ANTHONY
- Porneşti? Sau aştepți ca idioții ăia să se întoarcă?
- Nu, cred că ți-a ajuns.
- Atunci ce aştepti?
- Ştii, îmi aruncă o privire nedumerită. Avea nişte ochi de cățeluş, aveam impresia că imediat va plânge.
Ce uram cel mai mult? Era să văd o femeie plângând, aveam o sensibilitate aparte! Deşi nu cedeam, dar încercam ca lucrurile să fie mai uşor de digerat pentru ele.
- Dacă nu vorbeşti, nu am de unde să ştiu.
Aplecă uşor privirea, nu îndrăznea să se uite la mine.
- Eu,..eu nu am...ştii.
Băuse ceva? Sau unele femei aşa comunică.
- Ce nu ai? am întrebat nedumerit.
- Ah, bine! Am să spun! Eu nu am permis, ştiu să conduc, de fapt nu ştiu, că am învățat acum doi ani de la tatăl meu, dar nu am mai condus de atunci! Na, am spus-o! Nişte lacrimi i se scurse pe obraji.
Nebuna! Avea de gând să se urce la volan fără să aibă permis! De ce naiba ar face o nebunie de genul acesta?
Nu plânge! Mă dureau îngrozitor coastele, maxilarul şi buzele. Trebuia să ajung acasă, de fapt nu aveam un astfel de loc. Nu puteam să țip la ea, deşi as face-o!
- Să ne calmăm întâi. Chiar mă bucur că nu ai permis, măcar mustangul meu a scăpat nevătămat! am râs eu, iar ea mi-a aruncat o privire înțepătoare, dar a şi zâmbit.
- Trebuie să ajungi acasă! Eşti rănit! Iar eu nu sunt în stare să conduc o maşină!
- Înainte de a face o criză de nervi, ah, am încercat să mă ridic. Dă-te jos! Conduc eu..
- Nici vorbă! Nu poți să conduci în situația asta! se panică ea.
- Şi ai o altă idee, dulceațo?
- Am putea rămâne aici..
- Da şi dimineață să ne trezim înconjurați de paparazzi şi eu zăcând.
- Nu! Atunci să chemăm un taxi sau un prieten!
V. ! Ea e singura care m-ar putea ajuta. Dar Sofia era aici, nu ştiu de ce, dar deocamdată nu aveam chef de o întâlnire între cele două.
Dean!
- Îl sun pe Dean.
Mi-am căutat telefonul în sacou, m-ai uitat după numărul lui în agendă!
- Dean, am nevoie de ajutor!
- Ce naiba ai mai făcut?
- O să-ți spun. Suntem în parcarea din spate, vino cât de repede poți. Ia un taxi!
- În regulă, voi fi acolo!
I-am închis. Acum urma să stau închis într-o maşină cu o nebună, cu dureri groaznice, mai şi sângeram.
- Vine?
- Da. Sper să ajungă cât mai repede.
Am stat o jumătate de oră, aşteptându-l pe Dean, care apăruse într-un final, deschise uşa Sofiei.
- Deranjez? Ce naibaa..făcu ochii mari când mă văzu.
- O să-ți explic! Sofia lasă-l pe Dean să conducă.
Dean se urcă la volan.
- Unde mergem?
Bună întrebare. La apartamennt nu puteam să merg, sigur V. era acolo. Unde a stat bunica mea, erau părinții mei, nu eram tocmai bine primit acolo.
- La tine, am zis eu.
- Nu, nu! Am avut destule probleme cu soția mea, din cauza ta. În plus copiii or să se sperie când te vor vedea aşa.
- De ce nu mergi la apartamentul tău? întrebă Sofia de pe bancheta din spate.
Dean mă privi ciudat.
- Pentru că l-am vândut! Trebuie să-mi iau o cameră la hotel.
- Ai de gând să căutăm o cameră la ora asta? În plus cât te vor vedea aşa, or să creadă că le faci probleme.
- Ai altă idee, şefu?
Dean avea momente când mă călca pe nervi. Acum era acel moment!
- Ai putea să dormi la Sofia!
- Ce? am întrebat amândoi deodată, şocați.
- Păi nu suntem logodnici, am spus ceva greşit?
- Nu, dar..se bâlbâi ea.
Pe bune? Să dorm la nebună! Cred că m-ar ucide în somn. Nu pot să am încredere!
Dar nu prea aveam încotro!
- Du-te acasă la Sofia!
Am simțit cum mi-a tras un picior în scaun.
SOFIA
Ce? La mine? Acasă? Noi doi?
Aveam nevoie de aer! Cum să accepte aşa ceva? Nu, nu! Cum am să-l bag în casă? Nu e ca şi cum aş fi locuit singură!!
Ajunşi în fața casei, Dean a luat un taxi şi ne-a lăsat acolo.
- Stai relaxată, conduc eu până la un hotel sau voi dormi în maşină. Auch, se sprijini de maşină, l-am ținut având grijă să nu cadă.
Îmi era milă de el. Nu puteam să-l las să doarmă pe străzi, mai ales în stare în care se afla acum.
- Haide!
Se uită la mine cu acea privire perversă.
- Taci! Te ajut pentru că am cunoscut-o pe bunica ta!
- Sigur, îmi zâmbi el.
L-am susținut, punându-i un braț pe umerii mei. Am deschis încet uşa, după ce mi-am cotrobăit după chei. Odată intrați m-am descălțat de tocurile insuportabile şi ne-am îndreptat spre scări în cea mai mare linişte posibilă.
- Văd ca te pricepi la asta. Ai adus mai mulți bărbați pe ascuns hh, răse el.
- Încep să regret că te ajut!
- Eu în locul tău aş regreta deja!
Am ajuns aproape de camera mea, când o uşă se deschise. Fir-ar! Am deschis repede uşa de la camera mea şi l-am împins pe Anthony înăuntru. Am închis repede uşa, rămânând în afară.
- Tu erai! am respirat uşurată când l-am văzut pe Nicky apropiindu-se de mine.
- Ce faci? Unde ai fost până la ora asta?
- La petrecere..
- Eşti bine?
- Da. Ce ar putea să meargă prost? Ahh, m-am prefăcut că am căscat. Sunt obosită! Noapte bună.
- Noapte bună, gărgărițo!
Am intrat repede în camera mea. Anthony era aşezat pe marginea patului, la bustul gol.
- Ce naiba faci? am strigat eu.
- Trebuie să fac un duş. Sunt plin de sânge şi am o groază de zgârieturi!
- Bine, dar ai putea să te dezbraci în baie! M-am panicat eu. Îl mai văzusem la bustul gol, acum doi ani, se schimbase puțin de atât, pe lângă faptul că acum era vânăt.
- Ai putea să vii să mă ajuți, nu să te holbezi la mine!
- Să te ajut? El păşi spre mine.
- Da, să mă spăl.
- Vorbeşti serios? am făcut ochii mari.
- Stai liniştită, glumeam. Adu-mi nişte dezifectant.
Am mers în baie şi am adus un prosop umed, niste dischete demachiante şi dezifectant.
Eram aşezată lângă el, am luat dezifectantul şi am îmbibat dischetele. Am început să-i curăț rănile de pe față, pe obrazul stâng avea două zgârieturi, buzele îi erau sparte, l-am curățat de sânge. El îşi aşeză prosopul umed pe bust.
Era o linişte deplină.
- Cine erau acei oameni? am întrebat.
- Te interesează?
- Având în vedere că te țin ascuns în camera mea, iar părinții mei s-ar putea să mă dea afară, da!
- Sofia, am nevoie de bani, fără moştenire nu voi scăpa de acei oameni. Nu-mi pune mai multe întrebări.
- În regulă.
Deci avea probleme cu nişte oameni periculoşi. Se zvonise că ar fi implicat în nişte clanuri, cu drogurile şi jocurile de noroc. Bine, asta fusese acum doi ani.
De aceea mă rugase Audrey să-l ajut, ştia ce probleme are. Se gândise la mine, iar după cât m-a ajutat, atât puteam să fac şi eu în memoria ei. Să-l ajut pe singurului ei nepot, chiar dacă pentru mine va fi un chin, un an avea să treacă repede.
- Anthony, accept să mă mărit cu tine, să-ți obții moştenirea. I-am spus eu cu calm, curătându-i rana.
- Oh, ce romantic!
L-am apăsat cu putere pe rană.
- Auch!
Nesuferitul! Eu vreau să-l ajut şi continuă să facă pe enervantul! Nerecunoscătorul!
Mă prinse de mâna cu care-i curățam rana, mă privi exact în ochi. Îmi dădu la o parte o şuviță de păr cu cealaltă mână.
- Mulțumesc, chiar nu merit să fii atât de bună cu mine.
Părea sincer. Probabil că îşi dădu seama că are nevoie de mine, iar un război între noi nu face decât să ne fie mai greu.
- Ştii ce m-ar ajuta şi mai tare? mă întrebă el pe un ton blând.
- Ce anume?
- Un sărut..
Brusc mă trase în brațele lui, mă şi speriasem, mă ținea strâns. Nici măcar nu-mi dădusem seama cum am ajuns în poziția aceea.
- Sau o noapte pasională, pe care să nu o uit niciodată!
M-am zbătut până m-am ridicat în picioare şi am luat primul lucru care mi-a fost la îndemână, de pe noptieră.
- Eşti un dobitoc!! Dacă te mai apropii de mine am să te omor!
- Şi ai de gând să mă omori cu un ceas deşteptător? râse el.
- Da!
Nu-mi era frică de el, dar îl credeam în stare să facă anumite lucruri cu forța.
- Aşa ca să nu ai dubii şi să dormi liniştită, nu mă atragi!
- Mă bucur! i-am zâmbi ironic.
Credea că o să mă topesc spunându-mi acele lucruru? Nici vorbă!
- Tu unde ai să dormi?
- Cum adică? E camera mea..
- Da şi e un pat de o persoană. Ah perverso! Vrei să-l împărțim? Îşi ridică sprâcenele în mod repetat!
Am simțit o căldură în obraji, nu voiam să mă ruşinez, dar Anthony avea acel efect asupra mea şi uram asta. Îmi provoca greață. Nu uita, Sofia, faci asta pe Audrey!
*****