ANTHONY
M-am uitat pe ceasul Rolex, pe care îl aveam pe mână, mai erau 15 minute și programul se încheia. Lucrasem încontinuu, de când avusesem discuția cu Sofia, încercând să mă calmez și să mă distrag de la tot ceea ce gândeam. Dar ea era mereu în mintea mea și în sufletul meu, și sincer să fiu nu făceam nimic ca să o scot de acolo, pentru că nu-mi doream. O iubeam prea mult!
- Pot să plec, domnule? mă întrebă Sara, care bătu întâi în ușă și apoi intră.
- Da, ne vedem la dimineață.
- La revedere!
- La revedere! Sara?
- Da, domnule.
- Doamna Evans a plecat?
- Nu, domnule, încă e în birou, dar se pregătește să plece.
- Mulțumesc! O zi frumoasă în continuare.
- Vă mulțumesc!
Deci încă nu a sosit prințul Alec, idiotul! Sigur era ceva între ei, adică ce interes ar avea un bărbat să conducă o femeie, dacă nu ar fi ceva între ei.
- Bro, mergem? Henry intră în birou.
- Da, nu ai văzut Sofia a plecat?
- M-am întâlnit cu ea la lift, tocmai ce ieșise din birou când am ieșit din lift.
- La naiba! Să ne grăbim, m-am ridicat și am alergat spre ușă.
- Ce e?
- Alec a venit să o ia, trebuie să fac ceva să nu meargă cu tipul ăla!
- Ești idiot? Sofia te iubește, fii sigur de asta, ea mi-a spus că Alec e doar un amic. Cucerește-o, dar nu făcând-o să stea departe de tine, pentru că te legi de toți prietenii ei.
- Urăsc când ai dreptate!
- Ce te-ai face fără mine? mă luă după gât Henry.
Avea dreptate, trebuia să am răbdare și să o cuceresc pe Sofia, chiar dacă aveam un rival.
- Să mergem! zise el.
Am coborât, iar în parcare am observat-o pe Sofia, urcându-se în mașina tâmpitului ăla, care îi deschise portiera.
- Vă duc undeva? ne-a întrebat el văzându-ne.
- Nu, mulțumim!
- O seară minunată! intră el în maşină, lângă Sofia fără niciun gând.
- Îl omor! am zis eu, gata să pornesc spre maşină.
- Calmează-te!
- Sunt luat de fraier! E clar că sunt împreună şi mai şi îmi zâmbeşte, ştii ca şi cum ar zice că ți-am suflat-o, tâmpitule!
- Te calmezi? Nu ți-a suflat nimeni nimic, pentru că tu eşti divorțat de Sofia şi poate el doar o ajută.
- Deci nu mă las până nu-l caftesc!
- Hai lasă amenințările, mister Boxeor, a râs el. Te duc eu sau ai venit cu tricicleta ta?
- Haha, Henry ești pe ceva? Că ai cam mult umor în ultima vreme, ți-ai agățat vreo gagică ceva?
- Ne vedem mâine! se îndepărtă el de mine.
- Bine!
M-am îndreptat spre mijlocul meu de transport, adică o motocicletă, pe care am cumpărat-o la reducere, din banii mei, aveam nevoie de ceva cu care să mă deplasez, iar asta era singura opțiune și în plus nu voiam ceva ce nu îmi permit eu singur.
***
Stăteam în pat, privind tavanul, aveam un apartament micuț, nu am vrut să mă întorc în casa părințiilor mei și nici în casa mea și a Sofiei, cel puțin nu fără ea. Aveam telefonul în mână, voiam să-i scriu un mesaj Sofiei, dar ceva mă ținea. Nu fii fraier! Trimite-i! iar, pe de-o altă parte gândeam Nu fii disperat!
Poate îi cu Alec, sper că nu e cu el! Mai bine îi trimit un mesaj.
Hei, Sofia. Ce faci?
L-am șters, după aceea l-am scris din nou. Am apăsat send, fie ce o fi. Am așteptat câteva minute, nerăbdător să primesc un răspuns, dar nimic. Oare era cu el? Ce treabă ar putea să aibă de nu vede mesajul? Adică ce ar putea să facă cu nemernicul ăla? Mai bine nu mă gândesc că-mi fac mai mult rău!
M-am ridicat și m-am dus în bucătărie, am deschis frigiderul și mi-am luat sticla de apă, bând direct din ea, până și acest gest mă făcea să-mi aduc aminte de Sofia, care făcea același lucru ca mine. Am auzit soneria de la telefon, pe care îl lăsasem în dormitor.
- Da, am răspuns eu.
- Hei, frate.
- Nick. Hei!
- Te-am dezamăgit?
- Nu, sunt doar obosit. Ce faci?
- Am ieşit în oraş cu Jorge, Sofia şi un prieten de al ei. Nu ai chef să ies?
- Nu, mersi. Sunt ocupat!
- Ok, doar de asta te-am sunat să te invit! Ne vedem mâine la muncă!
- Bine. Darla cum e?
- Mâine îi lasă acasă.
- Mă bucur! Distracție plăcută!
- Mulțumim!
De asta nu răspundea Sofia? Pentru că era în oraş cu prietenul ei! Ia auzi! Calmează-te, Anthony, respiră! Sofia, Sofia, ce să fac să mă iubeşti?
Am dormit, m-am trezit brusc când telefonul îmi vibră. Era aproape 11 pm, acum un an nu obişnuiam să stau pe acasă, eram prin oraş.
"Hei, tocmai ce am ajuns acasă, păcat că nu ai venit şi tu, ne-am distrat. Tu ce faci?"
"Doar stau, te-am visat."
Chiar aşa era, până şi în vise îmi apărea.
"Cum? Te sâcâiam aşa cum o făceam de obicei?"
"Te-am visat ca femeia pe care o iubesc."
"Hh, noapte bună, Anthony."
Nu voia să discute despre asta, dar tot aveam să o fac să mă iubească.
"Noapte bună, Sofia."
***
SOFIA
Trecuse și încă o zi de muncă, avusesem două ședințe și am avut de parcurs o mulțime de registre, pentru a mă pune la punct cu situația firmei. La amiază am luat prânzul cu Anthony, iar de data asta nu a scos o vorbă despre presupusa noastră relație din trecut, doar am vorbind despre muncă și m-a ajutat cu întrebările pe care le aveam. Era deja ora 5 pm, am privit ceasul de pe perete, era cazul să merg acasă, cred că aveam să merg pe jos, aveam chef să mă plimb. Alec s-a întors în Los Angeles pentru că are noi proiecte de realizat.
- Domnișoară Evans, eu mă retrag. Mai aveți nevoie de ceva? mă întrebă Sara.
- Nu, du-te liniștită.
- O seară frumoasă!
- La fel și ție.
Mi-am strâns ceea ce aveam pe birou, m-am încălțat cu pantofii argintii stiletto, pentru că îi țineam sub birou, aveam o problemă cu încălțămintea incomodă, iar tocurile pentru mine sunt în continuare incomode. Purtam o rochie vernil, până deasupra genunchilor, în cloș, iar partea de sus era cu bretele mai late și din dantelă. Mi-am luat geanta, în care mi-am pus agenda și tot ceea ce mai aveam nevoie să studiez acasă.
Altă dată aș fi coborât pe scări, dar am stat să aștept liftul, dacă tot aveam să plimb puțin pe tocurile acestea, măcar să nu obosesc atât de repede. Liftul ajunse, iar când am dat să intru, am simțit o mână pe brațul meu.
- Pot să vin și eu? mă întrebă Anthony cu ochii sclipindu-i, arata atât de bine, avea o pereche de pantaloni negri și pantofi de aceeași culoare, o cămașă bleu, care-i venea perfect, lăsându-i formele musculaturii superbe la vedere. Îmi tăiase respirația, doar privindu-l.
- A..Da, sigur, mi-a înghițit saliva, cât de tâmpită sunt, stăteam acolo gură cască, holbându-mă la el. Îl mai văzusem azi, dar simțeam cu efectul Anthony se întoarce asupra mea, din nou, fără propria voință.
Stăteam amândoi în lift, privind în față, evitând oarecum să ne uităm unul la celălalt, dar simțeam o tensiune incredibil de mare între noi. Am crezut că dacă mă voi îndepărta de el o perioadă voi reuși să-l uit, dar mă mințeam singură, sperând că la un moment dat mă voi și crede.
- Și cum a fost la muncă azi?
- Bine, i-am zâmbit scurt, apoi m-am întors din nou privind ușa liftului. La tine?
- Bine..Ai văzut rapoartele?
- Da.
Am ieșit amândoi din lift, îndreptându-ne spre ieșire.
- Nu ai venit cu mașina? l-am întrebat eu suspectă, pentru că a coborât cu mine și nu a mers cu un etaj mai jos în parcarea subterană.
- Care? Nu mai am mașină, Sofia. Ai uitat că am vândut mustangul?
- Ah, am crezut că având banii aceia, l-ai recuperat.
- Banii aceia s-au întors în buzunarele celor care m-au ajutat, iar ceilalți i i-am dat lui Alec, iar din câte am înțeles și Knife îi dăduse în cont banii..
Am rămas șocată, dar de ce nu mi-a spus Alec despre asta? Mă simțeam îndatorată față de el.
- Sofia, îmi așeză mâinile între ale lui, eu nu am nevoie de o mașină sau de bani, ci de tine.
- Anthony..
- De ce te ferești?
Nu am reușit să scot un cuvânt, ce naiba aveam să spun?
- Bine. Facem cum vrei tu, o luăm încet. Te conduc acasă?
- Fie, i-am zâmbit eu.
- Haide, mă luă de mână și mă cără după el, pentru că de alergat pe tocuri, mai aveam de învățat la capitolul acesta.
- Unde mergem? Am crezut că mergem pe jos! am zis eu când am văzut că mergem spre parcare.
Ajunși în parcarea din fața firmei, ne-am oprit în fața unei motociclete, negre. Era chiar foarte tare!
- Ta-dam!
- Hh? m-am uitat nedumerită la el.
- Ți-o prezint pe moto, râse el. Cu asta te voi conduce acasă!
- E a ta?
- Păi aveam nevoie de un mijloc de transport, am luat ce mi-am permis, în plus e la mâna a doua.
- Ești nebun! am scos eu un țipăt fără să vreau. Nu mă urc cu tine în asta! Știu în ce fel conduceai mustangul..am făcut câțiva pași în spate.
- Sunt prudent! Și crede-mă dacă ești tu cu mine, trebuie să fiu, pentru că nu aș vrea să se întâmple ceva cu cea mai de preț comoară a mea.
Cred că m-am roșit, îmi venea să am încredere în el, dar în același timp, parcă nu puteam să o fac.
- Nu sunt nici îmbrăcată adecvat, m-am scuzat eu.
- Descalță-te!
- Poftim?
- Ca să fii mai comodă, haide Sofia, mi-a întins o cască, am luat-o fiind împinsă de presiune.
- Și tu?
- Și eu a mea, îmi trase din ochi.
M-am uitat la cască și avea un S inscripționat pe ea.
- De unde..cum ai fost sigur că voi urca cu tine pe această motocicletă? am întrebat eu în timp ce mi-am pus casca iar el m-a ajutat să urc, fiind deja pe ea.
- Pentru că mă iubești, Sofia!
- Poftim?
Nu m-a mai lăsat să continui, pentru că a pornit, mi-am pus mâinile în jurul lui, ținându-l aproape, era lipită de spatele lui, inima îmi bătea cu putere, nu știu dacă din cauza adrenalinei, pe care îl provoca mersul cu motocicleta, ce țin să precizez, că nu o mai făcusem vreodată sau din cauza lui și a tensiunii dintre noi doi.
Cum putea să fie atât de sigur că-l iubesc? Ahh..
Era o senzație mirifică, simțeam aerul cald atingându-mi vulgar pielea, chiar și pe sub rochița de dantelă și material voalat. Picioarele goale erau cred că cele mai fericite, pentru că se bucurau de aer din plin. Inspiram aerul acela puternic, care mă făcea să vibrez. Inima îmi bătea cu putere, la unison cu cea al lui Anthony, băteau amândouă ca și cum ar fi doar una. Adrenalina mă făcea să țip de fericire și de spaimă în același timp, aveam încredere în Anthony, dar pentru mine era o primă experiență. Aș fi vrut să-mi dau casca jos, să simt vântul prin părul meu, să mi-l încâlcească, cel puțin așa îmi imaginam eu mersul pe motocicletă. Dar acum era mai mult decât perfect, aveam sprijin încredere și o emoție, pe care o simțeam în stomac, dar care de asemenea mă făcea să plutesc. Era incredibil! Aș fi putut să merg cu Anthony până la capătul lumi sau oriunde și-ar dori el, fără să mă mai gândesc la probleme și să-mi las inima să decidă.
- Pe ce stradă stai? țipă Anthony, pe care nu l-am auzit din prima ci doar a doua oară, când a mai repetat ceea ce a spus.
Îl strângeam cu putere, mirosului lui îmi inundă nările, mirosea atât de bine, mi-am adus aminte de momentele frumoase petrecute cu el, avea dreptate, chiar fuseseră câteva.
- Te iubesc, mi-a ieșit cuvintele în șoaptă fără să realizez.
*****