ANTHONY
Vorbeam de ceva vreme cu doamna Gloria, nu-mi permisesem să o tutuiesc, dacă ea nu îmi ceruse asta, deşi ştia că sunt şeful ei, voia să ne purtăm protocolar.
Era o femeie foarte inteligentă şi capabilă, dar nu-mi oferea încrederea necesară, de a-i ceda locul meu pentru o perioadă.
O bătaie se auzi în uşa biroului.
- Intră, am spus eu.
Sara intră cu viteza lumini, foarte agitată.
- Domnule, mi se părea că mesteca. Eu am fost..mă scuzați, observă că sunt cu cineva în birou încă. Pot să intru?
- Eşti deja în mijlocul încăperii, i-am zâmbit eu.
- Puteți veni până afară?
- Hh? Spune ce ai de spus aici.
- Domnule, maşina dumneavoastră se pare că a suferit un accident, cineva v-a spart geamul.
- Maşina mea? Mustangul meu?
- Da, domnule. M-a anunțat domnul de la poartă...
- Doamnă Gloria, cred că ar fi mai bine să mutăm discuția pe altă dată, mi-am luat sacoul şi am întins-o spre parcare fără să o mai ascult pe Sara.
Cine putea să facă asta? Nu îmi era greu să ghicesc. Idioții ăia plătiți de Knife, nu se lasă atât de uşor! Trebuie să îi țin departe de firmă!
M-am grăbit spre lift, noroc că tocmai era la etajul meu şi nu trebuia să mai aştept după el. Simțeam cum furia îmi invadează pieptul şi gâtul. La naiba! Tot ceea ce aveam de la bunica mea, era Mustangul, casa şi firmă trebuia să o împart oricum cu Sofia, deci nu îmi rămânea nimic.
Am ajuns în parcare, de nervi, nici nu mai ştiam unde o parchasem, m-am uitat în jur, apoi am observat-o. Am mărit pasul, în calea mea se ivi portarul.
- Domnule Edwards, plecați?
- Nu, dă-te din calea mea!
- Sunteți bine, domnule?
- Nu! Vreau să ştiu ce păzeşti? Cum poți lăsa pe cineva să intre într-o parcare privată?
- Domnule, nu vă înțeleg.
- Ba da, chiar tu ai sunat să spui că maşina mea a fost spartă!! Eşti concediat!
Am trecut pe lângă el ca vântul! Ce incompetenți! Şi pentru asta îi mai şi plătesc!
M-am uitat atent la maşină, din toate părțile. Ce naiba? Nu avea nici măcar o zgârietură. Greşisem maşina? Am apăsat butonul de pe telecomandă şi am deschis maşina. Era a mea. Dar ce naiba se întâmpla aici?
SOFIA
Eram pe scări şi am văzut-o ieşind din biroul lui Anthony, pe Gloria, tipa de la administrație. Cred că mă panicasem degeaba.
Dar cred că Anthony e furios! Mă jucam din nou cu focul şi din propria voință. Nu avea cum să afle că eu am fost, nu? Adică orice îi putea face o farsă, eu doar am vrut să-l scot din birou, fără ca să intru eu.
Oare Gloria era amanta lui Anthony? Nu cred, avea copiii acasă şi un soț. Sofia!! Ce îți pasă?
M-am retras în biroul meu, cu celelalte trei colege ale mele. Mă gândeam doar la cum o fi reacționat Anthony, păcat că ratasem faza, cred că fusese de milioane. Maşina pentru el..ca o amantă!!
Lucrasem la câteva proiecte împreună cu Helena, care nu îmi pusese nicio întrebare, despre viața personală. Îmi plăcea să lucrez.
Uşa biroului se deschise brusc, Henry se postă în fața noastră.
- Sofia, am nevoie de tine puțin. M-am ridicat de pe scaun şi m-am îndreptat în spre direcția lui. Amândoi am ieşit din birou.
- Ce e?
- Anthony te aşteaptă în biroul lui. Se pare că e ceva foarte important.
Important? La naiba! Oare aflase că eu i-am făcut farsa? Nu avea cum, adică, aiii!!
- S-a întâmplat ceva? am făcut ochii mari, prefăcâdu-mă nedumerită, pentru a afla dacă Henry ştia de toată faza.
- Nu ştiu, poate i-a fost dor de tine! îmi trase din ochi.
Dor? mă bufni râsul, dar m-am abținut, nu voiam să mă dau de gol.
- Da, am răspuns ironic, dar numai după ce am făcut-o, am realizat.
Am tras adânc aer în piept, când am ieşit din lift. M-am uitat spre Sara şi i-am întâlnit privirea tristă. Mă speriase! Ce naiba făcea? Îşi strângea lucrurile..
- Sara ce faci?
- Împachetez, doamnă, zise ea printre lacrimi.
- Îm..împach..împachetezi? am bâlbâit eu.
- Da, domnul Anthony vă aşteaptă în birou.
- Ce se întâmplă, Sara? Te-a dat afară?
- Da, mi-a răspuns, văzându-şi de treabă, îşi punea lucrurile într-o cutie.
- Eu nu înțeleg..Sara explică-mi naibii ce se întâmplă aici!
Uşa se deschise, Anthony apăru în ea, cu o privire întunecată şi fixă pe mine. Simțeam cum fiori fricii mă cuprind. Am înghițit în sec, inima începu să-mi bată din ce în ce mai tare.
- Intră! îmi ordonă el.
I-am aruncat o privire secretarei, dar ea îşi vedea de treburile ei.
- Intră! ridică tonul. Sau ai nevoie de invitații speciale?
Am intrat în birou, el trâti uşa şi se îndreptă spre scaunul lui.
- Ia loc, zise sec.
Era rece, schimbat. Oare din cauza maşinii? Dar nu pățise nimic sau a avut o problemă cu Sara?
Am luat loc fără să comentez, deşi în preajma lui îmi era greu să mă abțin.
Îmi aruncă un bilet, care se opri pe marginea biroului, gata să cadă, atunci când l-am prins.
- Ce e ăsta? eram nedumerită!
- Spune-mi tu..stătea rezemat de spătarul scaunului, jucându-se cu un pix, din când în când lovindu-l de birou.
Am aruncat cu teamă o privire peste bilet, deşi habar nu aveam ce putea să fie. Când..mi-am recunoscut scrisul, la naiba, era numărul meu de telefon, cel pe care i-l dădusem Sarei.
Eram şocată! Nu-mi vine să cred că Sara i-a spus. Nu părea genul. Esti o idioată, Sofia! Cum să-ți treacă prin cap să faci aşa ceva? Iar acum ea plăteşte şi după cum arăta starea lui Anthony în acest moment, şi tu o vei face!
- Eu..m-am bâlbâit.
- E numărul tău sau o să-mi spui că nu? Aş putea să-l formez şi mi-ar apărea direct numele tău.
- Nu, e al meu, am zis eu hotărâtă. Trebuia să fiu mai puternică în fața lui şi să nu mă las.
- Recunoşti? Şi ce caută aici, eu am numărul tău!
- Ştii bine ce caută aici! Sigur Sara ți-a zis..
- Ai, Sofia! Îți cam place să te joci cu focul.
- Nu înțeleg de ce mă învinovățeşti! am țipat eu.
- I-ai zis Sarei să te sune când o tipă intră în birou. Ce e, eşti geloasă? îmi zâmbi ironic.
- Nu! Am vrut doar...
- Nu contează ce ai vrut, mă întrerupse el. Ci ce o să faci de acum înainte..
- Poftim?
- Da, din cauza ta am dat-o afară pe Sara şi l-am concediat, de asemenea, pe domnul de la parcare.
Nu, nu, nu! Aflase de tot!
- Ce..ce parcare? am încercat eu să par calmă.
- Domnul de la parcare mi-a spus că tu ai vrut să îmi faci o surpriză şi m-a întrebat dacă mi-a plăcut. Care era supriza să mă panichez în legătură cu maşina?
- Nu..eu doar..
- Ai vrut să mă scoți din birou pentru a vedea cu cine sunt.
Mă uimea pe zi ce trece. Ştia ce făcusem..
- Mă crezi prost, Sofia? dădu cu pumnul în masă, încât m-am speriat.
- Nu, deloc, vocea îmi era îngreunată. Am tras adânc aer în piept.
- Atunci? Am concediat doi oameni capabili din cauza ta! Eşti mulțumită de faptele tale?
- Dar ei nu au avut nimic de-a face!
- Ba da, te-au ajutat. Ce o să creadă lumea, Sofia? Că îți controlezi soțul sau că-l iei peste picior? Crezi că asta mă ajută pe mine în firmă? Crezi că am nevoie de comportamentul tău de fată prost-crescută?
Îmi simțeam ochii umezi dintr-o dată. Mă simțeam prost, dar şi şocată în acelaşi timp. Nu-l văzuse atât de furios vreodată pe Anthony. Era serios, rece, agitat şi se uita cu ură la mine. Ştiam că nu mă iubeşte, dar acum o simțeam până în adâncul sufletului. Aş fi vrut să am o şansă la el, la iubirea lui, dar el nu îşi dorea asta, pentru el, eu eram un simplu pion pe tabla lui de şah, care la un moment dat va fi scos din joc.
O lacrimă mi se prelinse pe obrajul îmbujorat, de ruşine şi furie, pe mine, pe prostia mea. Eram o proastă! Una, care s-a îndrăgostit de persoana nepotrivită şi a acționat greşit pentru a o obține.
***
ANTHONY
- Sofia, sper că înțelegi tâmpenia uriaşă pe care ai făcut-o! Nu am timp după prostiile tale!
Ea tăcea şi mă asculta cu lacrimi în ochi. Nu puteam să nu fiu dur cu ea, merita lecția pe care i-o dădeam. Nu puteam permite să i las să se îndrăgostească de mine. Iar faptul că eram un bădaran, o ajuta să se îndepărteze de mine, ba chiar să nu mai vrea să aibă nimic ce ține de mine.
- Eu sunt şeful în această firmă şi de asemenea poți să mă consideri şeful tău, eu te plătesc, iar căsătorindu-te cu mine rămâi cu jumătate din casă şi firmă.
A făcut ochii mari, apoi şi-a îndreptat privirea spre podea. Fusesem prea rău, nu voiam să plângă, dar prea târziu, o auzeam suspinând.
- Nu vreau, chiar nu-mi doresc să îi dai afară din cauza mea, zise ea printre lacrimi. Eu am fost de vină, bine? Am vrut doar să-ți fac o farsă şi nu mi-a prea reuşit. Dar crede-mă eu i-am forțat!
Am început să râd, voiam să o fac să se simtă rău şi jalnic, pentru că greşise.
- Crede-mă! Vreau doar să le dai locul de muncă înapoi.
- Nu se poate! Pe tine te iert, dar doar pentru că am nevoie de tine, să-mi primesc banii.
- Eşti un nemernic! Nu ştiu cum te vor suporta angajații! O să duci firma asta de râpă!
- Întreci măsura! Ai limba cam ascuțită!
- Prefer să aşa, decât un idiot şi un nesuferit fără scrupule, căruia nu-i pasă de nimic altceva decât de el!
Se ridică în picioare şi se îndreptă spre uşă. Cât tupeu avea, nebuna! Am tras-o de mână şi am lipit-o de uşă, jaluzelele erau trase. Îi țineam strâns încheieturile, mi-am lipit corpul de al ei, eram furios cu adevărat, dar pentru că nu puteam să o îmblânzesc!
- Te joci cu focul, Sofia şi crede-mă jocul ăsta nu-i de tine!
- Îl joc de ceva vreme, niciun foc nu mă arde mai tare decât o faci tu!
Am privit-o fix în ochi, era tristă, i se putea citi în privire.
- Sofia, trebuie să înțelegi că eu sunt soțul tău doar pe hârtie şi atât! Sau ai vrea mai mult? I-am băgat o mână pe sub bluză, avea pielea caldă şi fină, o țineam acolo, ca şi cum acolo îi era locul.
- Hh, nici în visele tale!
- Stai liniştită, nu aş putea să am cu tine decât coşmaruri! am râs ironic.
Adoram să o sâcâi, dar acum era mai mult, era o discuție plină de ură din partea mea, iar din a ei plină de resentimente.
- Odată o să-ți doreşti să mă ai şi în cele mai groaznice coşmaruri! țipă ea, încercând să mă împingă cu mâna liberă, dar i-am prins-o şi mi-am lipit corpul de al ei şi mai tare.
- Te auzi ce spui? Eu nu te doresc ca femeie, Sofia, eşti doar..cum să-ți spun, o jucărie, am şoptit eu.
- Eşti un dobitoc!
- Iar tu ai face bine să-ți vezi de lungimea nasului, să nu ți-l mai bagi în treaba altora.
- Te urăsc!
Asta îmi doream să scot din gura ei şi deşi ştiam că o zice doar ca să mă îndepărteze, dar trebuia să o facă!
- Eu, i-am şoptit la ureche, sărutându-i lobul, apoi gâtul şi pe urmă am privit-o fix în ochi, ea mă împinse, însă i-am sărutat cealaltă ureche şi i-am spus în şoaptă.
- Eu, am făcut o mică pauza, eu te iubesc... am şoptit eu apropiindu-mă de buzele ei.
*****
Vă mulțumesc!
Sper să vă placă, aştept cu drag comentariile şi păreriile voastre! 😍❤