Alexis Price
Dupa mica discutie pe care am avut-o cu Harry, eram mai mult decat determinata sa vorbesc cu Zayn.Adica, eram 'prieteni', prietenii vorbesc si incearca sa se inteleaga reciproc, incearca sa fie acolo pentru ei.Asta aveam de gand sa fac.Aveam de gand sa-mi calc pe orgoliu si sa incerc sa vorbesc cu el, poate o sa-l fac sa se deschida.
Eram la ultima ora.Matematica.Profesorul nu venise, iar eu ma uitam absenta pe geam.Cand, am vazut o masina familiara parcand in fata liceului.Exact.Zayn.Wow, chiar nu glumea cand spunea ca vine cu o ora mai devreme.Cel putin, intercatiile noastre nu ii afecteaza spiritul muncitoresc.Ora s-a terminat, mi-am luat la revedere de la Abby si Hharry, insa nu inainte ca Harry sa-mi spuna ceva.
-Succes.Vei avea nevoie.Spune, si zambeste, dezvaluindu-si gropitele.Am cei mai buni prieteni.
Dupa asta, am iesit din liceu si m-am indreptat spre masina.M-am urcat, si i-am aruncat lui Zayn o privire.Era cu o mana pe volan, iar pe cealalta o avea la tampla, sprijinindu-si capul.Era intr-o gandire asa adanca, pentru ca nici nu m-a observat in masina cand am dat sa-mi pun centura.Ochii nostri s-au intalnit, blocandu-se pentru cateva secunde, apoi am dat din umeri usor, asteptand sa porneasca.
Drumul spre casa a fost tacut, ca toata saptaman de altfel, si abia asteptam sa ajungem ca sa pot sa vorbesc cu el.Eram putin nervoasa, de cum va reactiona, dar n-aveam de gand sa dau inapoi.O sa vorbeasca, fie ca vrea, fie ca nu.
Am ajuns acasa, am intrat pe usa, iar el deja urca sus, fara sa zica ceva.Lasul.Am urcat si eu sus, m-am schimbat in niste colanti negri si un maieu albastru, bucuroasa cel putin ca azi u trebuie sa merg la servici.Asta mai lipsea.Dupa asta, am m-am dus in camera spre camera lui Zayn.Am stat in fata usii, probabil cateva minute, pana cand sa bat.Inca dezbateam daca sa fac, sau nu asta.Dar trebuia asa ca, am luat o gura mare de aer si am batut.Am asteptat vreo cateva secunde, apoi cand am vrut sa bat si a doua oara, usa s-a deschis.
-S-a intamplat ceva?A intrebat.Wow, a spus o propozitie intreaga.Doamne, mi se pare mie sau evoulam?Privirea mea s-a plimbat usor pe el, de sus pana jos, observand ca nu se schimbase.Duap ce am menajat sa-mi iau privirea de ep corpul, privirea mea a intalnit-o pe a sa.
-Trebuie sa vorbim.Am spus, oftand apoi la finalul porpozitiei.El ma privea atent, ochii sai find asa de reci incat nu m-am putut abtine sa nu tremur pe dinauntru.
-N-avem ce sa vorbim.A spus dupa o vreme, cu o voce asa de joasa si ordonatoarea, incat abia daca mai aveam curajul sa spun ceva.A dat sa inchida usa, dar am impins-o.Doi pot juca jocul asta, Malik.
-Oh, ba eu cred c-avem, nu crezi?Am spus si eu, pe un ton la fel de ordonativ.El si-a dat ochii peste cap si mi-a dat voie sa intru.Se pare ca pana acum ma descurcasem bine.Acum venea partea mai grea.Am inspirat adanc si mi-am mai calmat emotiile.
-Zayn, saptamana trecuta am hotarat sa fim prieteni.Saptamana asta, numai prieteni n-am fost.El am privea atent, cu mainile incrucisate la piept.Am facut un pas spre el si am continuat.
-Uite, imi pare rau daca te-am suparat, si nu incerca sa negi, pentru ca acum stiu ca am atins o coarda sensibila si-mi pare rau, dar n-am stiut.Dar, vreau sa vorbesti cu mine.Vreau sa incerc sa te inteleg si de ce nu, sa si reusesc pentru ca, crede-ma poti foarte confuz uneori.Vreau sa stiu ce te supara, ce te face sa fii asa...Zayn, sa te cunosc mai bine, pentru ca...asa fac prietenii, nu?Dupa micul meu, discurs pe care i l-am dat si pe care n-am avut habar de unde l-am scos, am asteptat sa zica ceva.
-De ce te intereseaza atat de tare, huh?De ce nu te duci la Harry sa-ti spuna el totul, pentru ca e deja evident ca ti-a spus ceva.Nu cred ca mai are rost sa-ti spun eu.N-am nevoie de mila ta.
Vorbele sale erau reci si dure.Durerea era evidenta in ele.Chair asa credea?Credea c-o sa-mi fie mila?Probabil da, dar cel putin il intelegeam.M-am apropiat si mai mult de el, stand chiar in fata sa, la un pas distanta.
-Eu ti-am spus ce ma doare cel mai tare.Ti-am spus si probabil ti-ai dat seama ca sub aura asta de adolescenta incapatatanata si orgolioasa se afla o fetita care si la ora actuala se invinovateste pentru moartea mamei sale.Mi-am dat seama ca ma intelegi, in momentul in care, nu mi-ai spus vesnicul 'imi pare rau', pentru ca toata lumea spune asta, o spun din mila si e un sentiment al naibii de nasol, stiu asta.
L-am privit si mi-am dat seama ca incepea sa se simta cam vinovat pentru ca privea in jos, asa ca, i-am luat usor fata in maini ca sa ii vad ochii aceia de chihlimbar reflecantdu-se in maroul meu plictisitor, incercand sa-mi tin gandurile perverse despre felul in care imi vine sa-mi strivesc buzele de-ale sale, si sa continui.
-Vreau sa stiu ce te face sa ma intelegi, si crede-ma, o sa ma uit la tine cum vrei, numai din mila nu, pentru ca stiu la fel ca si tine cum e.Te rog.Da-mi voie sa intru.
Ma privea in ochi, apoi a suspinat usor, privind iar in jos.
-Bine.A spus, indrepatndu-se spre pat, asezandu-se jos, cu coatele pe genunchi.
-Ce stii?A intrebat si puteam sa observ ca numai era nervos si asta ma bucura.
-Pai, nu prea multe.Adica, Harry nu mi-a spus prea multe pentru ca stia ca nu are dreptul.Mi-a spus doar ca, tatal rau nu se comporta corespunzator cu familita ta.Am omis partea cu violenta, epentru ca mi se parea indejauns.M-am asezat si eu langa el, asteptand sa zica ceva.
A oftat adanc apoi a inceput.
-Harry are dreptate.El stie, pentru ca, chiar daca nu ii spuneam, nu era prost isi dadea seama.Plus ca, mai stateam la el din cand in cand.Insa nu prea mult, pentru ca, nu puteam sa-mi las surorile si pe mama singure prea mult.Vezi tu, tata avea probleme cu bautura,Cand era baut, devenea un monstru.O batea pe mama si pe Donya.Asta era cand aveam vreo 12 ani.Eram prea speriat ca sa intervin, pentu ca stiam ca deveneam victima, asa cum era si Donya.Insa, cand aveam 15 ani, iar Donya a plecat la facultate, eu am devenit victima.Eu ripostam, si asta, bineintels nu-i placea.A ras amar, apoi a continuat.Deja pielea mi se facuse gaina.
-Asa ca, a inceput sa le bata si pe surorile mele mai mici.Le batea cand eu eram plecat la scoala, iar ele nu voiau sa-mi spuna.Mi-am dat seama cand intr-o zi, am iesit mai devreme si l-am prins.Asta umpluse paharul asa ca, l-am batut foarte tare.Dupa asta, am incenput sa i-au lectii de box, ca data viitoare sa nu mai fie asa norocos.Mai tarziu, cand Waliyha avea 14 ani a incercat s-o violeze.Noroc ca, am ajuns acasa mai devreme de la antrenament, altfel nu cred ca mi-as fi iertat-o.De data asta, l-am batut pana cand a devenit inconstient.Am reusit apoi sa luam ordin de restricite, datorita faptului ca incercase sa profite de Waliyha, asa ca a disparut din viata noastra.Si am jurat, am jurat ca niciodat n-o sa beau, am jurat ca n-o sa devin monstru pe care a trebui sa-l numesc tata.
Mi-am facut curaj sa ma uit la el si chiar si din profil, observam ca ochii sai erau sticlosi.Si ai mei erau la fel, de fapt deja incepuse sa-mi curga cateva lacrimi.Wo, prin cate a trecut.Acum intelegeam de ce era asa.
-Deasta-
-Deasta ai dat la Academie, deasta esti acum bodyguard, deasta il aparai pe Harry cand lua bataie.L-am taiat, completandu-l.Totul aveam acum sens.
-Da.A spus, privind inca in jos.
-Nu suport sa vad cum unii cretini ii bat pe altii doar pentru ca sunt mai slabi.Nu suport cand oamenii se imabata, nici macar nu suport bautura.Desi, mi-e frica.Mi-e frica...daca voi deveni ca el?Nu cred ca as putea sa traiasc asa.
-Zayn, am spus si i-am luat iarasi fata in maini.
-Tu nu vei fii niciodata asa, ai inteles?S-a uitat la mine, apoi in jos, muscandu-si buza de jos.Doamne, cat de mutl voiam sa fac eu asta.
-Stiu.S-a uitat la mine, apoi a zambind usor,
-Vrei sa stii... de ce eram asa de rece cand te-am vazut prima oara?A spus, si l-am lasat sa continue.
-De ce eram asa de nesuferit cu tine?
-Pentru ca eram si sunt o mare belea?am spus, incercand sa destin putin atmosfera.El a chicoti usor si apoi a continuat,
-Nu chiar, pentru ca...eram gelos.Eram nervos si gelos pe tine pentru ca, ai tatal pe care eu nu l-am avut niciodata.Si ca faceai figurile alea, dar apoi am privit si din unghiul tau si mi-am dat seama ca aveai si tu dreptate.Apoi, cand mi-ai spus despre mama ta, mi-am dat seama cat de puetrnica poti fi si ca, prezenta mea aici e cam irelevanta.A ras usor la sfarsit.Am reusit si eu sa zambesc, stergandu-mi lacrimile.Avea sens ce zicea.Avea mare dreptate.
-Nu stiu daca sunt atat de puternica, gura ce-i de mine ca sa fiu sincera.Am spus, si am chicotit usor
-Ba eu cred ca esti.A spus privindu-ma atent in ochi.Am observat acpoi, cand privirea sa se plimba de la ohci la buze, si am luat-o inainte, ca sa nu distrug progresul prieteniei noastre.
-Deci, acum te simti mai bine ca te-ai descarcat, amice? Am intrebat, ghiontindu-l usor la sfarsit.El si-a revenit la realitate si a ras usor, cam nervos.
-Da, da.Am deschis gura sa zic ceva dar m-a taiat.
-Uh, scuze pentru ca m-am purtat ca un cretin saptamana asta, dar-
-E-n ordine, probabil ti-am rascolit niste amintiri mai oribile si da, inteleg,Desi, data viitoare, prefer sa tipi sau sa vorbesti decat sa fi un cretin, ok?
-O sa tin minte.A spus, zambind dulce.Pentru prima oara de cand il cunosc, de o saptamana si ceva, asta era un zambet real, in ciuda intamplarilor prin care trecusem.Se parea ca ni se potrivea si statusul asta de prieteni, chiar daca mi se parea totusi ciudat, nu voiam sa intind prea mult coarda.Era bine cum eram acum.
-Nu uita, cand vrei sa vorbesti, usa mea e mereu deschisa.Am spus, privindu-l serioasa.
-La fel si in cazul tau.A spus, la randul sau.Am stat apoi asa, in liniste, cateva secunde.Era cam ciudat, dar sincer, nu ma deranja.Ma bucuram ca eram gratii bune cu noul meu 'prieten'.
-Aaa, Alexis?a intrebat, scotandu-ma din ganduri.
-Da? am interbat.Oare ce avea de gand sa ma intrebe?
-Te superi daca ma duc sa fac un dus?Toata destainuira asta, m-a facut sa transpir de parca am participat la vreun maraton.
Am ras usor si am aprobat, plecand in camera mea.Nu stiu de ce, dar chiar daca intre noi acum era pace, simteam ca ceva totusi nu era bine.In adancul meu stiam ce era, insa nu voiam sa admit.Mi-e era prea frica.Stiam ca, sa fiu prietena, doar prietena, cu Zayn, nu numai c-o sa fie cam ciudat, dar si greu.Nu stiu de ce naiba, mereu cand il vad, privirea mea se indreapta spre buzele alea blestemate, gandindu-m la sentimentul acela fantastic cand sunt conectate cu ale mele, senazatia de parca totul in jurul nostru dispare si singurul lucru pe care ma pot concentra este el.Ca el e tot ce conteaza in acel moment.
Recunosc, niciodata n-am simtit ce simt atunci cand ma priveste, cand ma atinge, cand ma saruta.N-am crezut niciodata in rahaturile astea, gen fluturi in stomac, nervozitate, si nu neaparat pentru ca n-ar exista, ci pentru ca, nu mi se intamplase niciodata.Cel putin, nu pana la Zayn.Stiam ca totusi sunt realea pentru ca Abby mereu imi spunea ca asta simte cu Harry si viceversa.Se vede de la o mila ca se iubesc, ca sunt indragostiti unul de altul.Indragostiti.Oare asta simt pentru Zayn?Sau o fi doar o atractie?Arghh, la dracu' in ele de sentimente!Nu! Nu vreau!Nu vreau sa simt asta, cand probabil el ma vede o partida buna.Dar, oare asa o fi?Dar daca nu e, si lui ii e frica la fel ca si mine sa recunoasca?