Îngrămădeala din autobuz devenise un lucru normal pentru mine, din moment ce mergeam cu autovehiculul ăsta destul de des, însă nu puteam să spun că nu mă enerva la culme. M-am prins de o bară, înaintând puțin mai spate, fiindcă mi se păruse că e mai liber. Pe naiba, că era la fel!
M-am ridicat pe vârfuri, încercând să mă uit pe geam ca să aflu unde sunt, când am văzut-o pe Silver stând pe unul dintre scaunele de la geam, citind. Părea foarte concentrată, pentru că uneori își ridica sprâncenele în semn de uimire, alte ori dădea ușor din cap, ca și când ar afirma cele citite. Curiozitatea m-a făcut să mijesc ochii la coperta cărții ei, pe care nu o prea vedeam așa bine. Puteam să văd ceva cu verde și un titlu scris mare, dar nu înțelegeam prea multe.
— Bună, Mackenzie, spuse ea deodată, fără să își ia privirea din carte.
Am tresărit surprinsă, apoi, jenată, i-am răspuns:
— Hei!
Creața închise cartea, uitându-se la mine, apoi pe geam. Am profitat de ocazie pentru a trage cu ochiul la cartea pe care o citea; pe copertă era prezent un om cu câteva măști, și un scris mare, verde, trona deasupra: "Limbajul trupului".
Mi-am mutat privirea când am văzut-o pe Silver coborând de pe scaun și poziționându-se în fața ușilor care aveau să se deschidă. Îmi aruncă un zâmbet copilăresc — deloc ironic de data asta — și dispăru imediat cum autobuzul opri în stație. Câteva secunde am rămas blocată, fără să știu ce să cred.
Silver tocmai îmi zâmbise?
***
Nu de mult timp am început sa observ mai mult oamenii. Surprinzător, am văzut ca în fiecare exista o parte ascunsă, o slăbiciune sau o persoana complet diferita față de cea de care vor ei sa pară. În profesoara de biologie am descoperit un talent ascuns, dar cu adevărat eficient: acela de a face oamenii sa se plictisească teribil.
În orele ca astea nu faci altceva decât sa verifici ceasul extrem de des și sa ramai complet dezamăgit când ultima data te-ai uitat și era 2:35, iar acum e 2:37. Majoritatea elevilor își făceau de lucru pe telefoane, apoi le ascundeau când profesoara se întorcea cu spatele la tabla. Eu profitam de faptul ca la ora de biologie banca mea era poziționată în așa fel încât femeia din fata mea nu mă putea vedea, așa ca desenam în voie. În timp ce ea, credea probabil, ca scriu.
Uneori lăsam creionul și luam pixul ca sa mai notez câte ceva, dar evitam sa mă uit la ceas. Aveam impresia ca cele 50 de minute trec mult mai repede dacă nu stau sa le monitorizez, și poate ca așa se și întâmpla.
Fața tuturor s-a luminat când clopoțelul a sunat, inclusiv a profesoarei. Probabil nici ei nu îi făcea prea mare plăcere sa vorbească pentru pereți, așa ca eram fericiți ca scăpăm unii de alții. Cel puțin, săptămâna asta.
— Hei, ai treabă azi? primesc întrebarea de la Billie.
— Mă duc la atelier, am zis seacă.
— Bună! a strigat Raine, apărând lângă noi. Vreau să vă cer o mare favoare, trecu ea imediat la subiect. Voi încă mai vorbiți cu Liam, din câte știu eu. Trebuie să aflu neapărat cine e fata cu care m-a înșelat! Nu mai rezist!
Billie mă privi panicată, apoi, văzând că nici eu nu sunt în stare să spun ceva, începu ea să vorbească:
— De ce mai contează, Raine? Parcă voiai să îl uiți pe Liam.
— Nu! izbucni ea. Vreau să îl recâștig pe Liam!
Simțeam cum ard pe interior, din nou. Eram incapabilă să scot vreun cuvânt, iar asta mă irita la culme. Știam că dacă tot tac, la un moment, dat o să explodez. O vorbă spunea că minciuna are picioare scurte, iar eu o pusesem să alerge atât de tare, încât acum rămăsese fără ele.
— M-am gândit prima dată la Holly, reluă Raine. Au stat împreună în bancă la multe ore. Dar apoi am început să o suspectez pe Angela...
Raine înșiruia fată după fată, fiecăreia atribuindu-i un motiv banal pentru care s-ar fi culcat cu fostul ei iubit. Ceea ce mă intriga era faptul că deși Liam o înșelase, ea tot îl voia înapoi și era dispusă să îl ierte imediat. Atât de mult îl iubea Raine, sau doar voia să-şi demonstreze ceva?
Ascultând-o vorbind, paharul se umplea. Cât mai aveam de gând să ascund adevărul? Poate că dacă aş fi spus, toată situația asta ar fi luat sfârșit, chiar dacă nu într-un mod bun. Era obositor pentru mine, pentru Liam și chiar și pentru Billie, care era forțată să își mintă cealaltă prietenă pentru una care făcuse o greșeală. Sau cel puțin, așa se mințea; că fusese doar o greșeală.
— Eu am fost, Raine! Eu am fost, bine? Acum poți să încetezi! Cu mine te-a înșelat Liam!
Raine rămase mută, neștiind dacă să ia răspunsul meu ca o glumă. Văzând însă seriozitatea mea și privirea plecată în pământ a lui Billie, își mări ochii și înțelese că nu ne prostim. Privirea ei s-a întunecat brusc și a dat să spună ceva, dar am ocolit-o și am alergat către atelier, nedorind să mai aud nimic altceva rostit de ea.
N/a: Ok, gata! Raine a aflat! Știu ca toată lumea aștepta momentul ăsta, așa ca iata-l! :)) ce mai ziceți acum? :))