Lizzi
Mă apropiam de marginea prăpastiei. Nu mai exista altă cale. Mă uit în jos. Nu ii văd fundul. Pământul se cutremură și bucăți întregi de roci cad în jurul meu. Incerc să mă dau în spate, să mă prind de ceva, dar pământul de sub picioare îmi fuge și cad. Cad în gol...
Tresar și mă ridic în capul oaselor. Deschid ochii dar nu văd nimic. În jurul meu e absolut beznă.
Inima îmi bate de să îmi iasă din piept.
Intind mâna să aprind veoza dar chiar când degetele mele ajung la intrerupător realizez că și dacă aprind toate luminile din lume, nu ar face diferența.
Tot beznă ar fi.
Imi vine să plâng și îmi mușc buza de jos ca să nu dau drumul lacrimilor.
Închid ochii strâns și mă gândesc la lumină. Îmi imaginez propria lumină, propria culoare ca să mă calmez.
Și atunci în minte imi apare imaginea lui Logan. Cu ochii săi albaștrii precum cerul și părul ca spicele de grâu.
Inima incepe să mi se potolească. Inspir adânc.
Nu știu cât e ceasul. Am auzit ceasul electronic la un moment dat anunțând miezul nopții dar am adormit. Nu știu cât e acum. Ar putea să fie unu noaptea sau la fel de bine ar putea să fie dimineață.
Întind mâna spre noptieră și iau telefonul.
Mama e prima tastă de pe prima linie. Tata e a doua iar Cristian a treia. Acum, Logan e pe cea de a patra tastă.
Sună de două ori până când răspunde. Vocea lui Logan e răgușită ca și când acum s-ar fi trezit din somn:
-Alo? Logan?
-Da!
-Cât e ceasul?
-Ceasul e...
Aud niște foșnaituri ca și cum s-ar ridica să aprindă lumina:
-...e aproape doi. Eliza? E totul în regulă?
- Da! Eu doar...am avut un coșmar și...nu știut ce mi-a venit să te sun. Îmi pare rău că te-am trezit!
- Nu! E in regulă.
Face o pauză și pentru o clipă cred că a adormit dar spune:
- Deci spune-mi cu ce a fost acel coșmar de te-a speriat atât de tare.
-Oh, nimic important. Doar un simplu vis urât...ni se întâmplă tuturor.
- Te simiți mai bine acum?
- Da, acum că ți-am auzit vocea.
Simt cum obrajii mi se inroșesc și îl aud pe el inspirat adânc:
- Atunci poți să mă suni de fiecare dată când vrei, Eliza Traynor!
-Bine!
- Ți-e somn?
- Puțin.
- Vrei să îți cânt până adormi?
- Dar tu nu știi să cânți!
- Oh, ba știu! Și în plus te poți concentra doar pe sunetul vocii mele dacă tot îți place atât de mult.
Am simiț că mă inroșesc dar m-am așezat mai bine cu capul pe pernă:
-Bine.
Am chicotit eu.
-Ești pregătită?
Am dat din cap conștientă că el nu mă poate vedea.
Logan a început să cânte. Nu conta că era pe lângă și că lua notele complet greșit, pentru mine era perfect.
M-am concentrat pe sunetul vocii sale. Era drumul care mă scotea din beznă. Era drumul meu presărat cu lumină.