Capitolul 15: "Nu însemni nimic pentru mine. "
Stătea cu capul ridicat, dar privirea îi era ațintită în pământ. Avea brațele pe genunchi și ținea strâns în mâna strângă sticla de alcool aproape goală pe care o învârtea printre degete.
— Rainer? Am spus încet ridicând privirea spre el. Mi-am trecut palma peste față încercând să îndepărtez picăturile de ploaie și am închis ochii pentru o secundă. Însă când i-am deschis, privirea lui s-a contopit cu a mea.
Rainer își linse buzele și își ridică privirea alene alungând clipind ploaia de pe fața lui, toate astea sub privirile mele.
— Casa arată oribil. Ce s-a întâmplat?
Nu e treaba ta, Rylee! Pleacă de acolo! conștiința parcă țipa la mine însă eu refuzam să o ascult. Nu voiam să fiu înțeleasă greșit, voiam să plec. Doar că nu o puteam face.
— Nu te privește, murmura el.
Știam deja că nu e treaba mea și că locul meu nu era acolo în momentul acela, dar trebuia să știu ce se întâmplase.
— Știu deja asta, dar nu e momentul potrivit să îți distrugi singur casa, îi spun.
— Ce-ți pasă? Mă urăști, nu-i așa? Nu astea au fost cuvintele tale?
Pentru o clipă am închis ochii simțindu-mă vinovată. Spre surprinderea mea, situația luaseră o întorsătură greșită spre situația mult mai dezastruoasă decât casa, dintre mine și Rainer.
— Ba da, am mormăit încercând să mă gândesc la un răspuns care îl putea calma. Îmi pare rău pentru ce am spus mai devreme, dacă asta vrei să auzi, am continuat eu.
Gata, am spus-o. Deși ar fi trebuit să plec, m-am oprit aici. Privirea mi se opri asupra sticlei aproape goale și m-am îngrijorat. Cu câteva ore în urmă era mult mai bine, iar acum zace prin ploaie înecându-și amarul în alcool. După cum arăta casa, nici nu era în toate mințile.
— Nu. A spus ferm ridicând privirea spre mine. Nu asta vreau să aud.
Am înghițit în sec aruncând o privire rapidă spre sticla de alcool doar pentru că aveam impresia că o să se spargă la cât de puternic o strângea Rainer.
— Ce vrei să auzi?
A pufnit aplecându-și capul într-o parte pentru a îmi întâlni privirea.
— Nu te trebuie să te scuzi, a spus încercând să schimbe subiectul. Eu te urăsc mai mult.
Ticălosul.
— Mă bucur că am ajuns într-un punct comun, am spus privind cum se întorcea cu spatele la mine, intrând în casă.
L-am urmat stând la o distanță sigură în spatele lui, în timp ce el pune sticla pe masă, apoi dispare pentru câteva secunde în întunericul din sufragerie, ignorându-mă în continuare.
L-am privit îndepărtându-se și am luat sticla de pe masă, m-am dus spre chiuvetă și am început să vărs tot conținutul din ea.
Voiam să înjur, de fapt, o făceam în mintea mea în timp ce scuturam sticla agitată în speranța că o să reușesc să vărs tot înainte ca el să se întoarcă.
Nu mi-a luat mult până să termin de vărsat ce mai rămăseseră pe fundul sticlei, și am așezat-o lângă chiuvetă în timp ce mă întorceam alene cu spatele lovindu-mă de pieptul lui Rainer.
I-am simțit respirația în față, mirosind a whisky și a ploaie, iar privirea lui sălbatică aproape îmi înmuie brațele în timp ce el și-a brațele de o parte și de alta a corpului meu. Pentru câteva secunde, mi-am simțit inima tresărind.
Asta era ceva nou. Ar trebui să îmi fie frică, dar felul în care mă privea și disperarea din privirea lui m-au făcut dintr-un oarecare motiv să rămân înțepenită aici fără să mă pot retrage.
— Te miști repede, a spus aproape oftând. Sunt impresionat.
Oh, la naiba! Nu mai spune.
— Și eu te-aș putea impresiona dacă m-ai lăsa să ți-o trag în mijlocul dezastrului ăstuia.
Mi-am mușcat buza încercând să mă abțin din a spune ceva ce urma să regret și i-am tras o palmă peste față. Cât îmi doream să fac asta.
Capul îi se întorsese într-o parte, iar pe mine mă durea mâna.
Uimit și furios, Rainer și-a îndepărtat brațele lovind sticla de pe marginea chiuvetei făcând-o să cadă pe podea. Concentrându-mi atenția asupra cioburilor de pe jos, am scos un țipăt scurt când Rainer m-a luat pe sus și m-a trântit pe blatul de la bucătărie. Până să îmi dau seama ce se întâmplă, mi-a strâns încheieturile la spate și s-a așeazat între picioarele mele. Mă trase spre el cu brutalitate, iar eu nu știam dacă să țip sau sa îl lovesc din nou. Cert este că niciuna dintre cele două variante nu m-ar fi ajutat.
— Dă-mi drumul! Am strigat la el.
Corpul îmi era strâns între brațele lui, iar pieptul său era în fața mea. Strânsoarea lui era puternică, suficient de tare cât sa mă tina nemișcată. Am încercat să mă zbat dar m-a strâns mai bine aducându-mă mai aproape de el.
— Rainer, da-mi drumul! Am încercat să spun cu o voce puternică și autoritară, sau cel puțin așa încercam să par.
Odată ce privirile ni se întâlnesc îmi era imposibil să mai privesc în altă parte. Mirosea incredibil deși băuse și ar fi însemnat că mint dacă nu recunoșteam cât de bine arâta. Câteva fire de păr negru îi cădeau pe frunte, iar ochii lui cenușii îi priveau fix pe ai mei printre genele lui dese.
— Nu îți poți da seama ce mi-ai făcut astăzi, spune cu o voce joasă.
— Nu vreau să știu, Rainer, am spus printre dinți. Mă trase și mai tare spre el, acum despărțindu-ne doar câțiva centimetri.
— Cum te simți acum, după ce ai spus că mă urăști?
Am încercat sa îmi păstrez calmul dar când se apropia mai mult de mine am înțepenit. Am respirat adânc si l-am privit fără să spun nimic. Nu îmi doream să am conversația asta cu el, sau orice altă conversație.
— Nu sunt mândră de ce am spus, mai ales pentru că nu este adevărat. Nu te urăsc.
— Doar te prefaci, a oftat el la câțiva centimetri de buzele mele.
Mi-am coborât privirea spre buzele lui în timp ce mâinile mele se odihneau pe umerii lui, și pentru nu știu ce motiv, simțisem din nou un val de adrenalină.
— Ai dreptate, tu nu te înșeli niciodată, am spus la fel de încet ca el.
— Nu-ți face griji, Rylee. Și eu mă prefac că te urăsc.
Am închis ochii pentru o secundă gândindu-mă la cuvintele lui. Se prefăcea că mă urăște, însă mă trata de parcă într-adevăr o făcea.
— Nu te urăsc, am luat propoziția de la capăt doar pentru că nu o fusesem la bun sfârșit. Însă nu simt nimic, pentru că tu nu însemni nimic pentru mine, am continuat eu.
— Nu spune asta.
— Absolut nimic, am repetat încă o data. Acum dă-te jos de pe mine.
Fără să mai scoată vreun cuvânt, privirea îi coboară asupra buzelor mele iar în următoarea secundă gura lui se îngroapă în a mea, făcându-mă sa tresar. Buzele lui mă devorau, lacome si insistente ca și cum as fi fost mâncată se vie.
Poate că asta nu se mai întâmpla dacă mâncam plăcinta.
Limba lui se afunda în gura mea și eu am lăsat-o având nevoie să simt totul. Având nevoie sa îl simt pe el. Senzațiile care îmi pulsau în tot corpul deveniseră tot mai intense și mi-am încolăcit picioarele în jurul taliei lui, apoi am închis ochii.
Am încercat sa mă gândesc la ceva, la orice, dar se pare că nu am putut. Mi-a eliberat brațele, și și-a trecut o mână prin părul meu. Trăgându-mi soldurile mai aproape de el, îmi asaltă gura ca un flămând și îmi acoperă gura și gâtul cu săruturi fierbinți de parcă ar fi așteptat până veșnicie să facă asta. O armată de fluturi au trecut prin stomacul meu iar eu am gemut de plăcere.
Într-un moment de extaz, mâinile mele i-au atins fața încet, de parcă mă temeam să nu îi distrag atenția, apoi l-am sărutat și eu.
Îl sărutam!
— Rainer, i-am suspinat numele de parcă era singurul lucru pe care mi-l aminteam.
Ar trebui să se oprească. Ar trebui să ne oprim. Dar nu îmi puteam aduce aminte de ce.
Mi-am strâns picioarele în jurul taliei lui și l-am prins de parul ud, trăgându-l mai aproape în timp ce el mă săruta pe gât. Tensiunea era tot mai puternică în timp ce el își presa corpul peste al meu. Scoase un geamăt, iar eu nu voiam să se oprească.
Într-un moment, imaginile cu el si Lola mi-au trecut prin minte ca un fulger. Ochii mi se deschiseseră larg în timp ce prin minte îmi trecea un gând realist.
El e un nemernic, eu nu ar fi trebui să fiu aici și asta nu trebuia să se întâmple.
— Rainer, oprește-te!
Tonul meu trebuia să fie puternic, dar ce a ieșit semăna mai mult a disperare. Mă ignora în timp ce îmi săruta și îmi mușca ușor gâtul, în timp ce mâna i se strecura pe sub tricoul meu.
Oh, Dumnezeule!
— Rainer, trebuie să te oprești!
— Tu nu vrei asta, îmi spune fără să se oprească din a îmi săruta gatul.
Punându-mi mâinile la piept, l-am împins. El nu știa ce vreau eu. Se împletici câțiva pași și se uita la mine cu o privire fierbinte și rugătoare.
M-am dat jos de pe marginea blatului și am ieșit din casă fără să mă uit înapoi spre el. Inima aproape îmi ieșea din piept când am ajuns în mașină iar o durere scormonitoare îmi stăpânea stomacul. L-am lăsat să mă sărute. Și eu l-am sărutat. Nu îmi vine să cred.
Am încercat să îmi recapăt respirația plecând de pe loc cu viteza. Parcă nu eram conștientă de ce făceam. Parcă nu eram eu. Parcă mi-aș fi dorit să nu să se oprească.