"Scumpo, hai la culcare! E târziu și mâine trebuie să te duci la școală!"
"Mami, nu mă culc fără urșulețul meu! Nu-l găsesc pe nicăieri!"
"Era pe aici pe undeva. Haide, îl vom cauta mâine. Acum e târziu."
"Dar, mami, eu, fără el, nu pot dormi! Cine mă va apara de toți monștri din camera mea? Mă pândesc când sunt singură ca să mă mănânce."
"Bine. Liniștește-te, îl vom găsi. Promit!"
"Pe cuvânt de cercetaș?"
"Da, scumpo. Pe cuvânt de cercetaș."
"Bine, mami. Te cred. Dar să știi că eu nu mă culc fără el"
"Oh, dar ce încăpățânate suntem."
"Mami! Nu-mi place când îmi zici așa."
"Dacă ăsta-i adevărul... Uite-l, l-am găsit!"
"Mi-a fost dor de tine, domnule Ursuleț. Să nu mai pleci niciodată de lângă mine."
"Hai, sus! Acum că-l ai, trebuie să te culci."
"Bine, dar trebuie să vii și tu cu mine."
"Ok, scumpo."
"Mami, de ce nu te pot lua de mână?"
"Oh, îmi pare atât de rău! Timpul meu aici a expirat. Te voi proteja și iubi din cer. Voi fi îngerul tău de acum înainte. Îmi pare rău... atât de rău, scumpo."
"Mam-mami, ce faci? Un-unde pleci? M-mă la-lași singură a-aici cu t-toți c-cei care v-vor să m-mă mănânce?"
"Nu te voi lăsa niciodată singură! Dacă aș fi putut face ceva mai mult în legutură cu asta, aș fi făcut-o. Nu e vina mea, scumpo. Îmi pare rău."
"M-Mami! T-te rog, nu mă părăsi!"
"Îmi pare rău!"
"T-te roog!"
"NUU...!"
Am deschis repede ochii și m-am ridicat în fund. Respirația îmi era sacadată și stropi de transpirație îmi curgeau pe ceafă și pe frunte. Tremuram schizofrenic, strângând cearșaful mai tare la piept.
"A fost doar un coșmar, doar un coșmar... din nou." repet acele cuvinte ca o mantra, calmându-mi inima ce bătea cu putere.
Am închis ochii strâns și mi-am lăsat capul înpoi pe pernă. Am expirat adânc și lacom un miros care nu-mi aparținea, dar care îmi era familiar. Mi-a luat câteva secunde ca să mă dezmeticesc din coșmarul pe care l-am avut și alte câteva ca să-mi dau seama că nu mă aflu în camera mea, ci în cea în care am fost în urmă cu câteva săptămâni. Dar proprietarul ei nu era pe nicăieri.
De data aceasta, cum știam unde mă aflu, nu am început să mă panichez. Doar m-am ridicat în fund din nou, analizând încăperea. Draperiile erau trase, nu știam ce oră era din cauza întunericului ce mă învăluia din toate părțile. Totuși puteam distinge lucrurile din cameră. Totul era la fel ca ultima dată. În afară de câteva cărți așezate pe birou, nimic nu era schimbat. Patul era la fel de confortabil și primitor și, deși nu voiam să mă mai dau jos din el niciodată, am facut-o pentru că dorința de a studia în de-aproape obiectele de aici a învins
Am ieșit din cearșafurile mătăsoase, care mă prinseseră ca pe o prizioneră, și am pus încet câte un picior pe podea. M-am îndreptat spre dulapul cu fotografii și cărți ce se afla langa biroul din lemn alb, mat. Ramele fotografiilor erau și ele alb-negru, la fel ca restul încăperii. Cum întunericul mă împiedica să văd pozele, am tras draperiile, descoperind că soarele era înălțat pe cer ca în oricare altă zi din Los Angeles. Probabil că afară erau peste douăzeci și cinci de grade, făcând-o pe Lucy să mă oblige să mergem din nou la plajă.
Acum puteam vedea mult mai bine camera și lucrurile ce se aflau în ea. Pe rafturile dulapului erau trei fotografii. Nu aș fi crezut până acum că Chase ar ține ceva atât de sentimental, dar se pare că lumea e plină de surprize. Dintre cele trei o singură poză mi-a atras atenția. Era cu el, Lucy și părinții lor în urmă cu ceva ani, presupun. Am realizat că Chase de acum seamănă perfect cu tatăl său, aceeași aură dominantă, iar Lucy cu mama ei. Tatăl lor avea mâna pusă posesiv în jurul taliei mamei lor, iar cei doi copii stăteau în fața lor zâmbind unul la celălalt, părinții privindu-i iubitor.
Chase o ținea pe Lucy de mână și, după cum îmi pot da seama, încerca să o tragă spre el, dar fata se opunea vehement. Erau mici, poate în școala primară. Amândoi purtau aceleași expresii amuzate și jucăușe.
Nu m-am putut abține și am mângâiat poza, imaginându-mă pe mine în locul lor, cu doi părinți care mă iubesc necondiționat. Durerea, ce o simțeam de fiecare dată când mă gândesc la familia mea, m-a străpuns ca un pumnal în inimă. Un oftat prelung mi-a scăpat printre buze, o singură lacrimă prelingându-mi-se pe obraz. Dacă aș fi avut-o măcar pe mama lângă mine totul ar fi fost atât de diferit. Aș fi fost în sfarșit pe deplin fericită, o adolescentă normală.
Aproape...
Niciodată nu am întrebat-o pe bunica de tatal meu. Ea mi-a spus o dată că a părăsit-o pe mama când a rămas însărcinată și că de atunci nu l-a mai văzut. Nici măcar nu își amintește cum arată. Oricum nu voiam să mi-l descrie pe cel care a părăsit-o fără urmă de regret pe cea care avea să aibă un copil cu el. Nu m-a contactat niciodată, dar nici nu doresc să o facă. Nu am ce discuții să port cu un om laș și netrebnic precum el.
Mi-am întors atenția la fotografii. Următoarea era cu Chase și Dean lângă o mașină. Am recunoscut-o ca fiind cea de la cursa de aseară. Ultima era cu el și Lucy îmbrăcați de petrecere. Chase avea brațul după umerii surorii sale, zâmbind larg, iar aceasta se uita amenințător la el. Cred că erau făcute destul de recent spre deosebire de prima. Am trasat marginea fiecăreia încet, iar apoi opri în fața sacului de box. Sentimentele stârnite erau copleșitoare, iar dacă nu îmi distrag gândurile de la imagini mă va podidi plânsul.
Nu mai vreau să plâng. Urăsc asta!
M-am uitat insitent la grămada de piele ce atârna din tavan. Era negru, la fel ca pereții camerei și destul de mare. Impulsul de a da un pumn în ceva se strecura printre valurile de emoții ce mă loveau nestingherit. M-am trezit dând un pumn sacului. Mâna mă durea după ce și-a revenit din amorțeală, dar asta nu m-a oprit să continui atacul. Cu fiecare lovitură aplicată, degetele îmi deveneau de o culoare roșiatică. Durerea se intensifica, constrângându-mă să mă opresc. Mi-am deschis pumnul și m-am uitat în palmă. Urmele dobândite aseară din cauza unghiilor înfipte prea adânc s-au făcut vineții, iar lângă ele au apărut unele noi. Mi-am strâns pumnul încă o dată, executând o ultimă lovitură. Lacrimile adunate în colțurile ochilor, curgeau rapid pe podea. Mi-am strâns maxilarul dureros, mușcându-mi limba pentru a le împiedica.
"Știam că înăuntrul tău se ascunde o felină. Dar nu mă gândeam ca îți vei revărsa nervii pe sacul meu de box." vocea aceea m-a făcut să-mi șterg umezeala de pe față.
Nu i-am răspuns. Am stat acolo, cu spatele la el, holbându-mă la obiectul asupra căruia mi-am vărsat mânia. Tremuram din toate încheieturile și mi-era greu să mă controlez. Furia pe care am simțit-o în toți acești ani s-a prăbușit peste mine ca o avalanșă. Am inspirat adânc și mi-am închis ochii înainte să mă întorc spre singura persoană care și-a dat seama că mă ascund în spatele unei cortine.
Avea privirea fixată pe mine, ochii de acel verde intens mă ardeau. Stătea în dreptul ușii. Arăta precum o statuie din marmură a unui zeu grec. Mă pierdeam atât de repede când el era prin preajmă. Nu știam ce să spun sau cum să reacționez, tot ce făceam era să stau înmărmurită, uitându-mă la el.
"Ei, prințesă? Ce te-a făcut să răbufnești așa? Sunt sigur ca nu te comporți astfel în fiecare zi." arcuiește o sprânceană, studiindu-mă lent.
Abia acum am observat că părul său era ud și stropi de apă picau din el. Am urmărit drumul stropilor, realizând că purta doar un prosop în jurul taliei și care atârna periculos de jos. Mi-am pus repede mâna la ochi, dar nu înainte să îmi mai delectez puțin ochii. Probabil că aș fi stat să-l verific până la cel mai minuscul detaliu, dacă n-aș fi părut o obsedată. Era sigură că zâmbește datorită reacției obținute de la mine.
"Pentru numele lui Dumnezeu, pune ceva pe tine!" țip, indignată din cauza aroganței sale fără limite.
Ieri, la plajă, purta un maiou cu pantaloni scurți, iar azi, în casă, poartă doar un prosop! Cine-l mai înțelege pe băiatul ăsta?
"Dar port un prosop! Ce vrei mai mult?" întreabă inocent.
"Nu știu... Poate un tricou și o pereche de pantaloni? Ceva care să te acopere!" mi-am fluturat mâna liberă spre corpul său.
"Ce e, prințesă? Nu spune că nu-ți place ce vezi pentru că nu te voi crede."
"Pf! Am văzut mai bine." cuvintele mi se strecoară printre buze fără să vreau.
Am auzit cum mârâie periculos. M-am dat în spate, lipindu-mă de sacul de box. Mă așteptam să vină spre mine ca un prădător, dar m-am înșelat. Din fericire...
Egoul său tocmai a scăzut semnificativ!
"Păcat că nu pot spune același lucru, prințesă. Corpul tău e de vis!" rânjea drăcește, știam asta.
Mi-am luat repede mâna de la ochi și m-am uitat în jos. Am expirat ușurată când am văzut că purtam aceleași haine ca noaptea trecută. Dar asta nu m-a împiedicat să nu roșesc. Țineam capul în podea pentru a nu- acorda satisfacția dorită.
"Te-aș fi schimbat și aseara, dar am zis să fiu un gentleman. Aștept să mi dăruiești din propria voință." zice cu o voce scăzută, sexi.
Mi-am ridicat capul cu o expresie furioasă. Mi-a făcut cu ochiul, zâmbindu-i nevinovat. Aroganța sa îmi făcea nervii să clocotească.
Face asta destul de des!
"Cine ți-a dat asemenea speranțe?" întreb sarcastică.
"Tu, aseară, cand îmi șopteai numele în somn." îmi privea reacția îndeaproape.
Ochii mi s-au făcut mari de stânjeneală și surprinde, gura rămânându-mi larg deschisă. Bunica mi-a zis de câteva ori că vorbesc în somn, dar asta era ultima problemă pe listă. Acum acest obicei l-a făcut pe înfumuratul din fața mea să creadă că voi ceda.
Stai! Dacă m-a auzit vorbind înseamnă că a dormit cu mine?
"N-am dormit cu tine." zice, parcă citindu-mi gândurile."Când te-am adus aseara aici, te-ai agățat de tricoul meu, șoptindu-mi numele. Apropo prefer să mi-l strigi." avea un zâmbet obraznic.
Să-i strig numele? La ce se referă?
"Ești atât de inocentă." îl aud pe Chase razand.
Oare am vorbit din nou cu voce tare sau e vampir?
"Vorbești cu voce tare." mă anunță Chase amuzat.
Ar trebui să renunț și la acest obicei...
"Dar mie îmi place să știu ce gândești."
"Nasol pentru tine pentru că nu plănuiesc să mai fac lucrul ăsta." spun înțepată, ceea ce l-a făcut să râdă din nou.
Sper că mă voi putea controla.
Am stat câteva clipe fixându-ne cu privirea unul pe celălalt. Dacă el cred că voi renunța fără o luptă, greșește. Da, are totul din punct de vedere fizic, dar atitudinea sa mă ajută să rezist ispitei. Nu aș putea fi cu cineva atât de egoist, arogant, nesuferit...
"Deci, ai de gând să-mi spui de ce-mi pocneai sacul cu atâta furie?" întreabă, spărgând tăcerea.
I-am evitat privirea. Nu voiam să vadă cât de tristă și devastată eram pe dinăuntru. Mi-am lăsat capul în jos, făcând cerculețe invizibile cu degetul mare pe podea.
"Pai... a-am... n-nu șt-știu..."
Credeam că știi să minți!
Oh! Mai dă-mi o pauză!
"Nu știi? De ce am impresia că mă minți?" întreabă curios."De fapt nu am impresia, știu sigur că mă minți." spune mai hotărât.
"N-nu te min-mint. A-așa mi-a venit. Am și momente din astea." ridic din umeri nonșalantă.
"Uite ce e, prințesă. Mie nu-mi place să fiu mințit. Voi afla ce ascunzi chiar dacă tu nu vrei să îmi spui." suna a amenințare, dar era mai mult o promisiune.
Nu i-am răspuns. Simteam cum vine din ce în ce mai aproape de mine, trezindu-mi fluturașii din pântec. Am început să mă joc cu tivul tricoului de noaptea trecută. Când a ajuns în fața mea și-a pus degetul arătător sub barbie mea, ridicându-mi delicat capul.
Când a avut timp să se îmbrace?!
Privirea lui mă sfredealea din cauza intensității.
"De ce ai lovit sacul cu atâta forță dacă nu te frământă nimic?" căuta în ochii mei adevărul, dar era prea bine ascuns ca să-l găsească.
Mi-a prins palmele în mâinile sale mari, inspectându-mi rănile provocate de unghii. Dă din cap dezaprobator, mângâindu-mi fiecare vânătaie în parte.
"Eram doar curioasă să văd cum e să dai cu pumnul într-un sac de box." minciuna alunecase cu atâta ușurintă, încât și eu eram impresionată.
"Credeam că a lovi un tip mai mare de trei ori decât tine cu o bâtă putredă, ți-a fost de ajuns." colțurile gurii i se ridicaseră, reprimând un zâmbet.
"Nu puteam să o las pe Lucy să se descurce singură. Trebuia să fac ceva." spun sincer.
"Știu și îți mul-... mulțumesc pentru asta. Dar să nu mai faci așa ceva niciodată!" zice, uitându-se în ochii mei.
"Dacă voi fi nevoită, o voi face."
"Nu știam că ești atât de curajoasă. În sfârșit plasa în care ești prinsă se rupe."
Mă uitam la el încurcată.
Iar deschide subiectul ăsta? Mă cunoaște de-abia de trei săptămâni și are impresia că știe totul despre mine.
"Știu că și tu ai observat schimbarea."
Ce ești? Psiholog?
Am tăcut.
"În curând vei arăta cine ești cu adevărat și vei vedea că am dreptate. Masca asta nu mă poate păcăli și pe mine."
"Din nou cu masca asta. Nu știu ce ai văzut tu în noaptea aia, dar lasă-mă să-ți spun că nu știi nimic. Asta este ceea ce sunt." mint cu atâta convingerem încât îmi vine să mă cred și eu.
"Vom vedea, micuțo." îmi mângâie distrat brațul.
Din nou cu acel apelativ...
Știa că are un efect asupra mea și asta îi dădea un avantaj. Îl putea folosi oricând în defavoarea mea... lucru ce se întâmpla mai mereu.
"D-de ce m-ai adus în camera ta și nu m-ai lăsat să dorm cu Lucy?" întreb, distrăgându-i atenția de la orice plănuia.
"Hmmm... Așa am vrut. Și a fost onvenabil pentru amândouă. Ați avut mai mult spațiu."
"Oh..."
"Plus că îmi place când dormi aici. Aș fi vrut să dorm lângă tine, dar nu puteam risca să ne prindă Lucy. Te-ar fi bătut la cap cu asta la nesfârșit." zice, zâmbind.
Voia să doarmă cu mine?
Cred că ăsta este cel mai inocent lucru spus vreodată de el.
"Probabil că da..." spun neafectată.
Am fost dezamăgită într-un fel că nu m-am trezit lângă el. Data trecută m-am simțit în siguranță în îmbrățișarea sa. Însă trebuia să gândesc logic. Orice fel de apropiere de el mă atrage și mai mult. Nu îi voi mai rezista prea mult dacă nu stabilesc niște limite.
"Știu că ești dezamgaită." îmi șoptește încrezut, lipindu-mă de el.
"B-ba nu." reușesc să îndrug.
Diferența prea mare de înălțime dintre noi l-a făcut să-și aplece capul considerabil astfel încât să se uite direct în ochii mei. Privirea i se mutase la buzele mele, făcându-mă să mi-o mușc pe cea de jos instinctiv. Un mârâit scăzut s-a auzit înainte să își contopească gura cu a mea. Am stat împietrită, nemișcându-mi niciun mușchi pentru a procesa ce tocmai s-a întâmplat. Am simțit buzele sale moi mișcandu-se contra alor mele și nu știam ce să fac. Lipsa mea de experiență în acest domeniu mă împiedica să îi răspund.
Știi că trebuie să-l săruți și tu, nu?
D-da, dar cum?
Ai văzut asta de o mie de ori în filme. Nu e așa de greu. Doar lasă-te purtată de val. Haide, Rose, știu că poți!
Da, pot. Ce poate fi atât de greu?
Ai exersat de atâtea ori cu perna.
Ba nu!
Ups!
Creier stupid!
L-am auzit pe Chase cum mârâie încă o dată, mușcându-mi de buza inferioară. Mi-am adunat tot curajul, răspunzându-i stângaci. Buzele noastre se mișcau în sincron. Sărutul era cast și dulce. Nu-mi puteam imagina un prim sărut mai frumos ca acesta. Chase nu a stat prea mult pe gânduri, adâncindu-l, dându-i un tempo mult mai intens. Buzele sale le devorau pe ale mele și invers. Amândoi ne luptam pentru dominție și niciunul nu se lăsa mai prejos. I-am înconjurat gâtul cu mâinile, trăgându-l mai aproape de mine. Îmi strângea din ce în ce mai mult talia, iar asta mă făcea conșteintă de ceea ce tocmai făceam.
Îl sărut pe Chase! Cel care se joacă cu inimile fetelor. Cel care le părăsește după ce obține ce vrea.
Cel care te consideră o pradă.
Cel pe care trebuia să-l ignor. Cel de care trebuia să mă feresc.
Mi-am deschis ochii, revenind la realitate și l-am impins cât de tare am putut. Cum nu se aștepta la un asemenea gest, l-am luat prin surprindere, făcându-l să se depărteze. Se uita puțin surprins, dar s-a controlat imediat. Eu, în schimb, eram șocată. Niciunul dintre noi nu zicea nimic.
"Spune-mi, prințesă... tot exista cineva mai bun decât mine? După modul animalic în care m-ai sărutat eu aș zice că nu." mă privea cu un zâmbet superior.
Deci asta a fost pentru el? Un fel de joc? Voia să îmi demonstreze că sunt la fel ca celelalte? o marionetă în mâinile lui?
Cam da... De fapt a fost o vânătoare, iar tu, draga mea, tocmai i-ai arătat că ești o pradă ușoară.
"Ce-i, micuțo? Nu ai de gând să negi și asta?" întreabă la fel de arogant.
Nesimțitul! Îl urăsc!
"Bravo! Ai câștigat! Ți-ai prins prada! Acum ești fericit? Mă vei lăsa în pace?" îi strig în față, refuzând să las lacrimile să cadă.
Îți înclină capul într-o parte și mă analizează cu seriozitate. Tocmai când credeam că va pleca, rânjetul său specific i-a luminat fața. Mi-am strâns puternic maxilarul pentru a nu-l plesni.
"O, micuțo, dar vânătoarea abia a început."
Sunt terminată!