SOFIA
Am ajuns acasă, sufrageria noastră nu era foarte mare, aveam un şemineu pe peretele din stânga, o canapea vernil, în fața scărilor,care duceau la etaj. În partea dreaptă a încăperii era intrarea în biroul tatălui meu, James Evans, care se ocupa de contabilitatea mai multor firme prestigioase din oraş. Tablouri se găseaua pe fiecare perete al casei, era o pasiunea a tatălui meu. În spatele scărilor era intrarea spre bucătărie.
Am urcat scările, respirând relaxată că nu mă întâlnisem cu părinții mei. Am intrat în camera mea, zugrăvită într-un roz pal, pe peretele din față era patul de o persoană, cu două noptiere, iar sub fereastră era aşezat biroul dintr-un pal alb, pe peretele din stânga era aşezat dressingul. Covorul pufos alb se întindea pe podeaua maronie. Am păşit uşor în cameră, mi-am aruncat geanta pe pat, eram leoarcă, îmi era frig şi în plus, eram nervoasă.
După ce am făcut un duş, mi-am luat o pereche de blugi şi un tricou portocaliu. M-am aşezat pe pat. Nu puteam să îmi iau gândul de la Anthony.
Chiar nu voiam să îl am în preajmă, nici măcar o secundă. De ce dna Audrey a ținut să mă pedepsească? Scrisoarea! Trebuia să o citesc. Am căutat-o în geantă. Am luat în mână plicul am, pe care îmi era încripționat numele, am tras adânc aer în piept şi l-am deschis, am scos foaia împăturată. Acolo se aflau motivele dorinței doamnei Audrey! Lacrimile mi se scurgeau pe obraji, trebuia să o citesc, altfel nu voi putea înțelege. În plus, merita asta, mă angajase şi mereu mă ajutase.
" Dragă Sofia,
Ştiu că te întrebi de am ales ca tu să fii soția nepotului meu. Crede-mă că şi eu m-am întrebat, până am aflat răspunsul. În ochii tăi am văzut respect, prietenie, dragoste, recunoştință, adevăr, puritate şi multe alte calități, care vin din sufletul tău bun. Vreau ca nepotul meu să învețe aceste lucruri de la tine, ştiu că tu poți aduce la normal, aşa cum era el, nu-ți spun să-l schimbi, pentru că oamenii nu trebuie schimbați, asta vine de la sine. Îți cer să-l ajuți să se modeleze după tine, să-şi descopere calitățile bine ascunse în sufletul lui. Cu mine, mereu era bun, respectuos, uneori mai greşea. Spune lucruri, pe care nu le simte, iar apoi îi pare rău, iartă-l şi învață-l şi pe el să ierte, mai ales, să-şi ierte părinții. Îi sunt datoare mamei tale, de aceea vreau să fii tu aceea, pe care să o iubească nepotul meu, pentru că eu ştiu că iubirea va fi singurul lucru care-l va face să fie el. Ajută-l să renunțe la băutură, la femei, la afacerile neserioase, la anturaje.
V-am dat la dispoziție un an, pentru că e maximum de a descoperi dacă relația voastră va merge sau nu, aşa că în cazul unui divorț, vei putea rămâne la firmă cu funcția de director adjunct sau vei putea alege să mergi la o altă firmă parteneră, tot pe aceeaşi funcție, iar casa îți va rămâne ție. Vreau să fii fericită pentru că mi-ai fost, precum o nepoată. Nu vreau să crezi că sunt egoistă, dar crede-mă, dacă Anthony va ajunge să te iubească, va fi pentru totdeauna. Îți mulțumesc că ai fost lângă mine şi sper să ai parte de tot binele din lume.
Cu multă dragoste, Audrey Edward."
Lacrimile calde îmi umplea obraji, am simțit un fior pe şira spinării. În acel moment mi-am adus aminte de ea, o cunoscusem de mică, ştiam şi mirosul plăcintelor cu mere, pe care le făcea cu atâta drag şi mereu ne aducea şi nouă. Pentru mine era o bunică, deoarece eu nu îmi cunoscusem bunicii.
Era deja seară, m-am îmbrăcat într-o rochie marsala, care-mi punea foarte bine în evidență ochii mari şi verzi. Rochia era din bumbac, în cloş, cu mânecă lungă, ciorapi de culoare pielii, mi-am luat şi jacketa din piele, măslinie. Am încălțat nişte botine negre cu toc pătrat şi joase. Mi-am prin părul într-o coadă la spate, aveam o înfățişare mai rebelă. Mi-am luat nişte cercei uriaşi, rotunzi. Mă machiasem normal, o dungă neagră deasupra ochilor, cu tuşul şi puțin rimel, iar pe buze aveam un ruj mat marsala.
O bătaie se auzi în usă. Mama păşi înăuntru.
- Sofia, eşti căutată! spuse ea, zâmbind.
Mama mea, Charlene Evans, avea aproape 50 de ani, părul blond şi scurt, ochii albaştri, era mai plinuță şi mereu se îmbrăca elegant. Nu prea semănam cu ea, mai mult cu tata.
- Vin, mamă! Am mai aruncat o privire în oglinda din baie şi am coborât scările. Mama avea un zâmbet larg, era aşezată pe canapea, iar lângă ea nimeni altul decât Anthony Edwards.
Ce căuta el aici? Numai el mai lipsea din peisaj.
- Ce, m-am bâlbâi eu, ce cauți în casa mea? Am făcut ochii mari şi mai aveam un pic şi izbugneam. Asta se întâmpla sub efectul Anthony.
- Iartă-mă, ştiu că am greşit, se ridică de pe canapea şi se apropie de mine. Acum îi explicam mamei tale situația, îmi zâmbi el.
Îmi venea să-i trag una. Uf, ce situație? Ce naiba îi spusese mamei?
- Ce tor vorbeşti? Am întrebat eu cu un zâmbet fals, eram nedumerită.
- Sofia, draga mea, nu-ți fă griji, mergeți liniştiți la cină! Ne îndemnă mama.
- Cină? Am scos un țipăt, nu era exact ce voiam, dar eram atât de furioasă.
- E o surpriză, mi-a zâmbit el din nou. Era îmbrăcat diferit, față de dimineață, acum purta o pereche de jeanşi negri, o cămasă gri şi o jacketă neagră din piele. Ceasul Rolex, argintiu, strălucea în lumina becului.
Anthony mă prinse de mână şi mă tărâi până la maşina lui, un mustang negru şi îmi deschise uşa din față.
E nebun! Unde naiba credea el că voi merge cu el? Şi mai are şi tupeul să mă ia aşa de mână, cu nonşalanță.
- Nu plec nicăieri! Am început să țip. Am program, trebuie să ies în oraş. Ce i-ai spus mamei? Ce adevăr? Ce situație? Ce explicație? De ce ai venit aici?
- Stop! Scutură uşor din cap, dar eu îmi păstrasem poziția. M-ai zăpăcit! Ce repede vorbeşti! Vrei să-ți răspund la întrebări?
- Normal! Am strigat eu.
- Atunci, urcă! Îmi zâmbi el.
E tâmpit! Ce crede că va obține de la mine? E...
- Nu! Am un alt program!
- Îl amâni, stătea în loc, ținea portiera deschisă.
- Nu! Mi-am pus mâinile în sân.
- Femeie! Nu înțelegi că avem de discutat?
Noi? Ce puteam noi discuta? Aaa, da, cum a ieşit în mod misterios din relație, acum doi ani!
- Noi doi?
- Da, scoase, din buzunarul din spate al jeanşilor, o bucățică de ziar şi mi-o înmână. Poftim!
Am luat foaia şi a început să o citesc. Pe parcurs am început să mă mir.
- Cine a putut da o astfel de ştire?
- Cu siguranță, nu eu. Îmi răspunse el, ironic.
- Apare şi numele meu! Nu pot să cred! E numai vina ta!
Cum am ajuns pe prima pagină a ziarelor de scandal? Nu mi se putea întâmpla asta. Îl detestam pe Anthony şi era numai vina lui.
- Vina mea? făcu el ochii mari.
- Da, a lovit cu piciorul în pământ.
- Eşti nebună! Urcă şi să mergem undeva, unde să nu fim văzuți şi fotografiați, că acum stăm în mijlocul drumului.
Avea dreptate. Dar ce făceam cu Ray? Îi promisesem că ieşim în seara asta, pentru el mă aranjasem. Ray, era iubitul meu, de aproape trei luni, ne înțelegeam foarte bine, mă iubea foarte mult şi eu pe el. Dar acum eram într-o situație complet aiurea. Nu ştiam ce trebuie să fac, când mă gândisem să accept această căsătorie de dragul doamnei Audrey, pentru a-l ajuta pe Anthony, nu mă gândisem dacă acest lucru îl va afecta pe Ray.
- Dar... am fost întreruptă de zgomotul de motor, al unei maşini, parcate în spatele mustangului lui Anthony.
Era RAY! Asta nu mi se putea întâmpla. Se apropie de noi. Ray, eta un bărbat frumos, înalt, şaten, cu ochii căprui şi creol. Era un bărbat atrăgător.
Mi-am îndreptat privirea spre el. Eram într-o mare încurcătură.
- Sofia? întrebă el, venind spre noi, l-am privit pe Anthony, el zâmbi.
- Ray, tocmai voiam să te sun. I-am privit pe amândoi, categoric, eram într-o situație dificilă. Nu aveam glas şi mă bălbâiam.
- Anthony Edwards, întinse el mâna pentru a face cunoştință.
Eram sigura stresată? De ce simțeam nevoia să mă explic? Nu greşisem cu nimic.
- Ray, raspunse el sec, părea serios.
- Îmi pare bine, îi zâmbi Anthony.
- Şi mie. Ce e Sofia?
- Ah? Am zâmbit eu.
Ce aveam să-i spun? Ştii voiam să te sun, ca să îți spun că ies în oraş cu viitorul meu soț, de care ştie întreaga planetă, văzând ziarele de scandal. Noi putem ieşi mai târziu. Suntem un cuplu modern! Sofia! Sofia!
Am tras adânc aer în piep şi am început să vorbesc cât de normal se putea.
- Nu pot să ies în seara aceasta. Trebuie...i-am aruncat o privire lui Anthony, care se uita la noi ca la cinema, poți să ne laşi singuri? Se retrase, intră în maşină, cu un zâmbet larg, care mă enerva la culme.
- Ce caută ăsta aici? mă întrebă Ray, părea indignat de prezența lui Anthony.
- Calmează-te! Te rog! E vecinul meu, i-a murit bunica, iar ea a fost şefa mea. Trebuie să-l ajut şi să-i fiu alături. Înțelege-mă!
Nu ştiu cât de penibil a sunat explicația dată, dar era singura care îmi trecuse prin minte. Deşi spunând-o părea penibilă şi necredibilă.
- Sofia, tipul ăsta nu-mi inspiră încredere, mai ales ca mi-ai zis că ieşim în seara asta.
- Ray, l-am luat de mâini, ştiu că mă pot baza pe tine, te rog!
- Bine, dar sună-mă când aungi acasă, ai înțeles?
Ştiam că va ceda, întotdeauna o face. Ray mereu lăsa dupa mine.
- Sigur, nu-ți face griji! Mă îmbrățişă şi mă sărută uşor pe buze.
- Te iubesc!
- Şi eu, am zâmbit! Apoi m-am urcat repede în maşina lui Anthony, de data această în față lângă el.
- Te-a lăsat iubițelul să vii?
- Taci şi condu! Am zis eu răspicat, mi-am pus centura. Simpla prezență a lui Anthony mă făcea să îmi pierd cumpătul.
Am mers aproape jumătate de oră, fără să ne mai spunem nimic. Apoi opri în fața unui bloc, cred că avea vreo 10 etaje.
- Ce căutăm aici? am întrebat eu suspicioasă.
Sper că nu avea alte gânduri, că nu avea să se întâmple.
- Haide, coboară! Îmi spuse el hotărât. Fără prea multe comentarii l-am urmat. El intră în bloc şi am urcat pe scări până la etajul 1. A deschis uşa şi am intrat într-un apartament mic. Apăsă întrerupătorul şi încăperea se lumină. Sufrageria era în partea dreaptă, avea o canapea mică vişinie şi două fotolii alăturate. Pe peretele din față era aşezată mobila de bucătărie, iar pe peretele din stânga era o masă cu patru scaune. În dreapta, era o uşă, care am presupus eu, ducea spre dormitor.
- Ce căutăm aici? am rămas în pragul uşii.
- Haide, aici o să stăm de vorbă în linişte.
- Singuri, aici? L-am fixat cu privirea.
- Da, intră, nu am de gând să-ți fac nimic, din ce nu ți-ar plăcea! Începu să râdă şi se aseză pe canapea, îşi dădu jacketa jos.
- Ha, ha! Ce am râs. Am intrat, am închis uşa după mine. Apoi m-am aşezat pe fotoliul din fața lui.
Nu era că mă intimida, dar nu suportam nici măcar gândul că trebuie să stau în aceeaşi încăpere cu el.
- Fă-te comodă!
Am zâmbit ironic şi mi-am dat jos jacketa. Încă eram nedumerită, nu ştiam de ce m-a adus aici, singuri, într-un apartament, departe de casă.
- Sper că vom reuşi să rezolvăm această problemă!
Ce se va întâmpla când toată lumea va vedea ziarul?
- Şi eu, vrei să bei ceva? întrebă el calm.
Cum putea fi aşa relaxat? Eu eram super stresată, îmi puneam o mie de înttebări, la care nu aveam niciun răspuns. Era incredibil!
- Nu. Cine a dat zvonul şi numele meu?
- Chad Taylor, răspuse el promt.
- Avocatul?
Avocatul acela simpatic era împotriva noastră?
- Da, cred că a fost mâna bunicii mele...
- Nu înțeleg, de ce vrea ca eu să mă căsătoresc cu tine!
De fapt, ştiu! Dar nu aveam de gând să o spun.
- Uite, ştim amândoi ca nu mi-a mers foarte bine. Dar adevărul e că sunt falit, am nevoie de această moştenire. Voi avea şi un nou contract pentru un film, dar doar dacă mă însor cu tine! Mai ales acum când ştirea a apărut prin ziare. Crede-mă că dacă nu aş fi atât de disperat, nu-ți ceream asta, dar haide să ne căsătorim!
Să ne căsătorim? Acele cuvinte parcă prinseră viață, acum doi ani m-aş fi căsătorit cu el şi dacă ştiam că mă va lăsa baltă, dar acum nu simțeam decât ură, dispreț şi dezgust pentru tot ceea ce îmi făcuse.
- Ai înebunit? O căsătorie nu e o joacă, în plus eu iubesc pe cineva şi nu vreau să-l rănesc!
- Dacă tot se poartă nebunia la noi în familie. Ray? Îi poți spune adevărul!
Adevărul lui Ray? Părerea o idee bună, dar nu, nu m-ar fi lăsat să mă căsătoresc cu Anthony pentru toți banii din lume.
- Nu ai auzit ce scria acolo? Nu are voie să afle nimeni, altfel nu vei primi banii.
- Te rog, nu vreau să fiu nevoit să locuiesc cu ai mei, bani de chirie nu am. Dacă ne căsătorim, voi putea juca în film, voi lucra la firmă şi vom avea o casă a noastră.
Mă privea cu atâta seriozitate, el chiar era serios!
- Anthony, te-ai schimbat, ai ajuns în halul acesta, pentru faimă! Şi nici măcar nu o ai, ai apărut doar în ziare se scandal.
- Nu are rost să răscolim trecutul, mă întrerupse el. Ajută-mă! Am nevoie de banii ăia!
- Of, pentru mine e foarte greu să fac acest lucru.
- Uite, la divorț, îți las casa şi jumătate din firma de arhitectură. Iar apoi poți să te măriți cu Ray sau cine vrei. Nu mă interesează viața ta personală!
- Trebuie să mă gândesc! am bâlbâit eu.
*****
Aştept comentariile voastre şi vă mulțumesc!