Un vânt puternic se stârni de îndată ce Katherine spuse primul cuvânt al vrăji de invocare. Ea și Caden stăteau în mijlocul unei pentagrame cu trei colțuri. Mâinile lor erau împreunate, iar puterile le erau puse la comun. Ea era cea care deschidea portalul, dar avea nevoie de Caden pentru a întâmpina primul demon ce va sosi, precum și de puterea lui. Avea nevoie de energia lui și puterea ce îi curgea prin vene pentru a face plata ritualului.
Caden, știind ceea ce putea însemna acest lucru și știind ce îl aștepta, se folosi de "recipientul" lui pentru putere ca să rămână intact. Energia ce o lăsase în interiorul lui Ginger se contopise cu a ei și îi permise să o împrumute. Planul lui și al lui Tamir a fost gândit cu prudență, ei doi s-ar fi folosit de energia persoanelor de care se legase, ar fi dat la schimb o parte din energia lor, iar ei aveau să trăiască. Era un plan bun, unul ce nu ar fi dat greș, dar absența lui Tamir din cerc și din vrajă făcea totul mult mai greu. Energia ce o oferea la schimbul invocării celor doi demoni era mai puțină, iar ei aveau să simtă acest lucru de îndată ce vor începe plata.
În fiecare dintre cele trei colțuri ale pentagramei era câte o fiică a lui Jeff. În jurul lor era un cerc mare, trasat cu cretă albă și ierburi ciudate, dar puternice. Fiecare dintre ele avea destul spațiu pentu a se întinde pe jos, dacă doreau, dar ele rămăseseră în picioare pentru a respecta planul vrăjii periculoase. Aveau în mâna dreaptă câte un cuțit mare și ascuțit, folosit pentru a doua parte a vrăji. Katherine și Caden aveau putere doar pentru a iniția vraja, ele aveau puterea pentru a o face să continue.
Sângele lor era cel care le dădea putere și le făcea să fie ingredeientul esențial. Erau fecioare, erau puternice, dar aveau o parte din sângele lui Jeff prin vene. Acel sânge, sângele unui monstru, le permitea să fure putere de la el și să i-o ofere lui Katherine, astfel încât vraja să nu o ucidă și să continue invocarea.
Prima care făcuse transferul de putere de la Jeff la Katherine fu Mia. Ea își crestă cu vârful cuțitului podul palmei și vărsă sângele pe jos. Cele câteva picături ce atinseseră pietrele se uniseră și formaseră o pentagramă, chiar dacă părea imposibil. Asistenta vrăjitoarei nu simțise durerea creată de vârful cuțitului, dar simțise durera creată de transferul de putere. Un spasm îi cuprinse corpul și o făcuse să se încovoaie. În interiorul măruintaielor sale se simțea ca și cum un cuțit încerca să scrijelească în jur și să rearanjeze totul. Își abținu cât de mult putuse un țipăt, dar dădu voie icnetelor să iasă la suprafață.
Aylin era speriată de ceea ce avea să i se întâmple și ei, dar nu dădu înapoi nici o secundă. Cât timp Mia făcea transferul de putere, ea se îmbărbăta folosindu-se de amintirea în care își pierduse tatăl. Aproape că putea să vadă în fața ochilor cum Jeff se hrănise din tatăl ei, lăsându-l fără viață, ca mai apoi să se folosească de puterea lui pentru a-i ataca. Furia ce o simți și dorința de răzbunare o făcuse să capete putere, astfel încât, atunci când fu rândul ei, nu zăbovi.
Își crestă și ea podul palmei, curajoasă și hotărâtă. Aceeași pentagramă ce se formase din sângele Miei se formase și din al ei. Așteptă convulsile provocate de transferul mare de putere, dar acestea nu apărură. Uimiă că nu pățise nimic, privi spre Mia, crezând că suferința ei se terminase, dar ea tot chircită de durere era. Tocmai când credea că era posibil ca ea să nu fie fiica lui Arden, a părții vârcolac din Jeff, o durere puternică de cap o săgetă. Vederea i se pierdu, iar ea căzu în genunchi de teamă. Începu să tremure de durere și de spaimă. Orbise.
Calla, îngrozită de tot ceea ce pățiseră celelalte două fete, căută încurajare și siguranță. Privi în jur după fratele ei, dar nu îl zări și se panică. Nu era nimeni care să îi spună că totul va fi bine, era singură, în fața pericolului și a agoniei.
Speriată, dar cu simțurile în alertă, reuși să audă o voce. Își întoarse de îndată privirea în acea direcție și îl văzu pe Rechar.
− Știu că poți să o faci, îi spuse el.
Roșcatul o privea într-un mod ciudat, îi dădea fiori.
− Am încredere în tine.
Vorbele lui făcuseră ca toată teama din interiorul ei să dispară. Zâmbi fără să știe prea bine de ce, și strânse mânerul cuțitului.
− Totul este temporar, auzi vocea lui Katherine.
− Nu ai de ce să te temi, se va sfârși repede, îi spuse Caden.
Cu un zâmbet larg pe buze, Calla își crestă podul palmei și vărsă picăturile în fața ei. Privi cum pentagrama se formează și așteptă să simtă acea durere oferită de transferul de putere. Când corpul începu să îi tremure incontrolabil și să își simtă oasele ca și sfărâmate, căzu în genunchi, mândră. Lăsă toată puterea ce provenea de la Jeff să curgă prin ea și să se verse către Katherine. Scoase un strigăt plin de extaz și bucurie, contrar întâmplărilor din jur.
Nu știa dacă monstruosul ei tată avea să simtă ceea ce îi făcea, dacă îi lua puterea și o folosea ca să îi aducă sfârșitul, dar în sinea ei spera ca el să aibă habar. Îl ura pentru ceea ce a făcut, îl ura pentru că i-a distus familia, că a încercat să îi omoare prietenii și că aproape i-a ucis fratele și pe prețiosul ei roșcat. Voia ca el să afle, nu pentru a încerca să îi oprească, ci pentru că spera ca undeva, în adâncul lui, să se simtă trădat de propriul lui sânge. Își dorea să îl facă să sufere, să se simtă împotriva tuturor, își dorea să îl doară.
Puterea primită de la cele trei fecioare o făcea pe Katherine să se simtă ca o stea. Radia de putere. Îi venea să zburde de încântare, dar nu uită ceea ce trebuia să facă.
− Vine primul, spuse ea cu voce tare spre cele două fecioare încă neatinse de vrajă.
Alice și Aisha erau înconjurate de două cercuri, la câțiva pași de pentagrama în care se afla vrăjitoarea. În jurul fiecărui cerc era câte un lanț de simboluri, menite să le canalizeze puterea pe îmblânzirea demonilor. Se va folosi de energia lor atât cât va fi nevoie, nu le va secătui.
Ele nu trebuiau să se cresteze pe mână sau să își verse sângele, ele trebuiau doar să reziste.
Prima care simțise că se întâmplă ceva fu Aisha. Totul se întâmplă atât de repede cu ea, încât abia dacă conștientiză. Simții doar că genunchi o lasă iar corpul îi devine mult prea slăbit pentru a face ceva, chiar și să respire. Nici nu simți pământul sub ea, doar simți cum i se taie filmul.
Alice nu avu timp să reacționeze, că pățise și ea la fel. Energia îi fu luată cu forța, dintr-o dată, iar genunchii i se înmuiară. Căzu la pământ, mai conștientă decât sora ei. Nu înțelegea de ce nu i se spuse că avea să fie invocat cel de-al doilea demon, așa cum căzuseră de acord. A fost luată pe nepregătite, iar șocul o făcuse să piardă și mai multă energie. Nu leșinase, dar nu credea că e prea departe de pierderea conștiinței.
Când privi spre vărjitoare înțelese că ceva nu merse bine. Atât ea cât și Caden era speriați, aproape panicați, în timp ce se priveau unul pe celălalt. Îi venea să strige spre ei să se oprească, să încerce altă dată. Știa că fără ea și Aisha nu se puteau îmblânzi demonii. Ea rezista, era suficient de puternică, dar Aisha părea că este la capătul puterilor. Dacă sora ei va pierii acum, unul dintre cei doi demoni va fi scăpat de sub control, va ucide tot. Vor pierde.
Înainte să le poată spune ceva, îl auzi. Un răget monstruos se auzea mai aproape decât se așteptase. Se întoarse speriată și privi în spate. Simțea cum trupul îi este lipsit de îndată de orice putere când văzu ceea ce se întâmpla la doar câțiva pași distanță de ea.
Jeff, plin de sânge și chiar mai înfiorător decât de obicei, ținea de gât un lup. Nu putea să vadă ce culoare avea, nu putea spune cine este cel care va muri, dar spera din toată inima ei să nu fie Eroul ei. În jurul lui erau numai lupi, toți împărțeau aceeași culoare, negru. Unul dintre vârcolaci îl mușcase de picior, altul sărise spre gâtul lui și îl mușca cu putere de umăr, altul se pregătea să îl dărâme, iar altul îl mușca de braț. Nu doar că hibridul arăta și mai monstruos, dar părea a fi și mai mare. Auzi câteva scâncete de lup, iar inima ei se frânse de îndată. Nu își dorea să știe cine fusese atât de rănit încât plânse, nu își dorea nici să știe cine erau cei ce luptau. Nu voia să știe pentru că o durea inima.
Își adună ulimele puteri și făcu un pas în direcția lor. Era hotărâtă să intervină, să își ajute prietenii și familia să îl învingă pe Jeff. Nu putea să îi abandoneze, nu putea să stea și să privească cum ei sunt uciși de un monstru. Caden nu făcuse nici o mișcare din interiorul pentagramei, ceea ce însemna un singur lucru, ceva nu merse. În decursul vrăji, ceva intervenise și distruse echilibrul. Caden nu avea nici un demon alături care să lupte, iar Aisha era leșinată de epuizare. Totul merse conform teoriei, dar demonii nu apăruseră.
Corpul îi căzu de îndată la pământ, cântărind aproape o tonă. Nu simți o modificare în energia ei, puterea ei, iar instincul de vârcolac îi spuse că vrăjitoarea intervenise. Nu se întoarse spre ea, să o privească cum stă speriată și nu face nimic. Îi vorbi cu mânie.
− Dă-mi drumul.
− Nu poți interveni! îi strigase vrăjitoarea. Ești pre prețioasă ca să mori în zadar.
− Nu-i pot abandona.
− Au știut de la început în ce se bagă.
Răspunsul vrăjitoarei o uimise, chiar dacă era adevărat. Privi cum lupul ce era strangulat fu aruncat. Nu știa cine era acel vârcolac, dar ea se zbătu să se elibereze din vraja ce nu o lăsa să se miște. Nu putea sta să privească cum ei mor.
− Fă ceva! țipă ea.
Unul dintre lupi primi un șut și fu aruncat până aproape de ea. Lupul rămase inert, iar Alice vărsă o lacrimă. Lumea ei se prăbușise.
− Fă ceva! repetă, cu ochii în lacrimi și plină de mânie.
În secunda următoare dorința îi fu îndeplinită.
Simți cum ceva în interiorul ei se rupe, se dilată, iar apoi se reformează. Îi veni să țipe de frustrare, de nepuțintă, de disperare, dar corzile vocale nu îi mai ascultau poruncile. Rămase tăcută într-un abis ce dură doar o secundă.
Vraja ce nu o lăsase să se miște dispăru, iar ea căzu. În loc să simtă sub ea pietrele dure de la carieră, simți doar un covor moale și pufos.
Speriată, se ridică și privi în jur doar cât să își dea seama că se întoarse în casa lui Katherine. Sperând că și ceilalți fură la fel de norocoși ca și ea și scăpaseră din acel câmp de luptă, privi prin living. Primul supraviețuitor pe care îl văzu fu un lup gri, cel care fusese lovit de Jeff și aruncat până în apropierea ei. Sări grăbită să vadă dacă trăiește, știind că singura persoană care ave acea culoare era mama ei. Îi căutase cu disperare pulsul, speriată că își pierduse și mama naturală, nu doar pe cea adoptivă. Nu îl găsise din primele două încercări, nu îl găsise nici a treia oară. Se pregătea să resusciteze lupul când îl auzi. Un ritm neregulat, grăbit, și aproape dispărut al unei inimi.
Scoase un țipăt de fericire și îmbrățișă lupul gri, mama ei era vie.
Liniștită că ea rămase în viață, privi după ceilalți. Fecioarele implicate în ritual supravieuiseră, Aisha era aproape de ea, leșinată. Mai numără încă trei vârcolaci, printre care se afla și Eroul ei, rănit și obosit, dar conștient. Fericită că nu murise, îi zâmbi iubitului ei și îl îndemnă să se apropie.
Când iuitul ei fu la numai câțiva pași de ea, i se aruncă în brațe și șcheună cu putere. Alice îl sărută și îl mângâie ca să îl liniștească, crezând că plângea din cauza rănilor. Când îl îndepărtă cu gândul de a-l vindeca, îi zări privirea. Ochii lui frumoși erau triști, iar își dăduse seama că ceva nu este în regulă. Mai numără încă o dată lupii ce supraviețuiră.
Patru lupi erau în cameră.
Totul era bine. Îl mai privi încă o dată pe Eroul ei, îngrijorată că nu știa ce era așa de rău. Când îl mângâiase, el nu plânse de durere, altul fusese motivul. Mai privi încă o dată prin cameră după cei care luptaseră, știu că roșcatul lui Calla nu fusese prezent pe terenul de luptă, ci stătuse aproape de ea, ceea ce o bucură.
În timp ce privi prin cameră, fu atentă și la culoarea blănilor lupilor.
Atunci își dădu seama.
Cinci lupi se luptaseră.
Patru erau prezenți.
Unul rămase în urmă.
Ben.
Se astepta cineva la asta?