Mulțumesc pentru cele aproape 6000 de citiri. Am 'crescut' atât de repede. Vă mulțumesc că citiți povestea asta.
Sper să vă placă!<3
-----
Din punctul de vedere al lui Justin:
Curva aia e nebună?
Cum dracu poate să intre în mașina unui necunoscut?
E chiar proastă?
Cred că da.
Am început să merg prin parcare, încercând să-mi păstrez calmul înainte de a o lua razna. Dacă crezi că am mai făcut-o până acum, nu ai văzut modul în care sunt acum.
Sunt atât de aproape să omor pe cineva doar din cauza stresului pe care îl simt înăuntrul meu.
Unde dracu era Kayla când aveai nevoie de ea?
Concentrează-te Justin, concentrează-te. Am încercat să mă calmez, frecându-mi o parte a gâtului.
Ea nici măcar nu a știut cine era. Adică, dacă ar fi făcut-o, s-ar fi urcat în mașină de prima dată, dar a stat acolo în jur de cinci minute. La dracu, chiar dacă îl știa, nu trebuia să plece în modul ăsta.
Cred că i-a spus ceva ei.
Adică, nu există altă explicație pentru care ea să urce în mașină cu un tip pe care nu-l cunoaște.
La dracu. Cât de nepăsătoare a putut să fie?
Am lovit roata unei mașini, care nu era a mea, în timp ce am gemut. Probabil arătam ca un sociopat, dar în momentul ăsta, nu îmi păsa. Kelsey s-a urcat în mașina unui tip pe care nu-l cunosc.
Mașina nici măcar nu mi se părea cunoscută și nu am putut să văd nimic printre geamurile fumurii.
Oh, la naiba.
Mi-am blestemat complet viața, îndreptându-mă spre locul unde era parcată mașina mea. Nu puteam s-o las să plece cu un necunoscut și să nu merg după ea.
Aș fi un idiot daca aș face-o.
Odată ce am ajuns la mașina mea, am deschis ușa, intrând înăuntru și pornind-o.
Ceva din mine îmi spunea că, Kelsey nu este pe mâini bune și nu aveam de gând să aștept să văd ce se întâmplă.
O voi găsi. Chiar dacă este ultimul lucru pe care îl fac.
Ieșind din parcare, am ajuns pe șosea, pornind în direcția în care a luat-o mașina în care Kelsey a urcat.
Nici nu mi-am dat seama până când am ajuns la capătul acelei străzi că, de aici nu mai știam pe unde o luase mașina.
Aruncând alte mii de înjurături, am întors mașina repede, îndreptându-mă spre casa mea.
Mărind viteza, m-am rugat ca acolo să nu fie polițiști care să mă oprească pentru că nu aveam timp de ei în momentul ăsta.
Realizând că ar fi mai inteligent să-i sun pe băieți și să le spun că vin pentru a se pregăti, mi-am scos telefonul din buzunarul pantalonilor mei. Tastând un număr, mi-am apăsat telefonul pe ureche, în timp ce am luat-o pe altă stradă.
"Alo?" Vocea lui John s-a auzit puternic.
"Hei, omule, ascultă, am nevoie ca tu și băieții să pregătiți echipamentul. Trebuie să urmărim ceva sau ar trebui să zic, pe cineva." Am intrat pe altă stradă.
"Pentru ce, omule?" Aș fi putut spune că deja începuse să facă ce i-am zis deoarece puteam să aud zgomotele care veneau de cealaltă parte a telefonului.
"Doar fă asta. Îți voi spune când ajung acasă. În regulă?" Am vorbit.
"În regulă, ne vedem."
"Ne vedem." Și cu asta, am închis apelul.
Speram doar ca atunci când o s-o găsesc pe Kelsey, să fie încă întreagă.
Din punctul de vedere al lui Kelsey:
Începeam să-mi fac griji despre decizia mea de a urca în această mașină.
Nu e că Andrew - i-am aflat într-un final numele - făcea ceva neobișnuit, dar nu mă aflam în mașină cu cineva cunoscut mie.
Nu aveam idee cine era Andrew și de asta îmi făceam griji.
Prostul de Justin, e doar vina lui.
Poate dacă nu era atât de încăpățânat și enervant, nu m-aș fi aflat în situația asta acum.
Oftând, mi-am lipit pieptul de geam, privind afară.
"Ești ok?" Andrew a vorbit, luându-și privirea de la șosea, uitându-se la mine.
Mi-am lins buzele, gemând. "Da, sunt doar puțin obosită, cred."
A dat din cap, în semn că a înțeles. "Asta e de înțeles. Orice fată ar fi obosită după o ceartă atât de intensă ca cea la care am asistat eu puțin mai devreme în parcare."
Am tresărit, la auzul cuvitelor lui, vorbind despre Justin și cearta noastră.
Nu l-am văzut niciodată atât de nervos și modul în care m-a împins în mașina aia chiar m-a speriat.
Adică, l-am mai văzut nervos înainte, dar nu atât de rău.
"Scuze, nu voiam să înrăutățeac lucrurile." A zâmbit senin.
Am dat din cap. "Este în regulă. Sunt doar recunoscătoare că erai tu acolo pentru a mă lua. Nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi mers lucrurile dacă tu nu veneai." Am rânjit voioasă.
A zâmbit.
Wow, acum flirtezi cu un necunoscut, Kelsey? Te-ai depășit pe tine însăți. Vocea din spatele minții mele a vorbit.
Roșind, mi-am mușcat interiorul obrazului, uitându-mă în altă parte.
Nu am de gând să mint, era chiar simpatic.
Dar, nu este Justin. Vocea din mintea mea a vorbit din nou.
M-am blestemat singură înainte de a mă lăsa confortabil pe spate, pe scaunul din piele.
"Unde mergem, frumoaso?"
"Uhm," Ar trebui să risc și să-i spun unui străin adevărata mea adresă? Mi-am mușcat buza. "Strada Anderson Lane, numărul 102." Am schițat un zâmbet.
Eram aproape de casa mea. Trebuia doar să mai trec de un bloc, dar era în regulă.
"În regulă." Și-a întors mașina, luând-o pe altă stradă.
Voiam doar să merg acasă, să fac un duș și să dorm mult.
Din punctul de vedere al lui Justin:
"De ce dracu ai vrut să ne pregătim echipamentul? Credeam că ne vom duce să rezolvăm problema cu Luke la patru? De ce nu ești la școală?" Bruce a început să pună mii de întrebări din momentul în care am intrat în casă.
"Idiotul de Luke va trebui să aștepte. Avem lucruri mai importante de făcut și școala e școală. Nu îmi pasă."
"Nu poți doar să fii indiferent în privința școlii. Unde ai fost?" S-a uitat la mine uimit.
"Chiar ai de gând să mă întrebi despre școală?" Am spus, devenind din ce în ce mai frustrat. "Nu-mi pasă de școală. Tot ce contează acum este s-o găsim pe Kelsey și să mă asigur că nu moare astăzi!"
Toată lumea a rămas tăcută, Bruce chicotind. "Adică ne-ai pus să facem toate astea doar pentru o fată? Pentru fata de care ți-am spus să stai departe?"
"Nu este o oricare fată și nu pot s-o ignor, atâta timp cât merg la aceeași școală cu ea, idiotule." Am spus, veninul parcă ieșind din cuvintele mele.
"Te târăști singur într-o mare încurcătură, Bieber." Bruce a vorbit, dând din cap. "Chiar vrei ca ce s-a întâmplat cu Jen să se repete?"
"Să nu mai," Am spus, încordat. "Menționezi numele curvei ăleia din nou. Înțelegi?"
Bruce a luat o gură mare de aer. "Mă simt ca într-un film dramatic."
"Ești singurul care face ca lucrul ăsta să pară atât de dramatic." Am spus, dându-mi ochii peste cap.
"Taci din gură." A murmurat. "Nu pot s-o las să se amestece în treburile noastre, Bieber. E prea riscant și în momentul ăsta, vom fi prinși pentru că acum avem două curve care știu despre afacerile noastre."
"Jen nu va spune nimic, iar Kelsey... Ți-am explicat deja situația ei." Mi-am lins buzele. "Ascultă, trebuie s-o găsesc, mă înțelegi?" Am spus. "Nu am timp să mă cert cu tine chiar acum. Este în mașină cu un tip pe care nici măcar nu îl cunosc și trebuie s-o găsesc. Ai de gând să mă ajuți sau nu?"
Bruce s-a holbat la mine ceva vreme, până când să-și întoarcă privirea spre mine. "Chiar îți pasă de ea, nu?" S-a uitat sincer la mine.
Mi-am simțit gâtul înroșindu-se la auzul acelor cuvinte. Fără să mă mai gândesc, am dat din cap. "Da, îmi pasă de ea." Am șoptit.
"Atunci hai să mergem. Trebuie să fie prin apropiere. Acum cât timp a plecat?" A început să meargă spre lucrurile de care aveam nevoie.
"Nu știu." Am afirmat. Plimbându-mi mâinile prin păr, m-am uitat la John. "Când te-am sunat?"
Și-a scos telefonul. "Acum o jumătate de oră?"
"Aici este răspunsul tău."
Din punctul de vedere al lui Kelsey:
Am mers cu mașina de parcă ar fi trecut ani. Nu îţi ia atât de mult să mergi unde i-am zis. "Te-ai pierdut sau ceva de genul?" M-am uitat la el.
"Nu, de ce?"
"Pentru că pare că ai condus din totdeauna și casa mea nu e nici măcar în apropiere de aici." Mi-am mușcat buza.
"Este doar din cauză că ești obosită." A explicat. "Pare mai mult, dar au trecut doar câteva minute."
Am dat ușor din cap, fără să vreau să duc discuția mai departe.
Sunt norocoasă că mă duce acasă.
După ce timpul care a trecut a părut să fie ca ani de zile, în realitate fiind doar cinci minute, mașina s-a oprit.
"Am ajuns." S-a întors pentru a mă privi, rânjind.
Am dat din cap. "Mulțumesc, pentru tot." Am zâmbit. "Chiar apreciez."
"Oricând. Sper să ne mai vedem."
"Da, și eu." Am apăsat pe mânerul mașinii, ieșind afară.
Când m-am uitat în jurul meu, mi-am simțit stomacul tresărind, inima bătându-mi din ce în ce mai tare. "Așteaptă." M-am întors. "Strada asta nu este Anderson Lane."
"Oh, nu este?" A chicotit. "Cred că am greșit atunci." Motorul mașinii s-a oprit. "Știi ce spun ei, niciodată să nu vorbești cu străinii."
"Ce dr-"
"Hei, baby."
Întorcându-mă, ochii mei s-au mărit, înainte de a simți ceva care mi-a acoperit gura și o pereche puternică de mâini înfășurându-se în jurul meu. Am început să țip. Lacrimile mi-au invadat ochii, încercând să dau la o parte mâinile care îmi acopereau gura.
Dar înainte de mă putea împotrivi, am simțit cum mă ia somnul și doar în câteva secunde, corpul meu a căzut în brațele tipului, totul din jurul meu devenind negru.