Nu-mi puteam lua ochii de la el, stătea proptit de motocicleta neagră, purta o pereche de pantaloni și pantofi negri, o cămașă albă, suflecată la mâneci și o pereche de ochelari de soare, deși la ora aceea a dimineții nu bătea foarte tare soarele. Ținea în mâini un buchet de trandafiri roșii, zâmbi în momentul în care mă văzu, ba chiar își mușcă interiorul buzei. Arata decupat din reviste sau din filmele americane romantice. Nu-i cunoscusem latura acesta niciodată, până acum și nu îmi venea să cred. Voiam să mă ciupesc să văd dacă e real ceea ce se întâmplă! Sau visam? Gestul lui îmi sacada respirația, îmi făcea inima să bată cu putere și să simt că plutesc.
- Ești surprinsă să mă vezi? își dădu ochelari jos, într-o manieră al naibii de sexy. Simțeam cum un val de căldură mă cuprinde, aveam nevoie de aer!
Respiră, Sofia! Îmi tot repetam în gând.
- Tu și un buchet de trandafiri, e ceva ce nu vezi des! mi-am făcut curaj să vorbesc și să mă țin pe poziție, nu aveam încă încredere deplină îl el, mai aveam nevoie de tine și nu voiam să ne grăbim.
Am simțit privirea lui circulând pe corpul meu, apoi oprindu-se la nivelul ochilor mei, privindu-mă fix.
- Să spunem doar că e prima dată când încerc să surprind pe cineva, sper să-ți placă! mi-a întins buchetul de flori, apropiindu-se de mine.
- Sunt frumoși..trandafiri! Și de asemenea și gestul tău! Mulțumesc. Sărbătorim ceva? l-am tachinat eu.
Voiam să-mi spună mai multe, să știu ceea ce el gândește despre tot ceea ce s-a întâmplat între noi zilele acestea.
- Poate..mă prinse de mijloc și îmi lipi corpul de al lui.
- Ce..? am spus eu cu vocea tremurându-mi.
- Că inimile noastre bat în același ritm, făcu o pauză și se jucă cu o șuviță din părul meu. Că eu și cu tine suntem în același loc, că există un noi..că sunt fericit, îmi zâmbi el.
Cât de frumos îmi răspunse. Dar nu pomenise ceva de o relație sau dacă suntem împreună. Oare se gândea și el să o luăm încet? Oh, pentru mine jocul acesta era un dulce chin.
- Noi? aveam o emoție puternică în tot corpul, speram doar să nu leșin acolo în brațele lui și să mă țin așa puternică, cum voiam să arat, deși în acel moment eram mai vulnerabilă ca niciodată.
- Doar noi..îmi susținu obrazul stâng cu palma și mă sărută pe frunte, buzele lui calde și moi în contact cu pielea mea, era o ploaie de artificii. Mergem?
- Da.
***
Ajunși în fața firmei, Anthony lăsase motocicleta în grija portarului, apoi se întoarse la mine.
- Urcăm?
- Cred că ar fi mai bine să mergem separat..să nu dăm de bănuit.
- Despre ce?
- Despre noi..
- Noi? își mușcă buza și mă privi cu un zâmbet pervers, știa la ce mă refer, dar voia să o spun eu.
Nu voiam să agităm apele, să se zvonească anumite lucruri, până când noi nu eram siguri de asta. În plus, Anthony fusese o persoană publică și chiar dacă a lăsat actoria, filmele lui sunt vizualizate și difuzate, tot timpul va fi în vizorul publicității, mai ales acum că e directorul celei mai cunoscute firme de arhitectură. Nu aș vrea ca familiile noastre să sufere din cauza noastră, era mai bine să avem răbdare.
- Știi prea bine la ce mă refer, am făcut ochii mari.
- Da, dar realizezi că toată lumea știe că ești fosta mea soție?
- Tocmai de aceea e și mai ciudat, nu vreau să ne grăbim..Să lăsăm oamenii să ne pună bețe în roate, prefer să învăț prima dată să am încredere în tine..
- Cum dorești tu, frumoasa mea! Merg prin parcarea subterană, ne vedem, îmi trase din ochi și mă sărută pe obraz.
Eram de-a dreptul topită după el.
Când am ajuns în biroul meu, am rugat-o pe Sara să pună trandafirii într-o vază și să mi-i așeze pe birou. Eram fericită, în ciuda neîncrederii pe care o aveam, îmi doream ca Anthony să mă ajute să pot avea încredere în el. Și începuse cu dreptul..acum știam că mă iubește și își dorește să fie cu mine. Dar tot eram nedumerită, noi înseamna că suntem noi împreună? Of, ce greu e când nu spui lucrurilor pe nume!
Trecuse două ore, cele mai lungi din viața mea, îmi era dor de el..aiurea, nu? Voiam să-l văd, să stau în preajma lui, să ne tachinăm..
Sara mă sunase să merg în sala de ședințe că se realizează o ședință în legătură cu petrecerea de diseară. Înainte să merg, am trecut pe la baie, să-mi retușez rujul roșu, să văd dacă părul îmi stă bine. Purtam o salopetă roșie, elegantă cu bretele și niște pantofi nud.
Am intrat în sala de ședințe, iar acolo era Anthony și Henry. Îmi părea rău că nu era singur, să putem vorbi despre petrecere, dar cu siguranță vom mai avea ocazii.
- A venit și jumătatea care lipsea, chicoti Henry.
Oare el știa ceva? Adică erau cei mai buni prieteni, dar nici eu nu îi spusesem Darlei, nimic.
- Domnișoară Sofia, știai că patroni trebuie să fie în sala de ședință mai repede? mă tachină Anthony.
- Nu, domnule Edwards, să ziceam doar că am fost puțin reținută.
- Și ce te-ar putea reține?
- Nu ce, ci cine..am zâmbit eu.
Tu! Te plimbi permanent prin mintea mea.
- Ah, deci există un cine?
- Fii sigur!
- Și te cam ține ocupată, din câte văd!
- Nu foarte, dacă ar vrea ar putea să mă țină și mai ocupată!
El râse ușor la aluziile făcute, era un joc de cuvinte, care îmi plăcea enorm, iar nici el nu se lăsa mai prejos.
- Poate ar trebui să faci ceva în privința aceasta..
- Țț, am să-l las pe cine să facă asta..
- Oficial! Mă simt în plus, spuse Henry. Fraților e atât de multă tensiune între voi, la naiba, eliberați-o!
Uitasem complet de prezența lui Henry acolo, deși eram cam între ei poziționată.
M-am așezat pe cealaltă parte a mesei, trecând pe lângă Anthony, ușor, atingându-i cu vârful degetelor mâna. Ei s-au așezat în fața mea.
- Ți se pare, spuse Anthony. Chiar ne-am împăcat..
Am făcut ochii mari, mă uitam speriată înspre ei. Oh, nu!
- Am decis să fim prieteni..de dragul firmei, îmi trase din ochi.
- Așa deci? Și cum reușiți voi să mențineți prietenia asta a voastră?
- Simplu, vorbim doar când e nevoie, adăugă el.
Oare spusese ne-am împăcat pentru că eram împreună? Jocul lui de cuvinte mă deruta complet în acest moment.
- Da, știi uneori nu e nevoie de prea multe cuvinte..l-am privit fix.
- Aha, sunt curios cât o să țină jocul ăsta! zise Henry serios.
Ceilalți angajați, șefi de departamente au intrat în sala de ședință. Discuția nu a durat foarte mult, vreo 40 de minute. După care am ieșit din sală, pe coridor eram eu, Anthony și Henry.
- Deci diseară petrecem!
- Da, Sofia poți să vii până la mine în birou, am de verificat niște rapoarte pe rafturi, o luă el înainte.
Nu cred că a zis asta! Simțeam cu obrajii mi se roșesc și cu siguranță nu era de la salopetă.
- Sigur, am accentuat eu, Henry, ne vedem diseară!
- Da, dar ne mai vedem la muncă, nu s-a terminat programul încă, îmi zâmbi el, luând liftul.
- Așa e!
Am intrat în biroul lui Anthony, el stătea rezemat de birou.
- Nu pot să cred că ai spus asta! am închis ușa după mine.
- Păi nu voiai să te țin ocupată..aveam un zâmbet pervers pe față.
- Ești incredibil!
- Uau, e primul compliment pe ziua de azi!
- Haha, m-am apropiat de el și el m-a tras în brațele lui.
- Poate intră cineva..m-am panicat eu.
- Nu va intra nimeni. Și îmi spui și mie cum vrei să te țin ocupată? Eram lipită de corpul lui, mi-am așezat mâinile pe umerii lui.
- Dar cine a zis că tu trebuie să mă ții ocupată? Am spus că există un cine, dar nu am specificat cine e.
- Sofia, te joci cu mintea mea!
- Doar cu ea?
Mă întoarse pe mine cu spatele la birou brusc, susținându-se de el.
- Cu inima mea, cu sentimentele mele, cu mine!
- Eu nu mă joc...
- Dar ce faci?
- Simt..
Cu o mână a dat la parte ce era pe birou, aruncându-le pe podea, apoi mă ridică și mă așeză cu fundul pe birou. Eu mi-am încolăcit picioarele după el. Ce era cu mine în preajma lui?
- Și acum ce simți? îmi prinse fața cu mâinile.
Inima îmi bătea cu putere, continuam să-l privesc, îl iubeam din tot sufletul, iar tensiunea dintre noi era din ce în ce mai mare.
- Ți-e teamă de ce aș putea să-ți fac? îmi șopti el în ureche.
- Nu, mi-e teamă că nu ai face-o, îmi zâmbi și se apropie de buzele mele.
O bătaie în ușă, ne făcu să sărim de pe birou. Anthony se propti de el, ascunzându-și râsul.
- Pot să intru? întrebă Henry.
- Îți găsești niște momente..șopti Anthony, din fericire doar eu l-am auzit.
- Da, intră, încercam să respir normal.
- M-am gândit dacă tot sunteți amândoi aici să-mi semnați aprobările pentru noile proiecte.
- Sigur, am zâmbit eu și i-am luat hârtiile din mână, m-am așezat la biroul lui Anthony. Aveam atât de multe emoții și sentimente, care mă încercau.
- Deranjez? întrebă Henry, care cred că observase hârtiile aruncate pe podea, biroul vraiște și noi pe noi speriați. Nu au fost bune rapoartele?
- Ba da, dar ne-au stat în cale, nu aveau să încapă toate pe birou, chicotea Anthony.
- Înțeleg, vă las să le semnați, merg să văd desenele proiectate și să le pot spune de mâine să înceapă munca.
- Bine, du-te, du-te!
- Pe curând, Henry!
- Pe diseară, zâmbi el.
După ce ieși, am răsuflat liniștită.
- Unde trebuie să semnez? m-am panicat eu.
Anthony se apropie de mine, mă întoarse cu scaunul spre el și se așeză într-un genunchi în fața mea, îmi luă mâna dreaptă între ale lui și mi-o sărută. Apoi mi-o așeză pe pieptul lui, unde este poziționată inima.
- Te-ai semnat deja!
Am zâmbit, la naiba! Fiecare cuvânt, gest și lucru pe care îl spunea sau îl făcea, mă ducea pe culmile cele mai înalte ale fericirii. Îl iubeam și aș fi vrut să strig în gura mare.
- Anthony..
- Șht..nu e nevoie să spui nimic.
M-am ridicat în picioare, la fel și el, mă ținea în brațele lui.
- Și acum? am întrebat eu nedumerită de situația în care ne aflam noi, eram prieteni sau iubiți? Se întâmpla ceva între noi sau era doar o joacă?
- Și acum lăsăm lucrurile să vină de la sine..dulceața buzelor lui o simțeam prezentă pe buzele mele, sărutul lui mă făcea să plutesc, nu voiam să ne oprim și să rămân așa lipită de buzele lui.
Eram în biroul meu, privind vaza cu trandafiri, era splendid ceea ce se întâmpla acum între mine și Anthony, începeam să cred în sentimentele lui, în vorbele lui. Nu puteam să mă satur de el, iar faptul că ne ascundeam de toată lumea, era și mai palpitant.
Ne hotărâsem să ne întâlnim direct la petrecere, Nicholas avea să vină și el, iar atunci m-am gândit să vin cu el.
Cât de frumos e să fii o persoană îndrăgostită, să simți că plutești, să tânjești după fiecare atingere, gest sau sărut..Să fii permanent cu persoana respectivă în minte și în suflet. Era de nedescris sentimentele, pe care le aveam, nu le găseam o corelație în cuvinte.
În sfârşit, cunoşteam partea sensibilă şi romantică a lui, pe care o ascunse foarte bine. Dar credeam şi înainte că el poate fi diferit de ceea ce arăta că e. Iar iubire ne-a deschis această uşă, de a ne cunoaşte mai bine, de a lăsa la iveală lucrurile pe care le simțim. Iar eu devenisem mai curajoasă, dar în fața iubirii, greu de spus!
*****
Vă mulțumesc!
Aştept voturile, comentariile şi vizualizările voastre!
Cum va decurge relația lor? Vom vedea pe parcurs..
Locul 18 ❤💋