Elian se trezește după mai bine de șase ore de somn adânc. Șase ore în care a dormit în patul femeii de care nu vrea să se mai despartă. Șase ore în care Aimee doar l-a privit. Șase ore în care numai ea știe câte întrebări i-au trecut prin cap. Câte gânduri și câte probabilități a scornit mintea ei.
Acum a încetat să mai gândească. Ochii lui Elian o analizează îndelung și o transformă într-un ocean de emoții profunde și trăirii nedefinite. O parte din ele o înalță până la cer, o fac să se simtă ușoară precum un fulg, precum o adiere de vânt, precum o rază de soare. O altă parte o doboară, o trimit într-un loc întunecat, rece precum un cub de gheață.
- De ce? șoptește Elian cu teamă.
Nu a mai trăit până acum acest sentiment. Teamă. Este pentru prima oară când emoțiile îi taie respirația și îl împiedică să spună ceea ce și-a propus să spună. Este pentru prima oară când nu vrea să facă ceea ce trebuie, sau mai bine zis, vrea altceva. Puterea cu care se împotrivește judecății lui îl sperie la fel de mult. Încet, încet conștientizează că Aimee are atâta influență asupra lui încât ar putea să-l distrugă cu un singur deget. Doar un afurisit de deget minuscul.
- De ce m-ai mințit? continuă cu aceeași teamă atunci când vede privirea mirată a femeii care stă întinsă în pat lângă el.
Îi este teamă de răspunsul pe care ea îl va da. Îi este teamă că după aceea el nu o să reușească să-și stăpânească autocontrolul și reacția lui va avea consecințe iremediabile pentru ei. Îi este frică de ceea ce va deveni el după aceea.
- Nu te-am mințit, răspunde sincer Aimee privindu-l în continuare nedumerită.
Primul gând care îi trece prin minte este acela că el a auzit când i-a spus că-l iubește, dar îl alungă imediat deoarece privirea lui spune altceva.
- Nu am niciun motiv să te mint, continuă tot ea căutând printre amintiri ceva care să se potrivească cu acuzațiile lui.
Bănuiește că s-a întâmplat ceva rău. Vede asta în privirea lui.
- De ce nu mi-ai spus că ești o Straton.
Abia acum realizează și Aimee despre ce minciună este vorba, doar că Elian nu știe adevărata ei poveste. Și totuși cum de a aflat acest aspect... De ce îi cercetează trecutul? De ce preferă să întrebe pe alții în loc să o întrebe pe ea?
- Ce s-a întâmplat cu încrederea pe care ziceai că o ai în mine? De ce nu mă întrebi pe mine despre mine?
- Nu ai răspuns la întrebarea mea.
Furia lui s-a risipit instantaneu lăsând locul fricii. O frică pe care el nu știe cum să o gestioneze deoarece abia reușește să-și controleze gura care rostește niște cuvinte pe care el nu le gândește.
- Mai are rost?
- Nu. Nu știu. Tu ce crezi?
Oftatul ei adânc îi produce lui Elian câțiva fiori reci care coboară pe șira spinării. Femeia asta o să-l dispere în curând. Ea habar nu are ce furtună a provocat cu vorbele ei. Habar nu are că el nu mai este în stare să se lupte cu demonii lui.
A capitulat încă din momentul în care a bătut la ușa ei deși nu trebuia să facă asta. A pierdut în momentul în care a decis să se întoarcă la ea, chiar și pentru a-i spune Adio! A ales ceea ce a ales inima, adică ceea ce a vrut și nu ceea ce ar fi trebuit. Acum ea nu face nimic altceva decât să-l îngenucheze și mai tare. Să-l îngroape definitiv sub mormanul de acuze pe care singur l-a ridicat. Nu-i va permite însă libertatea de a renunța. O va ține de mână indiferent de răspunsul ei.
- Eu cred că nu, spune Aimee hotărâtă simțind că lumea ei dispare încet.
- Știam că acesta va fi răspunsul tău. Ești o enigmă pentru mine. Încă nu pricep de ce renunți atât de ușor la fericire. Nu înțeleg de ce refuzi să lupți. Toate șansele de câștig sunt de partea ta. Trebuie doar să profiți de ele așa cum ar face orice persoana care s-ar afla în locul tău. De ce nu vrei să lupți?
- Să lupt pentru o iubire interzisă? Pentru un bărbat însurat?
- Auch! Asta a durut.
- Realitatea doare.
- Vino aici!
Elian întinde mâinile spre ea și o invită în brațele lui primitoare. Ezitarea ei îl întoarce iarăși în zona tulbure pe care credea că a depășit-o. Știe că a acuzat-o pe nedrept. Știe că ea nu este capabilă să-i facă lui vreun rău. Are încredere în instinctul lui care țipă încă de ieri că ea este nevinovată. S-a convins de acest lucru atunci când i-a privit ochii negrii ca abanosul. Aceeași ochi care acum se ascund de el.
Aimee se așează cu capul pe pieptul lui simțind că lacrimile care i s-au îngrămădit în ochi stau să se reverse peste obraji rozalii. Nu vrea ca el să vadă cât de mult au afectat-o spusele lui. Nu vrea să pară slabă și vulnerabilă. Vrea să asculte inima lui cum îi cântă. Vrea să rămână așa pe vecie deoarece nu concepe să se despartă de el. Durerea pe care o simte este mult prea mare și ea este mult prea mică pentru a-i face față.
- Christian a fost doar soțul mamei mele, începe să vorbească liniștită. Deși m-a crescut ca pe propriul său copil, mama nu a acceptat să-i port numele. Eu nu sunt o Straton așa cum spui tu. Nu am fost niciodată. Nu l-am cunoscut pe tatăl meu biologic și nici nu mi-am dorit vreodată să-l cunosc.
- Asta este povestea cu care ai crescut tu?
- Ăsta este adevărul.
- Adevărul spus de mama ta...
- Ce vrei să insinuezi?
- Nimic. Vreau doar să-ți spun că realitatea este alta. Probabil nu o să mă crezi, dar să știi că există dovezi. Eu am cercetat pe altcineva și am avut neplăcuta surpriză să dau peste tine. Din ceea ce spui tu realizez că de fapt nici tu nu cunoști adevărul.
Aimee se ridică în șezut și îl privește dezorientată pe bărbatul care îi transformă trecutul într-o foaie plină cu minciuni. Un tremurat ușor îi zguduie trupul firav și abia dacă mai poate să-și găsească cuvintele.
- Nu înțeleg despre ce adevăr vorbești tu? reușește să spună după mai multe încercări.
- O să-ți povestesc totul, dar te rog să rămâi calmă. Eu sunt aici și nu o să plec de lângă tine orice s-ar întâmpla. Ok? Nu vreau să mă îndepărtez de tine și nici să te îndepărtezi tu de mine. Nu-mi place ceea ce simt atunci când dispari din viața mea. Nu vreau să mai trăiesc coșmarul pe care l-am trăit în ultimele ore. Nu vreau să mai trec prin Iad.
Ea aprobă cu o mișcare scurtă a capului, dar nu mai are puterea să se așeze înapoi în brațele lui. O voce din interiorul ei o tot atenționează de parcă s-ar afla în primejdie. Un val rece îi atinge pielea și o face să se cutremure. Închide ochii pentru a alunga imaginile care se desfășoară în mintea ei, imagini care o sperie mai mult decât ar vrea. Simte brațele lui Elian cum îi înconjoară talia și se lasă răpită de ele. Aerul rece este înlocuit cu unul cald. Trupul i s-a calmat și nu mai tremură necontrolat.
- Steve vrea să vândă afacerea, începe să vorbească Elian sărind momentan peste acele aspecte care i se par mai puțin importante. Bănuiesc că nu știi de unde vine denumirea Porter&Straton, nu?
- Nu, nu am avut ocazia să cunosc jumătatea domnului Porter. Știu doar că este un vechi prieten care momentan este plecat din țară.
- Exact așa cum bănuiam. Cred că ai nevoie de mai multă protecție decât un președinte. Se pare că toți cei din jurul tău îți ascund câte ceva.
- Este valabil și pentru tine. Și tu îmi ascunzi adevăruri.
- Corect, dar vom îndrepta lucrurile astea la un moment dat. Promit! Revenind la Porter, am devenit suspicios și am făcut niște cercetări despre asociatul fantomă deoarece Steve voia să vândă fără acordul lui. Ieri am aflat că jumătatea, așa cum o numești tu, este Christian Straton. Și tot ieri am aflat că el este și tatăl tău biologic, nu doar cel care te-a crescut. Există un test ADN care confirmă acest lucru. În concluzie tu ești acea jumătate plecată din țară...
A ales calea directă pentru a-i spune ceea ce știe că o va șoca și îi va da lumea peste cap. Știe că acum trecutul pe care îl cunoștea ea a dispărut pentru totdeauna. Vede cu ochii lui cum Aimee se transformă.
- Nu se poate... Nu cred...
- Steve vrea să te păcălească, încearcă el să-i distragă atenția de la adevăratul motiv care o bulversează efectiv.
- Ce-mi pasă mie de Porter? aproape că țipă Aimee. Se ridică din pat și începe să umble prin cameră vorbind singură. Nu cred ca tatăl meu este... Nu se poate așa ceva! Este o greșeală... Mama nu m-ar fi mințit... Ce motive ar fi avut... Nu cred...
Continuă să vorbească și să gesticuleze agitată uitând momentan de Elian care o privește încruntat. Nu a mai văzut-o niciodată atât de fioroasă. Este adevărat că nu se compară cu ceea ce-și imagina el, dar vorbim despre Aimee, femeia care rămâne calmă indiferent de situație. Femeia care știe să nu-și arate niciodată adevăratele trăiri.
- Probabil voia să te țină departe de lumea asta plină de șarlatani, încearcă Elian să motiveze într-un fel alegerea făcută de mama ei... A considerat că este mai bine pentru tine să nu știi... Accidentul însă nu a fost... Accidentul... Stai puțin...
Cum este posibil? Elian abia acum face legătura între Aimee și accident. Accidentul în care și-a pierdut viața... Vanessa.
- Pe mama ta o chema Vanessa, nu-i așa?
- Da. Vanessa. Și nu încerca să-i iei apărarea pentru că încă nu m-am împăcat cu ideea că m-a mințit. Indiferent de motivele pe care le-a avut nu trebuia să-mi ascundă adevărul despre tatăl meu. Tu nu-ți dai seama că eu nu i-am spus niciodată tata lui Christian... Și dacă este adevărat ce spui tu, atunci înseamnă că ei au mai avut o relație înainte să se căsătorească... Aveam zece ani când s-au cunoscut... De ce nu mi-a spus? Ești sigur că testul acela nu este fals? Când a fost făcut?
- Nu cred că mai contează când a fost făcut, îi răspunde Elian îngândurat. Important este că tu ești moștenitoarea imperiului Straton și trebuie să-ți asumi această responsabilitate. Steve deține doar 10% din acțiunile casei de avocatură pe care vrea să o vândă fără să-ți spună. Norocul tău că a venit la mine... Cine știe cine se ocupă acum de celelalte afaceri, cine îți administrează bunurile pe care le-ai moștenit...
- Habar nu am despre ce responsabilități vorbești tu acolo. Singurul bun moștenit de la ai mei este vila despre care ți-am vorbit. Nu cunosc să mai am și alte bunuri moștenite.
- Constat că ai mai mulți dușmani decât credeam...
- Nu mă interesează. Vreau să văd acel test. Nu pot să cred că ceea ce-mi spui este adevărat. Vreau să văd cu ochii mei documentele alea... Este posibil să fie o eroare?
- Nu. Nu este nicio eroare. David s-a ocupat personal de acel dosar. Tu ești unicul moștenitor al soților Straton. Mă mir că nu ai fost înștiințată până acum despre aceste lucruri. Avocatul tău trebuia să te anunțe.
- Nu avea cine să mă anunțe pentru că eu nu am niciun avocat. Eu sunt propriul meu avocat și nu am știință despre nimic... se pare. Cum au putut să se ascundă de mine atâția ani? De ce m-au mințit?
- Eu nu cred că domnul Straton nu a avut grijă să aleagă un avocat de încredere căruia să-i încredințeze testamentul, continuă Elian același subiect știind că până la urmă ea va conștientiza adevărul și va lua atitudine. Probabil nu-l cunoști tu, dar eu sunt sigur că există. Nu se poate să fie altfel.
- L-ai cunoscut pe Christian?
Întrebarea ei îl bulversează pe Elian care nu se aștepta să nu se facă auzit. Încă nu reușește să accepte ideea că femeia asta afurisită îi va face existența un calvar. De fiecare dată când are impresia că o controlează, constată că de fapt el este cel controlat.
- Da. A fost un om deosebit care a devenit în scurt timp dușmanul meu. Nu o să-ți ascund acest aspect pentru că oricum îl știe toată lumea. A fost o perioadă destul de lungă în care am avut multe de împărțit. Nici nu mai știu care au fost motivele pentru care ne ciondăneam de fiecare dată când prindeam ocazia. Recunosc sincer că-mi lipsește competiția lui. Parcă totul a înghețat atunci când a murit.
- Eu nu am avut ocazia să-l cunosc foarte bine. Mama a avut grijă să mă îndepărteze de ei și acum îmi dau seama că avea un motiv întemeiat să facă asta. Nu voia ca eu să aflu adevărul. Oare s-au iubit cu adevărat?
- Nu știu nimic din viața personală a tatălui tău. Războiul nostru s-a purtat în zona afacerilor. Nu ne-am împrietenit atât de mult încât să ne cunoaștem și familiile.
- Dacă s-au iubit atunci de ce mi-au ascuns adevărul? De ce nu trebuia să știu?
Elian se ridică și el în picioare și pornește spre Aimee. Norocul lui că ea stă pe loc de câteva minute bune și privește în gol. Vorbeaște încontinuu cel mai probabil cu o umbră imaginară, o umbră care nu-i răspunde la întrebări, sau dacă îi răspunde, ea nu are suficientă răbdare să asculte. Nu are suficientă putere să se concentreze pe ceea ce se întâmplă în jurul ei. Nu l-a văzut pe Elian când s-a apropiat de ea, și nici atunci când i-a cuprins obrajii calzi cu palmele lui catifelate. Însă a simțit sărutul lui plin de dorință. A simțit mica scânteie cum a aprins focul care mocnea în interiorul ei. A reușit să se abandoneze milioanelor de senzații provocate de atingerea lui. S-a lăsat pradă sentimentelor, din nou.