A doua zi, dis-de-dimineață, fusesem cu Anthony la avocat, să-l anunțăm că aveam de gând să acceptăm această căsătorie şi că prin absurd, vom respecta condițiile. Mă enervasem la maximum pe Anthony, că după ce am ajuns acasă la ora 4:00, la 7:00 a.m, a fost prezent la mine acasă. Eram aproape somnambulă. Iar în biroul avocatului, am căscat din minut în minut, eram prea obosită pentru a gândi limpede.
După aproape două ore, de stat în biroul domnului Chad Taylor, pentru a pune la punct toate detaliile, să ne explice situația. Nu prea ştiut exact ce s-a discutat, că îmi era prea somn. Ştiu doar că eu şi Anthony hotărâsem ca în trei luni să facem nunta, iar până atunci să părem îndrăgostiți. Ah, şi cererea în căsătorie va avea loc într-o săptămână, când vom lua cina într-un restaurant de lux şi el, "un gentilom" va îngenuchia şi îmi va cere să fiu soția lui. Un scenariu de telenovelă, mai urma ca tot restaurantul să fie gol, dar noi nu vrem asta, pentru că VREM să ne vadă lumea.
După ce am ieşit din biroul avocatului, Anthony îmi propuse să luăm micul dejun în oraş, ca să fim văzuți. Aşa că ne-am îndreptat spre cel mai aglomerat restaurant din Boston. Bine că mă îmbracasem adecvat pentru a ieşi cu "vedeta" în oraş. Purtam o rochie bleumarin, în cloş, avea o curea maro subțire în talie, iar în picioare aveam nişte botine din piele întoarsă maro, pe care mama mi le cumpărase de Crăciun, anul trecut. Purtam şi o geantă bleumarin, mare, în care nu aveam prea multe, dar mama mea insistase să o iau. Aveam părul lăsat pe spate, nu purtam bijuterii, uitasem de ele, Anthony mă grăbise şi n-am apucat decât să îmi dau cu ruj pe buze.
Ajunşi în restaurant, ne-am aşezat la o masă, aproape în mijlocul lui. Era un restaurant foarte elegant şi stilat, predomina culoarea crem, ferestrele mari luminau perfect încăperea, toți ospătari erau îmbrăcați identic. Se ocupaseră de noi exact cum am intrat, eram mirată, nu am fost obişnuită cu altfel de lucruri. Deşi întotdeauna am avut bani, dar tatăl meu are o altă părere, dacă ai nevoie, munceşti. Bine, nici nu am fost o familie super bogată, doar modestă.
Ne-am aşezat unul lângă altul, la masă. Priveam neclintită meniul, îmi era atât e foame, nu ştiam ce să-mi comand, erau atât e multe, dar nimic nu îmi făcea cu ochiul.
- Mi-e foarte foame! am zis eu, privind meniul.
- Dacă o să mai stai să te uiți pe meniul ăla, în loc de micul dejun, vom lua prânzul sau mai rău cina! Spuse el răstit, dar cu zâmbetul pe buze şi pe un ton cald.
- Mă hotărăsc mai greu!
- Observ. Anthony mă prinse de mână dreaptă, fiind în dreapta mea, apoi mă privi şi îmi zâmbi. Eu mă speriasem.
- Ce faci? L-am întrebat eu mirată.
- Zâmbeşte şi pari fericită! zise el printre dinți.
O femeie înaltă, blondă, suplă şi îmbrăcată într-o rochie galbenă pe corp, machiată strident şi cu o geantă, de un designer vestimentar foarte cunoscut, se apropie de noi.
- Anthony? zâmbi ea.
- Da, Rose, ce bucurie să te văd! Anthony se ridică, îi sărută obrajii şi apoi o îmbrățişă.
- Şi eu mă bucur, zise ea fixându-mă cu privirea.
Anthony se întoarse spre mine, când realiză că aceasta mă privea.
- Sofia, ea e Rose, o amică. Îmi zâmbi el. Rose, ea e Sofia, iubita mea.
"Iubita mea"? Am tresărit auzind aceste două cuvinte ieşind din gura lui. M-am ridicat şi i-am întins mâna, pentru a face cunoştință.
- Îmi pare bine, am bâlbâit eu.
La naiba! Eram atât de şocată de cum mă prezentase Anthony că m-am emoționat şi nu am putut să nu mă bâlbâi, numai eu puteam să fac astfel de gafe.
- Iubita ta? spuse Rose, aproape la fel de şocată ca mine.
- Da, zâmbi el şi după aceea îmi cuprinse umerii cu brațul lui.
- Uau, să ştii, îmi zise Rose, că te iubeşte, cu adevărat. Pentru că eu, nu l-am mai auzit vreodată numind pe cineva ca "iubita" lui. L-ai pus cu botul pe labe! râse ea.
- Mulțumesc? Am întrebat eu, apoi i-am zâmbit. Simțeam cum Anthony mă strânse de braț.
- Mă bucur că v-am întâlnit! Poftă bună! Ne îmbrățişă ea, apoi se îndreptă spre ieşirea din restaurant. Ne-am aşezat amândoi înapoi pe scaunele noastre.
- Uau, o astfel de reputație. Ar trebui să fiu mândră, nu? am râs eu.
- Comandă-ți de mâncare, nu vorbi aiureli.
- Ea e sau a fost una dintre "amicile" tale? I-am zâmbit eu, cu subînțeles. Eram curioasă, dar îmi plăcea la nebunie să-l sâcâi ş enervez. Mai ales că şi el o făcea intenționat.
Anthony se întoarse brusc spre mine, mă trase cu scaunul foarte aproape de el, mă speriasem, mă uitam la el cu ochii mari, mă prinse de mâini cu forța şi îşi apropie fața de a mea. I-am simțit respirația, am înghițit în sec. Ce avea de gând să facă? Nu puteam nici să gândesc.
- Vrei să te fac să taci? Îşi apropie buzele de ale mele, dar fără să mi le atingă.
- Tac, m-am bâlbâit eu.
- Sper! Mă privi fix, se retrase la locul lui şi privi meniul.
Credea că mă poate intimida? Nici vorbă!
- Deşi, am privit eu meniul, nu săruți atât de mine încât să mă faci să tac!
Anthony se uită lung la mine, era furios. Uitase că nu ar fi prima dată când m-ar săruta? Săruturile lui nu mă pot intimida, să tac, nici atât!
- Tac, spuneam şi eu, din câte îmi amintesc! Mă bufni râsul.
- Sofia!
- Gata, mi-am acoperit fața cu meniul, nu reuşeam să-mi potolesc râsul.
Ne-am petrecut ziua plimbându-ne prin centrul oraşului, în văzul lumii. Eram obosită, dar el insista să ne plimbăm, am fost la mall, ne-am uitat prin magazine. Sunt genul de persoană, care nu prea se dă în vânt după cumpărături. Sună ciudat având în vedere că sunt femeie, dar foarte rar mergeam la cumpărături, mama, în general se ocupa de astfel de detalii.
Am ajuns în fața casei mele, era aproape seară, mă simțeam extraordinar de obosită şi lipsită de orice chef. Eram amândoi pe aleea din fața casei, la câțiva metri de uşă.
- Vrei să intri? l-am întrebat eu, dacă tot eram în jocul acesta murdar.
- Nu, am puțină treabă. Rămâne să ieşim mâine, o să mergem la o petrecere. Să te îmbraci elegant!
- Serios? Dacă nu precizai, nici nu ştiam.
Am fost la cumpărături şi nu-mi cumpărasem nimic, ce aveam să port la una din petrecerile sofisticate, la care era Anthony invitat.
El se apropie de mine, eram față în față. Mă prinse de brațe şi mă trase spre el, cu o mână îmi cuprinss talia, ținându-mă aproape şi cu o mână îmi mângâie obrazul şi îmi zâmbi.
Ce naiba făcea? Nu eram un cuplu pe bune sau spusesem ceva greşit?
- Ce faci? am scos eu un țipăt şi încercam să ies din strâmtoarea lui.
- Şht! Nu te mişca, îmi vorbea în şoaptă, mă strânse şi mai aproape de el. Îi simțeam căldura corpului, respirația lui sacadată îmi dădea fiori, atingerea lui pe talia mea o simțeam atât de prezentă, efectul "Anthony" se instalase pe pielea mea, nu reuşeam să gândesc, de ce mă puteam simți aşa în preajma lui. Îl uram, mai ales pentru tot ceea ce îmi făcuse.
- Nicholas, continuă el, şi mama ta, ne privesc de la fereastră. Nu te întoarce. Te voi săruta!
- Nu, nu, am zis eu panicată, bâlbâindu-mă!
- Trebuie să fiu credibil în fața lui Nicholas, în plus, nu ar fi prima dată când o fac.
Dar ştim la ce a dus ultima dată când ai făcut-o!
- Ha, ha! O să fii credbil şi fără sărut!
El se apropie şi mai mult cu buzele de mine, până mi le atinse. Avea nişte buze cărnoase, moi şi fierbinți. Mă cuprinss cu ambele brațe, iar eu mi-am pus mâinile în jurul gâtului. Nu încercă să îmi invadeze gura cu limba, era doar un sărut lung şi apăsat.
Mă lasasem purtată de val, dar eram slabă în fața lui, aşa fusesem întotdeauna, uneori mă învinovățeam că l-am lăsat să mă rănească.
Se desprinse uşor de mine şi i-am observat zâmbetul pervers.
- Foarte bine, îmi şopti el. Vă că ți-a şi plăcut! Râse el.
- Anthony! L-am lovit în braț, uşor cu pumnul.
- Anthony! se auzi vocea fratelui meu în spate. Sofia!
Nicholas Evans, fratele meu mai mare cu 5 ani. Locuia de aproape 3 ani, în Londra, lucra acolo ca fotograf la o agenție. Era înalt, brunet, cu ochii negri. Nu prea semănam, aproape deloc. Avea o barbă deasă, neagră. Purta un pulover gri şi nişte jeanşi spălăciți, nu prea era pasionat de modă.
- Frate, strigă Anthony.
- Nicky, ai venit? L-am întrebat eu, fiind surpinsă de prezența lui.
- Da, mă îmbrățişă el, apoi pe Anthony.
- Voi doi sunteți împreună? ne privea mirat.
M-am uitat panicată la Anthony. Nu ştiam să mint, iar Nicky şi-ar da seama.
- Nick, frate, noi...se bâlbâi Anthony, dar o făcu intenționat. Pentru că apoi spuse hotărât, luându-mă de mână. Da, suntem împreună de câteva zile, eu am zâmbit, puțin forțat, speram să nu-şi dea seama.
Nu ştiam ce să zic, mai ales să nu fac vreo gafă.
- Lipsesc puțin şi voi doi, chiar mi-e imposibil să mă gândesc!
- Când ai ajuns? Am încercat să schimb subiectul.
- Azi dimineață.
Nicky continua să-l privească pe Anthony. Cu siguranță, nu ne-a crezut. Anthony nu e chiar un actor atât de bun sau eu m-am dat de gol?
- Sofia, te rog să intri în casă, vreau să discut cu Tony, între patru ochi.
Ştie! Şi-a dat seama! Nicky e singurul meu frate, întotdeauna fusese protectorul meu şi prietenul meu cel mai bun! Eram mândra de el, dar acum avea el să nu fie mândru de mine, ba chiar urma o ceartă.
- De ce? M-am agitat eu.
- Iubita mea, e în regulă, mă sărută Anthony pe obrazul drept.
Nu am avut ce să fac decât să mă retrag! Nu-mi plăcea gândul că-i voi lăsa singuri.
ANTHONY
Am rămas doar eu cu prietenul meu, ştiam ce urma, dar aveam un as în mână. Pentru mine, Nick nu era o problemă.
- Ce e? L-am întrebat eu foarte relexat.
- Frate! Mă îmbrânci. Ce naiba faci?
- Nick, calmează-te! Nu putem vorbi normal? L-am împins. Eşti prietenul meu!
- Tony! Te cunosc, ştiu ce poamă eşti! Ți-am explicat categoric să nu te mai apropii de soră mea, nu îți ajunge că acum doi ani ai părăsit-o în mijlocul unei petreceri? Nu te las să o faci să sufere a doua oară!
Sincer, nu prea îmi aminteam perioada aceea, ştiam că fusesem câteva zile împreună, dar apoi îmi amintesc că Nick a venit şi mi-a tras un pumn, că sunt un afemeiat, o înşelasem pe Sofia. M-am trezit după petrecere cu o tipă în patul meu!
- Frate, de data asta e ceva serios, crede-mă! Nu e una din aventurile mele şi din femeile, pe care le-am avut. Eu pe Sofia o ador! Sunt îndrăgostit de ea!
- Ascultă-mă, dar foarte bine! De varsă o singură lacrimă din cauza ta, nu ştiu ce o să îți fac. Nu o să țin cont de prietenia noastră.
Aş fi vrut să îmi scot asul din mânecă, dar Nick, nu merita asta. Era doar grijuliu, era sora sa, iar când venea vorba de familie, era era înțeles.
- Stai liniştit! Nu o voi face să sufere, iar ca să mă crezi, te rog vino cu mine să-i aleg un inel.
- Inel? Mă privi el ciudat.
Era cel mai greu rol din viața mea, îmi era greu să renunț la viața mea de burlac înrăit, pentru a mă însura cu cineva, pe care nu iubesc. Merit un premiu pentru eforturile, pe care le fac!
- Un ce? Inel? Nick bufni în râs. Mă cunoşteam, îmi era greu să-mi mențin poziția în fața lui.
- Da, vreau să mă însor cu ea!
- Dacă te însori ca să te cred eu, nu..
- Nu! Sofia e femeia, cu care vreau să mă însor!
- Sper că nu e un joc.., mă zăpăceşti!
- Nu e, frate! Chiar asta îmi doresc şi vreau să fii şi tu de acord!
Ce naiba? Ceream permisiunea? Jocul ăsta mă schimba, trebuia să-mi țin ascuns şi caracterul.
Mă enerva, dar aveam nevoie de bani, mai mult decât orice altceva. Iar dacă Sofia avea să sufere, nu va fi vina mea ci a bunicii mele, care s-a încăpățânat să lase un astfel de testament.
După discuția cu Nick, m-am urcat în maşină şi am sunat singura persoană, carea avea să mă ajute.
- Alo. Pot să rămân şi în seara asta la tine?
- Da, îmi răspunse ea. Ştii că mereu uşa casei mele îți este deschisă. Vino liniştit!
*****
Mulțumesc.