"Deci... Mă gândeam... cum nu ai fost deloc la plajă până acum, lucru care mi se pare imposibil. Adică suntem în California, stat cunoscut pentru plajele sale magnifice. Cum de ai rezistat să nu te bucuri de ocean și soare ?" întreabă Lucy neîncrezătoare.
"Nu știu... nu am avut timp. Sinceră să fiu nisipul și vietățile din apă nu prea mă atrag."
"Ești nebună? Cum să nu-ți placă apa și caldură? De ce te-ai mai mutat aici atunci?"
"Nu am spus că nu-mi plac, doar că nu sunt o fană înfocată. Oricum ideea ta era..." îmi rotesc ochii.
"Da... Ideea era că mă gândeam să mergem maine la plaja, în Long Beach. Cum e weekend ne-ar prinde bine puțină relaxare. Plus că trebuie să fii bronzată pentru bal." ridică din sprâncene sugestiv și își arcuiește buzele într-un zâmbet viclean.
Acel zâmbet nu arată a bine! Ma întreb ce a mai pus la cale?
"Eu și soarele nu prea ne înțelegem. Nu cred că vrei să mă vezi ca o bucată de carne uitată în cuptor. Dacă nu mă ard atunci mă înnegresc prea rău. Nu că am ceva cu oamenii de culoare, dar negrul nu mă prinde deloc și nici chinurile prin care o să trec dacă mă prăjesc. O să mă așez pe scaun ca o bătrânică. Asta dacă o să mai am un fund, se poate face scrum dacă stau prea mult la soare. Plus că balul e un eveniment pe care aț vrea să-l ratez și.." Lucy mi-a așezat o mână peste gură pentru a îmi întrerupe pălăvrăgeala.
"Doamne, suni ca mine când ne-am întâlnit prima dată. Nu credeam că e așa de enervant să auzi pe cineva cum vorbește repede și mult." zice, privindu-mă acuzator."În primul rând o să îți dau cu cremă cu protecție solară până n-o să mai poți sta pe șezlong pentru că vei aluneca. În al doilea rând mâine mergem la plajă indiferent dacă vrei sau nu. Ți nu în ultimul rând vei merge la bal fie că te voi târî acolo. Acum, dacă îmi promiți că nu o să mai găsești alte scuze și nu o să mai vorbești fără sens o să-mi iau mâna de pe gura ta, dacă nu, o voi ține aici până la sfârșitul zilei."
Am încuviințat din cap, iar Lucy mi-a eliberat gura. Mi-am îngustat ochii, iar ea a scos limba la mine precum un copil de cinci ani.
Presimt că până la sfarșitul anului o să primim premiul pentru cele mai ciudate prietene. Oare există un premiu chiar și pentru așa ceva?
Oricum sunt sigură că se va inventa unul special pentru voi...
"Bine. Vom merge mâine la plajă, deși în ceea ce privește balul mă cam îndoiesc că mă poți obliga. Dansul nu e unul dintre hobby-urile mele." mărturisesc, ridicând din umeri.
Lucy își dă ochii peste cap exasperată.
"Asta pentru că singurele tale hobby-uri sunt serialele și cărțile despre dragostea nemuritoare, supranatural sau alte prostii de genul. Trăiește-ți viața, femeie! Ești tânară! Nu te mai comporta ca o mamaie de nouăzeci de ani!" îmi spune în timp ce mă împunge cu degetul arătător în braț.
"Hei! Toată lumea știe că nu te plangi când îi vezi pe Klaus, Damon sau Stefan sau orice bestie sexi ." am accentuat ultimele două cuvinte.
De ce să merg la bal? Să mă fac de râs? Nu mulțumesc! Stau chiar foarte bine la acel capitol, nu mai am nevoie de ajutor în plus. În plus, nici măcar nu voi avea un partener...
"Mă asculți?" vocea lui Lucy mă aduce la realitate.
"D-da. Sigur."
"Da? Atunci ce am spus?" își încrucișează mâinile la piept, așteptând un răspuns.
Gândește! Ce ar fi putut spune? Haide! Nu e așa de greu! E Lucy până la urmă... singurele lucruri la care se gândește sunt: haine, pantofi, bijuterii, mâncare și...
"Că îți plac urșii panda?" aproape că mi-am dat o palmă peste față .
"Pf, mai încearcă..." își rotește ochii."Cum spuneam... Da, și eu am o mică obesesie pentru ei, dar tot fac lucruri adolescentine, înțelegi? Și croșetatul nu e unul dintre ele." îmi explică de parcă aș fi un copil.
"Dar eu nu..." sunt întreruptă din nou.
"Ideea e că... Ai fi surprinsă să vezi până unde pot ajunge ca lucrurile să iasă pe placul meu. Iar când spun asta mă refer la venirea ta la bal. Sunt dispusă să merg până în pânzele albe. Atât de departe încât pot să-ți iau toate cărțile și să-ți șterg toate serialele din laptop." rânjește, uitându-se la mine de parcă mă provoaca să îndrăznesc să o sfidez.
Uău! Și ea zice că nu seamănă deloc cu Chase! Tot ce mi-a spus până acum sună exact ca Chase! Se pare că nu sunt atât de diferiți pe cât vrea ea să creadă.
"Mai vedem... Acum trebuie să ajung în clasă. Am litaratura engleză și doamnei Harrison nu-i place să întârziem. Ne vedem în parcare!" îi fac cu mâna și plec.
Am intrat în clasă. Mai erau doar câțiva elevi deoarece nu se sunase încă de intrate și unii preferă să stea până în ultima clipă. Poate dacă aș fi mai curajoasă aș face și eu același lucru. M-am așezat în bancă și am început să-mi mâzgălesc caietul.
Au trecut două săptămâni de când i-am spus lui Lucy despre trecutul meu și lucrurile între noi nu s-au schimbat absolut deloc, din contră suntem mult mai apropiate. A devenit ca o soră mai mică enervantă, dar la care țin mult. Și cu celelalte prietene ale mele eram foarte apropiată și ne spuneam orice, dar nu am fost niciodată destul de confortabilă cu acest subiect în preajma lor. Poate pentru că ele aveau ambii părinți lângă ele și credeam că nu mă vor înțelege. Știam că ele simțeau că era ceva în neregulă cu mine, dar nu au presat subiectul prea mult. În schimb cu Lucy a fost altceva, faptul că nici ea nu a avut parte de o familie întreagă mi-a dat încrederea că mă va înțelege cel mai bine dintre toți.
Fetele mereu ma întrebau de ce niciodată nu vreau să particip la petreceri în pijamale sau de ce nu dorm la ele, iar eu gaseam o scuză de fiecare dată. Adevarul era că, la început, nu puteam să dorm la ele din cauza coșmarurilor pe care le aveam. Imaginația mi-o lua razna când închideam ochii. Cauzele au fost șocul post-traumatic și depresia din care am ieșit cu greu.
În primele luni cand m-am trezit din comă, moartea mamei nu m-a afectat prea rău din cauza amneziei mele, dar cu trecerea timpului golul din sufletul meu s-a mărit și a devenit mai greu de suportat. Când vedeam copii pe stradă cu familiile lor mă opream în loc și îi priveam, îmi imaginam cum ar fi dacă ea ar fi trăit. Bunica îmi povestea mereu despre ea în speranța că îmi voi reaminti. După ce am relizat ce am pierdut, depresia a venit ca un val uriaș peste mine. Am avut nevoie de ajutor specializat pentru asta și cu timpul mi-am revenit, dar niciodată complet.
Singurul lucru care m-a făcut să lupt ca să-mi revin a fost bunica. Ea m-a învățat să nu nu renunț. O vedeam în fiecare zi cum se lupta cu durerea pierderii singurului său copil, cum se zbătea să fie acolo pentru mine, să mă ajute, să mă sprijine. Și într-un final toate acele eforturi ale ei mi-au dat și mie puterea să continui, să trec peste.
Am suferit și încă o fac, golul din sufletul meu a devenit o parte din mine. El îmi amintește mereu că nu trebuie să risipesc ceea ce am acum, că trebuie să mă bucur de orice. M-am hotărât în sfârșit că trebuie să îmi acord o șansă, că mama asta și-ar dori... să fiu fericită cu adevărat.
Telefonul a început să-mi vibreze în buzunarul pantalonilor albi pe care-i port. După ce m-am asigurat că profesoara este ocupată cu orice face ea, am scos micuțul aparat zgomotos.
Lucy: *Doar ca să știi... voi câștiga această luptă.*
Eu: *Succes cu asta! Te-ai luat de copiii mei și asta înseamnă război!*
Lucy: *Să te pregătești, Davis!*
Eu: *Arată-mi ce poți, Kingston!*
Nu am mai primit niciun răspuns. Sunt sigură că acum plănuiește diferite moduri prin care să mă chinuie. Mi-am pus telefonul la loc în buzunar, concentrându-mi atenția pe romanul pe care doamna Harrison ni-l prezenta. Era unul dintre preferatele mele, Mândrie și prejudecată. Am ascultat cu plăcere comentariile profesoarei despre orgoliul nemărginit la domnului Darcy.
Am aruncat o privire fugitivă pe geam și am văzut parcarea plină de mașini exagerat de scumpe. Fără o bursă nu aș fi avut niciodată o șansă la un liceu ca acesta. Câțiva elevi se aflau afară, râzând zgomotos, nefiindu-le frică de supraveghetori. Un băiat înalt care stătea lângă o mașină neagră mi-a atras atenția.
Bastardul!
Era nimeni altul decât cel mai bun prieten al coșmarului meu. Zâmbea și îi șoptea ceva la ureche blondei de lângă el. Mi-am strâns mâinile în pumni pentru a-mi stăpâni furia a cărui țintă era blondul acela nesuferit. Mi-am înfipt unghiile în palmă pentru a nu da cu pumnii în masă.
OH! În timp ce Lucy se învinovățește că ea este cea care a greșit în acea noapte și se gândește să-și ceară scuze, el își face de cap cu altele de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Băiatul ăsta tocmai și-a semnat sentința! Fața aia frumoasă nu va mai arăta așa după ce termin cu el.
Nu obișnuiesc să fiu o persoană violentă sau să jignesc oamenii, de fapt mereu încerc să-i ajut cu ce pot și să le fac pe plac, dar când cineva amenință fericirea celor la care țin, personalitatea mea plină de unicorni și inimioare se schimbă radical. Nimeni nu îi rănește pe cai dragi mie și scapă nepedepsit!
Trebuie să găsesc un plan și repede!
Atenția pe care i-o acordam lui Dean a fost distribuită asupra persoanei care venea lângă el.
Normal că trebuia să fie el!
Stătea lângă motorul negru -atât de cunoscut mie și restul milioanelor de locuitori din L.A.- cu un zâmbet superior și o atitudine de stăpân. Purta o pereche de blugi negri cu un tricou alb care i se mula perfect pe mușchii proeminenți, făcându-te să-ți pierzi mințile la o singură privire. Părul era la fel de dezordonat ca întotdeauna, iar ochii care m-au impresionat atât de mult îi erau ascunși după o pereche de ochelari de soare. Era ceva la el care te atrăgea înainte să afli cine e.
De când m-a lăsat mască cu dezvăluirea lui mi-am propus să-l evit. Dacă ne aflam în același loc am făcut tot posibilul să mă aflu în preajma lui Lucy pentru că știam că nu va spune nimic de față cu ea și nici nu îi va putea ordona să plece cum face cu ceilalți. În ultimele două săptămâni abia schimbat câteva cuvinte, iar acest lucru m-a ajutat să dorm mai bine noaptea. Privirile sale insistente și intense nu au trecut neobservate de ochii ageri ai lui Lucy, cerându-mi o explicație cu prvire la comportamentele noastre ciudate.
Bineînțeles că nu i-am spus adevărul, ci doar că egoul lui este rănit pentru că nu îi cad la picioare așa cum o face restul populației feminine. Dacă i-aș fi spus ce s-a întâmplat cu adevărat nu ar fi părăsit subiectul nici în ziua de azi. Oricum ce i-am spus a fost într-un fel adevărat.
Lucrul care mi-a ridicat un semn de întrebare a fost absența sa și a prietenului său din aceste două săptămâni. Deși veneau la școală stăteau doar pentru câteva ore, iar apoi dispăreau din senin pentru tot restul zilei. Nimeni nu acorda vreo importanță plecării lor.
"Domnișoară Davis, ne poți împărtăși gândurile tale? Ce ar putea fi mai substanțial decât Mândrie și prejudecată?" vocea calmă a doamnei H., m-a trezit din reverie.
"Ăăăă... Analizam doar comportamentul domnului Darcy în privința lui Elizabeth. Dacă o iubea de la început nu trebuia să își lase mândria de om avut să îi întunece judecata. Orgoliul nu trebuie ascultat când în joc este fericirea ta." zâmbesc convingător.
"Foarte bine, domnișoară Davis. Mă bucur să văd că recomandările profesorilor tăi din Seattle nu au fost... exagerate. Bun venit la noi!" doamna Harrison mă privea călduros prin ochelarii săi.
"Mulțumesc, doamnă!" spun, roșind din cauza privirilor celorlalți.
Clopoțelul ce anuța terminarea orelor m-a salvat. Mi-am strâns caietele și mi le-am băgat în rucsac, dar înainte să ies am mai aruncat o privire discretă la fereastră. Nu se mai afla nimeni acolo. Motorul și mașina lui Dean dispăruseră odată cu cei doi idioți. Deși faptul că nu mai exista nicio șansă să dau ochii cu ei, sau mai bine spus el, mă liniștea, în același timp mă și dezamăgea puțin. Dar am ignorat acel sentiment ridicol.
.
.
.
Simțeam o umezeală ciudată scurgându-mi-se pe fața mea. Mi-am dus mâna pe frunte pentru a șterge urmele lăsate de apă.
Ia stai! Eu nu sunt afară!
Ochii mei s-au deschis instantaneu, ridcându-mă speriată din pat cu pătura la piept. Am expirat ușurată când am observat că încă sunt în camera mea.
"De ce naiba plouă în casă?" țip exasperată în timp ce-mi șterg fața cu tivul tricoului pe care-l purtam.
Cineva a izbucnit în râs. M-am uitat într-o parte, descoperind cauza indispoziției mele. Îmi venea să o sufoc cu o pernă doar ca să o fac să se oprească.
"Lucy? Ce naiba e în capul tau? De ce m-ai trezit așa de devreme?" o întreb așezându-mi capul la loc pe perna moale.
"Mergem la plajă ai uitat? Avem ceva de mers până la Long Beach." zice sărind în pat entuziasmată.
"Aham!" fac eu, pe jumătate adormită.
"Trezește-te,R.! Haide! Trebuie să plecam!" mă trage de mână.
"Imediat! Încă două minute!" zic în speranța că va pleca.
Am auzit un pufăit din partea sa și am crezut că a renunțat la ideea de a mă obliga să merg cu ea. Secunde mai târziu am simțit cum două mâini îmi prind glezna și mă trag cu forță din pat. Mi-am deschis ochii rapid doar ca să văd cum așternuturile alunecau de sub mine. Am aterizat pe podea cu un zgomot tare.
"Nu e rău să dorm nici aici!" spun ca să o enervez, închizându-mi ochii.
"Nici să nu te gândești!" aminință ea și pleacă.
Bun! Acum că a plecat mă pot odihni liniștita pe podea!
Aud din nou ușa, dar nu mă obosesc să mă ridic. O cantitate mare de apă rece a fost aruncată pe mine, făcându-mă să mă ridic în picioare imediat. Mă uitam la Lucy cu gura căscata printre șuvițele ude de păr. Ochii mai aveau puțin și îmi ieșeau din orbite, iar prietena mea zâmbea malefic.
"O să-mi plătești pentru asta!" zic, intrând în baie.
"Doar schimbă-te ca să mergem." țipă după mine.
Drumul către plajă nu a fost la fel de lung pe cât mă așteptam, mai ales că am luat mașina lui Lucy, și nu un autobuz. A avut dreptate când a spus că nu este devreme pentru că ceasul bătea ora douăsprezece când am intrat cu mașina în parcarea de lângă plajă.
După ce am luat gențile și a încuiat mașina, ne-am așezat prosoapele pe nisipul fierbinte. Mă uitam împrejur, admirând peisajul. Soarele se afla deasupra apei albastre și cristaline, făcând-o să sclipească ca niște cristale prețioase, în timp ce valuri spumoase loveau stâncile pe care se aflau câțiva pescăruși. Linia orizontului se afla undeva în depărtare, dându-ți impresia că oceanul se unește cu norii albi și pufoși. Câțiva copii se jucau în apă cu o minge de volei, părinții lor urmărindu-i de pe uscat, iar alții construiau castele și tot felul de forme din nisip.
Nu erau mulți oameni în partea asta a plajei. Era chiar surprinzător de liniștit pentru California, dar nu mă deranja absolut deloc. Lucy mi-a promis că nu mă va duce pe plajele supraaglomerate și s-a ținut de cuvânt.
Acum îmi părea rău că nu am venit aici mai devreme. Lucy a avut drepatate.
M-am uitat în stânga și în dreapta să văd dacă vreun curios îmi acorda atenție și am zâmbit puțin când m-am convins că toțierau ocupați. Mi-am dat jos rochița subțire de plajă, împăturind-o și punând-o în geantă. O briză caldă bătea din când în când, făcându-mi pielea să se înfioare.
Lucy își dădea cu cremă pe pielea albă ca laptele. Era destul de bizar, având în vedere că aici te poți bronza și fără să vii la plajă, datorita soarelui care se afla pe cer aproape toata ziua și căldurii dogoritoare. Purta un costum de baie din două piese, albe, în timp ce eu purtam singurul meu costum de baie, albastru. Mi-am prins părul într-o coadă și m-am întins pe spate pe prosop.
"Este atât de frumos aici!" spun încet.
"Ți-am spus că-ți va plăcea." zice Lucy veselă.
Mi-am pus capul pe prosop, închizându-mi ochii și lăsând soarele să îmi răsfețe corpul. Câteva ore mai târziu costumul meu de baie era îmbibat în apă și corpul meu la fel. I-am aruncat o privire criminală lui Lucy pentru că din vina ei mă aflu în această situație, iar ea doar chicotea înfundat. Râsul ei a început să piară când a aruncat o privire în spatele meu, expresia devenindu-i serioasă, impenetrabilă. Am simțit o mana așezându-se pe umerii mei goi. Fluturașii enervanți își făceau de cap prin stomacul meu. Am înghițit în sec, refuzând să mă uit în spatele meu. Mă uitam la chipul împietrit al prietenei mele. Nu trebuia să mă uit ca să îmi dau seama de ce se comporta așa.
"Ți-a fost dor de mine, prințesă?" o vocea groasă și mult prea cunoscută mi-a șoptit la ureche.
Da!
"Nu!" răspund instantaneu.
Nu e timpul să mă contrazic singură.
"Păcat, pentru că mie mi-a fost." își freacă nasul de gâtul meu, provocându-mi un atac de cord.
Lucy se uita la noi ciudat. Un zâmbet discret i-a traversat fața și mi-a făcut cu ochiul ca mai apoi să se așeze pe prosop și să-și bage căștile în urechi, de parcă ea nu era în aceeași situație ca mine. M-am încruntat la ea și am rugat-o din priviri să mă ajute, dar era prea ocupată să fredoneze versurile melodiei pe care o asculta, ca să mai îmi acorde vreo importanță.
Mâinile lui Chase au alunecat încet în jos spre abdomenul meu, lăsând în urmă scântei. Mi-a mângâiat ușor spatele, iar apoi mi-a cuprins de talie și m-a întors cu fața la el. Smaraldele în care mă pierd atât de repede erau ascunse după aceeași pereche de ochelari pe care o purta și ieri. Avea pe el un maiou gri larg care îi lăsa brațele puternice la vedere.
I-am privit fața hipnotizată de trăsăturile perfecte. Avea o cicatrice micuță pe obrazul stâng, lucru care ar fi de altfel singurul său defect. Am rezistat impulsului de a îi mângâia fiecare părticică de piele.
"Știu că îți place ce vezi. Nu e nevoie să te holbezi atât. Trebuie să recunosc că și mie îmi place ce vâd. Costumul ăsta te face al dracu de sexi." îmi spune cu rânjetul său specific.
Am simțit cum ma înroșesc și mi-am dat capul într-o parte, prefăcându-mă concentrată pe oceanul a căror valuri erau din ce în ce mai mari. Chase mi-a prins bărbia în mâna sa și m-a obligat să mă uit din nou la el. Își dăduse ochelarii de soare jos, dezvăluind acei ochi superbi.
Distanța dintre noi era de câțiva centimetri, iar asta mă făcea să mă alarmez pentru că știu foarte bine ce s-a întâmplat ultima dată când am avut atât de puțin spațiu între noi. Mi-am pus mâinile pe pieptul său și l-am împins cu putere în speranța că îmi va da drumul. Tot ce am reușit a fost să mă obosesc pentru că Chase nu s-a mișcat nici măcar un pas înapoi.
Și-a ridicat o sprânceană de parcă m-ar provoca să o mai fac o dată. Mi-am rotit ochii la el, dar nu am mai încercat. Oricum nu aveam nicio șansă. Mi-am lăsat mâinile să alunece pe lângă corp și mi-am canalizat atenția pe întinderea imensă de apă.
Poate dacă-l ignor ca până acum mă va lasa în pace.
"Știi, dacă mă ignori nu o să faci altceva decât să mă atragi și mai mult." îmi șoptește, strângându-mă mai tare de talie.
Nu i-am răspuns. Mi-am lăsat ochii să se plimbe printre copii de pe plajă și părinții lor. Nu îi voi acorda satisfacția de a mă intimida. Doi pot juca acest joc sau vânătoare, cum îi spune el. Doar că eu o joc prin a nu participa la ea.
"Bine, dacă asta vrei! Presupun că nu te deranjează dacă te sarut din moment ce nu-ți pasă ce fac."
Crede că mă va păcăli cu asta! Da, sigur! De parcă m-am născut ieri!
Observ cu colțul ochiului cum se apleacă spre mine. Refuz să mă uit la el chiar și după ce i-am simțit respirația mentolată pe obrazul meu. Era la doar câțiva milimetri de mine, urmărindu-mi ca un prădător reacțiile. Puteam să jur că zâmbește, că era distractiv pentru el.
Dacă îmi țin capul încordat destul de tare nu mă va putea face să mă uit la el și se va da bătut.
Buzele lui îmi ating delicat obrazul, sărutându-l aproape imperceptibil, însă a fost de ajuns să îmi facă picioarele să tremure. își mută apoi buzele din ce în ce mai aproape de gura mea, presărând sărutari scurte, dar intense în fiecare loc. Când ajunge la colțul gurii mele mi-am mușcat limba ca să nu țip la Lucy să mă salveze. Își presează buzele și acolo, făcându-mi inima să bubuie în piept.
Își pune degetul arătător pe obrazul meu și fara nicio împotrivire din partea mea, îmi întoarce capul spre el. Eram prea prinsă în acest joc al seducției ca să mai realizez ce fac. Mi-am închis ochii instinctiv, bucurându-mă de dezmierdarea sărutărilor sale. După ce și-a terminat asaltul, m-a privit fix în ochi căutând ceva în ochii mei. A zâmbit în colțul gurii, frecându-și buzele nesesizabil de ale mele, dându-se apoi un pas în spate cu aceași mască impasibilă.
Dacă nu se oprea l-aș fi lăsat să mă sărute? Aș fi lăsat ca primul meu sărut să fie cu el?
Da, și tu știi asta!
Așa era! L-aș fi lăsat să mă sărute fără să mă gândesc de două ori. Nu m-aș mai fi împotrivit ca data trecută. Nu mi-ar mai fi păsat de consecințele acțiunilor mele nesăbuite. Dar ce s-a schimbat de data trecută?
"Prințesă, vei fi a mea..." acele cuvinte aveau o promisiune periculoasă în ele.
S-a așezat pe prosopul meu de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Părea neafectat, chiar plictisit, iar asta îmi făcea sângele să-mi clocotească în vene. Acest lucru nu îl pot spune și despre mine, capul meu era o nebunie totală.
Mi-am amintit că probabil Lucy a fost martor la tot ce s-a întâmplat. M-am uitat la prosopul ei doar ca să îl găsesc gol. Mă așteptam să o văd cu gura deschisă larg și cu ochii ieșiți din orbite, dar se pare că mă înșel cam des în ultima vreme.
De asta nu m-a sărutat? Pentru că nu a fost nimeni care să-i memoreze victoria?
Mă uitam încruntată la el cum stătea întins pe prosopul meu fără nicio grijă în lume și-mi venea să-i bag tot nisipul de pe plajă pe gât. Mi-am încrucișat brațele la piept, arcuindu-mi o sprânceană, dar el nu mă baga în seama. Era prea preocupat de telefon.
Am expirat exasperată, întorcându-mă cu spatele la el. O zăresc pe Lucy așezată pe nisip, aproape de apă, cu nimeni altul decât Dean. Lucy se uita la el cu o privirea urâtă, explicându-i ceva important, în timp ce Dean dădea din cap dezaprobator. Probabil că e vina mea că cei doi nu au reușit să se împace pentru că i-am spus de tipa cu care l-am văzut ieri. Nu a fost frumos ce am făcut, și chiar nu îmi place să duc bârfa, dar nu o puteam lăsa să se învinovățească degeaba.
M-am așezat pe un colțișor al prosopului lui Lucy, cât mai departe de arogantul de lângă mine și i-am privit pe cei doi cum mai au puțin și își pierd cumpătul. După minute lungi, ce mi s-au părut o eternitate Lucy îi trosnește una peste față băiatului, întorcându-i capul într-o parte.
Fata aia are forță. Amintițimi să nu o supăr atât de tare niciodată.
Până și ea a fost surprinsă de reacția violentă, dar asta nu a împiedicat-o să îi zâmbească batjocoritor. După ce și-a revenit din șoc, Dean mi-a aruncat prietena pe umăr, înaintând cu ea în apă.
Poate ar trebui să o ajut... Neah! Mi-a făcut prea multe azi. Și cel mai rău e că m-a lăsat să mă descurc cu arogantul ăsta.
Auzeam strigătele disperate ale lui Lucy și aproape că mi s-a făcut milă de ea. Dar mi-am amintit râsul plin de amuzament când am căzut în apă din cauza ei, așa că mi-a trecut. Nu m-am mai putut abține și am început să râd când am văzut cum Lucy s-a urcat în spatele lui Dean, după ce a ieșit la suprafața apei, ca să-l trântească și pe el în apă. Mi-am șters câteva lacrimi, continuând să îi privesc pe cei doi.
"Prințesă, nu e frumos să râzi de prietena ta." mă dojenește Chase, dând din cap dezaprobator.
"Și ce vrei să faci în privința asta?" îl întreb provocator
Mă privește amenințător, cu un zâmebt viclean. Mi-am deschis ochii larg când mi-am dat seama ce voia să facă. M-am ridicat de jos cât de repede am putut și am luat-o la fugă de-a lungul plajei cu Chase în spatele meu. Nu am mai apucat să fac un pas în plus pentru că m-am trezit ridicată în aer, apoi aruncată pe umărul său.
Când a ajuns așa de repede? Are cumva puteri supranaturale sau ceva? Îl urăsc!
.
.
.
Când am ieșit din apă era deja destul de târziu. Ceasul era aproape de șase jumătate seara. Eram uzi din cap până în picioare. Am stat în apă să continuăm bătaia de mai devreme și normal că băieții ne-au făcut să înghițim apă sărată până nu am mai putut să suportăm și am renunțat.
Nu m-ar mira dacă aș avea vreun pește prin urechi sau stomac.
"Voi, idioților! Uitați-vă ce ne-ați făcut! Acum cum o să ne urcăm în mașină, așa?" întreabă Lucy nervoasă.
"Haide, surioară! De parcă nu ți-a plăcut! Nu mai dramatiza atât și recunoaște că ți-a făcut plăcere să-ți petreci ziua cu noi!" zice Chase plin de aroganță.
"Mai taci! Ugh! Cum de am cel mai idiot frate din lume? Cum? Ce am făcut să merit asta?"
Eu și Dean am izbucnit în râs, câștigându-ne privire criminale de la cei doi frați.
"Și tu de ce râzi? Ești la fel de idiot ca el! De fapt nu mă miră din moment ce sunteți cei mai buni prieteni!" spune exasperată, făcându-mă să-mi pun mâna la gură pentru a nu râde din nou.
Dean a deschis gura să riposteze, dar nu a mai apucat deoarece ceva sau cineva avea toată atenția lui.
"Ei, ei! Dacă nu e chiar renumitul Chase și gașca sa. Băieți nu mă așteptam să vă văd pe aici, având în vedere că aveți o cursă destul de grea diseară."
Cei doi băieți de lângă noi aveau expresii de gheață, nu trădau nimic, dar nu am putut să nu observ cum corpurile lor s-au încordat și cum își strângeau maxilarele atât de puternic încât cred că durea. Mâna lui Dean s-a strecurat după talia mea și m-a dat în spate în așa fel încât să fiu acoperită de trupul său. M-am uitat la Lucy îngrijorată și socată în același timp. Chase făcuse același lucru cu sora sa. Ea nu era la fel de surprinsă ca mine, dar impărțeam aceeași îngrijorare.
Trebuie să știe despre ce e vorba...
"Ce vrei, Delano? Cursa e abia peste șase ore. Nu te îngrijora. Sunt sigur că o vom câștiga fara nicio problemă." vocea lui Chase era gravă, periculoasă.
"Încrezător, ca de obicei. Păcat că nu te va ajuta să mă învingi." zice străinul.
"Pleacă, Drake. Nu-ți mai face iluzii pentru că nu ai nici cea mai mică șansă." am simțit corpul lui Dean cum s-a încordat și mai mult când a vorbit.
De ce sunt așa de tensionați și cine e tipul ăsta?
"Mai vedem, băieți. Apropo să aduceți și fetele, după ce voi câștiga o să vreau să mă distrez." râsul lui Drake era întunecat, făcându-ți sângele să înghețe în vene.
Un mârâit gutural s-a auzit din partea lui Chase. M-am uitat la el speriată. Respira greoi, abținându-se să nu se ia la bătaie cu Drake. Lucy avea o mână pusă pe umărul lui, calmându-l.
Oare ce legătură au băieții cu el? Știu că și eu fac chestii dubioase, dar nu sunt atât de sumbri precum tipul ăsta.
"Stai departe de ele dacă știi ce e mai bine pentru tine, Delano!" amenințarea lui Chase nu putea fi ratată.
Dean se întoarce cu fața la mine și aproape că mă ia pe sus când mă ajută să plec de acolo. Voiam să le cer o explicație, dar mi-am mușcat limba pentru că temperamentul lor era la apogeu și nu doream ca eu să fiu ținta furiei dezlănțuite.
"Duceti-vă acasă la noi și activați alarma! Nu vreau să vin și să vă găsesc pe afara! Ați înțeles? Dean du-te cu ele și apoi vino în sud. Încearcă să fii rapid." vocea lui Chase era autoritară, dar chipul său nu dezvăluia nimic.
Ceva era în neregulă. Nu semăna deloc cu Chase de pe plajă, ci mai mult cu cel despre care am auzit. Chiar o fi periculos?
Drumul spre casa lui Lucy a fost scurt pentru că Dean s-a asigurat că-i va urma ordinele lui Chase. Regulile de circulație nu se aplicau și în cazul lor. Dean era încă încordat, conducând cu o viteză exagerat de mare. Nimeni nu a zis nimic nici când am ajuns acasă, liniștea din mașină promițând multe. După ce s-a asigurat că alarma este pornită, Dean a plecat fără niciun cuvânt, lăsându-ne pe mine și Lucy cu o mulțime de întrebări nerostite.
"Haide!" zice Lucy, când am ieșit din baie.
"Unde?" o intreb îngrijorată.
"Doar nu credeai că o să-i las să scape așa ușor. Îmi datorează niște răspunsuri la întrebări avute demult." mă ia de mână și mă trage după ea.
"Dar Chase a spus să rămânem aici!" protestez încercand să scap din strânsoarea sa.
"Nu mă interesează, R. Uite... ori vii cu mine, ori mă duc singură." se oprește în mijlocul holului imens să se uite la mine.
"Dacă nu știm unde sunt, cum vom da de ei?"
"Cine a spus că nu știu unde sunt? Mă subestimezi. Deci vii sau nu cu mine?" mă întreabă nerabdătoare.
Mi-am cântarit opțiunile, mușcandu-mi buza. Deși nu voiam să îi ofer lui Chase mai multe motive pentru care să mă hărțuiască, o aleg pe cea care mă îngrozește pentru că nu vreau să o las singură pe Lucy. Eram cât se poate de conștientă de câte probleme o să ne aducă această escapadă periculoasă, dar trebuia să îmi protejez prietena.
"Vin." zic simplu și înaintez.
"Bun!" mă ia de mâna din nou și ma conduce la garaj.
Presimt că va fi o noapte lungă!