Din punctul de vedere al lui Kelsey:
Stăteam întinsă pe pat, gândindu-mă la viața mea și ăsta nu e un lucru prea bun. Obișnuiesc să fac asta destul de des. Acesta era motivul pentru care nu puteam să dorm și uram asta. Aș prefera să mă lovesc cu capul de pereți. Numește-mă nebună dar devine chiar evervant să te gândești prea mult la ceva.
Oftând, mi-am masat ușor tâmplele, încercând să mă calmez.
Este aproape două după-amiaza și sunt obosită, dar nu cred că o să adorm prea devreme și nu am idee de ce.
Părinții mei sunt la serviciu și nu vor ajunge prea devreme acasă. Sunt blocată aici, plutind în gândurile mele. Nu e o combinație prea bună.
Dacă nu aș fi fost pedepsită, aș fi plecat sau aș fi mers acasă la Carly.
Dându-mi pătura de pe mine, m-am dat jos din pat. Uitându-mă prin jur, am încercat să caut ceva ce ar putea să-mi atragă atenția, dar nu era nimic.
Părinții mei îmi luaseră totul. Televizorul meu, calculatorul, iPod-ul și telefonul.
Da, mi-au luat telefonul doar cu o oră mai tărziu dupa ce am intrat în casă. Nu am fost prinsă de data aceasta. Dacă aș fi fost așa de norocoasă și prima dată.
Deci, acum sunt blocată aici, în casă, plictisită, făcând absolut nimic și gândindu-mă la multe lucruri.
Depărtându-mă de pat, m-am dus în baie, unde m-am dezbrăcat, aruncându-mi hainele în coșul pentru rufe înainte să intru în duș, dând drumul la robinet și lăsând apa să-mi atingă pielea.
Punându-mi puțin șampon în palmă, am început să-mi frec părul. Mi-am închis ochii, simțindu-mă din ce în ce mai bine. Cea mai bună parte a zilei este atunci când îmi fac un duș fără ca cineva să mă întrerupă, putând să stau cât vreau - ei bine, atâta timp cât apa rămâne caldă.
Dându-mi ușor cu balsam peste mâini și picioare, am început să fredonez o melodie. Închizându-mi ochii încă o dată, m-am poziționat sub apă, lăsând săpunul să-mi alunece pe piele.
Plimbându-mi mâinile de sus în jos pe corp, m-am simțit parcă jenată de gândul că Justin ar fi fost lângă mine, plimbându-și mâinile pe corpul meu. De parcă el ar fi fost singurul care mă atinge. Mușcându-mi buza de jos, m-am mutat pentru a-mi freca gâtul, unde mi-am imaginat că Justin mă săruta dulce.
Am gemut în sinea mea, având imaginea în minte de parcă ar fi reală... De parcă chiar s-ar întâmpla.
Ochii mi s-au mărit, gura mea fiind deschisă, mâinile înghețându-mi. M-am uitat în jur, realizând că eram singură în duș, fără nicio urmă de Justin.
Ce dracu s-a întâmplat?
Aveai gânduri despre sex cu Justin. Cuvintele astea mi-au răsunat în cap, făcându-mă să tresar.
Înjurându-mă în gând, m-am limpezit singură, spălându-mi părul și apoi oprind apa. Ieșind afară din duș, am luat un prosop, înfășurându-mi-l pe corp.
Intrând în cameră, m-am schimbat rapid înainte să-mi usuc părul.
Stând pe marginea patului, îmi treceam degetele prin păr, închizându-mi ochii.
Tocmai am făcut ce cred eu că am făcut acolo în duș? Nu-mi venea să cred. Nu puteam să.... Adică... Eu? Să mă gândesc la Justin, în acel mod? Nu puteam să-mi dau seama.
Dar asta ai făcut. Mi-am spus în minte.
M-am aruncat în pat, genunchii mei fiind acoperiți cu marginea de la pătură. Îmi pierdeam mintea, altă explicație nu aveam.
Adică, cum puteam eu, Kelsey Jones, să fac asta? Să mă gândesc la așa ceva?
E posibil, știu.
Dar despre Justin?
Omoară-mă acum.
Arată atât de bine și tu știi asta. Vocea din mintea mea a vorbit din nou.
Știu că arată bine. Fumează și este și un criminal. Unul atât de fierbinte, misterios, un criminal îndrăzneț.
Oprește-te, Kelsey, oprește-te să te mai gândești la asta. Este încă un criminal bipolar. Mi-am spus în gând.
Am oftat.
De ce trebuie să fie viața atât de confuză?
"Kelsey!" Vocea enervantă a fratelui meu s-a auzit.
"Ce?" Am spus. Nu aveam dispoziția să-i ascult lui idioțeniile.
"Carly e aici!" A strigat.
M-am ridicat repede din pat, ieșind din cameră și coborând scările, găsind-o pe Carly.
"Carly!" Am strigat, alergând spre ea și îmbrățișând-o.
Carly era perfecta persoană care mă putea face să uit de Justin.
A chicotit, îmbrățișându-mă înapoi. "Hei, Kelsey." M-a eliberat.
"Ce faci aici?" Am întrebat-o, de-abia apoi aducându-mi aminte că nu știa că sunt pedepsită.
"De ce? Nu pot să-mi visitez prietena cea mai bună?" M-a privit surprinsă, în timp ce un zâmbet i-a apărut pe față, arătându-mi că doar glumea.
Am râs. "Nu, bineînțeles că poți. Doar că... nu mai contează." Am dat din cap.
M-a privit ciudat. "Bi-ne?" A râs înainte să ne îndreptăm spre sufragerie, unde Dennis se juca jocuri video.
"Pleacă, Dennis, trebuie să vorbesc cu Carly." Am arătat către scări.
"Nu." A continuat să se joace.
Mi-am încruntat fruntea. "Ești sigur în legătură cu asta?" M-am dus spre Xbox-ul lui, punând mâna pe butonul de oprire. "Pleacă și nu voi face nimic." L-am avertizat.
"Bine!" A tresărit, uitându-se urât la mine.
Am rânjit. "Pleacă."
Și-a dat ochii peste cap înainte de a-și opri jocul, a urca scările și a intra în camera lui.
M-am întors spre Carly, satisfăcută. "Asta mereu funcționează."
A dat din cap. "Ești atât de rea cu el."
"Nu, nu sunt." Am spus, așezându-mă lângă ea pe canapea.
"Cum spui tu." Și-a dat ochii peste cap.
Îmi rodeam unghiile, așteptând să înceapă ea conversația. Cu siguranță a venit aici pentru un motiv, pe lângă faptul că voia să mă vadă.
Cum mă așteptam, a început să vorbească. "Unde te-ai dus de la petrecerea de noaptea trecută? Parcă ai dispărut!"
"Ce? Te căutam. Nu erai de găsit niciunde." Am privit-o ciudat.
"Când?"
"Exact." Mi-am aruncat mâinile în aer. "Nici măcar nu știi când. Unde te-ai dus? Am încercat să te găsesc, dar nu am reușit."
"Nu am plecat. Am fost până la baie."
Mi-am încruntat sprâncenele. "Cum te-ai dus la baie? Nu eram la o casă de petreceri."
A înghețat, înainte să se uite în jos, jenată. "Ei bine, vezi tu..."
"Oh Doamne, Carly, ce ai făcut?" Puteam deja să-mi imaginez diferite scenarii. "Nu te-ai dus la casa unor băieți, nu?"
"Ce? Ew, nu." A dat din cap.
"Atunci, unde te-ai dus?" Mi-am apropiat sprâncenele.
"Eu, ei bine, vezi tu... Chiar aveam nevoie la baie și așa cum ai spus și tu, nu era nici măcar una prin jur așa că m-am dus în pădure." S-a uitat în altă parte.
Mi-am deschis gura șocată.
"Carly!" Am strigat.
"Ce?" M-a întrebat uimită.
"Asta e dezgustător." Am strigat. "E mai rău decât să te duci la casa unor băieți! Eu aș prefera să mă duc în casa unor străini decât în pădure."
"Sh! Poți să nu mai țipi? Fratele tău e sus." S-a uitat la mine.
"Nu-mi pasă. Nu ai de unde să știi cine te-ar fi putut vedea sau ce creaturi erau pe acolo." Am dat din cap la stupiditatea ei.
Adică, Carly nu era cea mai deșteaptă persoană, dar la dracu, nu credeam că e așa de idioată.
"Știu, dar eram foarte beată și chiar aveam nevoie la toaletă." Și-a luat privirea de la mine, din nou.
Am oftat. "Ești nebună, știai asta?"
"Dar mă iubești, nu?" Mi-a făcut cu ochiul, oferindu-mi o privire drăguță.
Am râs. "Sunt doar fericită că nu ți s-a întâmplat nimic rău." M-am gândit la momentul când i-am văzut pe Justin și prietenii lui în pădure, stomacul tresărindu-mi.
"Dar tu?" Carly și-a așezat un picior sub fund, uitându-se atentă la mine.
"Ce-i cu mine?"
"Unde te-ai dus? Te-am căutat peste tot și nu am reușit să dau de tine."
"Eu.." M-am oprit. Nu puteam să-i spun despre Justin sau ce am văzut. Am promis că nu voi spune nimic și ei bine, nu voiam să mor. "Am mers acasă. Adică, se făcuse tărziu și am crezut că plecasei." Am oftat.
Uram să o mint. Dar era un motiv bun pentru care făceam asta.
"Îmi pare rău." M-a privit tristă.
Am zâmbit. Carly era mereu atât de dulce. Ura să supere lumea. Nu că m-ar fi supărat sau ceva de genul.
"E în regulă." Am strâns-o în brațe.
Tocmai voiam să zică altceva, dar o voce m-a întrerupt.
"Kelsey?" Mi-am întors capul, văzând-o pe mama care stătea la intrare.
"Oh hei, doamnă Jones." A zâmbit Carly.
"Bună, drăguțo." Mama mea a zâmbit. "Ce mai faci?"
"Foarte bine. Dumneavoastră?"
"La fel."
Asta e ciudat... Mama nici măcar nu a spus nimic de Carly și de faptul că a venit la mine.
"Asta e bine, dragă." Mama mea a zâmbit din nou. "Nu înțelege asta în mod greșit, dar ce faci aici?" Și-a încruntat sprâncenele, dându-și jos poșeta de pe umăr.
Am vorbit prea repede.
"M-am gândit să vin să mai vorbesc cu Kelsey." Carly a arătat cu mâna ei către mine.
"Oh îmi pare rău, dragă, dar Kelsey este pedepsită."
Carly și-a întors capul, privindu-mă.
Mi-am mușcat buza.
"Nu ți-a spus asta?" A întrebat mama.
"Mi-ai luat telefonul, îți amintești?" I-am spus.
Ea pur și simplu m-a ignorat.
"Nu, nu mi-a spus." Carly m-a privit.
Am dat din umeri.
Carly s-a uitat la mama mea. "Îmi pare rău, doamnă Jones. Nu știam." S-a ridicat de pe canapea.
"E în regulă, nu-ți face griji."
Carly s-a uitat la mine. "Ne mai vedem."
"La școală." A spus mama.
A dat din cap, înainte să se îndrepte spre ușă. "Bine, scuze de deranj."
"Nu ne-ai deranjat, drăguțo. Ne mai vedem, bine? Spune-i mamei tale c-o salut." A spus către Carly, care tocmai ieșise din casă.
Auzind-o pe Carly strigând înapoi, semn că a auzit, mama a închis ușa.
"Nu ți-am spus că ești pedepsită?" Mama mea mi-a oferit o privire ciudată.
"Nu spuneai că o să fii la serviciu?" I-am răspuns.
"Nu folosi tonul ăsta cu mine." S-a uitat la mine cu ochi mari.
M-am uitat în altă parte. "Curva." Am murmurat destul de încet.
Dar ignorând faptul că avea urechile unui șoim, m-a auzit. Venind spre mine, se uita la piciorul de la canapea. "Ce ai spus?"
"Te-am întrebat ce faci acasă?" I-am ignorat privirea ucigătoare.
Nu a mai continuat, abandonând subiectul.
Mulțumesc, Doamne.
"M-au lăsat să plec mai devreme, deoarece toți pacienții, care erau programați pentru astăzi, erau deja controlați și nu mi-a mai rămas nimic de făcut." A început să meargă către bucătărie.
"Oh, bine." M-am ridicat de pe canapea, vrând să plec, dar vocea ei m-a oprit.
"Nu mai vreau și alți invitați surpriză, Kelsey. Adu-ți aminte, ești pedepsită."
"Cum aș putea să uit?" Am murmurat, înainte să-i zâmbesc fals. Ea pur și simplu a dat din cap, îndepărtându-se de mine.
Am plecat.
Urcând scările, am deschis ușa de la camera fratelui meu, văzându-l că se juca cu o minge. "Te poți duce jos. Carly a plecat și mama a venit acasă."
"Bine." S-a ridicat din pat, aruncând mingea într-un colț al camerei și coborând scările.
Am dat din cap, înainte să intru în camera mea și să-mi închid ușa.
Ducându-mă spre pat, m-am aruncat în el, capul meu căzând între perne. Înainte să-mi dau seama, mă luase somnul, ochii mei aproape închizându-se.
Zgomot.
M-am mișcat în pat, punându-mă pe o altă parte.
Zgomot.
Gemând, am încercat să opresc sunetul.
Zgomot.
Poftim?
Întorcându-mă, m-am uitat la ceas, care indica ora 20:45.
Lovitură, săritură, zgomot.
"La dracu." Am auzit pe cineva murmurând nervos.
M-am ridicat din pat, odată ce mi-am dat seama că zgomotul venea din camera mea. "Dennis?" Am strigat.
Niciun răspuns.
"Mamă?"
Niciun răspuns din nou.
"Tată?" Am spus ridicându-mă din pat, picioarele mele atingând podeaua, inima bătându-mi din ce în ce mai tare cu fiecare pas pe care îl făceam. "E cineva acolo?"
Ducându-mă spre locul de unde auzeam zgomotul, mi-am simțit stomacul tresărind odată ce am văzut că fereastra mea era deschisă. O închisesem înainte să mă pun în pat.
Întorcându-mă, m-am impiedicat de ceva sau ar trebui să spun cineva.
Mi-am deschis gura, pregătită să țip, când o mână mi-a acoperit gura. Am început să tremur, încercând să dau mâna la o parte.
"Poți să te calmezi? Sunt eu!" Am auzit un șoptit.
Cineva care îmi suna familiar. Calmându-mă, persoana și-a luat mâna de la gura mea, întorcându-mă și văzându-l pe Justin care stătea în fața mea.
"Ce dracu?" Am șoptit, aducându-mi aminte că mama mea era jos.
"Te vei opri din a vorbi așa tare? Îmi dai o durere de burtă."
Când voiam să-i răspund, luminile i-au luminat corpul, observând o culoare ciudată pe pielea lui, dar nu era orice fel de culoare.
Era sânge.