Pasii neregulati, frunzele strivite si sunetele produse de pasarile noptii erau singurele sunete care impiedicau invaluirea padurii intr-o liniste mormantala.
Am pierdut de mult evidenta timpului, concentrandu-mi atentia pe ocolirea obstacolelor si alergat. Nu stiam in ce parte ma indreptam cu exactitate insa un lucru era cert, padurea aceasta era un adevarat labirint viu. Ochii mi s-au obisnuit de ceva timp cu lumina difuza, insa aveam probleme mai grave pe cap acum. Oboseala si drogul reuseau sa stoarca si cea mai mica picatura de energie din mine, facandu-ma sa ma impiedic adesea in propriile picioare si aveam nevoie disperata de o pauza, dar eram constienta ca nu ma pot opri. In mod normal m-as fi temut de eventualele animale salbatice care imi puteau iesi in cale, insa il aveam pe Taylor pe urmele mele, inarmat cu un pistol si gata sa imi zboare creierii si era suficient.
Intr-o oarecare masura eram resemnata cu situatia actuala si de posibila mea moarte, deoarece stiam de la inceput ca nu voi fi scutita de situatiile similare. Sunt o multime de lucruri pe care vreau sa le fac, insa am realizat ca nu am de ce sa regret daca e sa mor. Viata nu o sa te intrebe niciodata daca esti pregatit sa treci in nefiinta, asa ca prefer sa demonstrez contrariul si sa intampin moartea cu bratele deschise in orice clipa. Ne nastem, traim si murim. Toti trecem prin asta. Toti putem oferi o definitie cat de cat concreta despre ceea ce inseamna sa te nasti si sa traiesti, insa nimeni nu poate defini cu exactitate moartea. Nimeni nu poate spune ce simti cand mori sau daca vei mai simti ceva dupa. Eu am inceput sa devin din ce in ce mai atrasa si curioasa de acest fenomen si sunt pregatita sa mor pentru a-l intelege.
Mi-am sprijinit epuizata spatele de radacina unui copac, incapabila sa mai fac vreun pas. Respiram sacadat, iar incercarile mele de a-mi restabili bataile normale ale inimii si respiratia s-au dovedit in zadar. Stiam ca e frig prin simplul fapt ca respiratia mea provoca aburi densi si in mod normal tricoul si pantalonii scurti de blugi m-ar fi facut sa inghet instantaneu, dar nu si in situatia actuala. Imi era extrem de cald din cauza alergatului, mici broboane de transpiratie formandu-se pe fruntea mea, pe care le-am indepartat cu mana. Mi-am inchis ochii concentrandu-mi atentia pe sangele fierbinte curgandu-mi prin vene.
Am auzit un zgomot usor apropiindu-se de mine si mi-am deschis ochii instant, ciulindu-mi urechile. Era un sunet mult prea lin pentru a fi produs de un om insa ceva tot il producea. Mi-am intors privirea spre stanga, spre locul in care auzeam fosnetul si un fior rece mi-a trecut pe sira spinarii cand am vazut ditamai paianjenul venind hotarat spre mine. M-am ridicat automat indepartandu-ma de creatura ce era aproape cat palma mea. M-au trecut fiorii cand am realizat ca paianjenul acela avea probabil de gand sa se urce pe mine daca nu il vedeam. Nu uram paianjenii, dar nici nu ii prea agream si aveam mici retineri cand venea vorba de cei micuti, dar privind mutatia aceasta de paianjen, mai aveam putin si tipam din cauza groazei.
Mi-am amintit de ziua in care am mers in tabara, tot intr-o padure, iar eu si Aiden am ajuns sa formam una dintre echipele jocului cu gasitul steguletelor. Nu eram in relatii deloc bune atunci, insa realizez ca prin intermediul acelei tabere ne-am apropiat. Am chicotit usor cand mi-am amintit de reactia si cazatura satenului la vederea unui paianjen mult mai mic decat acesta. Imi era dor de el si eram constienta ca e posibil sa nu il mai vad vreodata.
Zambetul mi-a inghetat pe chip cand am vazut in urma mea, o lumina ce scruta intunericul si mi-am ciulit urechile, ascultand cu atentie sunetele din departare, care cu siguranta erau pasi. Deci ei aveau lanterne, iar eu nu aveam dreptul la una, avand in vedere faptul ca sunt cu mult in dezavantaj fata de ei. Fara sa mai stau pe ganduri, am luat-o din nou la fuga, incercand pe cat posibil sa ma indepartez de persoana ce venea in urma mea si sa produc cat mai putin zgomot. Nu stiu daca era Taylor sau unul dintre partenerii sai de vanatoare, dar un lucru era sigur indiferent care dintre ei era, eu aveam sa dau coltul daca ma prindea.
Mi-am intors privirea, asigurandu-ma ca nu mi-au dat inca de urma, continuandu-mi pasii alerti. Am realizat ca scurtul moment in care mi-am indepartat atentia de la asa zisul drum, a fost o mare greseala in clipa in care m-am impiedicat de radacina unui copac. Si nu era de ajuns ca aveam din nou sa cad si sa pierd timp, chiar in fata mea era o adancitura printre copaci, asemenea pantei ce face legatura intre varful unui deal si poalele acestuia si desigur eu nu am observat-o.
M-am rostogolit printre copaci si frunze, ajutandu-ma de maini pentru a nu ma lovi la cap. In mod normal as fi tipat insa eram mult prea socata si speriata pentru a face asta, iar in clipa in care m-am oprit am icnit ametita datorita contactului dur cu solul. Nu cred ca aveam oase rupte, insa nu era momentul prielnic sa fac inventarul ranilor care cu siguranta erau numeroase, deoarece mi-am auzit numele strigat si am recunoscut imediat vocea lui Taylor.
M-am ridicat impleticindu-ma, incercand sa ignor durerea ce imi trecea prin tot corpul. Timpul trecea si imi pierdusem de mult speranta ca Erik sau Aiden vor aparea si ma vor scoate de aici. Cu greu imi tineam ochii deschisi, intrebandu-ma cat mai aveam pana ce voi lesina sau voi muri. Cu greu am mai facut cativa pasi si m-am prabusit, incapabila sa imi mai misc picioarele. Daca aveam sa ies de aici cu siguranta aveam sa ma aleg cu o febra musculara ingrozitoare. M-am tarat langa un copac si m-am sprijinit ostenita de el. Minutele treceau, iar situatia mea se inrautatea din ce in ce mai tare. Nu ma mai miscasem nici macar un centimetru, insa deveneam tot mai rupta de realitate. Respiram cu greu si am inceput sa tremur incontrolabil atat din cauza frigului cat si a drogului ce mi se plimba nestingherit prin sange.
-Nu arati prea bine, Kayla! Mi-am deschis cu greu ochii si totul in jur parea sa se miste in reluare. Vedeam ca prin ceata silueta intunecata din fata mea si a trebuit sa clipesc de mai multe ori pana am realizat ca e Taylor. Adio viata, bun venit moarte!
-Am avut si zile mai bune! Vocea imi era mai mult soptita si corpul parca paralizat. Inima imi batea cu putere in piept, amenintand sa iasa din cusca ei. Coreeanul a facut cativa pasi pana la mine si m-a prins de umeri ridicandu-ma fortat in picioare. Daca nu era copacul de care sa imi sprijin greutatea, mi-ar fi fost imposibil sa ma sustin.
-Vezi cum se intoarce roata Kayla? Ai avut ocazia de cateva ori sa ma omori, dar nu ai facut-o! Mare greseala! Nu stii ca nu trebuie sa le oferi o a doua sansa dusmanilor tai? Acum ei se intorc impotriva ta si te distrug! Ma privi cateva secunde, timp in care incepeam sa realizez ca toata munca mea, toate riscurile asumate si pericolul la care m-am expus au fost in zadar. Am pierdut jocul si nu am aflat cine e criminalul.
Taylor si-a scos pistolul si l-a indreptat spre mine, tragand piedica. Picioarele mi-au cedat pentru a nu stiu cata oara in seara aceasta si m-am prabusit la radacina acelui copac unde imi voi gasi sfarsitul. Imi amintesc foarte clar ziua in care l-am intalnit pentru prima data fata in fata pe Taylor si curiozitatea cu care m-a intrebat daca ma tem de moarte. Raspunsul meu inca imi era viu minte. ,,Moartea poate fi privita din doua perspective, fie fugi de ea toata viata pentru ca ti se pare un lucru nedrept si crud, fie alegi sa o infrunti! Nu imi place sa fug, prin urmare am de gand sa o infrunt, chiar daca pot muri."
Acum constientizez ca nu am facut intocmai ce am spus. Am infruntat moartea, dar am si fugit de ea, la propriu si se pare ca am ajuns in acelasi punct. Acum trebuie sa o infrunt.
Cu un sunet surd, Taylor s-a prabusit inconstient pe pamantul rece si inima mi-a tresarit de fericire in momentul cand l-am vazut pe Aiden incruntat cu o ramura destul de groasa in mana. Se pare ca intr-un final chiar a reusit sa ma salveze.
-Esti bine? Esti ranita? Bucata de lemn i-a cazut din mana si a venit rapid spre mine, luandu-ma in brate.
Mi-am incolacit bratele in jurul abdomenului lui, lasandu-mi capul sa se odihneasca pe pieptul sau.
-Sunt bine, cred! I-am raspuns incet, ingropandu-mi mai tare fata in pieptul sau. Eram fericita din cale afara sa il vad, iar ameteala incepea sa se diminueze si ma simteam atat de bine in bratele lui. Corpul lui emana o caldura extraordinara si imi doream sa nu ii mai dau drumul niciodata. Bataile accelerate ale inimii sale se contopeau parca cu ale mele formand una dintre cele mai frumoase melodii auzite de mine pana acum.
-Haide, trebuie sa plecam de aici cat mai repede! Ia asta pe tine, esti inghetata! S-a ridicat odata cu mine, punandu-ma usor pe picioare si spre fericirea mea, ma simteam mai bine. Aiden si-a dat geaca neagra din piele jos, ajutandu-ma sa o imbrac.
-Care e planul? L-am intrebat in timp ce imi prindea mijocul pentru a ma ajuta sa ma sustin pe picioare mai bine. Inca ma simteam groaznic, desi starea mea se imbunatatise, insa nu cu mult. Fie drogul isi pierdea efectul, fie cele cateva momente de odihna mi-au mai incarcat bateriile.
-Erik ne asteapta la vreo 500 de metrii distanta si pana nu ajungem la masina nu am scapat inca.
-Asteapta! M-am indepartat putin de el, aplecandu-ma langa Taylor care zacea inca inconstient si i-am luat pistolul din mana, verificand cartusele ramase. Mort cu siguranta nu era pentru ca il vedeam respirand, dar nici bine nu ii va fi cand se va trezi.
-Ce vrei sa faci? Aiden imi privea confuz fiecare miscare. Am luat pistolul in mana, piedica era oricum trasa, asa ca am ridicat arma spre cer si am apasat pe tragaci, un zgomot puternic facandu-si loc in linistea noptii.
-Asa nu o sa mai vina dupa noi. Vor crede ca Taylor a terminat totul si se vor intoarce asteptandu-l. Aiden imi zambi mandru si am inceput sa mergem in directia dictata de el.
Abia cand l-am zarit pe Erik sprijinit de masina lui, rontaindu-si unghiile nervos am respirat usurata.
-Esti bine? Erik ma scana din cap pana in picioare ingrijorat, iar eu am aprobat rapid din cap. Bine clar nu eram, tocmai ce am fost vanata prin padure de un psihopat care in loc de topor avea un pistol, in conditiile in care ma chinuiam sa imi pastrez cunostinta dupa ce am fost drogata, insa eram mult mai bine decat un cadavru.
--------------------------------------------------------
Waaa...nu pot sa cred! Am ajuns la capitolul 30!😲😲🎉🎉
Vestea buna, sau proasta e ca vor mai urma aproximativ 5 capitole si cartea se va termina!
Ce parere aveti despre acest capitol???