Îşi strecură mâinile reci sub tricoul meu, atingându-mi spatele, apoi cu mâna dreaptă îmi desfăcu părul, lăsându-l să se lipească de uşă. Buzele lui îmi savurară gâtul. Ah, ce bine era! Simțeam că mă pierd cu firea, mă lăsasem îmblânzită, deşi nu trebuia să o fac, dar nu aveam puterea să-l opresc. Mă ridică, iar eu de teamă, mi-am încolăcit picoarele după el şi mâinile după gâtul lui. Îşi înfise o mână în părul meu ținându-mă aproape, îi simțeam respirația caldă, pe gâtul meu, îmi dădea fiori. Mă plimbă aşa până în dreptul canapelei, apoi mă trânti pe ea, spulberând visul. Eram înfocată, la naiba, îl voiam acum şi aici! Îşi desfăcu cureaua şi o scoase de tot, apoi o aruncă pe podea. Mai tras într-un colț al canapelei, iar el se apropie spre mine, dezvelindu-şi dinți într-un zâmbet ironic, răceala din ochii lui mă cuprinse, începusem să tremur.
- O să te învăț ce înseamnă un bărbat adevărat, Sofia! Să fiu sigur că nu ai să uiți! se apropie de mine, aşezându-se deasupra mea.
O, nu! Îmi aduceam aminte de acea noapte, pe care îmi dorisem să o uit! Era la fel de rece ca atunci, nu simțeam niciun fior al dragostei venind din partea lui. Tremuram din toți porii, îmi era teamă de el! Teamă să nu mă rănească din nou! O făcea pentru un joc murdar!
I-am întâlnit privirea, eram cu lacrimi în ochi, nu ştiu dacă asta l-a făcut să se oprească sau faptul că tremuram de frică.
ANTHONY
La naiba! Ce faci Anthony?
M-am ridicat şi mi-am luat curea de pe podea, iar apoi mi-am aşezat-o.
Nu puteam să-i cer iertare, voiam să o învăț o lecție, dar nu m-am gândit că o voi speria şi mai tare.
Ea nu zicea nimic, mă privea cu lacrimi în ochi, mă făcea să mă simt un gunoi, chiar dacă nu se întâmplase nimic între noi.
- Asta înseamnă să fii bărbat adevărat să faci orice femeie să te dorească! am încercat să schimb starea de tăcere, părând amuzat de situație, dar ea nu schiță nici măcar un zâmbet.
Soneria uşii ne salvă, am alergat să deschid uşa.
- Hei, frate! Deranjez? se uită Dean, cu un zâmbet şiret, la şlițul meu desfăcut.
- Ah, nu. L-am închis eu repede, intră!
- Iubito, Dean e aici! am strigat-o eu, pentru a o anunța să se comporte ca atare.
Ea se ridică şi se întoarse spre noi, înfocată, părul dezordonat, am observat agrafa de păr pe podea.
- Bună, Dean! spuse ea aproape şoptind. Cum mai eşti? Soția? Copiii?
- Bine, mulțumesc! Am venit să văd ce faceți şi să-l iau pe Anthony la muncă, dar dacă mai aveți treabă pot să aştept.
- Nu, răspunse ea. Mergeți liniştiți! încercă să zâmbească, dar foarte fals.
Mă simțeam stânjenit. Ce naiba mă apucase? Niciodată nu tratasem aşa o femeie fără voința ei, dar ea nu s-a opus. În plus chiar nu ştiu de ce am reacționat aşa! De ce îmi fierbea sângele în vene de fiecare dată când mă jignea!
- Dean, vorbesc o secundă cu Sofia şi vin, i-am făcut semn să plece.
- În regulă. O zi bună, Sofia! Dacă ai nevoie de ceva, să îmi spui!
- Ia auzi, faci avansuri soției mele? Dacă are nevoie de ceva sunt aici, nu sunt invizibil! m-am răstit eu. Trebuia să par gelos în fața lui Dean, ca să mă creadă că eu o iubesc pe Sofia şi ea pe mine.
- Bine! Te aştept afară! O zi bună, Sofia!
- Şi ție, Dean! Te mai aşteptăm pe la noi!
Dean ieşi din casă, iar Sofia as grăbi să urce scările spre dormitor.
- Stai! Te rog!
- Ce vrei? se întoarse furioasă spre mine.
- A fost o glumă, bine? Nu aveam de gând să-ți fac ceva! Nu sunt inconştient şi nici atât de bădăran!
- Nu, eşti doar un idiot plin de el!
- Scuze, am bâlbâit eu.
- Ce?
- Îmi cer scuze, bine? A fost o joacă doar, în plus nici măcar nu te-am sărutat sau ceva.
- Ah şi asta ar trebui să facă situația mai bună?
- Nu, uite, ce trebuie să fac să fim prieteni şi să nu fim certați?
- Eu păstrez dormitorul, iar tu dormi pe canapea! zise ea după câteva secunde de gândire.
Hh? Adică să dorm pe canapea un an de zile? Nici vorbă!
- Nu! Nici gând!
- Atunci fiecare la casa lui..
Şantajistă mică! Îmi scoase un zâmbet, cum le făcea pe toate să iasă în favoarea ei!
- Bine, dar o lună eu, o lună tu!
- Țț, nee..nu merge, îşi aşeză mâinile în piept.
Şi apoi să nu o lipeşti de perete, când face mutre din acestea.
- Bine, fie! Sper că e comfortabilă! Dar măcar o zi pe lună mă laşi să dorm cu tine? I-am făcut din sprâncene.
- Nici în visele tale!
- Mai bine zis, nici în coşmarurile mele! am râs eu.
- Eşti un idiot!
- Da, mi-am luat cheile de la maşină, dar am continuat eu să îi spun, acest idiot era să te facă să-ți pierzi mințile, pisicuțo! I-am tras cu ochiul şi am ieşit din casă!
- Tâmpitule! a strigat ea, dar am închis uşa.
- Ce e cu zâmbetul acesta? mă întrebă Dean cu subînțeles. E frumoasă viața de bărbat căsătorit?
Nici nu îmi dădusem seama că zâmbeam, adoram faptul că puteam să o enervez, devenea un fel de plăcere minoră. Deşi cred că si ei îi plăcea asta! Adică cum să nu-i placă? Era vorba de mine!
- Da, e foarte frumoasă!
- Ai avut o noapte albă? Pari aşa neodihnit..chicoti el.
- Normal, am râs eu. Încă ce noapte!
Ah, V. ce-mi faci! Aveam de gând să trec pe la V. şi azi, să continuăm treaba lăsată de dimineață.
***
SOFIA
Nu mai plecasem nici la facultate, nici la muncă. Nu aveam cu ce, autobusul era prea departe. Iar în starea în care eram, sincer nu prea aveam chef. Cât curaj puteam să am să împart locuința cu bărbatul care mi-a făcut atâta rău.
Trebuia să o sun pe Darla, prezența ei sigur ar mai îmbunătăți situația. Aşa că am căutat numărul ei în agenda telefonului şi am sunat-o.
- Hei, ce faci? am întrebat-o eu.
- Amiga, nimic deosebit, am ieşit la o cafea. Tu?
- Acasă, în noua casă.
- Nu pari foarte entuziasmată! Eşti bine?
- Da, doar că mă plictisesc, m-am plâns eu.
- Dar drăguțul de Tony pe unde umblă? Nu-mi spune că te-a lăsat singurică?
- Nu intenționat, a mers pe la firmă şi după aceea pe platourile de filmare. Eu nu am mai avut chef să plec la facultate!
- Şi cum a fost în luna de miere?
- Foarte frumos!
Am venit acasă cu nişte dureri de spate foarte frumoase! Din cauza canapelei. Îmi era atât de greu să mă prefac în fața Darlei, aş fi vrut să-i strig în gura mare cât de rău mă simțeam în preajma lui Anthony şi cât de mult sufeream din cauza lui, că eu îl iubeam în linişte.
- Darla, nu vrei să vii la mine?
- Ba da, amiga. Trimite-mi adresa prin mesaj şi vin într-o oră.
- Ok. Mersi.
- Îți aduc o pizza? mă întrebă ea cu subînțeles, ştia că nu aş refuza niciodată o pizza.
- Tu ce zici? am râs eu.
- Bine, ne vedem curând! Să nu uiți să-mi trimiți mesajul.
După ce am mâncam împreună câteva felii de pizza, ne-am dus în dormitor, aşezându-ne în pat, povestind.
- Şi cum a fost noaptea nunții? îmi făcu Darla din sprâncene. Doar ea putea să pună astfel de întrebări obsecene, bine asta măcar era una cuminte.
- Ok.
- Ok? Doar ok? Adică..făcu ea ochii mari.
- Păi ce vrei să-ți povestesc cu lux de amănunte? Îți imaginezi că nu a fost doar o seară ci mai multe, nu? Suntem compatibili..
- Şi cum ți-ai dat seama de chestia asta?
- Darla! Te rog, am mai discutat subiectul acesta. În plus şi tu eşti în aceeaşi situație. Apropo de ce tu şi Henry nu vă căsătoriți?
- Ce vrei să îl cer eu?
- Nu, dar nu ați vorbit despre asta?
- Sofi, ştii prea bine că Henry e cu munca şi deocamdată nu ne-am simți comfortabili locuind împreună. Mă bucur pentru tine, dar ştii că pe mine nu mă caracterizează relațiile de tipul acesta!
Nici nu ştii câtă dreptate ai! Dacă ar ştii Darla că eu sunt şi Anthony suntem căsătoriți de formă, s-ar bucura.
- Eşti bine? am întrebat-o eu. Părea palidă.
- Da, de fapt nu prea, cred că pizza nu mi-a căzut bine. Ah..
Am observat-o alergând spre baie şi luând toaleta în baie.
- Darla! am strigat eu, ținându-i părul. Nu era o imagine tocmai plăcută, dar mai trecusem prin asta în adolescență, Darla obişnuia să bea peste măsură, până când voma.
După ce şi-a mai revenit, s-a spălat pe față şi s-a întins pe pat.
- Eşti mai bine? Îți aduc ceva?
- Nu vreau nimic, mulțumesc! Sunt mai bine acum.
- Darla, nu te-ai gândit la posibilitatea să..ştii tu!
- Să fiu gravidă? râse ea.
- Da, i-am zâmbit nevinovată.
- Nu, scumpo! Nu e cazul, crede-mă! Iau pastile, iar Henry se protejează mereu.
- Ok, atunci trebuie să ai grijă de tine, să nu mai mănânci prostii.
- Bine, amiga! Am grijă, s-a întâmplat doar o dată!
***
Era deja seară, iar Anthony nu se întoarse acasă nici acum, era ora 7 pm, Darla plecase de o oră, iar eu nu mai aveam răbdare. Unde naiba stătea atât? Îmi promisese că nu va pleca undeva fără să-mi spună.
Ora 10 pm. Butonasem televizorul din dormitor, dar mă plictisisem, aşa că am coborât în sufragerie, când dintr-o dată beznă.
- Ah! am țipat eu. Ma speriase.
Of, la naiba se luase curentul? Oare trebuia să-l plătim? Noroc că aveam telefonul în mână şi am pus laterna, ce era să fac acum? Să stau în bucătărie? Sau să ies afară? Dacă..am înghițit în sec, dacă veneau hoți? Mă înspăimânta ideea de a rămâne singură în casă.
O bătaie în uşă se auzi, mă făcu să tresar. Îşi uitase cheile? M-am grăbit spre uşă, deschizând-o imediat.
- Bună seara, îmi şoptise el calm.
Era vecinul, Jorge.
- Bună, i-am răspuns eu, stând precum o statuetă în fața lui.
Adevărul e că mă suprinse prezența lui.
- Eşti bine? Am observat că este o pană de curent şi cum am văzut că maşina soțului tău nu este, m-am gândit să vin să văd dacă eşti bine.
- Te-ai gândit foarte bine! am şoptit eu, apoi am realizat că vorbisem şi nu era doar în gândul meu. Sunt bine, mulțumesc! Intră!
- Nu cred că e prudent, aş putea să îți creez probleme cu soțul tău.
- Nu, va înțelege. Chiar nu îmi place să rămân singură noapte pe un întuneric beznă, m-am scuzat eu.
- Ok. Doar până revine curentul!
Intrase în sufragerie, se descălță de nişte slapi, apoi mă urmă în întuneric, ghidându-ne până la canapea după laterna de la telefon.
- Nu ai nişte lumânări?
- Ah, sincer nu cred, adică abia ne-am mutat şi..
- Am înțeles, uite, merg la mine, aduc nişte lumânări şi vin repede.
- Ok, dar aşa de mult va dura pana?
- Da, se întâmplă rar, dar ține mai mult de o oră.
- Sinceră să fiu, întunericul mă sperie! m-am ruşinat eu.
- E ok, mă ciupi de obraz, dar fără să mă doară. E normal să ai şi frici, vrei să vii cu mine după lumânări?
- Nu, te aştept în uşă, afară e mai lumină, am râs eu.
- Cum doreşti, vin repede!
Nu a durat mai mult de cinci minute ca Jorge să se întoarcă.
Am aprins câteva lumânări şi le-am aşezat pe masă şi pe cele două noptiere. Adusese şi o sticlă de vin şi o pungă de popcorn cu caramel.
Ne-am aşezat pe canapea, cu câte un pahar de vin în mână şi bolul de popcorn între noi.
- Şi? Spune-mi câte ceva despre tine, jucându-se cu popcornul din mână.
- Ah..ce ai vrea să ştii? i-am zâmbit eu, luând o înghițitură din paharul cu vin.
Jorge era un bărbat frumos, sprâncenele bine definite, creol şi cu buze cărnoase. Avea şi corp lucrat, se vedeau perfect formele prin tricoul maro mulat de pe el. Acum avea o pereche de pantaloni de trening lungi.
- Facem un joc?
- Un joc? l-am întrebat oarecum dezamăgită.
Eram sătulă de jocuri.
- Da, fiecare pune pe rând o întrebare, ca să aflăm mai multe unul despre altul.
- Ideea ta. Începe tu primul..
- Şmechero! îmi trase el din ochi. Cu ce te ocupi?
- Sunt ultimul an la facultate, lucrez la o firmă de arhitectură din oraş. Tu?
- Nu degeaba ziceam că eşti şmecheră, trebuie să fii mai creativă, nu să pui aceeaşi întrebare ca mine, râse el, înfulecând nişte popcorn.
- Bine, fie! Unde l-ai lăsat pe Power?
- Serios? Îți iroseşti întrebările să întrebi de Power, cred că se va bucura. E acasă, lui îi place să stea singur.
- Uau..nu s-a supărat că l-ai lăsat să vii să stai cu mine?
- Urmează întrebare mea, luă o înghițitură din paharul cu vin roşu. Unde l-ai cunoscut pe soțul tău?
- Am fost vecini..
- Scurt şi la obiect!
- Ce îți place să faci în timpul liber?
- În afară de a sta cu o femeie frumoasă, am tuşit şi am făcut ochii mari, dar el continuă, pictez.
- Ahh, pictezi? Ce anume?
- Nu ştiu, ce-mi place, ba chiar vreau să îmi transform podul într-un birou, adică mai degrabă într-un studio, unde aş putea picta. Ai putea să mă ajuți? Fiind arhitect..
- Sigur, dar acum unde pictezi?
- În dormitorul meu sau pe balcon, depinde ce pictez. Va invit la sfârşitul săptămânii la o cină, ne cunoaştem mai bine şi poți să-mi dai şi nişte sugestii despre studio.
- Ok. Voi vorbi şi cu Anthony..
- Eşti fericită?
Uşa se deschise, iar eu mă înecasem cu vin, din cauza întrebării lui Jorge. Anthony intră şi ne privi nedumerit şi îi citeam furia pe față.
Aruncă cheile pe dulăpiorul de pe partea dreaptă şi ne privea fix. Am pus paharul de vin pe masă şi m-am ridicat, Jorge mi-a copiat gesturile.
- Bravo! a bătut el din palme. Deranjez?
*****
Mai multe despre reacția lui Anthony în următorul capitol. Vă mulțumesc!