N-am citit tot. Am spus de la început că n-o voi face, căci altfel n-aș avea timp să scriu atâtea capitole. Am citit până la al doilea caz și chiar și-așa, nu cred că am nevoie de mai mult.
Ai avut o idee foarte interesantă - iar aici mă refer la ideea cărții, nu cea a cazurilor. Trebuie să recunosc faptul că mă așteptam la altceva și nu știu dacă peste ce am dat mă mulțumește sau ba.
Din punctul meu de vedere, o carte polițistă este foarte greu de scris. O carte polițistă care urmărește un singur caz (sau eventual mai multe, dar se unesc într-un final) este greu de scris, dar una în care prezinți mai multe cazuri separate? Pfff. Îți trebuie, pe lângă cunoștințele medicale și legale, o imaginație foaaaarte dezvoltată. Nu spun că nu o/le ai. Spun doar că ar trebui să fie mai mult decât ce ai tu acolo. Felul în care îți expui cazurile îmi inspiră un fel antologie. Ai poze cu subiectul discutat; cu Omul Matrioșkă, un om într-un alt om și-ntr-un alt om și tot așa; cu roșiile din care se scurg ochi și ficați și unghii și degete și alte organe umane. Dedesubt, sub aceste poze, ai un scurt paragraf care spune „Caz ciudat, dar, într-un final, rezolvat. Experimente militare secrete ce urmau a fi folosite ca spioni în misiuni periculoase. Nu se știe de ce au fost eliberați sau de ce am fost puși să aflăm care e treaba cu ei. Am primit bani mulți. N-a întrebat nimeni nimic, lumea nici nu s-a interesat despre omul cu straturi infinite, că am trecut la alt caz."
Nu știu dacă înțelegi ce zic. Totul se termină prea repede. Cazul în sine și ce scrii tu despre el cred că poate fi adunat într-un singur capitol, pentru că restul sunt doar gândurile Gloriei despre Albert și glumele ei cam seci și proaste.
Ideile îmi plac, chiar sunt ceva ieșit din comun, dar consider că ar trebui să le acorzi mai multă atenție și mai mult detaliu.