mea! am murmurat supărată, privindu-i ochii frumoși încă o dată.
— Nu vrei să îmi pierd prietenii, dar vrei să mă vezi suferind din cauza ta. Inteligent, Madena. Ce pot să spun? vorbise cu foarte multă dezamăgire în glas în timp ce își mutase degetele sub maxilarul meu.
— Nu vreau să te fac să suferi mai târziu, am replicat, simțind că mă încălzesc dacă mai simt cum își mișcă degetele pe gâtul meu.
— Dumnezeule, replicase, dându-și ochii peste cap. Placa asta cu suferitul mai târziu e expirată. Dacă tu vrei să ne despărțim bine, eu nu vreau. Nu accept să te pierd sub nicio formă, bine? vorbise pus pe fapte, iar eu îl privisem întocmai ca o stană de piatră.
— Poți să mă duci acasă? l-am întrerupt pentru că nu aveam un argument bun cu care să continui discuția. Trebuia să recunosc asta, nu eram atât de bună la găsit scuze.
— Pot, adăugase scurt. Pot să te și sărut, vorbise trufaș în timp ce îi simțeam privirea arzătoare, căzând pe buzele mele.
— Mai bine să nu, suntem obosiți amândoi și avem nevoie de somn așa că cea mai bună soluție e să mergem fiecare acasă cât mai repede.
— Simt nevoie să te sărut.
— Valentino, te rog să nu-
Nu am mai putut să vorbesc, căci buzele fierbinți ale brunetului mexican le-au asediat pe ale mele în timp ce degetele lui fine aveau grijă să se piardă prin părul meu și să-mi dea fiori pe șina spinării. Am încercat să-l opresc, fixându-mi mâinile asupra încheieturilor lor, însă fără niciun rezultat.
Mă chinuise câteva zeci de secunde cu un sărut tandru și lent, iar la sfârșit, ca să nu fie situația și mai complicată, mi-a mușcat buzele atât de chinuitor încât simțeam că senzația mea plăcută din stomac îmi cuprindea întreg corpul.
— Mă faci să fiu dependent de a-ți gusta buzele și tu vrei să fugi de mine, nu ți se pare nedrept? vocea lui se transformase într-una foarte joasă în timp ce pornea mașina. Mă simțeam atât de rușinată de faptul că îl lăsasem să mă sărute, încât voiam să ajung acasă și să dorm pentru următoarele patru zile cel puțin.
Am parcurs drumul spre casa mea într-o liniște mortală, speram ca mama să nu simtă că vin la ora cinci dimineața din club după ce m-a sărutat cu tipul pe care îl crede cel mai bun prieten al meu. Ești o rușine, Madena.
În cele din urmă am ajuns în fața casei și faptul că nu vedeam nici o lumină aprinsă, mă făcea să mă bucur. Dacă scăpam și de data asta, atunci mama nu aveam cum să mă mai vadă împreună cu Valentino.
Murmurasem un pa grăbit și ieșisem din mașină, înainte de a îi mai acorda ocazia brunetului de a mai spune sau face ceva. La nici două secunde distanță, am auzit cum trântise portiera și nu am avut încotro decât să-mi strâng ochii și să sper că nu va mai spune nimic care să mă afecteze sau care să mă dea peste cap.
— Îmi pare rău pentru sărutul de mai devreme, îmi dau seama că nu erai în cea mai bună stare de spirit pentru așa ceva, se scuzase ca de obicei, iar eu l-am privit serioasă.
— E în regulă, i-am răspuns scurt și la obiect.
— Sper... că o să mai vorbim și că nu o să mă eviți zile la rând. Știi că nu aș rezista, făcuse câțiva pași înspre mine în așa fel încât să ne aflăm la o distanță mică din nou. Seara frumoasă! îmi urase cu zâmbet retras pe buze după care m-a luat în surprindere din nou cu un sărut cast și apăsat pe buze.
L-am privit cum se face dispărut cu mașina după care am intrat în casă în cel mai silențios mod. M-am chinuit să-mi descalț pantofii silențios, dar am scăpat unul și în acel moment am simțit că vreau să mă dau cu capul de pereții.
Cineva și-a dres glasul din living, iar eu am înghețat pe loc. Am dat de naiba. Nici nu am terminat de rostit cuvintele în mintea mea și am și zărit-o pe mama, afișându-se pe hol cu o față foarte somnoroasă. Probabilă adormise iar pe canapea la televizor și eu o trezisem cu tocurile mele. Rahat, Madena.
— De unde vii la ora asta? vocea ei suna de parcă ar fi știut de unde vin. S-a zis cu mine, sunt terminată.
— Am fost pe afară cu niște prieteni, i-am replicat simplu și cu același ton rece.
— Prieteni, hm? Cine era tipul cu care te sărutai de mama focului? Aștept un răspuns, Madena! mamei parcă îi zburase tot somnul și acum era pregătită să mă enerveze pe mine.
— Un tip, i-am dat replica destul de neprietenos.
— Un tip?... pe nume Valentino? cuvintele ei m-au șocat în cel mai aiurea mod. Dacă mama nu-l plăcea și nu-l considera potrivit pentru mine? Ce naiba se presupunea că trebuie să fac?
— Mă urmărești? am intrat la dubii, iar ea și-a dat ochii peste cap. Aveam dreptul să spun că o urăsc?
— A fost suficient să mă trezesc la întâmplare și să văd cum fata mea se sărută cu tipul pe care îl urăște cel mai mult. Să înțeleg că ura asta a fost de fapt o atracție?
— Nu a fost nicio atracție, am ridicat vocea, iar rânjetul de pe fața ei m-a scos din sărite.
— Șșș, Manuel e sus. Doarme. Păstrează tonul la un nivel normal.
— De ce naiba l-ai lăsat să doarmă în casa noastră, mamă? Pe mine m-ai întrebat măcar? am ridicat vocea și mai tare, sperând să îl trezesc pe regele care m-a dat de gol. Fusese mai rapid decât mine, nici nu ezitase să îi spună.
— Pentru numele lui Dumnezeu, Madena? De ce ar trebui să te întreb așa ceva?
— Pentru că sus dorm și eu și îmi e frică de tipul ăsta?!
— Fii serioasă, copilă. Manuel e un bărbat respectuos și nu ți-ar face niciodată nimic, vorbise ea foarte sigură în timp ce o puteam simți cum expiră nervi și iritare.
— Astăzi a venit la noi, la mine mai degrabă! am înștiințat-o, iar ochii ei s-au mărit de cel puțin de două ori. Nu s-a dat la mine, stai liniștită. Pur și simplu m-a amenințat că știe despre mine și Valentino! Ți se pare normal să mă urmărească? Să știe detalii personale despre mine? Mie nu! Stai departe de el, te rog. Nu-ți face bine, am implorat-o, însă nu părea prea afectată de ce îi povestisem.
— Madena, te rog să-l lași pe băiatul acela Valentino, în pace. Nu-ți permit să-ți bați joc de el așa cum faci cu toți apropiații tăi. Să știi că nu sunt de acord cu relația voastră indiferent de orice motive ai invoca.
Am lăsat-o să vorbească cu pereții, căci eu nu mai aveam chef s-o ascult nici pe ea și nici pe idiotul de Manuel. De ce nu dormea cu el în cameră? A stat jos special pentru a mă vedea pe mine în compania lui Valentino?
Am încuiat ușa în urma mea și m-am trântit în mijlocul patului, avântându-mă în lumea gândurilor. Manuel avea ceva împotriva mea și mai nou și mama era împotriva alegerilor mele, Valentino era drăguț, dar problemele lui cu Camilla erau un lucru peste care nu puteam să trec atât de ușor.
Ce se presupunea că trebuie să fac?
Hei, hei, hei. Capitol nou la bord. Sper sa va placa și va aștept părerile. Sper sa postez din ce in ce mai des la cartea asta in vacanța. Va rog sa îmi scuzați greselile, dar nu am apucat sa corectez capitolul. Va pup! 😘