Madena
— Scumpo, ești acasă? vocea mamei se auzise destul de tare în timp ce mă chinuiam să termin de mâncat pe terasa din spatele casei.
— Da, am murmurat cu gura plină de mâncare în timp ce mă pregăteam să mă ridic. Îmi fusese enorm de dor de ea, nu o mai văzusem de la ultima vacanță de iarnă și de atunci trecuseră câteva luni bune.
Imediat cum a deschis ușa, m-am repezit spre ea și am îmbrățișat-o cât de lung și tare am putut. Speram doar să nu înceapă să plângă, nu o suportam în situații în care devenea emoțională. Îmi transmitea și mie din starea ei și la cât de fericită eram, nu mai aveam nevoie de ceva negativ. Îmi fusese de ajuns întâmplarea de dimineață în care am fost înconjurată de tipii ăia dubioși de cartier.
— Cum te simți, scumpo? Ai reușit să te acomodezi? se așezase lângă mine, privindu-mă zâmbăreață. Era obosită, avea cearcăne evidente și ridurile i se mai accentuaseră puțin. Dar rămăsese la fel de calmă și zâmbăreață ca întodeauna.
— Am lenevit toată după-amiaza, i-am răspuns sinceră, stârnind un chicot din partea ei. Dar promit că o să îmi desfac bagajele mâine, am vorbit cu degetul arătător ridicat, dându-mă în stambă în fața mamei. Apropo, îmi amintisem de mașina cu care venisem, am lăsat rabla aia pe marginea drumului. Nu am mai ajuns cu ea în garaj, am râs amuzată, deși situația fusese mai mult decât penibilă. Ajunsesem motivul de glumă a unor tipi care erau prin zonă în acel moment, mă simțisem josnic. Deja începeam să urăsc zona în care trăiam.
— Ah, era cât pe ce să uit. Am chemat un băiat care se pricepe și care stă prin zonă, i-am spus să arunce acum o privire. O să luăm cina cu el! mă anunțase ca o rază de soare în timp ce se îndreptase spre bucătărie pentru a pregăti cina. Grozav! Mama și puterea ei de a socializa cu oricine.
În schimb, eu nu eram ca ea, habar nu aveam cum să comunic cu persoane pe care nu le cunoșteam și nici nu-mi plăceau situațiile de genul acesta.
Ieșisem din casă cu o mie de scenarii în cap, mă întrebam peste ce tip dubios mai aveam să dau. Oricum, nu credeam că putea să fie mai rău decât fusese dimineață.
Ei bine, nici nu apucasem să îmi ridic bine ochii din telefon, căci îl găsisem pe mexicanul tupeist de dimineață, inspectându-mi mașina. Chiar nu mai aveam chef de tipi aroganți ca el, eram sătulă până peste cap de ei.
— Tu ce cauți aici? intrasem în discuție cu el și nu puteam să exprim în cuvinte cât mă deranjase zâmbetul lui cuceritor când mă observase.
Al naibii mexican! Cred că era unul dintre cei mai frumoși tipi pe care îi văzusem în viața mea. Trebuia să recunosc că prezența lui mă intimida într-un fel. Își schimbase hainele, nu mai purta bocanci și geacă de piele, își luase o cămașă neagră pe care o purta desfăcută la primii nasturi pentru a-și expune pieptul și purta o pereche de pantaloni negrii și strâmți pe picioarele lui lungi.
— Senorita, ce plăcere să ne întâlnim din nou! vorbise ușor răutăcios în timp ce mă analizase din cap până în picioare. De unde mă știa idiotul ăsta?
— Vezi-ți de treabă! Cu cât mai repede termini, cu atât mai repede mănânci! i-am tăiat entuziasmul fără să mai stau pe gânduri!
— Mâncăm împreună? se oprise la câțiva centimetri depărtare, privindu-mă ciudat. Ce încerca să facă? Sau de ce naiba se purta ca și cum ne-am fi știut de o viață?
— Ai venit aici pentru a vedea ce-i cu mașina asta, te rog să te ocupi de ea! l-am certat enervată, ferindu-mă pentru a-i face loc. El era exemplu perfect de tip care era ușor de distras în prezența unei femei și mie nu-mi plăceau bărbații de genul ăsta.
— Mașina? chicotise pentru el.
— Bună glumă, am vorbit ironic,
Durase ceva timp cât îl supravegheasem până să ajungă la o concluzie, într-un final brunetul cu ochi verzi îmi spusese că va avea ceva de lucru la ea și că va trebui să o ducă la garajul lui. Fusesem oarecum neîncrezătoare în vorbele lui pentru că nu aveam deloc încredere în el și în gașca lui de mexicani. Reputația lor în cartier nu era prea strălucită.
Imediat după ce îl condusesem spre baia de la parter, mă repezisem spre bucătărie unde aveam s-o supun pe mama unui interogatoriu serios.
— Mamă, crezi că tipul ăsta știe ce face? o întrebasem în șoaptă în timp ce privisem cum aranja puiul proaspăt scos din cuptor, deja salivam.
— Desigur, scumpo! mă asigurase de parcă l-ar fi cunoscut foarte bine. Ajută-mă cu farfuriile, te rog! îmi ceruse în timp ce pregătea garniturile.
— Poate mai rămânem cu roțile, mamă! am glumit îngrijorată. Nu voiam să îmi las mașina pe mâinile brunetului.
— Încetează să mai ai prejudecăți, băiatul își câștigă banii cinstit! îi luase apărarea. Nu toată lumea are ce ai tu, Madena! o simțeam supărată și deja nu mai voiam să mă cert cu ea pe subiectul ăsta.
Luasem teancul de farfurii în brațe și pornisem cu el spre terasă unde aveam să mâncăm. Îl găsisem pe tinerelul mexican stând pe hol și probabil așteptând pe cineva care să îi spună unde va mânca. Eram convinsă că o cunoștea pe mama foarte bine din moment ce îi lua apărarea atât de mult.
Mă urmase în liniște și mă bucurasem că nu mă mai ironizase sub nicio formă, tensiunea dintre mama și mine se împrăștiase deja în aer și probabil o simțea și el. Nu îmi plăcea deloc compania lui.
— Ia loc! îi făcusem semn spre un scaun la întâmplare după care mă apucasem de așezat farfuriile pe masă sub atenta lui privire. Mă simțeam scanată și nu-mi plăcea deloc.
— Nu te mai uita la mine, l-am certat scoasă din sărite. Mă prinsese în secunda următoare de mână și mă trase peste masă.
— Calmează-te, ochii lui mă priveau atent în timp ce îmi ținea încheietura strâns între degetele lui fierbinți.
— Dă-mi drumul! mi-am tras violent mâna din a lui după care am revenit la așezat tacâmurile sub aceași privire insistentă a brunetului. O fi fost vreun obsedat sau noi doi ne știam atât de bine și eu îl uitasem?!
Mama venise câteva secunde mai târziu, având grijă să spargă liniștea ciudată dintre mine și trăinul nesimțit cu care eram nevoit să împart masa.
— Ați făcut cunoștință, scumpilor? întrebase ea de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic mai devreme. Eu să fac cunoștință cu hoțul acela? Trebuia să mă rog să îmi mai găsesc mașina întreagă, nu să încerc să mă împrietenesc cu un sărac necioplit. Cu ce drept mă prindea el de mână și îmi cerea să mă calmez?
— Da, am mințit imediat luându-l prin surprindere pe tip. L-am ignorat, deși știam că voia să mă uit la el ca să mă mustreze. Mama nu ar fi trebuit să îl aleagă tocmai pe el pentru a-mi repara mașina, nu-mi pasă de faptul că îl cunoștea sau că voia să-l ajute cu banii.
— Mă bucur, scumpo! Valentino, servește-te! i se adresase foarte amabilă și cu ocazia asta îi aflasem și eu numele. Hmm, Valentino... nu îmi aminteam să fi știut vreun tip pe numele ăsta. Oricum, era irelevant orice ținea de persoana lui!
Mama continuase să vorbească în timp ce eu mâncam neinteresată, îi lăsam pe ei doi să vorbească pentru că mi se părea că eu nu mă puteam integra în discuțiile lor.
— Madena, vrei să ne povestești despre studiile pe care le-ai făcut în Europa? își întoarse capul spre mine, luându-mă prin surprindere. Abia azi dimineață a ajuns, se lăudase ca o mămica perfectă ce era în fața lui Valentino.
— Nu, i-am răspuns pur și simplu, simțindu-i privirea lui căzând asupra mea. Urma o mustrare de toată frumusețea din partea mea în 3, 2, 1...
— Madena, nu fii obraznică! vorbise destul de deranjată moment în care mă ridicasem de la masă fără să mai aștept să mi se spună altceva. Dacă era ceva ce să urăsc mai mult la mama era faptul că avea plăcerea de a mă certa de față cu alte persoane. Așa ceva nu se cuvenea indiferent de ce aș fi făcut.
M-am retras la etaj unde îmi aveam camera, trântind ușa în urma mea. Nici nu am ajuns acasă de o zi și eu îmi doream să plec înapoi, mama nu renunțase la obiceiurile ei de a mă face de rușine, iar străinul acela îmi stricase ziua încă de dimineață.
După câteva minute în care mi-am consumat nervii, gândindu-mă la tot felul de lucruri, mi-am schimbat hainele cu o pereche de pantaloni negri și largi și cu un tricou larg, Alb. Mi-am prins părul într-un coc eșuat la baza cefei și m-am vârât sub plapumă în încercarea de a căuta un film bun la tv.
Nu știu cât timp trecuse și cum adormisem, însă mă trezisem sub niște bătăi zgomotoase în ușă și tresărisem atât de tare încât scăpasem telecomanda din mâini. Grozav, m-am dat de gol singură.
M-am ridicat buimacă din pat și am deschis ușa cu ochii pe jumătate deschiși, nici nu eram capabilă să văd cine mă deranja.
— Am nevoie de chei, îi auzisem din nou vocea și în acel moment mă încruntasem pentru că habar nu aveam despre ce chei vorbea.
— Ce chei vrei, omule? După ce că bați ca nesimțitul... nici nu apucasem să termin de vorbit că îmi apucase brațul violent și mă trase spre el.
— Să nu uităm cine a fost suficient de nesimțită astăzi și în plus, încearcă să te oprești din a o face pe șefa, nu-ți stă bine! îmi vorbise în timp ce ochii lui mă sfâșiau la propriu. Îmi dăduse la fel de violent drumul din brațe și intrase de unul singur în camera mea după care luase cheile mașinii de pe birou.
— Cu gestul ăsta chiar ai fost nesimțit, i-am vorbit în timp ce mă sprijineam de perete. Nu intri așa în camera mea de parca ai fi...
— Pot să citesc în ochii tăi disprețul pe care îl ai pentru mine! râse ironic, deși părea că fusese rănit în interiorul lui. Probabil era obișnuit cu astfel de tratamente din partea persoanelor din jurul lui. Își merita soarta din plin.
După secole, am postat și eu al doilea capitol. Promit ca voi posta mai repede și ca al treilea capitol va apărea pana la sfârșitul săptămânii. Pana atunci vreau sa aflu câteva păreri de la voi dacă asta este posibil, bineînțeles.
Va urez sărbători fericite, sa aveți parte de iubire, sănătate și de un an mult mai bun! V-am pupăcit! 😘