Durere. Acesta este singurul sentiment pe care-l am în acest moment. Capul îmi zvâcnește, o senzație de greață mă acaparează. Gustul amar din gură mă face să scuip pe jos. Pleoapele refuză să se deschidă din cauza luminii puternice, întreg corpul fiindu-mi amorțit. Când în sfârșit ochii au acceptat să mi se deschidă, privesc în locul unde am scuipat văzând sânge. Gem ușor de durere ducându-mi palma dreaptă la gură, ștergându-mă de lichidul roșu care se pare că venea din buza mea. Sâsâi ușor din cauza usturimii buzei inferioare, apoi îmi așez palmele pe suprafața moale pe care mă aflu ridicându-mă încet în fund privind în jurul meu.
Mă aflu într-o cameră. O cameră parcă aranjată pentru regi. Îmi umezesc buzele rapid cu limba care cere hidratare, apoi îmi duc mâna dreaptă pe frunte putând simți mai bine cum zvâcnește.
-Ahh.. gem eu clipind destul de lent.
Unde dracu mă aflu? Tot ce-mi amintesc este că dansam în clubul acela..cu Bell. Bell! Unde e Bell? Oh, Doamne, Hayden, Dean, ei unde sunt?
Ahh..nu te mai impacienta așa Eva, o să te doară și mai tare capul.
Mai privesc încă o dată în jurul meu și încep să mă minunez de ce se află aici. Cum am mai spus, totul pare ca fiind aranjat pentru regi, patul mare și moale în care mă aflu, pereții tapetați, mobila sofisticată, toate în nuanța albastrului regal, cu linii fine de culoare aurie. Am chiar și un balcon. Dau să mă ridic din pat pentru a merge spre el, dar observ un pahar cu apă pe noptiera de pe partea dreaptă a patului meu, așa că îl iau, dar mai întâi îl miros. Nu este nimic suspect, doar apă, așa că beau fără să mă mai gândesc la altceva.
După ce beau toată apa, pun paharul de unde l-am luat, apoi mă ridic în picioare. Starea de amețeală îmi reapare simțind cum picioarele mele nu mă vor ține mult dacă mai am această stare. Acea senzație dispare după câteva secunde în care m-am obișnuit cu propria greutate corporală. Încep să mă deplasez către draperiile deschise. Deschid ușa balconului, fac câțiva pași mărunți privind în jos la picioarele mele goale, apoi îmi ridic privirea înainte rămânând blocată de peisajul pe care-l am în fața ochilor.
Unde dracu mă aflu? În America clar nu mai sunt. În fața mea se află o grădină mare, înflorită în care patrulează o grămadă de oameni îmbrăcați în negru și cu puși în mână. Această imagine mă sperie al dracului de tare încât nu știu dacă pot să mai fac vreo mișcare. Abia acum observ că mă aflu la etajul patru, astfel încât mă tentez să privesc mai spre zare văzând albastru. Marea.
Unde dracu mă aflu?!
Aud ușa camerei mele cum se deschide, iar eu instantaneu mă trezesc la realitate, întorcându-mă în cameră dau de o servitoare ce are în mâini o tavă plină cu mâncare, îmbrăcată în uniformă neagră cu șorț alb, părul roșcat al femeii prins într-un coc. Femeia pare a fi mai mică ca mine, nu îi pot da mai mult de 21 de ani. Uimirea i se poate citi pe fața angelică, ochii ei albaștrii ca marea atrăgându-mi atenția cel mai mult.
Fata lasă tava jos pe noptiera de lângă pat, apoi închide ușa după ea, reîntorcându-și mai apoi privirea asupra mea. Statura ei nu o prea avantaja probabil acum simțindu-se oarecum intimidată de mine, ceea ce nu înțeleg de ce. Fata îmi susține privirea pentru un timp, apoi începe a vorbi rapid într-o limbă pe care nu o cunosc, probabil portugheză, asta făcându-mă să mă încrunt brusc, făcând un pas mare către ea acoperindu-i gura cu palma mea dreaptă. Fata își mărește ochii dându-mi seama că e speriată. Când îmi dau seama de asta, îmi îndepărtez mâna de fața ei, ea rămânând stană de piatră în fața mea.
-Scuză-mă, nu vorbesc limba ta. Știi engleză? întreb eu oarecum încurcată, dar și stânjenită în același timp.
-Oh..Îmi pare rău. se scuză ea vorbindu-mi slab încă simțindu-se puțin în vorbirea ei accentul portughez. Cum vă simțiți? întrebarea ei mă face să fac un pas mic în retragere fiind puțin uimită și de politețea acesteia.
-Mmm..bine. răspund confuză. Unde mă aflu? întreb de data aceasta simțindu-se fermitate în vocea mea.
-Ăăă..îmi pare rău, dar nu am voie să vă spun. zice fata acum aplecându-și capul în fața mea. Eu sunt aici doar ca să vă aduc mâncarea și să vă anunț că senior Feilds dorește să luați masa împreună cu el și familia lui.
Feilds? De ce acest nume mi se pare cunoscut?
-Aveți tot ce vă trebuie în șifonier, iar baia este a dumneavoastră, puteți face un duș. Observ că buza nu vă mai sângerează, doriți un plasture? întreabă ea enervant de politicos, iar eu mă încrunt.
-De ce îmi vorbești atât de formal? Și cine dracu este senior Feilds? de data aceasta m-am răstit la ea, fata rămânând stană de piatră, din nou.
-Eu..eu, îmi..nu am voie să vă spun.. se bâlbâie aceasta, apoi se repede asupra ușii ieșind pe ea. Mă apropii și eu de ușă încercând să o deschid, dar este prea târziu, acum este încuiată.
Încep să strig și să bat în ușă, dar nimic, niciun răspuns. Nimeni nu-mi răspunde la întrebări. Unde mă aflu? Cine este cel care mă ține încuiată aici? De cât timp mă aflu aici? Unde este Hayden? Toate aceste întrebări îmi ocupă mintea. Sunt agitată și mă plimb precum un leu în propria cușcă, simt cum răbdarea îmi este pusă la încercare, iar lacrimile nu le mai țin în frâu de ceva ore. Privesc balconul observând soarele cum apune, iar asta mă face să plâng și mai tare.
Se apropie ora cinei, iar eu chiar vreau să aflu cine dracu mă ține în locul ăsta. Vreau răspunsuri și nu le pot afla dacă plâng și dacă arăt în halul ăsta, așa că mă ridic de pe parchetul alb pe care eram așezată de ore bun, îndreptându-mă spre baie. Am rămas uluită de luxul de care dă dovadă această casă și pun pariu că încă nu am văzut încă nimic. Îmi fac un duș rapid, apoi ies din cadă învelindu-mi corpul cu un prosop mare alb și destul de pufos. Îmi usuc părul, apoi ies din baie cu un halat pe mine poziționându-mă în fața șifonierului destul de mare.
Niciun pantalon. Pe bune? Doar rochii? Toate astea par a costa o avere și pot pune pariu că doar una costă mai mult decât apartamentul meu la cât de..sofisticate arată. Unele prea sclipicioase, altele ba prea decoltate, ba prea scurte, dar într-un final aleg o rochie neagră simplă și lungă care nu inspira decât eleganță, poate prea multă eleganță după mine, dar altă rochie mai normală nu am găsit, iar ca încălțăminte am ales niște pantofi negrii destul de înalți, și ei destui de simpli. Părul mi l-am lăsat desprins și în baie am găsit câteva machiaje, dar eu m-am dat doar cu rimelul și cu creionul negru. Eram destul de simplă, dar asta nu conta, nu mă interesa câtuși de puțin. Tot ce vreau este să știu ce se întâmplă.
După câteva minute un bărbat îmbrăcat în negru, un paznic cu arma în mână mi-a spus că șeful împreună cu familia lui mă așteaptă la masă și că să-l urmez. Acum asta fac, îl urmez pe tipul înarmat fiind destul de speriată de ce va urma, dar știu că trebuie să aflu de ce sunt eu aici. După ce am coborât o grămadă de trepte pentru a ajunge cu două etaje mai jos decât unde eram, gorila îmbrăcată în negru se oprește făcându-mi semn din mână să poftesc pe cele două uși înalte . Eu, destul de speriată ce-i drept, încep a merge cu pași mici spre încăperea în care se presupune că voi lua cina cu "șeful". Îi simt pașii gorilei în spatele meu, iar eu strâng din maxilar puternic privind în față. Persoanele ce erau deja așezate la masă, se ridică toate la vederea mea.
Rămân blocată la vederea unei fețe cunoscute, iar picioarele mi se opresc brusc, la fel și respirația. Bărbatul ce stătea în capul mesei face câțiva pași spre mine zâmbăreț, acum privirea mea fiind atentă doar la el. Privirea sa arzătoare și ochii căprui deschis mă fac să înghit în sec de frică. Ajunge aproape de mine luându-mi mâna dreaptă în ambele sale mâini, eu neștiind ce vrea să facă simt cum tremuratul mă acaparează fiind sigură că urmează un atac de panică, dar vocea lui îmi oprește întreaga gândire.
-Bun venit acasă, draga mea.
*****
Boom!! Șoc... Vreau păreri despre capitol, cât mai multe. Să curgă cu comentarii...(scuzați cacofonia :)) )
Vă pup!
Roxx