Scuzați greșelile.
Ascultați melodia de la media. E genială, și cred că merge bine cu capitolul.
Peste câteva zile în care nu fac altceva decât să merg la școală și să-mi văd de viața monotonă de zi cu zi, sunt trezită din cauza păsărilor ce par a fi înverșunate să cânte la ferestra mea. Mă ridic buimacă din cearceafuri și arunc cu una din perne spre geam, însă sunetul nu pare a dispărea, așa că mă afund din nou în pat, mârâind printre buze. Am noroc că e sâmbătă și că nu am școală, pentru că urăsc ziua asta din an.
Peste câteva clipe, nemaiputând să adorm și cu stomacul făcând deja gălăgie, mă dau amețită din pat, și o pornesc repede spre baie pentru un duș rapid. De obicei sunt prea leneșă pentru a face asta dimineța, dar după cum spuneam, urăsc ziua asta. Totul e anapoda!
O pornesc pe scări pentru a coborî la bucătărie după ce mă îmbrac, și mă încrunt ușor când aud șușotelile ce-mi ajung la urechi. Doamne, bunicule! îmi spun în gând. Sper că nu ți-a venit una din ideile tale geniale!
Înghit în sec, iar când lemnul scârțâie zgomotos sub tălpile mele sunetele se estompează brusc, spre nu-așa-de-marea-mea-surprindere. Nici nu apuc bine să intru în bucătărie, căci sunt asaltată de niște zgomote înfundate de bufnitură, iar în secunda următoare zeci de bucățele de confetti mă acaparează din toate părțile, făcându-mă să împietresc în loc. Aud un vag "La mulți ani!" din jurul meu, și-mi duc mâinile la ochi pentru a-mi îndepărta bucățile de material pentru a putea vedea. Bunicul îmi apare în față, și-mi vine să mă strâmb la el văzându-i rânjetul de pe chip. Ugh, mi-a făcut-o!
— La mulți ani, draga mea Joanna! îmi zâmbește acesta, strângându-mă cu brațele la piept. Pe semne că și ceilalalți din încăpere au chef de îmbrățișări în grup, căci în secunda următoare sunt strânsă cu atâta forță încât simt că o să plesnesc ca tuburile de confetti în scurt timp.
— UGH! suspin în cele din urmă. Mă omorâți de vie!
— La o parte, oameni buni! îi pot auzi vocea părintelui Luka, și-i mulțumesc în gând, căci în sfârșit pot respira în voie. Abia acum îi pot vedea pe toți. Bunicul, părintele Luka, părintele Ioan și maica stareță stau în dreapta mea, în timp ce Amalia, Luke și maica Geta îmi zâmbesc din stânga.
Îmi pun brațele la piept, ochindu-l pe bunicul.
— Parcă ți-am spus că nu vreau ceva anume!
— Nu-l muștrului prea tare, intervine râzând părintele Ioan, trecându-și degetele lungi și osoase prin barba sură. Noi am vrut să facem asta pentru tine. Ca semn al recunoștinței noastre, pentru tot ajutorul acordat până acum.
Nu pot să comentez în continuare la auzul vorbelor sale, așa că oftez în sinea mea, scuturându-mi capul.
— Ei haide, sare cu gura Amalia. Nu mai sta ca la înmormântare și vino să te pup!
Urmează o serie de pupături și urale, motiv pentru care îl cert în gândul meu pe bunicul. Știe că mă simt foarte ciudat în asemenea situații, motiv pentru care am evitat atâta timp să dau vreo petrecere de ziua mea. Acum că mă gândesc bine, nu cred că mi-am mai făcut ziua de naștere de la opt ani, atunci când Drako avusese grijă să-mi facă întreaga zi un calvar. Amintirea din acea zi mă face să mă cutremur subit, așa că mi-o alung repede din gând. Scovil nu are să-mi distrugă din nou aniversarea.
În următoarele ore, ne așezăm cu toții la masă și ne relaxăm într-o atmosferă plăcută. Părintele Ioan și cu maica Geta încep să depăneze amintiri din copilăria lor, fapt ce-o amuză într-un mod ciudat pe Amalia, în timp ce Luke și bunicul par prinși într-o discuție plină de patimă cu părintele Luka și maica stareță. Nu cred că i-am mai văzut de mult pe toți la un loc, așa că nu pot decât să zâmbesc, și să-mi rețin în minte imaginile plăcute din fața mea. Pentru prima dată de când mă știu, chiar mă bucur că e ziua mea și că lucrul ăsta i-a putut aduce pe oamenii ăștia lângă mine. Cadou mai mare nu cred că ar exista.
După amiază, îmi iau la revedere de la ei și, după ce-l ajut pe bunicul să strângă resturile de la masă, urc în camera mea și să arunc numaidecât în pat. Gândurile mă năpădesc deodată, așa că îmi închid ochii cu putere, încercând să nu mă mai gândesc aiurea și să mă liniștesc după toate cele petrecute. Reușesc cumva să adorm, însă, din nou, sunt trezită brusc ce soneria telefonului. O ignor câteva clipe, însă afurisenia nici că vrea să se oprească, așa că duc mobilul la ureche, fără a mă uita măcar cine e.
— Îmbracă-te și vino la mine! se răstește Amalia în telefon, făcându-mă să tresar și să-l îndepărtez de lângă ureche. Habar n-am ce tot îndrugă aici.
— Ce vrei?
— Nu-mi răspunde ca și cum te-ai trezit din somnul de veci și haide! Avem planuri pentru tine în seara asta!
Ei bine, acum sunt complet trează! Amalia și planuri nu sună bine în aceeași frază!
— Ce spui acolo?
— Nu mai știi că am vorbit să mergem la club în seara asta? E petrecere tematică în seara asta, și am găsit costumul perfect pentru tine!
Mintea mea mi se învârte prin cap, neînțelegând despre ce vorbește. Am vorbit așa ceva? Nu-mi amintesc! Poate visez! Doamne ajută!
Totuși, vocea ei pare dubios de reală. La naiba! Nu visez!
Îmi ling buzele stresată, și-mi duc celularul la ureche.
— Ia-l pe Luke cu tine, pa!
Închid apelul, aruncând telefonul în partea cealaltă a patului. Știu că Amalia nu are să renunțe atât de ușor, însă știe foarte bine că eu și cluburile nu ne înțelegem prea bine. Să nu mai vorbim de ultima mea pățanie cu alcoolul. Nu, categoric nu! Nu are cum să mă convingă!
~*~
Îmi retrag cuvintele. Amalia e nebună!
Iar faptul că l-a adus pe Luke să mă ia pe sus din pat și să mă târască ca pe o sechestrată, sub ochii liniștiți ai bunicului meu, îmi dă de înțeles că prietenii mei vor deveni infractori adevărați pe viitor. Iar eu nu vreau să am nimic de-a face cu ei!
Momentan mă aflu pe scaunul din fața măsuței de toaletă din camera Amaliei, și o privesc pe aceasta cu indignare cum scotocește de zor prin dulapul cu haine. De pe pat, Luke răsfoiește una din revistele sale de bârfe, total dezinteresat de noi două. Ochesc peria de păr de lângă mine, și arunc fără pic de ezitare cu aceasta spre el. Îl lovește în umăr, atrăgându-i atenția. Ridică din sprânceană.
— Chiar trebuia să fii de acord cu idioțeniile ei? Te credeam mai întreg la minte.
Ironia mea răutăcioasă pare a-l lăsa rece, căci întoarce nonșalant o altă pagină din revistă.
— E ziua ta, Jo. Relaxează-te puțin. Și până la urmă, e doar un club. Nu va fi sfârșitul lumii. În plus, voi sta cu ochii pe voi; nu se va întâmpla nimic, crede-mă.
Intuiția mea îmi spune că lucrurile nu vor fi atât de ușoare pe cât crede el, dar nu mai pot să-i spun ceva, căci Amalia scoate grabită capul din dulap, atrăgându-ne atenția!
— Aha! Am găsit-o pe nenorocită! exclamă aceasta, ridicând în palmă ceva. Îmi mijesc ochii, apoi o privesc surprinsă.
— Pe toți sfinții! Ce faci cu aia? întreabă oarecum dezgustat Luke, luându-mi vorbele din gură.
— Ce ți se pare că fac? întreabă nepăsătoare Amalia, scuturând în aer sânul de silicon, spre oroarea noastră. Brusc, privirea îi cade spre mine, fâcându-mi pielea să se înfioare. O voi face pe Joanna să întoarcă toate privirile din club! Să nu-mi spui pe nume dacă în seara asta nu-ți vei găsi sufletul pereche!
Luke pufnește în râs, în timp ce eu nu pot decât să înghit în sec. Cineva să mă salveze din casa asta de nebuni!
Urmează o luptă crâncenă între mine și Amalia, eu fugind din calea ei, ea alergând după mine pentru a-mi pune afuriseniile alea la piept. În niciun caz nu am să-mi pun chestiile alea la sâni. Sunt ciudate!
— Ugh! Îmi vei face gaură în podea! se plânge Amalia, strângând siliconul în palme.
— Atunci nu mă mai fugări!
— O, haide! Așa vor alerga băieții după tine în seara asta! Și așa ai bustul mai mare decât mine. Nu te mai îmbrăca ca o măicuță și arată-ți atuurile.
Continuăm așa până când mama Amaliei strigă spre noi să ne potolim, fapt ce mă face să mă izbesc de colțul patului și să mă prăbușesc peste Luke, care scâncește de durere. Amalia nu pierde ocazia și se aruncă peste noi, spre neplăcerea mea și spre moartea lentă a lui Luke, care abia se mai aude de sub noi.
— AHA! Nu mai scapi! La îmbrăcat cu tine!
Dau să protestez, însă văicăreala lui Luke care se chinuie să iasă de sub noi mă face să mă simt prost, așa că oftez lung, și mă las purtată de amica mea spre dressingul ei. Nu are să iasă bine deloc.
Peste mai bine de o oră, timp în care Luke cel mai probabil a tras un somn bun, ieșim amândouă din dressing, îmbrăcate mai ceva ca la balul din iarnă. Luke se freacă de câteva ori la ochi, clipind des. Un rânjet în apare pe chip, și sare numaidecât de pe pat.
— Drace, cred că încă visez și sunt înconjurat încă de bunăciuni.
Amalia îl pocnește peste frunte, dându-și ochii peste cap.
— Ha ha, foarte amuzant!
Surând în sinea mea, privindu-i mai atent vestimentația. Rochița scurtă și mulată i se așează aproape perfect pe șoldurie late, iar bustul vizibil și părul ce-i stă prind bine într-o coadă de cal îi dau un aer matur și ștrengar, scoțându-i la iveală latura sa jucăușă. Amalia mereu a arătat bine, însă nu pot să nu fiu mereu surprinsă de frumusețea ei. N-aș putea să fiu vreodată geloasă pe asta.
Mutându-și privirea de la Amalia, ochii lui Luke cad asupra mea, și brusc să simt dezgolită în fața sa. Privesc pe pereți, simțindu-mă stingherită de atenția pe care mi-o oferă. Nu sunt bună în asemenea situații.
Amalia îl bate peste umăr, rânjind satisfăcută.
— Ei, îți place? Fix Cenușăreasa e!
Mă strâmb spre ea.
— Las-o pe maimuța asta să zică ce vrea, râde Luke. Dar serios, arăți bine, Jo! Voi fi invidia tuturor cu voi la braț!
Nu pot să nu râd, așa că mă privesc pentru ultima dată în oglindă.
Nu sunt îmbrăcată foarte sofisticat, însă e ceva diferit față de eu cea normală. Rochia vișinie ce-mi urcă după genunchi îmi stă largă pe corp, strângându-se însă în zona taliei, dar umerii goi și decolteul mult prea adânc pentru gustul meu mă fac să mă gândesc că arăt ca o parașută ce urmează să meargă pe centură. Ok, exagerez. Arăt bine, dar tot nu e genul meu. După seara asta am de gând să mă întorc la vechile mele salopete.
Amalia apare din spatele meu și îmi aranjează puțin părul pe umeri, făcându-i mai mult volum. Nu prea obișnuiesc să-l las pe spate, fie pentru că urăsc să-mi intre în ochi sau gură, fie pentru că mor de cald din cauza lui. Una peste alta, amica mea a reușit să-mi distrugă complet vechea înfățișare, sau mai bine zis, cum spune ea, "ți-am scot la iveală adevăratul potențial". O las să creadă ce vrea.
— Mergem? întreabă oarecum nerăbdător Luke.
Îmi arunc ochii la ceasul de la mână; e cu puțin trecut de ora 10. Privirea îmi cade peste brățara mea prețioasă pe care mi-o pusesem în dimineața asta, și o mângâi cu blândețe. Sentimentul de nesiguranță încă mă apasă, însă încerc să-l ignor.
— Stați, strigă bruneta, grăbindu-se înapoi în dressing, de unde se întoarce cu niște măști frumos lucrare. Le am de la magazinul unchiului John. Ați face bine să nu le stricați, altfel mă mănâncă de vie!
Îi aruncă lui Luke o mască neagră, iar mie una argintie, cu firișoare aurii. E foarte drăguță, deși întreaga idee cu măștile mi se pare deplasată.
De îndată ce coborâm la parter, părinții Amaliei ne întâmpină cu un aparat foto, și se îndeamnă să stăm pentru o ultimă poză înainte de a pleca. Mă plasez la mijloc, asta și pentru că sunt cea mai mică de înălțime, chiar și cu tocuri, și ne amuzăm de fețele caraghioase ale lui Hector. Vivien ne face semn să nu ne prostim prea tare, asta după ce m-a asaltat cu vorbe lingușitoare la adresa apariției mele, apoi ne-am urcat numaidecât în mașina lui Luke. Îmi mușc buza de jos, și-mi trag mai bine rochia pe piept pentru a-mi mai calma din nervozitate.
Clubul e amplasat undeva la marginea orașului, asta pentru a-i feri pe locatari de zgomotul infernal produs de acesta. Muzica reverberează parcă prin pereți, scurgându-mi-se prin piele și făcându-mă să înghit în sec. Niciodată nu mi-au plăcut spațiile înghesuite și gălăgioase.
Luke scoate cheia din contact și sare numaidecât din mașină, punându-și masca pe ochi. Se întoarce zâmbind spre noi.
— Să înceapă distracția!
Ne punem amândouă măștile, și pornim împreună spre intrarea în club.
Interiorul e exact cum mi-l imaginam: mare, aglomerat, plin de trupuri ce se balansează pe ritmuri de electro pop, iar aerul pare atât de încărcat din cauza căldurii și a fumului ce se ridică din dreptul dj-ului, încât îmi ia ceva timp până să mă obișnuiesc cu el. Nu pot zări pe cineva cunoscut prin mulțime, asta și pentru că toți poartă diferite măști, făcând imposibilă orice distincție între ele.
Luke o ia prin aglomerație spre bar, iar Amalia mă trage spre ea, făcându-mi loc prin mulțime. Simt privirile altor persoane ațintite asupra noastră, iar asta îmi face nodul din gât să se adâncească și mai tare. Nu-mi place în niciun fel atenția.
Luke comandă de la barman niște cocktail-uri pentru noi, și un pahar de gin tonic pentru el. Sunt sceptică cu privire la băutura roșie din pahar, și ezit în a o bea.
— Nu trebuie să-ți fac griji, se aude o voce din fața mea, și observ cum barmanul, un bărbat plin de tatuaje și cu părul prin într-o coadă la spate, râde amuzat spre mine. Nu am pus nimic ciudat în ea. Gustă. E dulce.
Iau paiul și-l duc la gură, și rămân suprinsă din cauza gustului dulce și puțin înțepător. Beau din nou, iar bărbatul chicotește discret.
— Încă un pahar de ziua prietenei mele! strigă în gura mare Amalia, și-mi vine să-i lipesc gura cu superglue din cauza stânjenelii ce mă cuprinde.
Barmanul, pe care abia acum observ că-l cheamă Francis, — e scris pe plăcuța de pe cămașa sa —, pare ușor surprins, și-mi face cu ochiul.
— Dacă e așa, atunci următoarea e din partea casei!
Dau să protestez, însă tipul nu mă lasă nicicum, așa că-mi închid gura la loc. Amalia și neobrăzarea ei!
Ne petrecem următoarele momente ba făcând poze, ba râzând unii de alții, și trebuie să recunosc, de mult nu m-am mai distrat atât de bine. Încă nu pot spune că mă simt sută la sută comfortabil, însă faptul că purtăm măști îmi mai îndepărtează din frivolitate, făcându-mă mai relaxată.
După cum a promis, Luke e mereu în compania noastră; ba chiar refuză dansul cu o brunetă focoasă în detrimentul nostru. Ce-i drept, și Amalia s-a zgâit puțin spre ea, făcând-o pe tipă să facă cale întoarsă numaidecât. Reacția ei e hilară.
Mai târziu, are loc un concurs prostesc despre care nu aflu mare lucru; ceva legat de măști și de parteneri de dans, dar sunt mult prea obosită de la muzica puternică pentru a mai auzi. Din fericire, dj-ul de hotărăște să bage o melodie mai lentă pentru a le da șansa cuplurilor să profite de moment, astfel că timpanele mele au profitat de moment pentru a se mai relaxa.
—Oh, haideți să dansăm! strigă Amalia spre noi, și ne trage de brațe spre mijlocul ringului de dans.
— Știi că e ciudat să dansăm toți trei, nu? întreabă Luke. Va crede lumea că mi-am tras harem.
— N-ai tu capacitatea asta, îi arată bruneta limba, iar tachinările lor deja mă fac să văd curcubee în fața ochilor.
Cum necum, ne descurcăm să nu ne călcăm reciproc pe picioare. Tocurile destul de înalte mă fac ușor să mă dezechilibrez, să nu mai uităm de durerea de călcâie, așa că le fac semn celor doi că merg să mă așez, dându-le șansa să se omoare între ei în pași de dans.
Încerc să-mi mențin echilibrul, însă nu apuc să ajung la bar, căci simt două palme peste șoldurile mele, iar în secunda următoare spatele meu face contact cu o suprafață tare. Îmi întorc alarmată fața, observând ochii familiari ce par a mă absorbi cu totul. Nu puteam să confund nicăieri ochii ăștia.
Alex Armano.
Înghit saliva din gură, încercând să pun distanță față de corpurile noastre. Oare mă recunoaște? Nu se poate, îmi spun în gând. Nu semăn deloc cu Joanna pe care o știu toți. Un motiv numai bun să-l refuz fără să-mi creez probleme.
Dau cumva din șolduri și reușesc să mă desprind de el, însă e mai agil decât mă aștept, și mă prinde din nou, zâmbind în colțul gurii. Dezgustător. Tipul ăsta chiar nu vrea să dispară din viața mea!
— Îmi plac felinele care se lasă greu, îmi șoptește, cică senzual, la ureche, și simt cum căldura de evaporă instant din jurul meu. Abia acum constat că ritmul melodiei se schimbă din nou, într-unul mult mai alert, dându-i acestuia curajul să-și miște și mai mult bazinul în fundul meu. Materialul rochiței e atât de subțire, încât îi simt întăritura prin pantaloni. Pe toți dracii din Iad, ăsta chiar e un câine în călduri! Ce poate găsi sexy la mine de i s-a sculat?!
Încerc din nou, discret, să mă retrag de lângă el, dar când văd că nu merge cu binișorul, mă încrunt spre el, spunându-i să-mi dea drumul. Idiotul tot idiot rămâne, căci vede împotriveala mea ca pe o provocare de a mă aborda și mai tare, așa că atunci când mă înconjoară cu brațele simt cum sângele mi se urcă la cap. Nu vreau să strig și să creez vreo scenă, dar nici să stau în brațele ăstuia. Prefer să mă înec în lac!
Sunt atât de amețită de muzică și de căldură, încât apoape că-i ofer șansa să mă sărute, însă cineva se împinge brusc în spatele meu, facându-ne să rupem contactul și să mă împiedic în propriile picioare. Cine mă sprijină însă de la spate, și clipesc des, nemaiînțelegând ce se întâmplă. Clar, sunt blestemată.
— Ți-o împrumut puțin, se aude o voce răgușită de bărbat din spatele meu, iar când palma acestuia se prinde strâns de încheietura mea deschid gura fără să pot articula măcar vreun cuvânt. De ce mi se întâmplă toate numai mie...?
Armano dă să spună ceva, însă nici eu, nici el nu putem descifra chipul tipului de lângă mine, căci fața îi e complet acoperită de o mască uriașă, ce pare a avea forma unui șarpe. Cu toate astea, pot simți influența pe care o emană, căci Armano se dă un pas în spate, frecându-se la cap.
— Să mi-o pasezi și mie după ce termini, râde dizgrațios, însă cel de lângă mine nu spune absolut nimic. Armano pleacă în cele din urmă, și răsuflu în cele din urmă ușurată. Ia stai, Joanna, că nu s-a terminat aici! îmi spun în gând. Ai dat acum peste alt nebun!
Dau să mă întorc și să-i mulțumesc pentru că mă scăpase de acel idiot, însă cei din jurul nostru se mișcă atât de brusc, încât sunt catapultată la propriu spre pieptul tipului, spre rușinea mea. Brațele sale mă înconjoară cu fermitate de la spate, iar ceva la atingerea sa mă face să tresar și să-mi ling neliniștită buzele. Îmi ridic privirea, și nu pot observa decât o licărire slabă în pupilele sale. Masca e atât de mare și impenetrabilă, încât nu pot observa altceva. Abia acum observ că sânii mei sunt presați de tot de pieptul său, ridicându-se în sus, așa că mă dau alarmată în spate, simțindu-mi obrajii înroșindu-se. Pot descifra cu greu un chicotit al acestuia, fapt ce mă face să vreau să mă afund într-o groapă și să nu mai ies de acolo.
Vreau să plec de lângă el, fiind destul de agitată, însă suntem din nou presați unul de altul, și rămân cu respirația întretăiată când palmele sale îmi prind cu blândețe spatele, trângându-mă spre el. E ciudat. Cu toate că aproape îmi venea să vomit cu câteva minute în urmă din cauza lui Armano, acum simt cum sunt mai mult rușinată decât îngrețoșată. E clar, mi-am pierdut mințile de-a binelea! Unde e Amalia când ai nevoie să stea ca un scai lângă tine?
Tipul își coboară fața spre mine, și-i pot simți slab respirația la baza gâtului.
— Relaxează-te și dansează pe muzică.
Vocea sa, pe care sunt incapabilă s-o descifrez în acel moment din cauza timpanelor ce-mi bubuie în urechi, îmi face pielea să tremure. Începe să-și miște coapsele pe lângă mine, iar mișcările sale îmi dau ușor-ușor imboldul de a-l urma. Sunt stângace, și nepricepută, însă asta nu pare a-l amuza. Ba mai mult, mă prinde mai bine de șolduri pentru că probabil observă că am probleme cu tocurile. Inima îmi trepidează în piept, iar simțurile îmi sunt îmbătate de căldură și de parfumul celui de lângă mile.
Muzica răsună acum de pretutindeni, dându-mi o stare de bine și de ușoară reținere totodată. Deodată, tipul îmi face semn să-mi întorc corpul, iar cum spatele meu e complet lipit de pieptul său, simțindu-i mușchii vibrând prin materialul gecii.
Asta nu sunt eu, îmi țip în minte. Joanna nu ar face asta cu un necunoscut. Joanna nu ar dansa niciodată atât de ușuratic doar pentru a impresiona un tip. Ce e în neregulă cu mine?!
Uit preț de o clipă de rațiune, și mă las purtată de mișcările celui de lângă mine. Până la urmă, nu fac nimic greșit, atât timp cât ne rezumăm doar la asta, nu? Și sunt destul de întreagă la minte pentru a nu face vreo prostie.
Atingerile tipului îmi încălzesc corpul și, deși știu că e o prostie, mă lipesc și mai mult de el. Vreau să-l simt mai aproape. Habar n-am de ce simt asta, dar e ceva mia presus de mine.
Mă sperii totuși când palmele lui coboară spre pulpe, așa că mă desprind de el, încercând să-mi trag sufletul. Lumea pare a se învârti în jurul meu, așa că mă îndepărtez numaidecât de lângă el, încercând să o găsesc pe Amalia. Dau de ea la bar, stând în brațele lui Luke.
— Joanna! Ți-ai terminat dansul senzual cu bunăciunea aceea?
— P-poftim? mă bâlbâi.
— Ei haide, continuă Luke. Am zis că vom sta cu ochii pe tine. Te-am văzut că stăteai cu tipul ăla și că dansai de bună voie cu el, și nu am vrut să intervenim.
Și când eram cu Armano nu v-ați gândit să apăreți? întreb în sinea mea, dar nu vreau să le stric seara. Beau puțin din pahatul Amaliei, și-mi ling buzele uscate.
— Am nevoie la baie. Revin.
— Vrei să vin cu tine? intervine bruneta, și-i fac negativ cu mâna.
— Nu stau mult.
O iau la pas spre toaletele feminine, cu o dorință aprigă de a-mi da jos nenorocitele de tocurile. Nu am cum să-mi dau cu apă pe față pentru că aș strica machiajul la care s-a chinuit atât Amalia, așa că mă rezum la o simplă umezire a palmelor cu apă rece. Nu arăt prea rău, dar nici perfect. Din fericire masca îmi ascunde ochii obosiți, altfel aș arăta ca o balenă eșuată.
Ies din baie după câteva minute în care îmi așez părul și rochia, și mă îndrept spre ringul de dans. Aud totuși vag un scâncet dintr-un coridor mai întunecat ce face legătura cu vechea parte a clubului ce nu mai e folosită de mai bine de un an, și nu pot să fiu indiferentă, deși mintea îmi spune că plec fără a acorda atenție. Curiozitatea mă macină însă, așa că îmi strecor capul după colț, și fac ochii mari când observ un tip ce ține pironită o fată de zid, încercând să-i injecteze ceva în mână. Ca de obicei, reacționez fără să mă gândesc, și țip spre el să se oprească, exact în momentul în care brațul meu se întinde spre seringa din mâna sa.
Prostia face ca acul acestuia să mi se înfingă în altercație în braț, făcându-mă să-mi strâng dinții de durere. Tipul înjură printre buze și o ia la fugă, în timp ce tipa abia reușește să se țină pe picioare. Abia acum observ că e un din prietenele lui Alice.
Simt cum ceva îmi încălzește într-o fracțiune de secundă corpul, și mă lipesc de perete, trăgându-mi răsuflarea.
Fata pare din cale afară de speriată, așa că nu mai stă pe gânduri și o ia la goană cu picioarele tremurânde, înainte de a apuca să-i spun ceva. Simt că nu pot respira, iar lumina slabă de pe hol mă amețește. Încerc să-mi adun puterile pentru a-mi mișca picioarele, dar greutatea lor pare a mă compleși de-a dreptul. Observ vag o siluetă din direcția unde dispăruse tipul respectiv, iar gândul că se întoarce mă face să devin și mai speriată. Trebuia s-o fac eu pe salvatoarea, îmi spun în gând.
Totuși, zăresc imediat masca celui cu care dansasem în urmă cu puțin timp și, deși nu-i pot descifra privirea, știu în sinea mea că nu-mi poate face rău. Întind mâna spre el, implorându-l din privire să mă ajute să mă ridic, iar acesta îmi ia fără ezitare palma, trăgându-mă spre sine. Alunec din cauza tocurilor, așa că-l trag după mine, până ce corpul acestuia e complet peste mine. Una din pulpele sale mi se plaseză cumva între picioare, iar presiunea lui mă face să gem involuntar, și să-mi doresc să mă mișc peste el. Nu-mi înțeleg senzațiile, așa că mă prind de brațele sale, încercând să-mi calmez bătăile inimii. Pare și el destul de încordat lângă mine, iar în momentul în care îmi frec bazinul de genunchiul său împietrește în loc, ca și cum n-ar mai respira.
Fierbințeala se cuibărește tot mai mult în corpul meu, iar nevoia de a fi ușurată de ea devine din ce în ce mai mare. Nu am avut niciodată asemenea nevoi, așa că nu știu cum ar trebui să mă comport sau nu. Un lucru e sigur, nu vreau să fac vreo greșeală cu acest tip. Nu mi-aș ierta-o vreodată!
Tipul de depărtează de mine și-mi apucă cu bruschețe brațele, și-l aud înjurând tăios peste câteva secunde.
— Ești atât de proastă! mârâie spre mine, și preț de o secundă tonul său îmi amintește de cineva, dar nu-mi pot da seama de cine în situația de față.
Încearcă să mă tragă, însă gem mai tare, iar privirea îmi e atât de încețoșată, încât îmi urc palmele pe masca sa, mușcându-mi buzele. Habar n-am ce era chestia din seringa aia, dar cu siguranță nu m-aș putea simți așa de la sine. Aș fi intrat în pâmânt de rușine până acum.
Nu-mi dau seama cum îl trag spre mine, tot ce știu e că peste câteva secunde mă las sprijinită de perete și de corpul lui, trecându-mi palmele peste pieptul acestuia.
Respiră încet, aproape sacadat, și închid involuntar ochii când își duce mâna la cap, crezând că vrea să mă lovească. Nu se întâmplă asta însă, ci simt cum ceva cald și umed mi se presează furios peste buze, furându-mi respirația și făcându-mă să scâncesc înfundat. Buzele sale sunt ciudat de moi și pline, iar senzația lor peste ale mele e atât de ciudată, dar plăcută în același timp, încât mă las dominată de ele, lăsându-i limba să-mi pătrundă înăuntru. Simt cum mă înec din cauza ei, însă pare înverșunat să nu-mi dea drumul, așa că tot ceea ce pot să fac este să mă prind de el, într-o încercare disperată de a-mi menține rațiunea în corp.
Sărutul său e nervos, plin de foc și nevoie, și abia acum îmi dau seama că am parte de primul meu sărut adevărat. E pe cât de stânjenitor, pe atât de satisfăcător.
Plăcerea buzelor sale și drogul din sânge mă fac să cedez mintal, motiv pentru care îl las să-și plimbe în voie mâinile peste coapsele mele, până când degetele sale îmi ating din greșeală zona intimă, ce pulsează fără voința mea. Gem înfundat, moment în care tipul pare a tresări brusc, căci se depărtează de mine, lăsându-mă cu buzele încă umede.
Încerc să-mi deschid ochii, însă ceva mi se presează pe ochi, împiedicându-mă să văd. Simt că e palma sa, și nu înțeleg de ce nu mă lasă să-i văd chipul. Îi simt respirația peste față.
— Nu-ți dai seama ce îmi faci.