Cine ar fi crezut că eu, Madena, m-aș fi perindat pe drumuri mai târziu de ora opt seara? Nimeni. Ei bine, chiar asta se întâmpla acum. Mă îndreptam spre casa lui Valentino pentru a vedea în ce stadiu era cu reparațiile la mașină. Telefonul expirat cu butoane din cauciuc se gândise că ar fi cazul să nu mai funcționeze și uite așa rămăsesem și singură acasă și izolată de orice contact cu mama sau Valentino. Nici nu se putea mai bine.
Străzile erau aproape goale, din când în când mai trecea câte un grupuleț de adolescenți cu biciclete și cel mai probabil mergeau spre plajă, în rest liniștea și tot felul de gângănii bâzâiau pe lângă mine. Din cauza căldurii insuportabile, renunțasem la pantalonii mei veșnici lungi și trecusem la a purta o pereche de pantaloni scurți și ușor mai largi de culoare neagră și un maieu de culoare bej.
Speram să fie acasă sau măcar să nu fie ocupat, nu voiam să-l deranjez, dacă aș fi știut că avea să mi se strice telefonul, probabil l-aș fi anunțat de ieri seară că o să îi fac o surpriză. Oare cum avea să reacționeze?
Fusesem norocoasă că îmi arătase unde stătea atunci când am mers cu el la petrecerea dată de prietenii lui și speram să îmi amintesc bine cum arata casa lui.
Continuasem să merg timp de zece minute fiind ușor speriată de câțiva tipi latino care păreau a fi genul acela de băieți de cartier cu chef de mișto sau de flirt. Bineînțeles că nu am scăpat nefluierată, m-am întrebat dacă am iubit, unde stau și toate cele peste care au tronat apelative de genul mamita, mamacita și tot tacâmul. Am țipat silențios în interiorul meu și mi-am grăbit pașii insesizabil pentru a nu da de înțeles că fug de ei.
Într-un sfârșit am ajuns în fața casei în care se presupunea că ar locui Valentino. Era exact așa cum îmi aminteam, o casă în stil american cu două etaje, a cărei pereți erau acoperiți cu un fel de trandafiri agățători mici și roz, speram să îi văd bine căci lumina de la stâlpul de iluminat nu era cea mai bună. Spre deosebire de majoritatea caselor din suburbie, casa lui Valentino părea să fie împrejmuită cu un gard.
Trecusem cu ușurință de poartă, deși mă așteptam să fie încuiată. Mă rugam să fie asta casa lui, căci dacă nu avea să fie așa, nu mai ieșeam întreagă din curtea asta.
Cărarea pietruită cobora ușor în timp ce glasul unor fete putea să fie auzit cu ușurință. Oare am intrat bine? Ah, la naiba. Ce mi-a trebuit să vin tocmai acum la Valentino? Ar fi trebuit să-l las pe el să mă invite la el, nu să vin eu ca o disperată.
În spatele casei am zărit un garaj de unde puteam să văd vechea mașină care îmi făcuse probleme. Capota era ridicată și în jurul mașinii erau o mulțime de piese, se pare că Valentino lucra din greu să îi rezolve problema. Nici nu știam dacă se mai putea face ceva cu ea, intra deja la categoria vintage la cât de veche era.
Și ce să vezi? În curte, era amenajat un fel de grădină sau loc unde puteai să stai, era acolo o măsuță și câteva scaune din lemn care arătau foarte frumos. Probabil acolo își primea Valentino prietenii. Ei bine, Camilla și Jane erau acolo. Îmi căzuseră fața la vederea celor două scorpii. Eram cât pe ce să mă întorc și să plec acasă, însă m-au văzut.
— Ia uite cine a venit, micuța răsfățată! Jane vorbise cu un tupeu de neimaginat în timp ce Camilla mă privea deloc prietenos. Erau genul acela de prietene care puneau monopol pe un tip și nu acceptau ca alte persoane să intre în grupul lor? Cred că Jane o să îmi facă zile amare.
Jane era îmbrăcată în negru, cu o fustă din piele destul de minusculă pentru gustul meu și o bustieră care arăta mai mult decât era nevoie în timp ce Camilla era îmbrăcată într-o rochie roșie scurtă și cu multe volănașe, genul acela de rochie tipică mexicanilor. Nu știu de ce aveam impresia că Jane nu era sută la sută de origine mexicană, numele ei nu era deloc latino și știam că părinții cu origini mexicane erau destul de orgolioși și nu apelau la nume tipice americanilor.
— Ia loc, nu mușcăm! Jane vorbise din nou ironic cu mine în timp ce Camilla mă privea tăcută. Oare ce gândea despre mine? Singur mă înjura în toate felurile în spaniolă.
— Ai venit să-l vizitezi pe Valentino, ce drăguț! exclamase amuzată în timp ce Camilla pufnise deloc mulțumită. Nu știu de ce aveam impresia că această Camilla avea ceva mai mult pentru Valentino decât o simplă inocentă prietenie.
— Am trecut să văd în ce stadiu se află mașina, am vorbit cât se poate de prietenos, gândindu-mă că poate aveam să le arăt că nu eram o scorpie răsfățată așa cum mă credeau ele.
— Aaa, mașina! ironia din glasul ei îmi ajunsese direct în vârful capului. Da, era veche și vai de capul ei, dar nu era nevoie de atâta răutate.
— Da, mașina! am adăugat cu entuziasm zero.
— Valentino, ai un vizitator! Jane țipase în timpanele mele cu un zâmbet atât de enervant încât îmi venea să mă mut cu capul într-o altă parte numai să nu o mai văd.
Nici nu au trecut mai mult de vreo două minute și brunetul își făcuse apariția din camera care părea să aparțină de garaj, probabil era vreo cameră în care erau depozitate tot felul de lucruri. Valentino mă zărise imediat și nu puteam distinge care era reacția lui mai exact, dar speram să nu-l fac să creadă că s-a întâmplat ceva acasă.
— Madena, wow. Cum ai ajuns aici singură? entuziasmul transmis de Valentino era ca o gură de aer proaspăt printre privirile neprietenoase ale prietenelor lui, pe care nu le suportam nici eu, bineînțeles.
— Voiam să vorbesc cu tine despre ceva, am adăugat cu un ton ușor intrigator, făcându-le în ciudă celor două. Nici nu voiam să descriu cu ce ochi mă privea Camilla, aveam să îi vorbesc lui Valentino despre asta mai târziu, după ce aveau să plece.
— Deja aveți secrete, Jane își mișca ochii de parcă își lucra mușchii. Noi ne retragem, Valentino. Ne vedem mâine, a continuat bruneta în timp ce mi-a dus mâinile rapid după gâtul lui după care i-a sărutat obrajii. Camila a făcut la fel însă părea un sărut pe obraji mult mai intim din partea ei, sau cel puțin așa am văzut eu. Să fim serioși, bănuiesc că era prietenă cu el din copilărie, iar la câți ani au petrecut împreună era imposibil să nu se îndrăgostească de el mai ales că arăta și bine.
M-am așezat pe unul dintre scaune, așteptând ca Valentino să le conducă pe fete. Casa lui era foarte drăguță și exceptând garajul, totul era foarte bine îngrijit, chiar și gazonul era tuns la perfecție. Mama avea dreptate, Valentino chiar era un tip muncitor.
— Despre ce voiai să vorbim, Madena? S-a întâmplat ceva? brunetul mă întrebase ușor panicat în timp ce venea spre mine.
— Am venit să văd care e treaba cu mașina, nimic altceva! am vorbit drăguț cu el în timp ce ochii mei erau fixați asupra lui de parcă aș fi fost prinsă într-o hipnoză. Purta o cămașă neagră dintr-un material foarte subțire și moale și puteam să jur că puteam ă văd cum i se așeza pe mușchii de pe mână. Părul lui era mai cârlionțat ca niciodată și micii stropi de transpirație de pe gâtul lui îmi dădeau de înțeles că brunetul muncea de mult timp la mașină. Cred că era foarte obosit și tocmai acum mă găsisem și eu să îl deranjez.
— Hai să o vezi, e posibil să arate mai rău ca înainte, dar promit că va fi ca nouă. Mai am de înlocuit câteva piese care sunt ieșite din uz, îmi explicase, deși ochii mei erau fixați mai mult asupra spatelui lui solid. Ah, ce bărbat.
— Am încredere că o să făci o treabă bună, am murmurat în timp ce am aruncat o privire critică sub capotă. Habar nu aveam ce se petrece acolo, dar eram convinsă că Valentino se descurca bine.
— Pui presiune pe mine, Valentino glumise din spatele meu în timp ce eu mai aruncam câte o privire în interiorul mașinii. Totul era așa cum am lăsat, deci nu trebuia să îmi fac griji cum că prietenii lui ar fi putut să facă unele modificări. Nu m-ai sunat deloc azi, am crezut că ți s-a întâmplat ceva, vocea lui masculină și oarecum senzuală mă făcuse să vreau să oftez. De ce naiba mi se părea că devenea din ce în ce mai drăguț?
— Mi s-a stricat tâmpenia aia de telefon, am murmurat gânditoare, fixându-l cu privirea. Era amuzat, iar eu mă simțeam prost pentru că putea crede cine știe ce lucru despre mine. Nu râde, l-am certat, prefăcându-mă supărată. Trebuia să recunosc că brunetul îmi zâmbise într-un fel încât am înghițit în sec automat. Buzele alea rozalii și pline mă făceau s-o iau razna și să delirez aiurea.
— Și ai venit pe jos doar ca să vezi mașina? făcuse un pas spre mine, iar eu intram deja în modul panică.
— Nici nu ai habar prin ce am trecut, m-au fluierat niște tipi de pe aici, mi-au cerut numărul de telefon, Dumnezeule! am exclamat amuzată în timp ce brunetul devenise serios. Era clar că nu îi plăcuse ce auzise.
— Să nu mai treci singură pe aici, e destul de periculos! mă sfătuise, iar eu am dat din cap în sens afirmativ fără să mă mai țin încăpățânată.
— Rămâi la mine în seara asta, nu? l-am întrebat curioasă, sperând să nu mă refuze. Era foarte ciudat să dorm singură într-o casă atât de mare.
— Bineînțeles, Madena! acceptase fără să stea prea mult pe gânduri după care își trecuse mâinile prin șuvițele ondulate. Trebuia să recunosc că părul lui era slăbiciunea mea. Am văzut că te-ai împrietenit cu fetele?
— Aș vreau eu, mi-am dat ochii peste cap și Valentino s-a încruntat puțin. Jane m-a luat la mișto de când m-a văzut, i-am răspuns amuzată în timp ce îi priveam ochii. Camilla nu vorbește cu mine, am adăugat, pierzându-mă printre imaginile în care tipa mă ucidea din priviri.
— Nu e chiar așa, Madena! mă contrazisese destul de repede, făcându-mă să mă supăr pe el. Nu mă credea niciodată, absolut niciodată.
— Data viitoare le înregistrez cu telefonul, e bine? i-am vorbit deranjată. Poate e mai greu să mă accepte, nu zic nu. Dar se vede că nu mă suportă, Valentino.
— Nici nu vreau să ne certăm din nou pe subiectul ăsta, închisese subiectul, iar eu mă simțeam prost pentru că am stricat atmosfera.
— Ai putea să-mi împrumuți puțin telefonul tău, te rog? Ar trebui s-o anunț pe mama că nu mai pot să vorbesc cu ea, am adăugat în timp ce priveam cum degetele lungi ale brunetului s-au îndesat în buzunarele pantalonilor pentru a-și scoate telefonul.
— Ce îmi oferi în schimb? zâmbetul lui îi dădea de gol flirtul. Știa de ce era în stare și ce atuuri avea și nu se abținea să le folosească. Nț, Nț, domnule Valentino.
— Tu stabilești, am continuat în aceași notă jucăușă în timp ce mă sprijineam de mașină. Speram să nu-mi ceară ceva ce nu eram în stare să duc, și așa inima mea era praf de la cât de mult se juca în ultimul timp cu mine.
Se întâmplase atât de rapid încât nici nu fusesem în stare să procesez, însă brunetul frumușel făcuse câțiva pași spre mine, având grijă să îmi cuprindă buzele într-un sărut chinuitor. Buzele lui moi și pline se simțeau divin, mă săruta atât de lent și de grijuliu încât îmi pierdusem gândirea logică de câteva ori.
Ce faci din mine, Valentino? Aș fi vrut să-l întreb, dar nici măcar nu eram în stare să îmi mișc nici cel mai mic mușchi din corp. Brunetul mă sedase la propiu cu săruturile lui chinuitoare. Și nu, nu s-a oprit din a de juca cu buzele mele după câteva secunde. A continuat să mă sărute flămând în timp ce îmi ținea fața cuprinsă între mâinile sale. Probabil aveam să leșin.
— Vezi ce-mi faci, Madena? mă întrebase cu respirația întreruptă în timp ce își trecuse degetele prin părul meu. Omul ăsta era prea îndrăgostit de mine? Dacă aveam să-l rănesc?
Am înghițit în șec fără să știu ce ar fi trebuit să spun în așa fel încât să nu creez o armosferă ciudată. Îl analizasem destul de mult pe Valentino, era un tip foarte respectuos și nu întindea coarda prea mult, deși prima impresie fusese cu mult diferită decât cele care au urmat mai apoi. Mă simțeam atrasă de el, ar fi fost o minciună să spun că nu, însă pe deoparte, brunetul era un tip foarte sensibil și cu o tonă de prieteni pe care nu-i plăceam și care nu mă plăceau la rândul lor. Și cine avea să îmi spună că nu contează prietenii și bla bla-uri, gândea foarte prost.
Înafară de mama care îi fusese alături, Valentino crescuse fără părinți pentru mulți ani, fiind înconjurat numai de prietenii lui. Era normal să aibă o legătură strânsă cu ei și prin urmare nu puteam să vin eu și să îi impun să nu se mai vadă cu ei sau lucruri de genul ăsta.
— Îmi pare rău dacă am-
— Valentino, pentru ce-ți ceri scuze? Pregătește-te până când vorbesc eu cu mama, bine?
Brunetul frumușel dăduse din cap cu un rânjet cuceritor în timp ce eu am câțiva pași prin curte. La naiba, ce bine era să simți între degete un telefon din secolul nostru. După o încercare eșuată vocea mamei mă luase prin surprindere.
— Valentino, totul este în regulă? vocea ei părea ușor plină de griji, iar mie nu-mi plăcea să o știu așa.
— Sunt eu, mamă! i-am răspuns ușor amuzată de faptul că se aștepta ca Valentino să îi vorbească.
— Madena, e totul în regulă. De ce mă suni de pe telefonul lui Valentino, sper că nu ai făcut prostii? începuse să rostească unele cuvinte mai repede decât cei mai buni rapperi.
— Mi s-a stricat tâmpenia aia de vechitură, nu se mai aprinde. Mi-am riscat viața să merg la ora asta târzie prin cartier pentru a-l ruga pe Valentino să-mi împrumute telefonul lui. Cred că merit și eu un telefon nou, nu? ultima parte o rostisem cu cea mai subțire voce posibilă.
—Erau capcane pe străzi de ți-ai riscat viața? ironia ei mă făcuse să îmi dau ochii peste cap și să îl amuz pe Valentino care se îndrepta spre mine semn că era gata. Își schimbase cămașa cu un tricou larg care îi expuneau clavicula într-un mod atât de frumos și... ah, trebuia să mă opresc.
— Era plin de mexicani insistenți, am adăugat curioasă, sperând să îmi îndeplinească dorința.
— Mhm, mai discutăm despre toată chestia cu telefonul. Mâine seară mă întorc, bucură-te de ultima noapte cu Valentino! bătuse ea apropo-uri ciudate și eu aproape că mă înnecasem cu salivă. Ce naiba? Trebuia să îmi spună cineva că Valentino nu o auzise.
— Bine, pa pa! am închis conversația și trebuia să recunosc că mama mă lăsase cu gura larg deschisă. De când devenise ea atât de ironică cu mine? Hmm, speram că nu se întâmpla să fie curtată din nou de vreun domn. Conștientizam că nu era matur din partea mea, dar chiar nu-mi plăcea ideea de a o știi pe mama cu vreun domn cu interese ascunse.
A doua zi
— Roșii cherry, murmurasem pentru mine în timp ce mă chinuiam să țin lista cu lucuri pe care trebuia să le cumpăr într-un mod cât mai minimal, căci era scrisă pe două foi A4 și unii oameni începeau să se uite la mine insistent și ciudat. Știam că toată lumea folosea notițele de pe telefon, dar eu nu aveam unul și apelam la hârtii, era chiar așa de greu de înghițit.
Cântărisem două kilograme și le adăuagasem în coșul și așa plin de alte legume, fructe și bineînțeles carne. Mama mă omora mereu când era vorba de cumpărături.
Achitasem suma exorbitantă destul de repede după care mă retrăsesem spre un colț pentru a-mi aranja pungile de hârtie care dădeau semne că aveau să cedeze în orice clipă. Chiar dacă nu erau rezistente, le prefaram cu mult peste cele de plastic. Fusese de ajuns să apuc una din pungi între degete mai cu forță și totul s-a dus pe jos, scumpele mele roșii au făcut cunoștință cu podeaua.
Ce te mai faci de râs acum, Madena. M-am repezit spre legumele care zăceau acum pe podea încercând să le adun pe toate într-un loc. Jumătate dintre ele au ajuns prin calea clienților, pe unele le pierdusem. Minunat.
O pereche de degete lungi și subțiri care țineau câteva roșii strâns mă făcuse să îmi mut privirea spre persoana respectivă. Sper că nu erau prietenii lui Valentino care se trezeau să facă mișto de mine chiar acum.
Ochii mei au rămas fixați cu privirea asupra unui tip răvășitor de frumos, părul lui brunet și ochii căprui alături de piele albicioasă și buzele rozalii îl făceau să arate ca tipul visurilor mele. Ah, ce tâmpită eram!
Mă ajutase cu o sacoșa pe care o avea în plus și chiar se oferise să mă ajute cu sacoșele până la ieșirea din magazin. Nu știu de ce, dar intrasem foarte repede în discuție cu el. Îl chema Emmett și era mai mare cu doi ani decât mine, se anagajase de curând la o companie bună care își avea sediul în oraș și locuia numai la două străzi distanță. Mama ar fi fost mândră de mine, îmi făceam prieteni.
Mi-am luat la revedere de la el cu zâmbetul pe buze, însă în momentul în care m-am întors cu privirea spre stradă pe care trebuia să merg pentru a ajunge acasă, am întâlnit grupulețul de motocicliști. Privirea lui Valentino asupra mea era cea mai sfâșietoare, își turase motorul și plecase primul dintre prietenii lui.
Oare ce se întâmplase cu el? Aveam să aflu la cină, diseară.
Hei, hei, hei. Știu ca a trecut mult timp de când am postat, dar am mai terminat o carte și acum am timp să scriu și aici mai mult.
Ce părere aveți despre capitol, despre noul intrus și despre interacțiunea dintre Valentino și Madena. Va aștept părerile și va pup. Seara frumoasa. ❤️