Stăteam în fața uşii din lemn masiv, precum o statuetă din piatră, însă una vie şi obosită. Alergasem până aici din stația de autobus, care era la două străzi distanță. Plăcuța argintie de pe uşă sclipea în lumina becului din coridorul lung, "Avocat Chad Taylor", luasem o gură de aer şi bătusem la uşă. Fără să aud vreo aprobare, am intrat. Aveam părul ciocolatiu, creț, răvăşit din cauza vântului. Era începutul primăverii, o zi de aprilie, foarte ploioasă. Blugii negri strâmți, pe care-i purtam în acel moment erau al naibii de incomfortabili, nu mai ştiam să păşesc, sacoul negru îmi deveni şi mai strâmt, maieul de dedesubt era puțin mai larg, asta mă liniştea. Nu purtasem demult tocuri, dar acum aveam o pereche de pantofi stileto, cu toc înalt, din piele, părea o idee bună, dar acum mă dureau îngrozitor picioarele, le simțeam atât de grele. Acesta era efectul, pe care îl avea Anthony Edwards asupra mea, care era aşezat pe unul din cele două scaune tapițate din fața biroului. Chad Taylor, domnul avocat, era dincolo de birou, cu fața spre mine, cu spatele la fereastra măruntă.
Anthony mă privi din cap până în picioare, cu ochii lui căprui, apoi îşi întoarse privirea. Mă ignoră complet, sinceră să fiu, nici nu mă aşteptam la altceva din partea lui. Era tipic lui! Eu eram acolo, împietrită, nu ştiam dacă să intru sau să plec, chiar nu ştiam ce naiba caut acolo!
Pe Anthony Edwards îl cunoşteam de mică. Bunica lui, Audrey, fusese vecină cu părinții mei şi cu mine. El venea des în vizită, asta până când a devenit "faimos".
La vârsta de 18 ani făcuse poze pentru reviste de modă, cu colecțiile create de mama lui, care era designer-vestimentar şi cu alte creații. Apoi pe la 20 ani a jucat în primul lui film, unde a avut un rol secundar, apoi au urmat câteva comedii. La 23 de ani, primise un rol principal într-un serial, care a fost de succes, însă din cauza anturajului, alcoolului şi drogurilor, pierduse rolul. Iar de atunci nu mai ştiu nimic de el, asta pentru că fusesem împreună pentru două săptămâni, apoi în mod misterios ne-am despărțit! Nu e ca şi cum l-aş fi urmărit. Doar că locuiesc într-un cartier, în care zvonurile circulă. Nu-l văzusem de doi ani, dar nici nu voiam. E de preferabil, să nu vorbesc despre asta, cel puțin, nu acum.
- Luați loc, îmi spuse avocatul, mă trezisem din gândurile mele, dar nu complet pentru că încă aveam efectul de Anthony. Nu-l suportam în preajma mea!
- Bună ziua, am şopti eu, încercând să par cât de calmă pot să fiu! M-am aşezat pe scaunul din stânga lui Anthony. Nici nu m-am sinchisit să-l salut, nu merita nici măcar asta. Mi-am ținut privirea spre avocat, gândul că persoana din dreapta mea era acolo, începu să-mi provoace greață.
Am reuşit să observ biroul îngust, mic şi modest al avocatului, în stânga peretele era acoperit de o bibliotecă înaltă şi plină de cărți aranjate la linie, probabil erau în ordine alfabetică. Iar peretele din dreapta era gol, biroul se afla, pe mijloc, chiar în fața ferestrei, acoperită de nişte jaluzele gri.
- Bună ziua, domnişoară Evans.
- Sper că nu v-am făcut să aşteptați foarte mult, m-am scuzat eu, încercând să-mi țin tonul vocii normal. Am auzit cum Anthony îşi drese gâtul.
- Deloc. Aş dori să încep, ni se adresă ferm avocatul, care părea să aibă emoții. Domnul Chad Taylor, avea o alură serioasă, privea neclintit dosarul din fața lui. Avea în jur de 50 de ani, nu puteam aprecia cu exactitate, nu prea mă pricepeam la asta. Însă părul şi barba albă îl cam dădeau de gol, ochii negri erau singurul punct de culoare de pe fața lui. Bătea uşor cu vârfurile degetelor pe suprafața biroului.
- Chad, eu nu înțeleg ce caută ea aici, când eu sunt singurul nepot al bunicii mele, l-am auzit pe Anthony spunând răspicat.
Ha! Ea?Eram ea? Nu că nu aş fi avut un nume!
- Domnule, m-am răstit eu, fără să-l privesc pe Anthony. Adevărul e, că nici eu nu înțeleg ce caut aici. Apoi i-am aruncat lui Anthony o privire, dar el era cu nasul în telefon.
Cât de nesimțit putea să fie!! Comentează, apoi îşi dă mesaje cu târfurițele lui!
Am tras adânc aer în piept şi apoi l-am privit atentă pe avocat.
- O să aflați! D-l Chad părea agitat, luă în mâini dosarul. Ne privi ciudat, părea că nu-şi găsea cuvintele. Îl ascultam cu atenție. Aici e testamentul lui Audrey Edwards.
- Dar nu l-ai citit deja? întrebă Anthony, l-am simțit mirat. Apoi continuă cu pledoaria lui. Eu sunt singurul moştenitor al bunicii mele.
Bunica lui? Ah, Audrey Edwards, vecina mea, locuia singură într-o casă cu patru dormitoare, living şi bucătărie, după moartea soțului ei. Ea fusese întotdeauna o femeie minunată şi mereu ajuta pe toată lumea. Iar de un an de zile a fost şefa mea, la firma de arhitectură, mă angajase la proiectare, fără să termin facultatea, abia acum voi termina al doilea an. Nu am fost în oraş, când aceasta se duse dintre noi, dar vestea m-a dărâmat, fusese ca o bunică şi pentru mine. În schimb, Anthony o vizitase, dar nu stătea prea mult. D-na Audrey îi povestise că nepotul ei avea foarte multe probleme, dar nu prea o asculta şi de aceea vizitele lui erau scurte.
- Da, dar acesta e un alt testament. Bunica ta a impus nişte reguli pentru a intra în posesia bunurilor, îl privi avocatul pe Anthony, eu încercam să nu intru în detalii, deşi nu ştiam despre ce reguli vorbea.
- Reguli? scoase Anthony un țipăt, auzind-ul mă bufni râsul, dar am zâmbit, fără să fiu observată.
- Vreau să mă ascultați, fără să mă întrerupeți, încercă avocatul să ne convingă.
Cu siguranță, a lăsat să nu fiu concediată, dar dacă Anthony avea să fie şeful meu, atunci aş prefera să fiu şomeră.
- Bine, să vedem ce reguli şi idei i-am mai trăsărit bunicii mele. Vocea lui mă făcu să-mi mut privirea spre el, stătea comod pe scaun şi îşi puse mâinile în sân. Mi-am întors repede privirea.
Chiar nu aveam ce să caut acolo, voiam să mă ridic şi să plec. Dar conştiința mea, nu mă lăs să fac ceva necugetat.
- Bun, avocatul inspiră adânc aer în piept, zgomotos. Apoi deschise lent dosarul, luă foaia în mâna stângă, iar cu cealaltă îşi aşeză cu răbdare, ochelari pe nas. Începu să ne citească, rândurile din cerneală, pe care am presupus eu, că însăşi, Audrey le-ar fi scris. Mi se părea calm, avocatul, dar mâinile îi treburau, încet, dar vizibil. Categoric, avea emoții!
- " Eu, Audrey Edwards îi las nepotului meu, Anthony Edwards, firma de arhitectură, veniturile depuse la bancă, casa de la marginea oraşului Boston, pe care..."
- Ce casă? îl întrerupse Anthony. Avea un tupeu incredibil, avea de gând să comenteze la fiecare detaliu, în felul acesta avocatul nu va reuşi să termine de citit testamentul până mâine!
- Nu mă întrerupe, am văzut o urmă de furie pe fața avocatului. Anthony ridică mâinile în semn de pace.
- "pe care am cumpărat-o recent. Casa în care am locuit, i-o las fiului meu, Ethan şi lui Alison, nora mea. Acum, în ceea ce priveşte condițiile, pe care nepotul meu trebuie să le îndeplinească."
- Condiții? de data asta, Anthony întrebă în şoaptă, mi-am întors privirea spre el, era de-a dreptul insuportabil. Am continuat să-l ascult pe domnul avocat. Deşi nu ştiam ce fac eu aici, ce legătură aş putea avea eu cu testamentul lui Audrey Edwards. Dar eram pe punctul de a afla.
- " Aici intervine, prezența Sofiei Evans, care poate îi va părea ciudată cerința mea, dar sunt sigură că pe parcurs va înțelege."
Am simțit privirea lui Anthony ațintită spre mine, ca a unei feline asupra victimei sale. Eu aveam ochii plini de lacrimi. Doamna Audrey, fusese o bunică pentru mine, uneori o mamă şi alteori o prietenă.
- " Anthony, scumpule..." continuă avocatul să ne citească. "Chiar dacă nu am dat niciodată, de înțeles că ştiu despre situația ta financiară, despre toate lucrurile, pe care le-ai făcut, nu înseamnă că nu am ştiut, din contră, eu am fost cea, care ți-a plătit datoriile de fiecare dată. Sunt sigură, că nu mă vei înțelege acum, dar o vei face cândva. Nu pot să las averea în mâinile tale, trebuie să te maturizezi, iar aici intervine Sofia."
EU? L-am privit pe Anthony, îmi era oarecum, frică de reacția sa, dar şi de rolul, pe care se presupune că-l am, în averea lui. El avea ochii înlăcrimați, îşi privea mâinile, nu scoase niciun sunet sau vreo vorbă. Suspect!
- Pot să continui? Domnul Taylor ne privi peste ochelari, Anthony încuviință, iar eu mi-am întors privirea spre avocat.
- " Aşadar, înainte de a vă spune condițiile mele, vreau să vă rog să nu vă pripiți în a mă judeca greşit." Domnul Chad tăcu o clipă, aştepta parcă, să ne dea o veste şocantă. Eram curioasă ce rol aveam eu în toată treaba asta.
- " Anthony, pentru a intra în posesia bunurilor moştenite, trebuie să te căsătoreşti, în maximum trei luni, cu Sofia Evans."
M-am ridicat brusc de pe scaun şi am întrebat nedumerită.
- Poftim? Atunci am realizat că şi Anthony, era în picioare, în dreapta mea, pronunțând acelaşi cuvânt.
- Să mă ce? mă privea el, oarecum, degustat. Mă deranja expresia lui, dar în acel moment nu mă gândeam decât la cerința doamnei Audrey. Nu, dar, cu siguranță, a fost NEBUNĂ! continuă Anthony să strige. Îşi aşeză mâinile pe biroul avocatului şi țipă: Ai înebunit? Ce condiție e mai şi asta?
- Am spus că vom lămuri lucrurile, deja pierdusem cuvintele rosti de avocat încercând să se scuze, până şi el se simțea stănjenit. Pe bună dreptate! Ce naiba! Ce condiție! Încercam din răsputeri să mă trezesc din acest coşmar, dar era realitatea!
Eu şi Anthony Edwards, acum doi ani, poate, dar în acest moment nu voiam să-l văd nici la 10 metri de mine. Cum s-a gândit ea la asta? Eu şi Anthony, el şi cu mine? Nu e posibil, nu pot să accept asta! E pur şi simplu imoral! Mai ales după ceea ce mi-a făcut, acum să-l răsplătesc căsătorindu-mă cu el?
Vocea avocatului mă aduse cu picioarele pe pământ.
- Aşezați-vă, vă rog! Părea panicat şi nici glas nu mai avea.
Teama de pe fața avocatului, mă cuprinse şi pe mine. Îmi era frică de consecințe.
- Alte condiții? L-am auzit pe Brad întrebând, în timp ce mă aşezam, mi-am atins fruntea uşor cu vârful degetelor, inima-mi bătea puternic, nu înțelegeam nimic şi îmi era frică de ceea ce va urma. Am tresărit, când Anthony se trânti pe scaunul din dreapta mea, lovind cu pumnul mânerul drept al scaunului.
*****
!!!!!!!!!!!!!!
Sper să o citiți cu plăcere, să vă încânte! Aştept cu nerăbdare comentariile şi păreriile voastre.
Mulțumesc!