#needitat
-Totul a inceput cand s-a nascut Bella.
Pe vremea aceea eu si mama ta eram tineri, la inceputul carierei.
Intr-o zi am primit un apel de la un numar privat. Persoana aceea mi-a adus la cunostiita cat de mult ma adora pentru aptitudinile si studiile mele cu un nivel destul de ridicat.
Tata face o pauza in vorbire.
-Ei bine... n-ai de gand sa continui?
-Mi-a spus ca m-a urmarit in de-aproape ceva vreme si ca mi-a propus sa fac parte dintr-o asociate secreta, adica sa devin spion.
-Deci... tatal meu e spion. Misto! Spun eu pe un ton sarcastic.
-Amira! Imi atrage atentia mama.
-Eu de ce nu stiam?
-Nici macar mama voastra nu stia, trebuia sa tin secret ca sa fiti in siguranta.
-Intr-un final am acceptat propunerea ei. Dupa cativa ani, cand aveai zece, pentru ca eram unul dintre cei mai buni spioni, m-au trimis intr-o misiune periculoasa. Trebuia sa ma integrez in mafia lui Alanzo. Mi-a luat ani intregi sa devin mana lui dreapta si sa-i aflu planurile, continua tata.
-Mai precis pana acum...
-Am venit aici, in New York pentru a putea sa-i urmaresc fiecare miscare. Intr-un final am strans destule dovezi cat sa-l dau pe mana politiei americane si sa-l trimit intr-o inchisoare de maxima siguranta astfel in cat sa nu poata evada. Din pacate si-a dat seama de ceea ce voiam sa fac si a pus oameni care sa te urmareasca pe tine si pe Bella.
La un moment dat, mi-a zis ca si-a dat seama si m-a amenintat ca-ti vaface rau. Am vrut sa para ca nu-mi pasa pentru a reusi sa-mi termin treaba, dar s-a decis sa te rapeasca in ultimul moment...
Diger fiecare cuvintel pe care l-a rostit tata si ma gandesc de mai multe ori la poveste.
Ce prost ma simt ca i-am judecat atat de aspru.
-Pufulete, te simti bine? Ma intreaba mama scotandu-ma din transa.
Imi indrept de-odata privirea din pamant si incep sa vorbesc.
-Mama... tata... imi pare rau ca m-am comportat asa cu voi.
-Nu-i nimic, Amira. Intelegem cum este sa aflii atat de multe lucruri cutremuratoare intr-un timp relativ scurt.
-Tata, daca esti spion de ce n-ai venit acolo?
-Am aflat mult mai tarziu unde te aflii. Cand inca eram pe urmele tale ai sunat tu, spune tata.
Cand aud incep sa dau din cap ganditoare.
-Mda... m-au salvat prietenii mei.
-Cu cine te-ai imprietenit, Amira? Niste copii normali nu ar putea sa faca asta.
-Pai...stii tu, cu Ivy, Ray, Alex, Colton si Bliss.
-Hmm... nu trebuia sa fie si un Adam pe acolo? Intreaba tata cu mainile la piept.
-Nu, el a fost iubitul meu...
-Ai fost impreuna cu Adam? Ce a fost in capul tau, Amira? Spune mama socata. El a fost cel care te-a urmarit si tot el a fost cel care te-a adus acolo.
-De fapt, nu el m-a adus acolo. Adam a fost cel care a incercat sa ma tina departe de ei cand am fost rapita.
Dar oricum asta nu mai conteaza pentru ca ne-am despartit.
Linistea se face simtita din nou.
-Mai bine asa. Va trebui sa-l eviti si la scoala.
-Anderson! Fata se straduieste. Uita-te si tu la ea, e distrusa. Plansa... du-te sus, puiule sa te schimbi de haine, spune mama.
Tata ofteaza si imi face semn cu mana sa plec.
Ajunsa in camera imi caut niste haine comode si un prosop ca sa imi fac un dus fierbinte, pe urma ma bag in baie.
***
-Deranjez? Ma intreaba Bella intrand incet in camera.
-Nu, intra!
-Ce faceai?
-Ma gandeam...
-La Adam?
-Mda...
-Asculta, vreau sa-mi cer scuze pentru cum m-am comportat cu tine. Trebuia sa-ti fiu alaturi cand aveai nevoie. Sunt o sora ingrozitoare!
-Sincer...da, chiar esti. Dar faptul ca ai venit aici si ti-ai cerut scuze inseamna mult pentru mine.
-Ooo, vino aici! E prima data cand imi spui ceva atat de frumos, spune si isi deschide bratele ca s-o imbratisez.
Dupa ce imbratisarea ia sfarsit zambetul ei piere de pe fata.
-De ce plangi?
-Poftim? Spun pe urma duc mana la fata si observ ca am cateva lacrimi scurse.
-Nu mai plange, blondo! Stiu ca ai varsat lacrimile pentru el.
Mai dau cu mana de vreo cateva ori ca sa-mi indepartez umezeala de pe obraji si imi indrept atentia catre sora mea mai mare.
-Ai ascultat toata conversatia, nu?
-Orice cuvintel. Am reusit sa o determin pe Bea sa doarma ca sa trag cu urechea, spune si chicoteste.
-Uite, blondo. Stiu cat e de greu sa treci peste, de-aia n-o sa-ti spun sa incerci sa incerci sa-l uiti si nici n-o sa-ti spun ca dragostea lui e otrava, inseamna dezamagire sau alte lucruri de genul, spune gesticuland din maini.
Observ cat de mult sa straduieste ca sa ma faca sa fiu mai bine asa ca schitez un zambet trist.
-Ceea ce vreau sa zic este ca oamenii vor oameni, si e greu sa renunti la cei care a avut loc in inima ta, spune si ofteaza. Dar cu toate astea... o sa fiu aici, langa tine si daca plansul te va face sa te simti mai bine, atunci o sa plangem impreuna.
Ma uit la ea gandindu-ma daca nu cumva am adormit plangand, iar acum visez. Sperand ca nu e un vis, o iau in brate, facand-o pe Bella sa tresare deoarece cel mai probabil nu se astepta sa reactionez asa.
Incep sa plang in hohote, descarcandu-ma de toata presiunea pe care am acumulat-o in ultimele ore. In sfarsit ma simt libera sa fac ceea ce mi-am dorit inca de dimineata .
-De ce?
-De ce ce? Intreaba Bella nedumerita.
-De ce esti aici si ma ajuti? Parca iti placea de el.
-Pai... mi-am dat seama ca am fost egoista si vreau sa reparam relatia dintre noi doua, ti-am spus... cat despre Adam, mi-a placut. Dar baietii vin si pleaca.
-Multumesc! Pentru tot...
-N-ai pentru ce!
***
Telefonul incepe sa bazaie, astfel trezindu-ma. Imi ridic nervoasa capul de pe perna si ridic telefonul ca sa vad cine e nebunul care ma apeleaza la ora asta asa tarzie.
Pufnesc zgomotos cand citesc numar necunoscut.
Inchid telefonul si ma bag cu capul in perna. Din nefericire, acesta incepe iarasi sa bazaie si de data asta decid sa-i raspund ca sa ma lase odata in pace.
-Ce vrei?
-Cineva s-a trezit cu fundul in sus?
Vocea necunoscutului este groasa, dar sexy si vesela. Incerc sa imi dau seama daca recunosc vocea, dar nimic. N-am mai auzit in viata mea vocea asta.
-M-ai trezit tu la trei noaptea, idiotule!
-Mai usor cu insultele, printesa! Te-am sunat ca sa vad ce mai faci, nu stiam ca te bagi la culcare asa devreme.
-Stii, oamenii normali dorm la ora asta. Daca tu dormi ziua si noaptea petreci, asta nu mai e problema mea, dar macar lasa-ma sa imi fac somnul de frumusete!
-Misto! Acum sunt si vampir. Stai linistita, nu te-am sunat ca sa iti stric "somnul de frumusete", ci ca sa te felicit pentru ca ti-ai deschis ochii. PUPA-TE-AS!
-Ah, te referi la Adam... puteai sa ma suni ziua, tembelule! Asa fac oamenii normali.
-Dar eu nu sunt un om normal. Spune-mi, ce om te-ar urmarii ca sa te vada in siguranta?
-Ce? Nu inteleg. De ce m-ai urmarii doar ca sa ma vezi in siguranta?
-Nici nu trebuie sa intelegi, micuto.
-Mda, bine. Vreau sa stiu cine esti cu adevarat?
-Cine sunt eu? Hmm... si daca ti-as spune ca sunt ingerul tau pazitor m-ai crede?
-Vorbesc serios! Cine esti? Ne cunostem?
-Eu da. De tine nu stiu ce sa zic.
-Deci nu te stiu.
-Hmm... posibil.
-Dar de ce iti pasa atat de mult daca patesc ceva?
-Ti-am spus ca nu trebuie sa stii acum.
-Vreau sa-ti stiu numele!
-Parca voiai sa dormi.
-Mi-a pierit somnul.
-Pacat, acum imi e mie somn.
-Lasule! Daca nu iti era frica imi spuneai numele tau.
-Eu?! Lasi?! Daca m-ai vedea in realitate ti-ai schimba parerea.
-Stii unde am mai auzit replica asta? Pe Wattpad. Plagiezi!
-Nu ma joc, Amira!
-Nici eu!
Necunoscutul ofteaza si imi ureaza "vise placute".
-Stai! Nu inchide.
-Ce e?
-Vreau sa mai vorbesc cu tine!
-Pana acum m-ai facut las, iar acum vrei sa vorbim?!
-Mda...
-Deci?
-Deci ce?
-DESPRE CE VREI SA VORBIM?
-VREAU SA STIU CE STII TU DESPRE MINEEE.
-Stiu ca esti blonda, ca ai ochii de culoarea cerului, ai cel mai frumos zambet intalnit pana acum, ai 1,65 si esti adorabila cand vrei sa pari fioroasa.
-Ce ma? Eu adorabila?!
Necunoscutul nu spune nimic, dar in schimb rade. Are un ras melodios care iti creeaza fiori pe sira spinarii.
-Ha ha! Razi tu, razi. Dar cand o sa te intalnesc nu te mai scapa nici dracu' de mine!
-Abia astept, spune chicotind.
Pot sa jur ca in momentul asta zambeste.
-Si ce mai stii despre mine?
-Istoria femilei tale, ca esti o fata desteapta, silitoare, dar si guraliva.
-Esti un idiot, idiotule!
-Dar ce-am facut?
-Nu sunt guraliva! Doar ma iau de cei care ma deranjeaza, cum ai fii tu.
-Si eu te iubesc! Spune si incepe sa rada.
-Eu nu stiu nimic despre tine...
-Chiar vrei sa stii?
-Da!
-Uite cum facem, tu imi raspunzi sincer la 5 intrebari, iar eu la 2, ok?
-Cee?? De ce nu sunt egale intrebarile? Intreb revoltata.
-Pentru ca o sa aflii tot ce vrei la momentul potrivit, de-aia!
-Iar acum nu-i momentul potrivit?
-Nu. Daca nu esti de acord putem sa nu-l jucam.
-Nu, e bine si asa...
-Bun, deci... cati ani ai?
-Serios?! Parca ma urmareai...
-Da, dar nu stiu totul.
-Nouasprezece.
-Care-i culoarea ta preferata?
-Albastru.
-Ce parere ai despre mine?
-Parca erau intrebari despre mine.
-Pai sunt.
-Ba nu, intrebari despre mine sunt spre exemplu "ce-ti place sa mananci?"
-Eh, acum si tu. Fac jocul mai interesant.
-Pentru asta imi raspunzi la o intrebare pe care o vreau eu, fara s-o eviti.
-Mmm...mai vedem!
-Pai...nu am nicio parere despre tine pentru ca nu stiu cine esti. E ca si cum as vorbi cu o fantoma. O pot auzi, dar n-o pot vedea.
-Ultimele doua ti le pun data viitoare.
-Bineee, acum e randul meu.
-Sa te aud, printesa!
-Deci... care e numele tau?
-Iti spun doar prenumele.
-Dar eu il vreau pe tot.
-Nu ca ma cauti pe net.
-Logic, spun si chicotesc. Deci?
-Eliot.
-Ce nume frumos!
-Mersi, acum baga-te la somnic ca-i tarziu.
-Dar mai am o intrebare!
-Mi-o pui maine.
-Dar eu vreau acum!
-Esti o capoasa!
-Si tu un necunoscut! Nu poti sa-mi spui ce sa fac.
-Noapte buna, Amira!
-Dar...
A inchis...
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Bunaa! Va multumesc ca-mi cititi cartea :)) ❤
Trebuie sa va spun ceva...
Deoarece strangeti foarte repede stelute, iar eu nu am timp si nici inspiratie sa fac capitole atat de repede, numarul de stelute la care il voi posta pe urmatorul va fi 10 sau pe acolo.
Scuze daca v-am dezamagit.