—Zahra!
Oftez, ieșind afară din cameră.
—Da, ce e? zâmbesc dulce
Se pare că nu o cuceresc, fiindcă pare la fel de nervoasă. Încruntată, își pune mâinile în sân și îmi face semn din cap să mă așez jos. Mă conformez, curioasă.
—Ți-a făcut ceva? mă întreabă sever
—Tatuatul ăla e prietenul tău? îi răspund tot cu o întrebare
—Zahra, ți-a făcut ceva?! țipă
OK, ai luat-o razna, fato?
—Ce naiba să-mi facă? Se uita la mine cum dădeam cu mătura, -ciudatul-, așa că l-am pus la punct! Peste câțiva ani, lumea o să plătească bănuți buni să se holbeze la fața asta, despre ce vorbim aici? pufnesc amuzată
Își rotește ochii. De obicei mai râde și-mi spune că sunt proastă, dar acum se comportă de parcă i-ar fi venit problema. Sper că nu.
—E cu mine în liceu. Nu e o persoană pe care o vrei aproape de tine, Zahra. Pe care o vreau eu aproape de tine. Să fim serioși, nu contează câți ani ai, mintea ta e tot a unui copil de nouă ani. Ai idee în ce hal m-am speriat când am auzit gălăgia aia și te-am văzut lângă mașina lui? Ike e periculos. Dacă mai te întâlnești vreodată cu el, Doamne ferește, mă suni imediat, ai înțeles?! Oricum, nu înțeleg ce căuta aici! Stă în capătul celălalt al orașului, ce treburi ar fi putut avea într-un cartier ca al nostru? Nemernicul...scutură din cap.
Mă fac comodă, lăsându-mă cu totul pe spătar.
Hmm.
—Mă minți, declar. Nu e o coincidență faptul că stătea parcat în fața casei noastre și că te cunoaște. E clar că a venit pentru tine, mă crezi idioată? Ai grijă, surioară, e periculos, o imit. BU-HU! bat din palme, făcându-o să tresară
—Îți dau două de nu te vezi! se răstește. Nici dacă aș fi avut vreo treabă cu el, nu s-ar fi deranjat să vină până la mine acasă. Zahra, lăsând gluma la o parte, vorbesc serios aici. Gândește-te că la liceu e în fruntea tuturor bătăilor și în afara lui participă la lupte ilegale. Nu e sancționat pentru prostiile pe care le face și am înțeles din bârfe că taică-su ar conduce o bandă. Da, o bandă! Și nu una micuță. Mă mir că nu era drogat! În cea mai mare parte a timpului umblă cu ochii roșii!
—Cu toate astea, tu nu păreai prea speriată de el. remarc
Râde fals.
—Fiindcă sunt destul de deșteaptă încât să nu-i arăt, dar tremuram toată. Nu-mi place că știe unde locuiesc, de fapt sunt îngrozită! Chestia e că fostul meu iubit se înțelege bine cu el și din cauza asta nu mi-a făcut niciodată nimic. E o prostie din partea mea că ceva de genul îmi dă curaj, știu. Mă rog, n-ai cum să înțelegi dacă nu ești din liceul nostru.
—Stai liniștită, surioară. Eu am mătura, el mașina. Nu cred că vrea să ne mai întâlnim.
Nu o încântă ce-i spun.
—Să sperăm că nu are de gând să se răzbune pentru treaba aia. Ies afară acum și vine și Yusuf. Îl rog să-l sune și să-și ceară scuze pentru tine, bine?
Gura mi se deschide din cauza șocului.
—Să-și ceară el scuze mai întâi! protestez
—Zahra, scrâșnește din dinți. Vrei să ne bagi pe toți în probleme?
Enervată, mă ridic și trec pe lângă ea, aruncându-i din mers:
—Fă ce vrei, oricum nu mă interesează. I-a uite unde era buricul pământului! Până și tema mea la franceză e mai importantă. Aujourd'hui! adaug țâfnoasă
Ăsta e singurul cuvânt în franceză pe care l-am reținut. Oh, mai știu și devoir, dar nu se potrivea.
—Doamne, sper că știi ce înseamnă!
De ce te mai aud? Închid ușa cu piciorul.
—Da, înseamnă că mă doare în cot!
*
Îmi înfășor prosopul alb în jurul părului proaspăt spălat și șterg cu podul palmei oglinda aburită. Mama nu suportă cum arată baia după un duș fierbinte și lung, de asta mai pierd vreo două minute, asigurându-mă că toate dovezile au dispărut.
Când ies fredonând aiurea, îi găsesc pe ai mei în jurul mesei. Uh, s-a întors și Melody.
Zâmbesc cu toți dinții și fac un semn spre ușa camerei mele, transmițându-le astfel că revin după ce îmi iau pijamalele pe mine.
—Niciodată nu ești gata la timp pentru cină! mă apostrofează tata, dar mă prefac că nu-l aud
Chestia asta merge de fiecare dată.
Când iau loc, Melody mă fixează brusc cu privirea. Uh, oare și ea crede că-mi stă bine în albastru?
—Și ce-ați făcut voi două azi?
Înțep cu furculița un cartof și ridic din umeri spre femeia roșcată.
—Ce fac în fiecare zi, îi răspund, obligându-o să își dea ochii peste cap. Dap, nu e adepta răspunsurilor scurte și la obiect.
—Ce crezi, Sara? Când am ajuns azi acasă, în fața porții era ditamai mormanul de gunoi. nu se poate abține tata
Nu e vina mea că ai ajuns fix când fata ta a țipat la mine să intru în casă!
—Nu contest ceea ce spui, însă de ce nu-i povestești cum a dispărut imediat după aceea? A fost magie, mamă, jur. îi fac cu ochiul
—Da, în fine, vreau să vă rog ceva. își drege Melody glasul, storcând în farfurie jumătate din tubul de ketchup
Mereu face așa când e stresată. Umple paharul prea mult, dărâmă câte ceva, asasinează sosul de tomate...fleacuri din astea!
—Ascultăm. mijește tata ochii
Nu e niciodată încântat când aude fraza asta, mai ales când vine de la copilul cel mare. Nu înțeleg de ce, totuși. Melody are mereu cereri realiste, eu...hmm, să zicem că odată mi-a venit o idee trăsnită și i-am zăpăcit la cap mult timp să-mi cumpere o vidră. Nici nu știu dacă e legal să ai o vidră ca animal de companie, tot ce știu e că mi-o doream extrem de mult. N-am primit-o, evident.
—Weekend-ul acesta este ziua Marisei și vreau să merg. vorbește repede
N-ar trebui să fie o problemă, adică e de la sine înțeles că nu poți să lipsești de la aniversarea prietenei tale cele mai bune, doar că la noi nu merge așa.
—Nu.
—Cum?! ne revoltăm amândouă, aproape sărind de pe scaune
Nu poate să-i facă asta!
—Weekend-ul ăsta este ziua Marisei, celălalt ai fost nu știu unde, acum două săptămâni la fel, iar în câteva luni mă trezesc că vrei să ieși din țară! Cred că ți-am permis prea multe. Ajunge, mai stai și pe-acasă. Și tu nu te băga, Zahra!
—Mamă, spune ceva! Cum să nu merg? Deja i-am spus că o să fiu acolo!
Expresia tatei nu se schimbă absolut deloc.
—Melody, tatăl tău are dreptate. Ieșirile tale au devenit din ce în ce mai frecvente. Vecinii te văd mereu întorcându-te la zece seara acasă, crezi că e frumos? Oamenii vorbesc. Și nu te acuză pe tine, ci pe noi, fiindcă nu suntem în stare să te ținem din scurt.
Înghit cu noduri, încercând să găsesc ceva inteligent de spus, dar momentan nu îmi vine nicio idee salvatoare în minte, așa că ascult cearta din fața mea.
—Voi vorbiți serios? Am aproape nouăsprezece ani, nici măcar n-ar trebui să vă mai cer voie!
Nu pot să cred că a zis asta. Capetele părinților noștri se ridică până în tavan, de parcă ar fi pe arcuri. Melody s-a făcut mică și se uită la siluetele amenințătoare care planează deasupra ei.
—Și ce dacă ai aproape nouăsprezece ani? Stai sub acoperișul meu și mănânci ce-ți dau eu! Dacă nu-ți convine, ia-ți bagăjelul și pleacă. Angajează-te, plătește facturi și chirie, ai grijă să ai ce pune seara pe masă și dacă mai ai timp, du-te la ziua cui vrei tu! izbucnește tata
Mi-e milă de sora mea. E roșie la față și încearcă să-și stăpânească lacrimile, doar că nu prea îi iese. Până și mie îmi vine să răstorn farfuriile.
—Mamă, tată, vă rog! Trebuie să fiu acolo pentru ea, nu-
—Am încheiat discuția.
—Stai, Rick, se înduplecă mama. Am putea să o lăsăm să meargă, dar asta doar dacă o ia și pe Zahra cu ea.
Cred că ochii mai au puțin și-mi ies din orbite.
Supă de roșii la plic! De ce mă bagă pe mine în asta?
—În niciun caz! Ce treabă are ea? Abia vorbește cu Marisa. Cu ce drept să o aduc acolo? Nu e ziua mea, ca să iau astfel de decizii!
—Și nici măcar nu vreau să merg. o completez, puțin deranjată de refuzul categoric
—Nici mărul, nici pomul! Tu taci, Zahra. Melody, te duci doar dacă îți iei sora cu tine, altfel rămâi în casă și îi trimiți un cadou. Acum, putem să mâncam și noi liniștiti?
Bip. Bip. Bip. Bip.
Astea-s înjurături cenzurate de creierul meu.
*
Bat nerăbdătoare din picior, mai verificând din când în când ecranul telefonului. Nimic. Nu-mi vine să cred că a întârziat o jumătate de oră. Azi am avut șapte ore, așa că rucsacul din spatele meu parcă ar fi umplut cu cărămizi, mi-e cald, am transpirat și vreau să mănânc ceva, iar ea...
Oftez ușurată când îi zăresc silueta. Are căștile băgate în urechi și vorbește cu cineva, fiindcă râde cu gura până la urechi. Netrebnică mică!
—Aleluia! o întâmpin
—Da, o să fie genial! Auzi? Te sun eu puțin mai încolo. Ți-am zis că merg cu sor-mea să-și cumpere o rochie. Da, da. Aha. Pff, era de așteptat! Hahaha. Bine. Și eu! Pupici.
Într-un final apasă afurisitul ăla de buton roșu.
—Mă scuzi? mârâi
Mă ignoră.
—Hai în Stradivarius! mă trage de braț
—Tot nu înțeleg ce aveau pantalonii ăia negri. Îmi stă bine în ei și nu i-am purtat decât de două ori.
Ochii încep să-i strălucească când se vede în interiorul magazinului.
—Vezi asta! îmi întinde o rochie roșie
Nu știu cum a găsit-o atât de repede.
—Nu. E prea scurtă. Și ce-s paietele astea? Ia-o din fața mea!
Nu știu câte ore mai târziu, mă împiedic afară din cabina de probă, gâfâind.
Înjur în gând când îi întâlnesc privirea dezaprobatoare.
—Stă pe tine ca pe gard. Și nu-mi place cum îți vine la umeri!
În momentul ăsta aș accepta să mă îmbrac cu orice, chiar și cu un sac, numai să plecăm odată!
—Melody, vreau acasă, mă plâng.
—Zahra, încă n-am găsit nimic!
Trag perdeaua și îmi iau înapoi pe mine hainele mele, ofticată pe întreaga situație. Nici măcar nu vreau să merg la petrecerea asta...
—Mă duc până la baie, o anunț. Fac pipi.
—Iar? se isterizează, dar deja am plecat
Îmi trag ghiozdanul de pe umăr și cotrobăi în el după telefon, fără să mai fiu atentă la drum. Icnesc când mă izbesc cu toată forța de ceva din fier și gem înfundat.
Câteva produse din căruciorul femeii cad, împrăștiindu-se la picioarele noastre.
—Oh, Doamne, îmi cer scuze!
Vreau să mă aplec să i le adun, dar vocea ei ridicată mă înțepenește pe loc:
—Idioato, de ce nu te uiți pe unde mergi? Ce să mai fac cu ele acum? Îi dai drumul și-mi cumperi altele, ai înțeles?
—Sunt ambalate, doamnă, n-au pățit nimic.
Apuc cutia de roșii în bulion, ciocolata și rotița de cașcaval, vrând să i le dau, dar mă pleznește peste mâini. Rămân perplexă.
—Sunteți nebună? articulez prost
Manierele mele zboară afară pe ușă.
—Vezi cum vorbești, nesimțito, sau te las fără păr în cap! Într-un loc aglomerat nu caști ochii! Dacă mă loveai măturam tot mall-ul ăsta cu tine, lepră ce ești!
Încă mi se pare că totul e doar glumă proastă. Lepră?
—Ia mâna de pe mine, femeie nebună ce ești!
—Mergi acum cu mine să-mi cumperi altele, altfel nu știu ce-ți fac! încearcă să mă târască după ea, dar mă smucesc până reușesc să mă eliberez din strânsoare
Are părul brunet, strâns într-un coc, riduri pe față, unghii false și e dichisită din cap până în picioare, dar niște analize când are de gând să își facă?
O mulțime de oameni s-au oprit și se uită acum la noi, ațâțați de spectacol. Pielea mă arde din cauza nervilor. Recunosc, am greșit, dar mi-am cerut scuze, ce Sfântul broaștelor? Se mai întâmplă, dar ea e complet retardată mintal.
—Să vă cumpăr altele?
Încep să-i scot produsele din coș și le arunc pe jos, storcindu-le cu picioarele.
Scoate un strigăt animalic și vrea să se năpustească asupra mea, dar îi manevrez coșul de cumpărături, folosindu-mă de el ca să o țin la distanță.
—Poftim! Mai vă cumpăr și altele? Mai vreți?
Sunt conștientă că nu reacționez nici eu cum trebuie, dar ciocnirea de femeia asta a fost picătura care a umplut paharul.
—Te omor! Te omor! continuă să mă amenințe
Mă uit la sticla de cola. De obicei nu beau așa ceva, dar acum o desfac.
—Mi-e sete, ridic din umeri, ducându-o la gură.
—Să mă ajute cineva! Săriți! Hoațo!
Înghit, zâmbind.
—Data viitoare să cumpărați suc de mere, e preferatul meu!
—Javră ce ești! Cine știe ce părinți ai! Am eu ac de cojocul tău!
Reușește să mă apuce de păr și începe să mă smotocească, obligându-mă să mă aplec în jos. Tot scalpul îmi pulsează de durere, dar îmi înfing unghiile în picioarele ei.
Dă-mi.drumul.odată.
Dintr-odată, podoaba mea capilară respiră din nou. Văd o pereche de teneși negri și mă ridic, roșie toată la față. Băiatul care a intervenit e întors cu spatele și se chinuie să o potolească pe duduia schizofrenică.
—Dă-te din calea mea, o strâng de gât! Uite ce mi-a făcut! Sun la poliție! Să sune cineva la poliție! zbiară
—Iau toate bananele astea de pe jos și ți le bag pe gât dacă nu taci odată! Și voi de ce dracu filmați?
Îi trag telefonul din mână bărbatului din stânga, abia abținându-mă să nu-l scuip direct în față.
—Domnișoară, e telefonul meu!
—Da, și frumoasa asta de aici sunt chiar eu, tataie!
Apăs pe ștergere și i-l trântesc în mână, întorcându-mă la timp ca să o văd pe femeia aia dusă cu capul plecând. Nu și-a mai luat și produsele atât de prețioase! Unde naiba s-a dus? Doar nu cheamă poliția...
Tata o să mă omoare. Melody...oh, nu, Melody!
Cineva își drege glasul. Băiatul care a luat-o de pe mine.
Ochii ăia albaștri mă ațintesc reci și posesorul lor începe să meargă. Pentru câteva secunde, uit cum se mai respiră. Dintre toți oamenii de pe planeta asta, de ce tocmai el? De ce mă întâlnesc iar cu tipul „periculos" din liceul lui Melody? Și de ce sunt pusă într-o situație stânjenitoare? A doua oară?
Acum sunt și mai nervoasă.
—De data asta nu mai ai mătura cu tine?
—Nu e treaba ta, i-o trântesc.
Inima îmi bate cu putere în piept.
Se răsucește spre mulțime.
—Șterge-ți videoclipurile. Acum! le ordonă
Rămân cu gura căscată când văd că lumea chiar îl ascultă.
—Dacă apare vreo filmare pe undeva, să nu aveți nicio îndoială că o să-l găsesc pe cel care a pus-o. Și nu o să fie bine.
Gloata se împrăștie rapid.
—Tu chiar ești dusă cu capul, nu? mi se adresează de data asta mie, doar că acum nu mai pare înfricoșător
Ci amuzat.
Vreau să-mi iau și eu tălpășița, dar face un pas în lateral, tăindu-mi calea. Am senzația că parfumul lui scump e peste tot, chiar și pe caietele din ghiozdanul meu. Și e închis.
—Ce naiba vrei?
—Unde crezi că pleci?
Nu o să mă mai iau de mama lui, dar cât aș vrea!
Fără înjurături. Sunt o fată delicată.
—Să fac pipi. îi răspund
O vreme nu spune nimic, apoi izbucnește într-un râs gutural.
—Vrei să vin cu tine? rânjește în colțul gurii
—De ce? N-au pus hârtie la wc-uri?
Încerc să-l ocolesc, dar îmi cuprinde talia cu brațul lui lung, lipindu-mă de pieptul său.
La naiba! La naiba! La naiba!
Niciodată în viața mea n-am stat atât de aproape de o persoană de sex opus și nu mi-au mai tremurat genunchii până acum. Sunt oripilată. Corpul lui e atât de cald...
—Ai uitat să-mi mulțumești. șoptește
Haha.
—Lasă-mă în pace, idiotule! Vrei să-ți nenorocesc iar mașina?
—Dă-mi numărul tău.
Sper că n-am auzit bine. Sigur n-am auzit bine.
—Ce?
—Numărul tău.
—Nu am telefon. Și nici dacă aveam nu ți-l dădeam! Nici într-o mie de ani! Nici în viața asta, nici în alta!
O mie de lilieci, cum să gândesc dacă mă ține așa? Îl împing cu putere și îi arăt degetul din mijloc, exact când telefonul începe să-mi sune în geantă.
Îl scot imediat, fără să-mi pese că tocmai am fost dată de gol. Oricum n-avea cum să creadă așa ceva.
—Zahra! Unde naiba te-ai dus?!
Vocea lui Melody mă zgârie pe creieri.
—Era coadă la baie, vin imediat!
—Mișcă-te încoace. Am găsit ceva belea! Sunt în Zara. Hai, până nu o iau eu!
Ike face un pas mare în față. Nu mai apuc să-i închid surorii mele, fiindcă îmi ia telefonul din mână și-l duce la ureche. La urechea lui.
Mă panichez imediat.
Scutur disperată din cap:
—Nu, te rog, nu zice nimic! mimez din buze
Ridică dintr-o sprânceană, intrigat.
—Trebuie să îți cumperi un sutien cu push-up. Rochia asta are un decolteu frumos rău, dar tu nu ai sâni. Nu-ți face griji, te rezolvă sora ta.
Toată culoarea din obraji mi se scurge când îi aud vocea lui Melody. Cu ce ți-am greșit, Doamne? De ce îmi faci asta?
Ike își trage cercelul acela din buză între dinți, probabil încercând să nu izbucnească în râs.
Oficial sunt un om terminat.
—Zahra, mă auzi?
Vrea să vorbească. Simt asta. Fac un salt, vrând să-mi iau telefonul înapoi, dar îl ridică în sus și, fir-ar, nicio girafă n-ar ajunge acolo! Tipul ăsta provine dintr-o familie de giganți?!
—Zahra, unde naiba ești? De ce nu zici nimic? Încep să mă enervez!
Ooo, nu, nu! Nu îndrăzni. Îi acopăr gura cu ambele mâini, aruncându-i cea mai urâtă căutătură a mea. Profitând de faptul că nu i-aș zice nimic, mă împinge în el cu mâna care nu-mi ține telefonul sechestrat. Ridică vesel din sprâncene spre mine și nu-mi dau seama cât de de scrântit e, până când nu scoate limba afară, trasându-mi cerculețe în palma cu care îi astup gura.
Iac, scârbos! Ah, gâdilă, gâdilă!
—Vin după tine, Zahra! Să vezi ce-ți fac!
Dar închide odata, pentru numele lui Dumnezeu!
Se pare că telepatia mea funcționează, fiindcă se aud două bip-uri care-mi confirmă că acum nimic nu mă mai oprește de la a comite o crimă.
Imediat ce-i dau drumul, începe să râdă.
—Dă-mi telefonul. Acum!
Mă holbez la gropițele care-i apar în obraji.
Începe să tasteze ceva pe mobilul meu, ferindu-se cu nonșalanță de mine.
Sunetul care se aude imediat după aceea, -din geaca lui-, îmi arată ceea ce deja știam. S-a sunat singur, ca să-mi salveze numărul. Ce original!
—Poftim. îmi întinde telefonul
Îl iau, îl bag în buzunarul de la blugi, apoi îl prind de mână. Luat prin surprindere, își mijește curios ochii.
Înainte să-mi înfing cu toată puterea dinții în pielea lui, clipesc inocentă din gene.
—Auchhh, băga-mi-aș! Ce naiba faci? Dă-mi drumul!
Surâd victorioasă.
—Suntem chit acum. Vezi semnul ăsta roșu de aici? E de la țigara ta! Ți-am lăsat și eu unul, îl bat ușor pe umăr, după care mă îndepărtez, ținând spatele perfect drept.
Să nu mă împiedic, să nu mă împiedic!
Reușesc să dispar cu succes din raza lui vizuală și mă întâlnesc cu o Melody transfigurată la față abia la baza scărilor.
Jur pe toate semafoarele din lume și pe orice ființă vie, că eu, Zahra Decker, fata Sarei și a lui Rick Decker, nu o să mai calc niciodată în blestematul ăsta de mall sau în oricare altul!
...