Justin avea buzele strânse într-o singură linie. "Sunt impresionat, drăguțo. Nu știam că poți să faci asta." Justin s-a dezlipit de mașina lui, venind spre mine, fiind față în față și zâmbind.
Am început să râd. "Ei bine, acum știi." I-am arătat un zâmbet fals.
M-am uitat în sus, privindu-l. În sfarșit realizasem ce purta și nu am să mint, arăta chiar bine. Purta un tricou alb cu o geacă de piele peste, pantaloni negri si supra negri.
"Te uiți la mine, observ?" M-a întrebat cu un rânjet pe față.
Mi-am dat ochii peste cap. "Nu." M-am uitat în altă parte, jenată că a observat că mă uitam la el.
Și-a lins buzele, plimbându-și ochii de sus în jos peste corpul meu. "Nici tu nu arăți foarte rău."
M-am uitat la mine, observând că purtam o pereche de pantaloni subțiri, cu un tricou și un pulover peste și o pereche de balerini în picioare.
Nu știam dacă vorbise serios sau doar glumise, dar oricum l-am luat ca pe un compliment, mulțumindu-i amorțită.
El a râs pur și simplu. "Urcă-te în mașină." A dat din cap uitându-se la mașina lui. Era una diferită, tocmai acum realizasem. Își schimbase mașina și nu îl mai văzusem doar de o oră.
Voiam să-l întreb de unde o are, dar ceva din interiorul meu m-a avertizat să n-o fac.
Nici măcar mu am realizat că el deja se urcase în mașină, până când să-i aud claxonul, readucându-mă la realitate.
Justin și-a scos capul pe geam, una dintre sprâncenele lui atingând marginea geamului. "Ai de gând să intri?"
Mă uitam la el, la casa mea și la mașină. Nu era o decizie greu de luat. Uitându-mă din nou la el, m-am îndreptat către cealaltă parte a mașinii. Uitânu-mă în jos, în căutarea mânerului, am realizat că nu era niciunul.
"De ce îți ia atât?" A spus Justin.
"Taci. Nu vorbi atât de tare, părinții mei te vor auzi și nu știu cum să deschid chestia asta." Am șoptit.
A chicotit. "Doar apasă butonul ăla."
M-am uitat în jos, încercând să caut butonul despre care vorbea. Când l-am găsit, mi-am dat ochii peste cap, înainte să deschid ușa și să intru.
"Este vorba despre timp." A spus el.
"Nu e vina mea că mașina ta e așa dificilă." Am șuierat în apărarea mea.
A rânjit, înainte de a băga cheile în contact, ieșind din locul de parcare și ajungând într-un final pe șosea.
Câteva minute au trecut, în timp ce eu fredonam de una singură, mișcandu-mi degetele de la o mână pe ritm, pe cealaltă ținând-o pe fereastră. M-am uitat prin sticlă, înțelegând unde eram. Atunci am realizat că nici măcar nu știu unde mergem.
"Unde mergem?" M-am întors spre el.
Justin pur și simplu a râs, dând din cap.
Mi-am apropiat sprâncenele. "Ce e atât de amuzant?"
M-a ignorat. În schimb, a râs în continuare. După ce s-a oprit, s-a uitat la mine. "Ai reținut măcar ceva din ultima dată când m-ai întrebat?" Și-a dus privirea din nou pe șosea.
Câteva momente recente mi-au apărut în minte și mi-am reamintit că ori de câte ori l-am întrebat unde mă duce, el nu mi-a răspuns.
Am dat din umeri. "Nup, pentru că sunt curioasă." Am zâmbit mândră, făcându-l pe el să râdă din nou.
Așezându-se mai bine pe scaunul din piele, și-a poziționat piciorul stâng sub volan pentru a conduce, iar cu celălalt picior a apăsat pe accelerație. Folosindu-și trei dintre degetele de la mâna stânga, a îndreptat volanul, asigurându-se că nu pierde controlul. A început să-și caute prin buzunarele de la geaca lui cu mâna dreaptă. Scoțând afară un pachet de țigări și o brichetă, a scos o țigară, punând-o între buzele lui, înainte de a o aprinde. Aprinzând-o de mai multe ori, fiind sigur că e în regulă, și-a aruncat pachetul înapoi în buzunar.
Fumul îi aluneca ușor printre degete, poziționându-și cealaltă mână pe volan și dându-și piciorul la o parte. Luându-și țigara de la buze, a ținut ceva vreme fumul în el, după care l-a scos afară într-un perfect inel, invadând mașina.
Am dat din cap. Băiatul ăsta o să ne omoare la modul în care conduce, din cauza atenției pe care o are pentru idioata aia de țigară.
Aș minți dacă aș spune că nu mi se părea atrăgător, pentru că mi se părea. Urăsc să spun asta, dar absolut tot ce făcea era atât de atrăgător, fierbinte. Spre groaza mea. Atunci, mi-am amintit că eram în mașină cu un criminal.
Chiar atunci, momente din noaptea aceea, din mașina lui, îmi umblau prin minte.
"De unde să știu? Sunt în mașină cu un criminal." Mi-am dat ochii peste cap, punându-mi mâinile în dreptul pieptului.
"Ai de gând să-mi spui asta de fiecare dată când vreau să vorbesc?" A murmurat, vocea lui fiind puternică, având ochii întunecați.
Mi-am simțit stomacul tresărind. Cred că l-am judecat mult prea repede. Știu, a omorât pe cineva și probabil că era unul dintre cele mai bipolare persoane pe care le cunosc, dar încă nu am dreptul să-l judec pentru că nu am aflat niciodată de ce a făcut ce a făcut.
Cred că poți spune că eram intrigată și impresionată că și-a ținut cuvântul, atunci când a spus că mă va duce acasă.
M-am uitat la el, privindu-i defectele care nu existau pe fața lui.
"La ce te uiți?" Umerii lui s-au mișcat în timp ce râdea.
Am dat din cap. "La nimic." M-am uitat în altă parte.
"Știi tu, poți să faci o poză, babe. Va dura mai mult."
Pur și simplu mi-am dat ochii peste cap.
A chicotit, uitându-se înapoi pe șosea, trăgând încă o singură dată din țigară.
Dacă m-ai fi întrebat de ce am fost de acord să urc cu el în mașină, nu aș fi știut ce să-ți răspund, și să fiu sinceră, chiar nu știu de ce.
"Mergem să mâncăm." Justin a vorbit încă o dată, referindu-se la întrebarea pe care i-o pusesem puțin mai devreme. Am putut observa zâmbetul de pe fața lui. "E în regulă?" S-a uitat la mine.
Stomacul meu a tresărit de emoție. "Desigur." Am șoptit de parcă nu mi-ar fi păsat, dar de fapt, îmi păsa.
Alt gând mi-a invadat mintea și ca de obicei, gura m-a luat pe dinainte, înainte de a avea șansa să mă opresc. "Este o întâlnire?" M-am blestemat în gând, în timp ce cuvintele-mi ieșeau pe gură.
El a rânjit. "Doar dacă vrei tu să fie, babe."