Camy sări speriată și se transformă de îndată. Abia ajunseseră de câteva minute, că ea își revenise. Nu părea să mai aibă semne pe corp de pe urma luptei, atât de repede se mișca. Se ridicase ca un fulger, iar apoi se transformă mai repede decât credea cineva că este posibil. Deși era foarte periculos o asemenea transformare grăbită, ea nu prezenta nici un semn că ar fi pățit ceva.
Se ridică în picioare și se roti ca să îl vadă pe Ben, sau lupul ei negru mult adorat. Inima îi bătea nebunește și era foarte agitată. Înainte ca ea să fie izbită de piciorul lui Jeff, el fusese aproape ștrangulat și aruncat în spate, departe de pentagramă și de ei. Trebuie să fie prin apropiere, era imposibil ca șoțul ei, iubitul ei alpha, să fi rămas în urmă.
Avea corpul plin de vânătăi, iar arcada dreaptă îi era spartă și îi curgea destul sânge încât să îi coloreze partea dreaptă a feței cu roșu. Mai multe tăieturi și pete de sânge erau pe picioarele și abdomenul ei. Nu părea să o deranjeze nici o secundă faptul că se mișca goală pușcă prin fața unui grup de oameni. După ce trăise atâta timp în haită, se antrenase cu ei și luptase, se obișnuise cu senzația de a avea trupul gol în fața unor persoane. Nu se simțea incomod, și nici nu încerca să se acopere. Orice fărâmă de energie ce o mai avea se îndrepta spre un singur lucru, găsirea lui Ben.
Alice se așteptase ca ea să își revină repede, îi spusese instinctul, așa că transformarea mamei sale nu o luase prin surprindere. Aruncase peste ea o pătură cât să îi acopere corpul, dacă ea nu era pudică, nu însemna că trebuia să o vadă abolut toți.
Camy nici nu părea să observe că cineva o acoperise. Continua să se miște prin casă în căutarea lui Ben. Dădu de mai multe ori târcoale camerei, crezând că soțul ei se ascunde, rănit și leșinat, după unul dintre piesele de mobilier.
− Unde e? întrebă Camy, agitată și speriată.
Privea în jur cu repezeală, abia dacă putuse să o observe pe Alice și graba ei de a o acoperi cât mai mult.
Nu îl găsise. O prinse pe Alice de umeri și o speriase pentru o secundă. Pătura îi alunecă puțin de pe umeri, dar ea nici nu observă. Mintea ei se concentra asupra unui singur lucru, găsirea lui Ben.
− Unde e? Unde s-a dus?
Era atât de agitată încât Alice nu știa cum să îi spună adevărul. Teama ce o vedea crescând în ochii mamei ei o făcea să se simtă vinovată că nu făcuse nimic, că doar stătuse acolo și privise. Starea ei de agitație se transmitea și la ea, dar era o agitație dureroasă.
Nu îi spuse nimic, în schimb încercă să își aleagă cuvinele, deși era un lucru extrem de dificil să anunțe, cel mai probabil, că Ben era mort. Dacă a rămas în urmă nu mai putea fi în viață, era jucăria lui Jeff acum.
− Camy...
Intervensie Caden, forțând-o să îi dea drumul Aliciei. Camy se încăpățână să își țină fiica, iar degetele i se făcuseră albe în timp ce aproape că o învinețea. Nu avea să îi dea drumul până ce persoana care văzuse totul nu îi spunea unde este Ben al ei.
Caden apăsă un punct de pe mâinile ei, iar toată puterea cu care o ținea pe Alice se risipi. Se întoarse spre protector și aproape îi mârâi de furie. Privise doar o secundă în ochii lui, ochii albaștri pe care îi avea și Ben, și înțelese ceea ce ea nu-și dorise să audă.
Clătină din cap grăbită, în timp ce ochii o înțepau. Toată furia ei se risipi, transformându-se în lacrimi și durere. Se încăpățână să fie puternică, măcar pentru copii ei.
− Nu e adevărat, spuse ea grăbită.
Caden dădu din cap.
− Nu poate fi advărat.
Protectorul o trase în brațele sale, iar Camy nu se sinchisi să își țină lacrimile și durerea. Îmbrățișă cu disperare trupul lui Caden și îl strânse până când se auzi o pocnitură. Expresia de pe chipul protectorului confirma bănuiala Aliciei, îi rupse un os. Gestul ei părea că vrea să alunge vestea cea rea prin simpla disrugere a mesagerului.
Alice simți o prezență stranie în apropiere. Interiorul ei o luase razna, parcă încercând să o facă să fie în alertă, mai mult decât devenise deja. Simțea că în interiorul măruntaielor sale ceva nou prinde viață și pulsează, ceva ce nu simțise niciodată.
Speriată de noua senzație, privi în jur. Poate putea să își dea seama dacă doar ea se simțea așa sau dacă cineva încerca să îi facă rău. Era imposibil să nu fie vorba despre o implicare magică, știa foate bine că era imposibil să fie altceva.
Fecioarele își adunau forțele, fiecare fiind ajutată de către cea mai apropiată persoană de inimile lor, iar apoi plecau. Mia primi alinare din partea lui Katherine, care părea că face o vrajă special pentru ea, Aylin îl îmbrățișa cu disperare pe Dylan și încerca să își liniștească plânsul, orbirea temporară o speriase mai mult decât se așteptase, iar Calla primea îngrijiri speciale din partea lui Rechar. Roșcatul părea mai mult decât preocupat de starea ei, era foarte atent și îi vorbea plin de îngrijorare, dar și fericire.
Ele nu păreau să treacă prin ceea ce trecea ea. Era curioasă dacă și Aisha simțea la fel, dar sora ei vitregă fusese luată în primire de Alexei, care o așezase pe canapea și încerca să o facă să își revină. Din fericire, ea încă respira, chiar dacă abia i se mai mișca pieptul.
Ea era singura care simțea acea prezență stranie și, mai nou, periculoasă. Intră în alertă și se încordă, orice o făcea să se simtă așa de ciudat, era ceva periculos.
O atingere umedă o făcuse să se sperie și să tresară. Se răsucise spre ceea ce o atinse și își stăpâni impulsul de a da cu pumnul, de indată ce zări blana roșcată. Îngenunchie lângă Eroul ei și îl mângâie precaută, nu avea de gând să îl facă să sufere și mai tare. Blana îi era încâlcită în sânge și părea să aibă unele răni deschise, pe care nu le putuse atinge din cauza lui. Nu o lăsa să îi atingă decât blana moale a capului, singurul loc ce nu părea a fi plin se sânge.
Crezuse că dacă se va lăsa pradă unei alte activități, mângâierea și îngrijirea Eroului, chiar dacă el se împotrivea, senzația ciudată va trece. Dar nu se întâmplă așa cum sperase. Senzația se înteți atât de tare încât ea privi de mai multe ori prin cameră după descoperirea emițătorului.
− Îmi cer scuze în numele fratelui meu pentru ceea ce îți face, spuse cineva.
Vocea era nouă și total necunoscută, dar îi crease destulă panică încât să înțeleagă că nu îi vorbise o simplă persoană. Privi de îndată spre cel care vorbise și descoperi cu stupoare un cățeluș maroniu foarte simpatic. Era imposibil ca animăluțul să îi vorbească.
− Nu credeam că este atât de nesimțit.
De această dată auzi foarte clar cuvintele și văzuse buzele câinelui mișcându-se. Analizând ceea ce spuse, își dăduse seama că nu venise singur, privi după fratele cățelușului drăgălaș. Nu îl găsise deloc.
− P-poți vorbi? întrebă ea câinele.
− Mă bucur că ai venit tu, prietene, spuse Caden.
Alice, uimită, privi protectorul rămas în viță, apoi spre câinele ce se așezase pe marginea canapelei.
− Nu puteam rata șansa de a te ajuta.
Caden încă o îmbrățișa pe mama ei, mult mai calmă și mai liniștită. Acum nu mai părea în pericol de a fi rupt în două.
− Mulțumesc, Dig.
Alice privea uimită când la protector, când la câinele maroniu. Era de talie mică și avea niște ochii tare inocenți. Coada lui era foarte jucăușă și stufoasă, iar urechile ascuțite și atente, dar una era ușor pleoștită. Privindu-l, nu credeai că este un demon, ba chiar credeai că este un îngeraș de cățeș.
− Vă cunoașteți? întrebă ea uimită, încă privind de la unul la altul.
Lângă ea, Eroul era la fel de confuz. El încetase să mai privească de la unul la altul.
− Dig este un foarte bun prieten.
− Ți-am salvat fundul, idiotule, lătră câinele. Nu că ar fi prima oară.
Caden privi încruntat câinele. Intervenția bruscă a lui Dig o făcuse pe Alice să zâmbească, în alte circumstanțe ar fi râs.
Zâmbetul ei îl făcu pe câinele să se liniștească de îndată.
− Ești demonul pe care l-am invocat? îl întrebă.
− Unul dintre ei.
− Unde este celălalt?
Dig făcu semn spre canapeaua pe care stătea. Caden o așeză pe Camy pe un scaun și se duse să inspecteze. Alice, curioasă de ceea ce o făcea să se simtă atât de ciudat, îl urmă, în spatele ei apăru imediat Eroul, chiar dacă era obosit și rănit.
Pe canapea o văzură pe Aisha, ce părea cufundată într-un somn adânc. Alexei, iubitul ei, lipsea din cameră. Ceea ce o făcuse pe Alice să fie confuză fu un al doilea animăluț. Blana lui era foarte ciudată, părea a fi un mic pui de tigru, dar după urechi și bot părea a fi un alt câine.
Puiul de tigru/câine stătea pe pântecele Aishei și o privea cu interes. Nu scotea nici un sunet, abia dacă se mișca, doar stătea și o privea cu doarme. Ochii lui mici și albaștrii nu se mutară nici măcar o secundă de pe fața ei.
− La ce te holbezi? spuse Dig.
Puiul de tigru/câine nu dădea semne cum că l-ar fi auzit. Nu părea să observe nici faptul că doi oameni și un lup veniră în jurul lui.
Dig sări de pe spătarul canapelei. Lăbuțele lui nu apucară să atingă corpul Aishei, fu aruncat în partea cealaltă a camerei. Totul se petrecu atât de repede încât Alice doar observă că lipsește Dig.
− Ce te-a apucat frate? spuse Dig.
Demonul se ridicase de lângă peretele de care se ciocnise și veni înapoi spre canapea. Când ajunse lângă, se cățără rapid pe blana Eroului și nu se opri până nu i se așezase pe cap. Chris mârâi iritat, dar nu încercă să scape de el.
Puiul de tigru/câine nu răspunse. Rămase la fel de nemișcat și de curios cu privire la fecioara pe care stătea.
− De ce doarme?
Alice rămase uimită de vocea lui. Era plăcută și inocentă. Suna mai bine decât se aștepase vreo dată să sune o voce, mai ales a unui demon.
− I-ai luat toată energia, idiotule, îi răspunse Dig. Ar fi trebuti să fie moartă, nu să doarmă.
Pentru prima dată, puiul de tirgu/câine își întoarse privirea de la Aisha. Privi spre Dig, iar Alice fu uimită să vadă o urmă de regret în ochii lui.
− N-n-nu...
− Las-o baltă, îl întrerupse Dig. Știai prea bine în ce te bagi.
Urechile puiului de tigru/demon se pleoștiră.
− Ai dreptate.
Se mută de pe pântecele Aishei și merse puțin mai în față, se roti de două ori pe trupul ei, apoi se așeză ca de culcare.
− Vreau să dorm, spuse el.
În secunda următoare simți cum un val de energie o împinge. Făcu câțiva pași în spate fără să fie prea sigură de ce.
− Ai niște lapte? îl auzi pe Dig. Mie foame.
Caden oftă și, luând-o după el pe Camy, ieși din cameră. Alice și Chris rămăseseră pe loc, până ce Dig îl trase de blană și arătă spre Caden.
− După el.
Eroul se conformase, deși nu părea că îi surânde ideea de a face pe cărăușul. Alice îl urmase, neliniștită de faptul că o lăsa pe Aisha cu acel ciudat demon câine/tigru.
Intrase ultima în bucătărie și îi găsi pe toți așezați la masă. Camy avea în fața ei un bol mare de cereale, Caden la fel, iar Dig bea satisfăcut dintr-un bol mare cu lapte. Eroul stătea ghemuit sub masă, părea la un pas să adoarmă.
− Masa învingătorilor? întrebă ea în glumă.
− Masa pierzătorilor, poate, bombăni Camy, tristă.
După ce plânse ca un copil mic pe umărul lui Caden, reuși să se liniștească atât de tare încât acum ajunse să fie doar obosită. Alice știa că dacă ar fi făcut-o să plângă nu ar mai fi avut lacrimi. Pierderea lui Ben o afectase și pe ea, dar dintr-un motiv necunoscut ei nu putuse să plângă. Nu încă.
− Când pornim misiunea de salvare? întrebă ea. Avem demonii, deci suntem gata.
Camy își ridicase, cu greuate, privirea din bolul ei cu cereale.
− Și eu vreau să îl salvez, dar nu sunt sigură că mai am ce salva.
Alice se așeză pe scaunul de lângă Erou. Iubitul ei își ridicase capul de pe podea și îl așeză în poala ei. Îl mângâiase pe creștet de câteva ori înainte de a se așeza mai bine în scaun și să vorbească.
− Nu poate să fie mort, e imposibil.
− Cine? spuse Dig. Ben?
Camy înghiți cu greutate o altă lingură cu cereale. Alice doar dădu din cap, deși încă era atentă la mama ei. Pătura ce o puse pe ea ca să o acopere fu înfășurată și arăta asemeni unei rochii.
− Oh, Jeff nu l-a ucis, l-a lăsat inconștient doar.
Camy își ridică de îndată privirea spre el. În ochii ei se văzu mai puternic ca niciodată o scânteie de speranță și bucurie.
− Ben este mai puternic decât Arden, iar Jeff va încerca să facă un schimb între ei doi.
Numele tatălui lui Aylin îi trezi un sentiment de repulsie. Vârcolacul care a fost absorbit de Jeff pentru a deveni hibridul celor trei creaturi supranaturale a încercat să o ucidă pe ea și pe Chris. Încălcaseră, după spusele lui, o regulă importantă a heitei, dezvăluise adevărul unei persoane dinafară.
− Vrei să spui că Ben va muri, iar Arden va trăi din nou? spuse Camy, uimită.
Privind-o, văzu în interiorul ei o furie imensă, stăpânită doar din cauza oboselii prea mari și a numeroaselor vânătăi obținute de pe urma luptei.
− Da.
− Trebuie să îl salvăm! spuse Alice.
Nu avea de gând să își mai piardă încă o dată familia, nu ar putea rezista unei asemenea pierderi.
Se ridicase de pe scaun, dar o forță necunoscută o făcuse să se așeze imediat înapoi. Din interiorul ei simți cum o cantitate de energie îi fusese luată. Simți că este, pe loc, stoarsă.
− Nici eu nu vreau să îl las pe Jeff să dispună de forța lui Ben, dar cred că mai întâi trebuie să ne recuperăm.
− Tu te auzi ce spui? vorbi Caden. Nu putem sta să așteptăm ca el să își reîntrăgească forțele.
− Nu spun să așteptăm ca el să se refacă, ci noi să ne refacem.
Caden dădu să se ridice, dar se așeză brusc. Încă o dată simți cum cantitatea de putere din interiorul ei este împuținată. Privi chiorâș spre demon.
− Sunteți bătuți, plini de vânătăi, răni deschise și epuizați. Chiar crezi că vă aflați în cea mai bună formă pentru a ataca un hibrid de calibrul lui?
Caden mârâi, iar Dig deveni mai fioros.
− Privește în jur, idiotule. Ești pe cale să faci aceeași greșeală ca în trecut. Te grăbești și nu gândești.
Alice fu surprinsă de faptul că Dig îl certa pe Caden.
− Data trecută ai avut noroc de Lyla și Jason, acum ești singur.
− Jason? intră în conversație Camy.
Privi furioasă spre Caden.
− Mi-ai implicat fiul în războiul tău de familie? Nu ți-a ajuns că mi-ai luat soțul?
Caden își luă mânile în cap. Era prima dată când Alice auzea de unul dintre frații ei și despre ceea ce au făcut.
− N-am știut că va intervenii, vorbi Caden.
− Norocul tău că a făcut-o, spsue Dig, altfel acum n-am mai fi existat ca să povetim faptele lui eroice.
Alice privi spre Christopher, iubitul ei dormea liniștit cu capul în poala ei, chiar dacă avea o poziție incomodă. Nu înțelegea prea bine ce se întâmplase, deși ar fi vrut. Îi era frică să intervină și să întrebe ce s-a întâmplat și ce a făcut Jason.
− Jason s-a izbit în Tamir până ce l-a îndepărtat de apă, auzi vocea lui Dig. Eu am făcut un inel de foc în jurul lui și l-am ars. Dacă îl prindea, îl putea sfărâma în două.
Privind spre Dig, avu surprinderea de a-l vedea privind-o. Crezuse că explicația a fost pentru mama ei, dar instinctul de vârcolac îi spunea că îi explicase ei. Simți mai multă siguranță și încredere în demon, chiar dacă era o altă bestie, una ce îi putea ucide pe toți dacă scăpa de sub control.
Dig privi spre Caden.
− Nici dacă ai vrea, nu i-ai putea implica din nou ca să îți salveze fundul. Deja sunt implicați destul.
Camy se ridică furioasă de la masă. Părea afi pe punctul de a-l znopi în bătaie pe Caden, dar se așeză de îndată la loc. Alice simți încă o dată că puterea ei scade.
− Dă-mi drumul, demonule, spsue Camy, furioasă.
− Nu te pot lăsa să pornești o luptă.
− Ce-ți pasă ție? Se bat cei care te controlează, e în avantajul tău.
Dig râse.
− Nu mă controlează nimeni, sunt aici de bună voie.
− Ce vrei să spui?
− Dacă m-ați fi controlat, acum Alice ar fi fost moartă. Aisha a scăpat cu viață pentru că am substituit-o la timp cu o altă sursă de energie.
Capul lui Caden se întoarse foarte brusc spre Dig. Era palid, iar în ochii albaștrii se citea disperarea.
− Doar n-ai...
− A trebuit s-o fac.
Caden lovi cu pumnul în masă și încercă să se ridice, dar căzu la loc. Christopher se sperie și se trezi, Alice privi, neputincioasă și uimită, spre protector.
− Cum îndrăznești...?
Dintr-o singură mișcare, Dig ajunse în fața lui și îl lovi. Alice nu văuse prea bine dacă îl pocnise cu lăbuța lui mică, coada jucăușă, sau se împinse cu capul în el. Doar auzise lovitura și văzu fața roșie a protectorului.
− Tu ești cel care ți-ai făcut din Ginger un rezervor de putere, și tot pe mine dai vina?
Glasul dulce, jucăuș, al demonului dispăruse. Devenise înforător de gros și de amenințător.
− Ar trebui să îmi mulțumești că am scăpat-o de chinul de a-ți fi baterie de putere.
Caden mârâi.
− Mi-ai stricat planurile...
− Planuri? Astea numești tu planuri?
Caden mârâi, iar ochii lui se schimaseră de îndată. Albastrul frumos dispăruse, iar abisul negru, înfiorător și ademenitor apăru.
− Ai transformat singura femeie care te-a iubit într-o sursă de putere și aproape ai ucis-o.
− Nu e treaba ta ce fac eu.
− Și când ar trebui să devină? Când mă invoci ca să îți repar greșelile?
O altă lovitură se auzi, iar Caden mârâi și mai tare. Nu înțelese ce anume se întâmplă până ce nu văzu ochii protectorului. Nu mai erau negrii, transformați, erau albaștri, normali.
− Ești un idiot dacă crezi că te poți lega de o ființă umană, să îi furi puterile și să nu o ucizi.
− Știam când să mă opresc.
− Nu poți să știi când să te oprești. Ai fi profitat de ea până ce ai fi ucis-o, așa cum era cât pe ce să facă și Tamir.
Dig se duse înapoi la locul lui și bău puțin lapte. De îndată ce își linse botul privi spre Alice, care avea zeci de întrebări, și îi zâmbi.
− Ginger este o vrăjitoare îndrăgostită de Caden, în urmă cu cincisprezece ani l-a ajutat să rupă blestemul ce l-a ținut prionier. Iar Lyla este cumnata lui Jason, un hibrid care s-a văzut cu Tamir și l-a trădat.
− Cum ai...?
Era uimită, nu înțelegea cum era posibil ca demonul să îi spună răspunsurile la întrebările ce i se învârteau prin cap.
− Când am fost invocat, m-am legat de tine și ți-am luat o parte din putere. Îți cunosc toate gândurile.
− Ce?!
Alice se înroși de îndată. Gândul de a fi lipsită de intimitate o făcea să se simtă mult prea vulnerabilă în fața demonului.
− Stai calmă, nu mă interesează viața ta privată.
− Dacă tu te-ai legat de Alice, vorbi Caden, liniștit, înseamnă că celălalt s-a legat de Aisha.
Dig dădu din cap, apoi se înfruptă din laptele alb și dulce.
− Nu l-am lăsat prea mult să se infrupte din energia ei, dar a luat destulă.
− Tu din ce te-ai înfruptat? spuse Camy.
Tăcuse atât de mult după acea izbucnire violentă încât abia dacă mai puteai spune că este acolo.
− Nu este obligatoriu ca un demon să se înfrupte din ceva, atunci când este invocat. Eu n-am făcut-o, dar fratele meu da.
− Ginger e...? spuse Caden.
Se juca cu lingura în bol, refuzând să termine prorpoziția sau să privească pe cineva.
− S-a hrănit cu energia din legătură, cu alte cuvinte a subțiat legătura până ce a rupt-o. Ginger e teafără, dar tu nu te mai poți folosi de ea.
Se făcu liniște preț de câteva minute în care terminaseră de mâncat. Alice își puse și ea același tip de cereale într-un bol și turnă laptele peste, mai pregăti un bol și pentru Christopher, pe care îl așeză lângă ea, pe jos. Înainte de a pune sicla cu lapte în frigider, îi reumpluse bolul demonului. Dig păru mai mult decât încântat să mai primeasă o porție.
− Spuneai că Jason și Lyla sunt implicați, spsue Camy. La ce te-ai referit?
Dig își ridică privirea din propriul bol cu lapte și se linse pe bot.
− Lyla este recipientul de energie al lui Tamir până ce voi rupe legătura, iar Jason este implicat din umbră.
− Poftim?
Camy nu se așteptase la asta.
− Doar nu credeai că fiul tău va sta departe, nu? Este vorba despre familia lui.
− Are propria lui familie acum.
Dig râse.
− Doar nu credeai că va sta deoaprte, în timp ce voi sunteți pe moarte, nu?
Alice se hotărî să întrebe cu voce tare, nu să îi permită lui Dig să îi scotocească prin gânduri.
− Ce a făcut?
− Ca să îți explic, trebuie să îți spun ce... răutate a făcut tatăl tău.
Alice privi spre Camy, care oftă și se lăsă pe spate. Era mult prea liniștită ca să nu știe despre ce este vorba.
− Când au vrut să vină să te găsescă, Jason le-a interzis să meargă singuri, lucru ce nu era în cerinței lui Katheirne. Au reușit să păcălească o armată de vârcolaci...
− Erau în jur de douăzeci, nu o armată, îl întrerupse Camy.
− Știu, dar o armată sună mai bine... Dacă stai să te gândești puțin, erau vârcolaci antrenați de Ben, echivalentul unei armate.
Rămase surprinsă de complimentul pe care îl făcu demonul tatălui său.
− Ceea ce nu știau părinții tăi, este că Jason era pregătit. Le-a pus dispozitive de urmărire...
− Am schimbat mașinile, spuse Camy.
− Nu m-ai lăsat să termin. Le-a pus dispozitive de urmărire în haine...
− Irelevant, comentă Camy.
− Și a pus o vrăjitoare să îi urmărească unde sunt.
De această dată, Camy nu mai spuse nimic. Tăcuse și privi demonul.
− Apoi a pus vârcolaci pe urmele lor, să îi păzească și să aibă grijă de ei.
− N-a pus pe nimeni, nu am văzut nici un vârcolac din haită.
Dig râse.
− Asta era și ideea, să nu îi vedeți.
− Minți, Jason n-a intervenit deloc.
− Dacă ești atât de sigură, cum explici că nu ați fost atacați cât timp ați rămas în pădurea de acasă, nu ați fost găsiți de Jeff când ați mers după Calla și nu ați fost atacați când ați găsit-o? Sau că ați știut din timp că Jeff este după voi, dar nu v-a mai găsit până ce nu ați intrat în casa lui Katherine, sau sala aceea de sport?
Camy nu mai spuse nimic.
− Vârcolacii lui Jason au intervenit și l-au ținut ocupat, ca să nu mai spun de ajutorul pe care l-ați primit pe drum.
− Cum de știi atâtea? îl întrebă Alice.
− Sunt un demon, dar asta nu înseamnă că nu urmăresc ce se întâmplă cu idiotul de Caden și misiunea lui. Simte-te bine, ai ochii mei asupra ta.
− Vrei să spui Aisha.
Demonul păru să nu înțeleagă.
− Caden o protejează pe Aisha, pe mine mă proteja Tamir.
− Oh.
Demonul părea abia atunci să înțeleagă ce înseamnă vorbele ei.
− Firar! strigă, speriindu-i pe toți.