Mă plimb de ore întregi. Ultima oară când mi-am verificat telefonul trecuse două ore de când am plecat de acasă. În două ore Luke m-a sunat de șaizeci de ori. Mi-am închis telefonul înainte ca numărul să crească.
Nu îmi pasă că își face griji pentru mine. Îmi rănește sentimentele destul cu faptul că se căsătorește cu altcineva. Să se comporte atât de indiferent cu mine amplifică asta. Nu înțeleg de ce face unele acțiuni. Deși niciodată nu i-am cerut vreo explicație pentru ceea ce face, acum vreau. Vreau să știu de ce într-un moment mă sărută, apoi mă tratează cu indiferență. Nu m-a tratat cu așa de când ne cunoaștem.
Îmi bag mâinile în buzunarul hanoracului meu și simt ceva în ei. Scot obiectele misterioase din el și văd că sunt bani. Un mini market e aproape. Poate ceva dulce mă va face să uit de toate astea.
Intru în magazinul parțial gol. Mă uit nedumerită prin market în căutarea raionului cu dulciuri. Mă plimb cu ochii pe chestiile puse pe rafturi. Zăresc în sfârșit ceea ce căutam. Iau dulciurile ce îmi fac cu ochiul. Sper să-mi ajungă de toți banii. Mă chinui să găsesc casa de marcat. Îmi ia câteva minute să o văd și mă îndrept spre ea. O femeie îmi scanează produsele uitându-se cam prea insistent la mine. Mă prefac că mă uit pe rafturile de prin apropiere doar pentru nu a face contact vizual.
- Scuză-mă că te întreb, dar tatăl tău știe că ești aici?
Tresar. Femeia continuă să scaneze produsele în timp ce se uită la mine. O cheamă Cindy. Numele acesta nu îmi sună deloc cunoscut. De ce vrea să știe asta? Pare totuși tinerică. Nu m-ar surprinde dacă ea și Luke s-ar fi cunoscut.
- Da. Mint.
- Sigur? Să știi că pot să îl sun dacă te-ai pierdut sau ceva de genul.
Dau din cap negativ forțând un zâmbet. De ce toată lumea crede că trebuie să fiu însoțită mereu de Luke? Mă pot descurca și singură!
- Cindy, dă-i produsele fetei! A venit să cumpere, nu să îți aducă înapoi foștii iubiți.
O femeie blondă se aproprie de noi. Pare de vreo treizeci și ceva de ani. Stilul vestimentar e mult prea tineresc pentru ea, dar îi stă bine. Pare genul de femeie care a făcut multe lucruri proaste în adolescență. Îmi zâmbește în timp ce își pune produsele ei la coadă. Dintr-un motiv sau altul îmi pare cunoscută.
- A merit să încerc. Face douăzeci și cinci de dolari.
Cindy se întoarce spre mine. Ignor discuția lor despre Luke și fosta lor relație. Scot banii din buzunar și îi număr. Nu am decât douăzeci.
- Nu am destui bani. Voi renunța la ciocolată.
- Oh, nu dragă. Îți plătesc eu, un copil ca tine trebuie să fie îndulcit de-a binelea.
Femeia blondă scoate cinci dolari și îi înmânează casieriței. Nu protestez cu nimic. Chiar vreau acea ciocolată. Iau totul într-o pungă și plec de lângă cele două.
Mă îndrept spre ieșirea din magazin cu o pungă de dulciuri pe care abia aștept să le mănânc. Când sunt aproape de ușă femeia care mi-a dat banii la casa de marcat se îndreaptă spre mine împreună cu un bărbat pe care îl ține de mână. Presupun că e iubitul acesteia.
- Vrei sa te ducem acasă, drăguță? Întreabă ea când e aproape de mine.
- Nu, sunt bine. Răspund repede.
- Sigur, ești cam palidă.
Mi s-a spus de multe ori asta. Nu înțeleg de ce li se pare că mă simt rău doar pentru că am pielea mai albă decât restul. Eu nu prea ies din casă pentru a prinde puțin bronz.
- Nu, sunt bine. Nu vreau acasă acum.
- De ce? Probleme cu familia?
- Se poate spune şi aşa. Ii zambesc politicos. E o doamnă draguta dar tot îmi provoaca cativa fiori.
- Și eu am avut multe când eram în adolescență. Vei trece perioada asta...umm...cum te numești?
- Izabella.
- Izabella? Ce nume superb, aşa o chema si pe fiica noastră.
- O chema? Repet.
- Oh, nu te gândi ca murit sau ceva de genul. Am rămas gravidă la o vârstă fragedă și nu am putut să avem grijă de ea. Dar sunt sigură că acum o trăiește mai bine.
- Îmi pare rău. Sunt sigură că îi simțiți dorul.
- Da. Dar a fost cea mai bună obține pe atunci. De fapt, suntem aici pentru ea. O căutăm de ceva timp. Pentru câteva secunde am crezut că ești tu. Aveți multe lucruri în comun.
Mă cutremur. Numai gândul că acești oameni ar putea fi părinții mei mă face să mă clatin pe picioare. Dintr-o dată, toată siguranța pe care o simțeam se scurge și caut o cale de scăpare.
- Dar tu ai părinții tăi. Plus că Izabella mea ar trebui să fie mult mai mică decât tine.
Se grăbește ea să spună. Dau din cap aprobator, deși nu știu pentru ce. Părinții mei stau în cealaltă parte a orașului. Nu m-au căutat cinci ani de zile. Cu siguranță nu mă vor căuta acum. Acești oameni doar se întâmplă să aibă o fiică cu același nume ca al meu. Iar ei vor să o cunoască. Ceva ce părinții mei nu ar vrea niciodată. Abia așteptau să scape de mine.
- Sigur nu vrei sa te ducem acasă?
- Sunt sigură. Mulțumesc pentru amabilitate voastră.
- Oricând drăguță. Sper să ne mai vedem.
Îmi face cu mâna. Plec cu pași grăbiți din market.
Mă pun pe o băncuță dintr-un parc. Îmi mănânc dulciurile liniștită în timp ce mă uit la adidașii mei. Vântul îmi face părul să-mi intre în față și nu știu cum să îl îndepărtez. Îl împletesc lejer, deși nu am vreun elastic la mine. Când termin îl las pe spate și revin la privitul picioarelor mele. O umbra se pune deasupra mea. Ridic capul și văd un Luke supărat și nervos.
- Vrei şi tu un jeleu?
Fac mişto de el. Se încruntă, apoi mă ia de braț. Mă târăște după.
- Ce naiba, Izabella? De ce nu îmi răspunzi la telefon? Mi-am făcut atâtea griji pentru tine!
- Mă plictisisem în casă.
- Asta ar trebui să fie o scuza? Ești pedepsită, Izabella!
- Pedepsită? Pentru ce? Că am fost afară? Nu păreai deranjat de asta când erai cu familia ta! Nici măcar nu te-ai deranjat să vi după mine! Și acum ce faci? Vi aici și îmi spui că sunt pedepsită? Nu ai niciun sens!
Răbufnesc enervată de comportamentul lui. Nu poate să îmi ceară să stau în casă zile întregi. Curtea mică a casei noastre nu îmi e destulă!
- Scuze! Dacă nu erai atât de încăpățânată, așteptai până să îți explic ce se întâmplă! Dar tu mereu faci numai după capul tău!
Îmi dau ochii peste cap. Nu are ce explicație să-mi dea pentru felul în care m-a ignorat.
- Nu-ți mai da ochii peste cap! Îmi ordonă
- De ce?
- Pentru că așa îți spun!
Nu mai continui ceartă asta. Mă urc în mașină. Reguli peste reguli. Poate nu sunt sclava lui sexuală, dar uneori mă simt de parcă sunt înconjurată numai de reguli stupide. Izabella nu pleca afară. Izabella nu ai voie cu iubiți. Izabella nu ai voie să sari peste o masă. Izabella nu îți da ochii peste cap. Stupid!
Intră în mașină și el. Între noi e o liniște tensionată. Îmi întorc capul spre geam pentru a evita orice contact vizual cu el. Sunt supărată pe el. Și el e supărat pe mine. Doar că unul dintre noi are dreptul să fie, iar altul nu.
- M-am comportat așa cu tine pentru că deja părinții mei suspectează lucruri. Suntem prea apropiați. Iar acum nu suntem numai noi doi. Așa că trebuie să le dau de înțeles că între noi nu se întâmplă nimic.
Nu mă întorc spre el. Nici nu vorbesc. De ce încearcă să le demonstreze ceva lor? Noi doi am fost apropiați mereu. Nu e ceva nou.
- Eu nu mă mai pot ascunde, Izabella. E atât de greșit ceea ce facem. Eu am o soție. Iar tu ai numai șaisprezece ani. Așa că trebuie să ne oprim aici.
Bravo, Luke! Fă-mi ziua mai urâta decât era deja!
- De ce? Mă trezesc întrebând.
- Pentru că nu e bine si pentru că am o relaţie.
- Şi?
- Si încep să simt că o însel pe logodnica mea cu fiica mea.
Pufăi. Doar pentru o secundă se poate gândi și el la altcineva în afară de Amanda? Mă gândesc cum ar fi fost dacă Amanda nu exista. Probabil mi-ar fi fost mai ușor să mă apropii de Luke.
- De ce simți asta?
- Pentru că asta fac? Sunt împreună cu ea, nu te pot atinge pe tine! Nu e drept, pentru nici una. Nu știu ce gândești acum, sau ce simți. Dar trebuie să aveam o discuție pe tema asta.
- Dar am vorbit despre asta.
- Izabella, nu ar trebui să vrei să mă săruți. Te iubesc foarte mult și să am grijă tine a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Dar nu ăsta e genul de relație pe care vreau să o am cu tine.
- Ce fel de relație vrei cu mine? Vrei să fiu fiica ta?
- Nu! Dar nu vreau nici să ne sărutăm. Am o soție pentru asta.
Pufăi. Desigur! Ce soț excelent este el!
Sunt plină de nervi. Luke a decis să îmi strice ziua asta. Cum acum câteva ore mă putea săruta, iar în acest moment să îmi spună că nu e bine? Știu că nu e bine! Dar nu vreau să ne oprim. Clipele petrecute cu el sunt cele mai frumoase. Iubesc când îmi răsfață pielea cu săruturi moi și atingeri ferme. Iubesc asta atât de mult încât nu îi pot da drumul. Am crezut că și el simte la fel.
* Scuze pentru greșelile eventuale*