Capitol necorectat
— N-o mai iau niciodată cu mine, Camilla vorbise deranjată în fața prietenilor ei în timp ce eu mă chinuiam să mă cobor de pe motorul ei. Mă simțeam atât de amețită încât aveam impresia că pământul o lua la vale cu tot cu mine.
Cred că mă luase pe motorul ei tocmai pentru a mă face să mă sperii și să mă simt rău. După ce că mă surprinsese în brațele lui Valentino, se hotărâse să se răzbune pe mine cu un stil de condus nebunesc. Îi țipasem în urechi aproape nouăzeci la sută din timp, o rugasem să încetinească sau să oprească, iar ea, în schimb, ridicase motorul pe o singură roată. Dumnezeule, am zis că mor când am simțit efectiv că mă fac una cu asfaltul. Fusesem nevoită să mă țin strâns de ea ceea ce nu-mi făcea prea mare plăcere. Acceptasem de dragul lui Valentino.
— Ai speriat-o puțin, draga ei prietenă dăduse mâna cu ea în timp ce vorbea amuzată. Ce scorpii mai erau și aceste așa-zise prietene ale lui Valentino. Carl fusese destul de prietenos încât să îmi înmâneze niște șervețele. Simțeam că vreau să vomit.
Valentino ajunsese și el din urmă, iar privirea lui uimită care căzuse asupra mea mă făcuse să îmi dau ochii peste cap. Datorită lui, prietenele lui dragi își făceau de cap și mai ales, își băteau joc de mine.
— Cum a fost? ne întrebase entuziasmat, iar eu am dat din cap în sens negativ. Oare cum n-a fost? Mai aveam puțin și mergeam cu roțile în aer.
— A început să țipe din momentul în care am turat motorul, felul în care vorbise fusese puțin arogant. Înțelegeam că voia să cadă bine în fața prietenilor ei și mai ales în fața lui Valentino, dar nu trebuia să mă facă de rahat.
— Dacă ai învârtit-o pe toate părțile, cred și eu! Carl rostise amuzat în timp ce fuma liniștit. Valentino făcuse abstracție de discuția care se desfășura între prietenii lui și ne invitase în grădina din spatele curții lui.
Wow, tocmai realizam că nu suportam să fiu înconjurată de atâtea persoane necunoscute mie. Camilla îl urmase pe Valentino în interior ceea ce mă făcuse să devin a naibii suspicioasă. De ce trebuia să rămân cu scorpia de Jane? Măcar dacă ni se alătura și Carl. Dar nu, Carl trebuia să fumeze și să vorbească la telefon la o distanță destul de mare de mine și de Jane.
— Am auzit că deja i-ai sucit mințile lui Valentino, zâmbetul răutăcios de pe chipul ei mă făcuse să mă simt ciudat. De unde știa? De la Camilla sau de la însuși Valentino. Brunetul sigur îi povestea despre ce se întâmpla între noi așa cum îi povestise și despre sentimentele pe care le avea pentru mine pe vremea în care eram în liceu.
— Nu e vina mea că prietena ta a văzut că Valentino m-a luat în brațe, mi-am camuflat orice deranj din voce și am încercat să par cât mai neafectată de încercările ei de a mă intimida.
— Nu este vorba despre asta, scumpo. Și nu încerca să pari de parcă el ar fi cel care stă în genunchi în fața ta, iar tu de parcă ai fi o stană de piatră, mă fixase destul de dur cu privirea în timp ce vocea ei părea din ce în ce mai aspră.
— Nu încerc nimic, am dat din umeri în timp ce am aruncat o privire spre ușa care ducea în interiorul casei lui Valentino. Voiam ca brunetul să vină mai repede și să calmeze spiritele, căci domnișoara din fața mea mai avea puțin și exploda.
— Știi că nu-mi place de tine, nu mă face să te urăsc! mă privise de parcă mai avea puțin și urma o păruială de zile mari. Știam că tipele de origine mexicană erau mai impulsive și nu-mi doream să intru într-un scandal serios cu ele așa că mai bine o lăsam mai moale.
Am tăcut. Nu am mai vorbit absolut nimic cu ea și nici nu m-am mai deranjat să mă uit spre ea. Îl așteptam cuminte pe Valentino, eram convinsă că domnișoarele aveau să mă chinuie cu alte remarci subtile în prezența lui.
Vorbind de brunet, acesta își făcuse apariția cu o tavă plină de căni pline de ceai, cel mai probabil. Cred că era aproape trecut de miezul nopții și frigul serilor de vară îmi cuprinsese spatele și brațele. Chiar aveam nevoie de un ceai fierbinte care să mă calmeze din a mă gândi cum să îl îndepărtez pe Valentino de cele două scorpiuțe.
Carl se așezase lângă mine și ca un gentleman ce era, îmi oferise geaca lui de piele pentru a mă încălzi. El rămăsese în tricou, având grijă să-și expună brațele lucrate în fața fetelor. Prietenia lui cu Valentino era mai mult decât evidentă din felul în care se purta cu mine. Fetele erau întodeauna niște cârcotașe.
— Te-ai acomodat în cartierul ăsta? Îți place? Carl mă întrebase relaxat în timp ce își întinsese brațul pe marginea băncii din spatele meu.
— Mhm, e frumos! am mințit într-o oarecare măsură în timp ce îmi aminteam cum mi se furase telefonul și cum fusesem fluierată de fiecare dată când ieșeam prin oraș.
— Madena, vrei ceai? vocea brunetului întrerupse discuția pe care mă chinuiam să o susțin cu prietenul lui, Carl. Cineva era din nou gelos? Am cuprins ceașca între degetele cu grijă în timp ce mă chinuiam să fiu atentă la povestirile lui Carl.
— Ai apucat să mergi pe ponton? mă întrebase curios, întrebare la care eu dădusem din cap în semn că nu. Lenevisem destul de mult de când venisem din Europa, nu mai vizitasem majoritatea locurilor din copilărie și asta mă făcea să mă simt destul de rău. Eram o leneșă în ultimul timp. Putem să mergem într-o seară, îmi sugerase în șoaptă în timp ce vocile fetelor acaparau discuția în încercarea de a-l impresiona pe Valentino.
— Poate vine și Madena cu noi mâine seară, Jane vorbise dintr-o dată, iar eu tresărisem suprinsă. Unde mă mai ducea acum? Voia să mă facă să pic prost în fața lui Valentino iar sau ce? Am luat o gură din ceaiul aromat de fructe pe care îl făcuse Valentino după care așezasem cana cu atenție pe măsuța mică și acoperită cu sticlă.
— Unde? am întrebat foarte scurt și la obiect, dorind să îi arăt că nu o înghit.
— Ieșim cu motoarele, Valentino îmi răspunsese pe un ton serios în timp ce Camilla privea discuția ca un outsider. Era ciudat cum vorbea foarte mult atunci când brunetul nu era prin preajmă, dar când eram toți, devenea un fel de măicuță. O preferam pe Jane în detrimentul ei.
— O să îi cunoști și pe ceilalți, Carl adăugase din dreapta mea în timp ce mă privea analizator. Oh, Doamne. Trebuia să fac ceva să-mi ascund fața hidoasă.
— După experiența de azi, nu mulțumesc! i-am refuzat politicos sub privirea răutăcioasă a Camillei.
— Madena, ceea ce ai experimentat azi nu e nici măcar un sfert din ce se întâmpla normal în grupul nostru! vorbise cealaltă deșteaptă, Jane, încercând să pară superioară.
— O să îți placă, Carl mă încurajase din dreapta mea în timp ce eu am privit sceptică toată această propunere. Nu voiam să par încrezută prin refuzul de a-i cunoaște pe ceilalți, dar nici proastă. Nici nu voiam să mă gandesc cum o să țip murind terifiată. Îmi era frică de motoare pentru că mi se păreau foarte periculoase, Valentino conducea cu viteză redusă, dar Camilla, nici nu voiam să îmi amintesc.
— Bine, vin! am oftat învinsă și cred că cel mai entuziasmat erau Carl și Valentino. Fetele erau orice numai fericite nu, ce se întâmplase? Însăși Jane m-a invitat. Nu mai era fericită acum?
— Cred că ar fi timpul să plec, Camilla preluase cuvântul și se ridicase imediat, fiind urmată de Jane. Se pare că cele două nu făceau nicio mișcare separate, începeam să le analizez puțin mișcările ca să-mi pot seama ce plănuiam.
Valentino se grăbise să le conducă pâna la ieșirea din curte, iar eu am rămas acompaniată de Carl în a cărui companie mă simțeam foarte incomod. Îmi era greu să mă integrez în grupul lor, dar încercam cu cele mai bune intenții.
— Mulțumesc pentru geacă, am luat rapid cuvântul în așa fel încât să nu mă simt ciudat și ochii frumușelului de Carl s-au fixat asupra mea. Am înghițit în sec în timp ce îi înmânam geaca din piele, părul lui cârlionțat îi cădea pe frunte atât de frumos, iar ochii încadrați de gene lungi îl făceau irezistibil. Mă simțeam intimidată.
— Nu am numărul tău, îmi răspunsese neașteptat, iar eu mă blocasem pentru că brunetul din fața mea era mai invaziv decât Valentino.
— Numărul meu? repetasem ca o idioată și nici nu știam de ce o făcusem.
— Mhm, ca să te anunț când ieșim, îmi explicase el, realizând că mă simțeam puțin cam incomod în fața unei întrebări ca aceasta. Am dat din cap afirmativ în timp ce mi-am scos telefonul din buzunar, lăsându-l să-și treacă numărul în agendă. Bine că îmi schimbasem telefonul, m-aș fi simțit teribil cu vechitura aceea de telefon în fața lui.
— Ne vedem mâine, își trecuse brațul după gâtul meu și mă adusese la pieptul lui cald. Fusese o îmbrățișare prietenească care nu durase mai mult de câteva secunde, însă parfumul lui masculin mi se impregnase destul de repede în minte. Mă bucuram că prietenul lui Valentino încerca să mă integreze printre ei. Jane și Camilla nu dădeau semne că aveau să facă la fel.
Când ne desprinsesem din îmbrățișare apăruse și Valentino în curte. Carl dăduse mâna și cu el și după ce au schimbat câteva vorbe, brunetul dăduse semne că vrea să plece acasă.
— Te conduc? mi se adresase subit Carl, iar privirea lui Valentino m-a lovit întocmai ca un glonț.
— Madena mai rămâne puțin, o duc eu mai târziu acasă, Valentino vorbise în locul meu, iar Carl dăduse înțelegător din cap după care ieșise din curtea lui Valentino.
— Cred că ar trebui să plec și eu, Valentino. E târziu și ești obosit, am încercat să mă scuz, deși eram sigură că brunetului nu-i făcea plăcere să audă așa ceva din partea mea.
— Parcă am stabilit că în seara asta rămâi la mine? mă întrebase ușor încruntat în timp ce făcuse câțiva pași spre mine. Nu contează cât de obosit sunt, contează să petrecem puțin timp împreună! adăugase cu un ton ușor supărat în timp ce se apucase să cuprindă cănile goale de pe măsuță între degete după care să intre în casă. L-am urmat sceptică în interior, deși nu mă invitase.
Fusesem surprinsă de un interior foarte modern și curat și mai ales de o căldură foarte primitoare. Intrasem într-un spațiu deschis care semăna cu un living spațios care se continua cu o bucătărie minimalistă și drăguță.
Scările care duceau spre etaj se situau undeva in zona din spate unde mai erau câteva uși. Bănuiam că erau câteva camere de oaspeți sau ceva de genul. Îl urmasem tăcută până în zona bucătăriei și așteptam să îmi spună ceva. Nu știu din ce motiv, dar brunetul era foarte tăcut de când Camilla ne surprinsese împreună. Oare îi spusese ceva atunci când intrase cu acesta în casă?
— Cineva e supărat, am remarcat de una singură în timp ce făcusem câțiva pași spre canapelele din living după care mă așezasem pe ele. Erau atât de moi încât simțeam că am să adorm în orice secundă.
— Cine? întrebase absent în timp ce spăla cănile sub jetul puternic de apă. Îl apreciam foarte mult pentru ordinea pe care o avea în casă mai ales că trăia singur, eu eram mult prea dezordonată pentru el.
— Tu, i-am dat replica și am primit de la el o privire nu tocmai frumoasă. Voiam să știu cu cel îl mai supărasem de data asta ca să pot să am grijă să nu mai repet greșeala.
— Nu sunt, vorbise fără nicio vlagă în timp ce terminase de așezat cănile pe suportul de uscat vase. Își uscase mâinile și se îndreptase spre mine cu pași lenți, iar eu începeam să mă simt ciudat.
— Am auzit că ești răutăcioasă cu fetele, rostise imediat ce se așezase lângă mine. Deci domnișoara Camilla i-a vorbit despre cât de rea sunt în momentul în care nu i-am spus absolut nimic rău sau ofensator.
— În ce moment, mai exact, am fost rea? i-am cerut calmă să îmi explice în timp ce m-am întors spre el. Mi-am sprijinit capul în mâna stângă și am așteptat să aflu ce i-au povestit cele două lui Valentino.
— Nu știu exact în ce moment ai fost tu rea cu ele, nu stau să vă ascult conversațiile, Valentino adăugase, iar eu zâmbisem deranjată de faptul că cele două au aruncat bomba și au fugit.
— Am fost rea când te-au văzut, ținându-mă în brațe, Valentino! i-am spus motivul fără să mai stau pe gânduri. Începeau să mă deranjeze bârfele celor două. Aveam de gând să le fac pe cele două să nu se mai intereseze de ce fac eu.
— Nu înțeleg de ce nu te chinui puțin să te împrietenești cu ele, Madena?
— Dar nu m-am purtat urât cu ele, Valentino. Uite, nu am refuzat-o pe Camilla și am vorbit de fiecare dată cu Jane, m-am explicat, încercând să-l fac să înțeleagă. Avea o încredere oarbă în ele pentru că erau prietenele lui de atâția ani, nu aveam cum să-i schimb părerea după doar câteva săptămâni de când vorbeam cu el.
— Am mai auzit asta, refuzase să mă creadă, iar eu îmi dădusem ochii peste cap sub privirea lui. Începeam să mă enervez foarte tare și nu voiam să mă cert cu el mai ales acum că eram prima oară în casa lui.
— Dacă nu vrei să mă crezi, nu o face! i-am vorbit calmă în timp ce îl priveam cum își trecea mâinile prin șuvițele ușor ondulate.
— Nu e vorba despre asta, Madena! mă privise în timp ce continua să-și cuprindă șuvițele de păr între degete. Din păcate, Valentino era la mijloc. Pe de o parte eram eu și pe cealaltă erau prietenele lui, problema erau că ambele părți nu se suportau.
— Poate ar fi mai bine să te las să te odihnești, m-am scuzat în timp ce m-am ridicat de canapea, simțind cum îl obosesc cu problemele mele. Nu fusese cea mai grozavă idee să rămân în seara asta la el mai ales că fusese supărat pe mine și mai devreme.
— Madenaaa, îmi lungise numele, prinzându-mă de mână. Vreau să rămâi cu mine, ce nu înțelegi?
— Ești obosit, am încercat să-mi justific dorința de a pleca acasă, însă brunetul mă cuprinsese în brațe în timp ce își dăduse ochii peste cap.
— Unde mă vezi obosit? vocea lui coborâse periculos de tare în timp ce fețele noastre erau la câțiva centimetri distanță. Ochii lui îmi analizau fața în detaliu în timp ce palmele lui s-au așezat pe șoldurile mele atât de grijuliu încât începeam să mă înroșesc. Ce naiba faci cu mine, Valentino?
— Se vede în ochii tăi.
— Și ce mai citești în ochii mei? redusese spațiul dintre noi în așa fel încât puteam să simt aerul cald pe care îl expira. Dumnezeule.
— Nu știu, m-am bâlbâit, arătându-i cât de slabă eram în prezența lui atunci când îmi acorda atenție. Ah, Madena! Tocmai i-ai arătat cât de leșinată ești după el.
— Nț, Nț! mă mustrase ironizator, în timp ce își presase buzele de fruntea mea. Mă omori, Madena. Pur și simplu mă omori, repetase cuvintele, făcându-mă să mă întreb dacă îl puneam chiar atât de tare pe gânduri.
— Încă nu o fac, am murmurat, încercând o ușoară distanțare de el. Eșuasem lamentabil și ca totul să fie și mai aiurea, mă forțase să îmi duc mâinile după gâtul lui. Ce naibă făceam aici?
— Mhm, ba chiar o faci. Când văd cât de repede intri în conversație cu alți bărbați, mă faci să vreau să te țin numai pentru mine și să fac asta, terminase de vorbit și începuse să mă sărute lent și tandru.
Nici nu știam ce era cu mine, eram aproape de a leșina și nu-mi găseam puterea de a-l săruta înapoi. Valentino își folosea șarmul bine, căci simțeam cum încep să mă gandesc din ce în ce mai mult la el și fără să vreau mă îndrăgostesc de el.
— Cu cine am intrat atât de repede în conversație? am întrerupt sărutul, prefăcându-mă că nu știam că se referea la Carl. Rânjetul deranjat de pe fața lui mă făcuse să am palpitații, de ce era bărbatul ăsta atât de frumos?
— Cu prietenul meu, ați și făcut schimb de numere de telefon. Băiatul se mișcă repede, vorbise ironic, iar eu îmi dăduse ochii peste cap.
— Încerca să mă cunoască, atâta tot! i-am explicat iar zâmbetul lui larg îmi arăta cât de deranjat era de cea ce spusesem.
— Mhm, vorbise dezinteresat în timp ce îmi cuprinsese buzele într-un alt sărut tandru. Valentino era pornit să îmi sucească mințile și chiar îi ieșea. Hai sus, îmi șoptise peste buze în timp ce degetele lui s-au adâncit în părul meu. Probabil îmi privea fața milimetric, iar eu ca o obsedată ce eram, nu-mi puteam lua ochii de pe buzele umflate ale brunetului.
—Valentino, eu dorm pe canapea. Nu e nevoie- am încercat să mă împotrivesc oricărei idei a brunetului, însă acesta și-a așezat degetul arătător apăsat peste buzele mele fără să vrea măcar să asculte ce am de spus.
— Mă lași să te cuprind în brațe în seara asta sau o să continui să te porți rece cu mine? întrebarea lui mă făcuse să înghit în sec. Asta însemna că trebuia să dorm cu el în același pat? Avea să mă vadă semi-dezbrăcată. La naiba, nu! Nici măcar nu aveam haine de schimb.
— Nici nu am haine de schimb plus că e puțin cam nepotrivit să... știi tu...
— Madena, nu te gândi la faptul că aș vrea ceva de tine. Nici nu mă gândesc la așa ceva mai ales că abia ne cunoaștem, vorbise el cu un ton blând în timp ce își trecea degetele prin părul meu atât de relaxant. N-aș fi crezut că aș spune așa ceva despre gestul ăsta, acum câteva luni aș fi țipat la oricine îndrăznea să-mi atingă părul.
— Nu știu ce să zic, am murmurat oarecum nesigură. Eram sigură că Valentino nu se gândea la nimic altceva, dar nu voiam să îi ocup spațiul sau să-l fac să se simtă incomod.
— Hai, te las să îți faci un duș și între timp îți caut o cămașa care să ți se potrivească! vorbise el entuziasmat, iar eu începeam să mă simt prost pentru câte făcea pentru mine. Ți-e foame? mă întrebase în timp ce îmi arăta baia. Îmi înmânase două prosoape curate și mă îndemnase să îi folosesc gelul de duș.
— Nu, chiar deloc! l-am refuzat respectuos, așteptând ca frumușelul să plece în așa fel încât să pot face un duș rapid. După ce se asigurase că am ce trebuie, mă lăsase singură în baie. În zece minute terminase dușul, era un sentiment ciudat să nu fac toate astea în baia de acasă. Trebuia să recunosc că Valentino avea o casă foarte frumoasă și modernă, dar cred că se simțea foarte singur din moment ce prietenii lui erau tot timpul la el.
Când ieșisem din baie spre hol, brunetul mă observase rapid, rămăsese pe canapelele din living unde scria ceva pe telefon. Cel mai probabil vorbea cu Jane sau Camilla.
— Îți stă bine, mă complimentase, făcând referire la faptul că îi purtam cămașa. Abia îmi acoperea jumătatea coapselor ceea ce mă făcea să mă simt teribil.
— Urcă tu înainte pe scări, i-am cerut, iar zâmbetul de pe chipul lui Valentino devenise unul foarte larg și contagios. Știa că nu aveam să îi permit să urce în spețele meu și să îmi privească toate dedesubturile cu acea cămașă scurtă.
— Ayyy senorita, nu se cuvine așa ceva. Oaspeții trebuie să meargă înainte, glumise el, iar eu îmi dădusem ochii peste cap.
— În visele tale, îl ironizasem și îl însoțisem la etaj. Fusesem condusă într-un dormitor spațios și foarte modern, refuzam să cred că brunetul era atât de ordonat și de atent cu detaliile.
— Ai vreo preferință? mă întrebase cu referire la partea pe care voiam să dorm, iar eu nu m-am putut abține să nu-mi iau partea dinspre fereasta mare. Razele lunii se reflectau atât de frumos pe suprafața perdelelor aproape transparente, iar camera arăta atât de frumos.
Țopăisem pe vârfuri în așa fel încât să mă cufund cât mai repede sub pătură, mă învelisem până în gât și în timpul în care brunetul era la baie îmi luasem inima în dinți și îi trimisesem mamei un mesaj prin care s-o anunț că am rămas la Valentino și că nu are de ce să-și facă griji pentru mine.
Câteva minute mai târziu brunetul reapăruse în cameră și ochii mi-au căzut direct pe abdomenul dezgolit al brunetului. Nu știu ce avea în minte Valentino, dar era cert că inima mea o lua razna. Și părul lui puțin uscat se ondulase ușor, mă întrebam ce naiba căutam eu într-o casă străină cum un frumușel care e evident că nu-i de mine.
— Nu am adus nicio fată acasă, mama ar fi mândră acum! brunetul vorbise ușor emoționat, iar eu mă sprijinisem cu spatele de perne în încercarea de a-l consola cumva sau măcar de a-l stopa din a se simți trist.
— Mama ta este mândră oricum, ai reușit să ai grijă de casă, arată foarte bine, Valentino! încercasem să-l înveselesc. Oare părusem materialistă? Speram că nu.
— Asta a fost dorința ei, și mă rog, să îmi găsesc o fată care să mă iubească și pe care s-o iubesc la fel de mult! vorbise visător în timp ce se așezase lângă mine. Nu m-am putut abține și mi-am așezat mâna stângă peste a sa. De fiecare dată când rămâneam singuri, aveam ocazia să aflu cât de greu îi era brunetului de unul singur.
— O să se întâmple cândva, fii sigur! am încercat să îl fac să gândească la altceva și se pare că a funcționat, căci brunetul și-a împleticit degetele cu ale mele. Cred că ar trebui să dormim, e deja unu! am schimbat subiectul și fără să realizez ce s-a întâmplat, m-am trezit cu brunetul peste mine
— Aș putea sta toată noaptea treaz pentru tine, zâmbetul lui mă făcuse să nu mai pot respira cum trebuie și el simțise asta.
— Valentino, îi rostisem numele, iar el oftase greoi. Știam că nu îi plăcea să îi spun așa, dar nu mă puteam adresa altfel, era prea devreme, iar sentimentele mele erau în stadiu incipient.
— Data viitoare când îmi mai spui așa, o să mă asigur că o să te pedepsesc, îmi vorbise tachinant în timp ce îmi depusese un sărut scurt pe maxilar. La naiba, mă amețea atât de tare cu săruturi.
— Ești așa sigur? intrasem în joc și frumușelul de pe mine își lăsase capul pe spate semn că îi plăcea atunci când îi țineam piep ironiilor.
— Am și idei de pedepse, vorbise ușor arogant în timp ce câteva șuvițe ondulate de a-i lui mi-au atins fața, brunetul făcea ce făcea și se apropia și mai tare de mine. Vrei să le știi? mă întrebase cu o tonalitate pe care nu voiam să o descriu prea mult.
— Nu, mersi! i-am răspuns ușor serioasă, iar el a contracarat bineînțeles. Mi-a prins încheieturile și mi le-a dus după gâtul lui, am înghițit în sec la cum îi simțeam pielea și abdomenul presându-l pe al meu. Se sprijinise pe coate și fără să stea prea mult pe gânduri, îmi cuprinsese buzele într-un asediu chinuitor. Știa ce să facă în așa fel încât să mă înnebunească de tot.
Mă săruta tandru și chinuitor, iar eu eram pur și simplu blocată de la atâtea senzații necunoscute. Omul ăsta mă chinuia numai cu un sărut, nu știu ce avea să se întâmple atunci când aveam să prind sentimente adânci pentru el.
— De ce nu mă satur de tine, Madena? Hmm? întrerupsese sărutul și mă întrebase printre încercările de a-și recăpăta respirația. De ce mă înnebunește lipsa ta?
Nu am știu să îi răspund, însă m-am întins spre el și l-am sărutat pe buze scurt. Și de acolo am început o nouă serie de săruturi dulci sub clar de lună.
Hei hei hei. Îmi pare rău pentru intarziere, dar m-am revanșat cu un capitol de patru mii de cuvinte. As vrea sa citesc mai multe păreri despre personaje, acțiune, ce va place, ce credeți despre cum evoluează relația dintre ei?
Valentino la media. In sfârșit am găsit cu ajutorul incredibilei MaraKarlberg pe cineva care sa-l interpreteze pe frumușel.
Va pup