Trebuia sa postez de dimineata, dar cand vine cineva si iti spune "Imbracarea, trebuie sa plecam" te conformezi chiar daca stii ca ajungi abia la 10 seara acasa. Asta am patit eu :)
Mai multe voci o făcuseră pe Alice să se trezească din somn. Avea corpul înfășurat într-o plapumă foarte groasă ce îi făcuse întreg corpul să se încălzează chiar dacă avea haine subțiri. Simțea patul moale și ademenitor sub ea și decise că nu merită osteneala, îi era mult prea bine sub așternuturi. Se întoarse pe partea cealaltă și se înfășură mai bine cu plapuma.
Auzi câteva voci răstite și se trezi de-a binelea, având inima cât un purice. Se speriase puțin, dar nu simți nici o prezență stranie sau un pericol ce o aștepta. Auzi încă o dată un glas răstit și își aminti locul în care se afla. Puțin mai speriată, pipăi în jurul ei cu mâna. Nu dădu nici o secundă pestre trupul lui Réchar prin pat și se alarmă. Sări repede din pat, gândindu-se la o grămadă de chestii rele, și se împletici în așternuturi. Îi era frică pentru Réchar și ceea ce s-ar fi putut întâmpla între el și Christopher. Nu era vorba ca Réchar să pornească o luptă, nu îl credea pe roșcat ca fiind violent, ci se temea pentru el. Nu văzuse niciodată latura infidelă a lui Chris, dar îl cunoștea suficient de bine încât să îl considere ajuns în casă și pe urmele ei, în vreme ce roșcatul refuza să îl lase să o găsească.
Auzi vocea lui Ben, în timp ce reuși să scape din îmbrățișarea așternuturilor, tatăl ei vorbea foarte puternic și părea a fi nervos. Nu știa ce se întâmplase de era el în cabană și striga.
În timp ce se strecură grăbită afară din cameră, mintea ei zbură la Réchar. Într-o secundă își imagină că tatăl ei venise și îi prinse îmbrățișați, lucru nu foarte grav, dupa mintea ei, dar poate că pentru el constituia un element grav. Se temea ca Réchar să nu sufere din cauza tatălui ei biologic și să nu fie pus într-o situație stânjenitoare. Ar fi fost prea jenant ca noul ei prieten să fie deja acuzat ca și amant.
Alergă pe holul scurt pentru a ajunge în living, locul de unde se auzea glasul puternic al lui Ben. În drumul ei grăbit reuși să inspire aerul îmbibat într-o multitudine de mirosuri. Simțea parfumul lui Réchar, al tatălui ei biologic și al lui Camy, alături de două mirosuri aproape identice.
– ... nu putem rămâne! fu ultimul lucru pe care îl auzise înainte de a intra în încăpere.
De îndată ce deschise ușa, tonul tatălui ei se îmblânzi și își pierdu din putere. Îl privi scurt și îl analiză repede. Era în picioare în fața șemineului în care ardea focul. După umbletul lui și expresia feței își dădu seama că ceva nu este în regulă, era foarte agitat. O privea într-un mod care o făcuse să se îngrijoreze, o privea cu milă și regret.
Își plimbă privirea prin cameră și îi descoperi pe cei doi protectori. Dinspre ei provenea un miros aproape identic. Nici unul dintre ei nu părea a fi într-o stare foarte bună. Tamir era nervos și înfrânat cu tărie, pe când Caden era tăcut și retrat. Își plimbă privirea mai mult și îi văzu pe Camy și Réchar. Mama ei stătea așezată, pe un fotoliu din piele scorojită, într-o poziție de meditație. Era abătută, aproape că nici măcar nu o observă. Roșcatul stătea pe un alt fotoliu scorotij, dar, spre deosebire de Camy, el nu părea să privească în gol, fără a vedea nimic în jur. El părea foarte atras de mocniturile vi și energige ale focului. Atât Caden cât și Tamir, stăteau așezați într-o poziție ciudată, fiecare era la egală distanță de fotolile paralele, dar și față de șemineu. Ben se plimba în continuare prin fața flăcărilor.
– Ce se întâmplă? întrebă ea îngrijorată privindu-i pe fiecare în parte. De ce țipați?
Réchar păru să o observe abia atunci. se ridică de pe fotoliu, privind-o ca și speriat. Nu o privise nici măcar o secundă în ochii, ochii verzi care îi puteau spune multe, și o îndemnă să ocupe locul pe care el îl încălzise. Acceptase din cauza oboseli puternice pe care o simțea și a nevoi de a sta jos.
Alice îi privi pe Caden și Camy, așteptând un răspuns. Mama ei ieșea din discuție, ea încă era prinsă între gândurile grele, iar Caden nu dădea semne că ar vorbi.
– Îmi ziceți și mie ce se întâmplă? insistă ea.
– Trebuia să ne întoarcem, vorbi Tamir din spatele ei, ignorând-o total.
Se întoarse spre el și îl privi, protectorul nu îi adresa nici măcar o schițare de atenție, era concentrat pe Ben și agitația lui.
– Nu am fi rezolvat nimic, îi spuse Ben cu un glas grav.
– Am fi ajuns la timp..., începu el, dar Ben îl întrerupse.
– Dacă ai fi ajuns la timp, nu ai fi putut rezolva nimic, doar ai fi înrăutățit totul.
– L-aș fi oprit! insistă protectorul.
Ben părea și mai nervos pe măsură ce timpul trecea. Furia lui ajunse atât de departe încât făcuse un pas spre Tamir, unul în chip de amenințare, îl îndemna să nu mai continue. Alice privea schimbul de replici fără a întețelge ce se întâmplă. Doar asculta, dar nu știa ce anume se întâmplase de se iscase o asemenea discuție.
– E prea puternic și ai fi ajuns fix sub papucul lui.
Alice își mută privirea de la Ben, la Camy, iar apoi la Caden. Nimeni nu părea să manifeste un interes în a-i explica ceea ce se întâmplă. Îl căută cu privirea pe roșcat și îl descoperise întețind focul și alimentându-l cu lemne. Réchar era cu spatele la ea, Ben și Tamir o ignorau, Camy părea să nu o vadă, iar Caden era prea tăcut.
Din ceea ce își amintea, fratele geamăn al lui Tamir nu era deloc țeapăn și tăcut, nici măcar atunci când se luau decizii importante în jur. Când au vorbit cu toți în biblioteca din vilă, Caden s-a jucat cu nasturii de la manșetă sau și-a mușcat buza, acum stătea mult prea nemișcat. Era prea liniștit, prea lipsit de orice reacție, pentru a fi el însuși. Nu părea să analizeze ceva sau să croiască planuri, lucru destul de nefiresc pentru el. Orice s-ar fi întâmplat, gândea ea, trebuie să fi avut legătură cu el. Părea că își face mustrări de conștiință și că se gândește prea mult.
Îl privi atât cât îi permise să vadă spătarul fotoliului în care se afla Camy. Îl văzuse purtând haine aranjate impecabil și frumoase, nimic care să îi explice ce anume se întâmpla.
Insistă puțin cu privirea asupra vestimentației lui. Atunci îl observă. Un ghimpe foarte ascuțit și alb stătea înfipt în pielea fină a gâtului, era atât de mic încât abia îl putuse vedea. La o privire mult mai atentă, observă că avea mai mulți ghimpi asemănători pe gât, iar pe mână avea mici punctulețe roșiatice.
Știa că nu îi va răspunde dacă îl va întreba ceva, așa că s-a ridicat de pe fotoliu și a mers de îndată la el. Nu părea să o observe nici atunci când a ajuns să îi stea chiar în față, era mult prea distras de orice altceva, dar nu și de prezenta ei. Când i-a smuls acel ghimpe alb, l-a văzut cum tresare și se retrage. Îl văzu încruntându-se și putea să jure că își face alte mustrări de conștiință. Foarte încurcată și curioasă de ce a avut o asemenea reacție, privi ghimpele ce îl avea între degete. Era foarte covoiat și alb, excepție făcând vârful ce era înmuiat într-o culoare puternică și roșiatică, sângele lui.
– Ce s-a întâmplat? întrebă puțin mai panicată, amintindu-și că el nu trebuia să fie aici, ci la vilă alături de familia ei.
Îl privi speriată pe Caden, așteptând un răspuns. Protectorul oftă profund și o privi cu compasiune. Părea răvășit, distrus.
– Vreau adevărul.
Protectorul părea a fi deranjat de cererea ei, voise să îi spună o minciună.
– Nu o să-ți placă ce ai să auzi.
În jurul lor se făcuse liniște. Îngrozită de ceea ce ar putea auzi, privi în spate spre Ben și Tamir. Cei doi erau ciudat de liniștiți, având în vedere că erau aproape să se bată, trebuiau să fie puțin mai nervoși și agitați. Dacă se opriseră însemna un singur lucru, știau amândoi și era ceva suficient de grav încât să trebuiască să fie supravegheată.
– Atunci arată-mi, îi ceru lui Caden.
Apucă doar să îl vadă pe protector chinuit înainte ca întreaga lumină din încăpere să dispă și să fie cuprinsă de o senzație ciudată de plutire.
**********
Se trezi mergând printre copacii puternici ai unei păduri cunoscute. O stare puternică de euforie o cuprinse de îndată ce își dădu seama că era acasă, se afla în pădurea unde copilărise, unde se jucase ore întregi și unde se întâlnise pentru prima dată cu Eroul. Era acasă. Se simțea atât de bine încât îi venea să alerge cât putea de tare, să se transforme și să se tăvălească în iarbă deasă ce i se afla în fața ochilor.
Spre nefericirea ei, află că nu-și putea controla corpul, era ghidată de către altcineva. Nu putea să facă nimic din ceea ce era caracteristic ei pentru că nu se afla în propriul trup, era în al altcuiva. La început nu știa de ce, dar apoi văzu umbra ce se mișca o dată cu ea. Era înaltă și familiară, era o siluetă de bărbat. Privi mai mult timp la umbră și își aminti de motivul pentru care se întoarse în acea pădure, iar bucuria din inima ei păli. Era în corpul lui Caden pentru a privi ceea ce s-a întâmplat, îi ceruse protectorului să îi arate, nu să îi spună. Avea să afle de ce Caden era prezent în cabana lui Réchar și de ce se certa protectorul ei și Ben.
Își controlă pe deplin dorințele ce o îndemnau să nu îi mai pese de nimic și să își permită să se bucure de împrejurimi, trebuia să fie concentrată pentru a putea înțelege cele întâmplate.
Nu cunoștea drumul pe care mergea, dar reușise să recunoască anumite repere importante, era în apropierea vilei, dar într-o parte mai puțin cunoscută de ea.
Auzi glasul Angelei și zâmbi, după atâta timp avea să își revadă mama.
– Angi, auzi glasul lui Caden.
Protectorul nu spuse nimic mai mult, dar auzi cum glasul mamei sale se aude mai rar. O auzi cum încheie un apel și recunoscu de îndată momentul, Caden a fost cel care i-a spus de acea întrunire de la vilă, lui i-a aparținut acel glas pe care l-a auzit prin difuzor.
– Chiar trebuie să fiu și eu prezentă? se plânse Angela din depărtare.
Nu o zărise din prima, la momentul respectiv Caden era ocupat cu privitul norilor de deasupra. Dar ea nu era interesată de formele lor ciudate și contrastele dintre ei, era interesată de mama ei.
– Trebuie să fim toți.
Angela oftă și trecu pe lângă el, îi văzuse doar umbra trupului, dar nu reușise să îi zărească și chipul pentru a-și da seama cum decurg lucrurile. Nu reușise să îi vadă nici măcar părul.
– Mie tot mi se pare o idioțenie, auzi vocea ei mai din depărtare.
Caden oftă și se duse de îndată după ea, renunțase la norii de pe cer de îndată ce îi auzi tonul din glas. Era plictisită și iritată.
Angela era așa cum era ea de obicei, părul negru la fel de strălucitor, iar construcția corpului la fel de scundă și puternică pe sub o îmbrăcăminte ce îi însăprea trăsăturile. Nu exista nici un lucru schimbat la ea, încă era aceeași persoană, din toate punctele de vedere.
Văzând-o astfel, Alice nu știa dacă se simtea bine că ea nu se schimbase, sau să fie îngrijorată pentru că ea nu îi observase lipsa.
– Crezi că nu avem nevoie de o ședință? întrebă Caden.
Angela se opri locului și se întoarse spre el. Părea a fi nu doar iritată de faptul că a fost nevoită să închidă apelul cu ea, dar și nervoasă pentru că trebuia să plece într-un loc în care nu dorea.
– Cred că nu este nevoie ca absolut toți vârcolacii să fie prezenți la ședință. De ce nu pot rămâne câțiva de pază?
Caden nu îi răspunse imediat, mai făcuse câțiva pași.
– Nu s-a întâmplat nimic o perioadă destul de mare de timp, suntem toți în siguranță, Jeff nu ar veni să atace pădurea după ceea ce s-a întâmplat data trecută.
– Ești prea încrezător, îl mustră ea dând din cap. Te bazezi prea mult pe chesti nesigure.
– Nu eu sunt cel care a convocat ședința.
Angela se încruntă și își încrucișă brațele.
– Dacă nu tu, atunci cine?
Caden ridică din umeri. În ochii mamei ei văzu chipul lui, era palid.
– Hai să aflăm.
Angela nu stătu nici o secundă pe gânduri și o luă în fața lui. Caden nu se lăsă mai prejos și ținu pasul cu ea.
– Trebuie să fie ceva ciudat la mijloc, vorbi Angela grăbită. Toată lumea știe că tu ai convocat ședința.
Caden ținea pasul cu ea, dar se vedea de la o poștă că nu era obișnuit cu un asemenea ritm alert.
– Eu n-am făcut nimic, am crezut că tu ai convocat-o.
Cei doi se grăbiră și mai mult spre vila din pădure. Pe măsură ce se apropiau, puteau auzi murmurul mulțimii ce devenea tot mai mare. Nu înțelegea nimic, dar nici nu o interesa. Deveni și ea impacientată. Printre trunchiurile câtorva copaci reuși să vadă vila. Întreaga suprafață din apropierea casei era plină de vârcolaci, fiecare dintre ei era acolo pentru o întrunire ciudată, nimeni nu era la postul său, ceea ce însemna doar un singur lucru, erau neprotejați.
De îndată ce Caden își dădu seama de acest lucru, înaintră grăbit prin mulțime. Dacă prin pădure el rămăsese în urmă, acum fu rândul mamei ei să fie în spate. Angela era chiar în spatele lui, dar el avea ceva în plus, era mult mai agil și mai puternic, trecea fără nici o problemă printre vârcolacii încăpățânați și masivi.
Un ciot foarte mare era chiar în apropierea unui perete al vilei. Nu durase decât o secundă până ce Caden se urcă pe el și privi mulțimea vastă. Toți erau prinși în diferite conversații, uni vorbeau despre familii, alți despre evenimentele recente, pe când alți doar stăteau și ascultau ceea ce se vorbeau. De îndată ce el se urcă, multă lume îl observă, iar murmurul enervant nu durase mult până să se oprească. Simțea pulsul lui și fu surprinsă de cât de repede îi bătea inima. Știa că dacă și-ar fi simțit și ea inima, ar fi bătut la fel de repede.
– Știu că tuturor vi s-a spus că v-am chemat la o ședință, vorbi el deasupra oricărui alt glas, dar ați fost mințiți. Nu v-am chemat pe nici unul dintre voi. Mergeți la posturile voastre!
Câțiva dintre ei îl priviră încrunțați, era sigură că doar acei vârcolaci ce păzeau cele mai îndepărtate teritorii erau cei care îl tranșau cu privirea. Dar lui nu îi păsa deloc de cele câteva mârâieli ce le auzise, îi păsa doar de faptul că erau neprotejați.
– Merge-ți toți la posturile voastre, le ordonă.
– Dacă nu ne-ai chemat tu, auzi un glas mai din capăt, atunci cine?
Caden oftă, nu putea răspunde deloc la întrebare și nu își dorea să îi sperie pe cei prezenți, chiar dacă avea mici bănuieli. Totuși, nici una dintre acele gânduri nu traversaseră spre Alice. Reuși doar să înțeleagă puțin din mintea lui, dar nu o putuse descifra.
Din privitul în inima mulțimii de vârcolaci iritați, ajunse să privească iarba sub care ajunse și un trunchi de copac. Nu se putea mișca sub nici o formă, deși sesiză că era la pământ și trebuia să se ridice. Îi luase doar o fracțiune de secundă pentru a înțelege ce se întâmplase, nici măcar nu simțise coliziunea care l-a făcut să plece de pe acel ciot.
În jurul lui auzi țipete și mârâieli și, deși încercase să își miște corpul în repetate rânduri, rămase nemișcat. Nu putea să se controleze deloc, nici un mușchi nu îi răspunde la comenzi, iar el era forțat să privească ceea ce se petrecea la câțiva zeci de metri în fața ochilor săi.
Când un trup de vârcolac a fost sfâșiat la propriu în două bucății, știuse cine îi atacase pe nepăregătite. Suntetul acela al cărnii sfâșiate și oasele rupte îi rămăseseră în minte. Fu nevoit să observe doar o coadă ciudată pentru a-și da seama cine îi atacase. Nu putea să vadă nimic altceva, privirea îi rămase ațintită asupra acelei cozi ciudate ce semăna cu un buzdugan. Avea țepi țepi albi și ascuțiți și se mișca energic.
– Unde sunt fecioarele?! se auzi vocea înspăimântătoare a lui Jeff.
Caden nu putea să reacționeze sub nici o formă, doar vedea ceea ce se afla în fața sa, dar nu putea nici măcar să vorbească. Era paralizat în întregime. Jeff era chiar lângă el, doar câțiva pași îi despărțeau. Tot ceea ce trebuia să facă pentru a-l opri pe veci era să se miște, doar un simplu atac și va termina orice problemă.
–Nu e traba ta, ciudățenie, auzi glasul Angelei ce înaintase spre Jeff.
Cu coada ochiului reuși să o vadă. Era în fața mulțimii, ieșise în mod voit dintre rânduri. Se apropiase de Jeff afișând un aer de mândrie și superioritate.
– N-ai să le găsești niciodată, spuse Angela.
– Niciodată?! se miră Jeff. Asta mai rămâne de văzut.
Angela îl îminse pe Jeff, iar cei câțiva vârcolaci din apropierea lor tăbărâseră spre Jeff. Caden se folosi de puterea ce îi mai rămase, realizase foarte târziu că acei spini îl secau, și se teleportă de acolo. Privi neputincios de la un balcon cum în următoarele zece minute întregul perimietru din jurul vilei este prins într-o luptă pentru supraviețuire. Fiecare dintre vârcolacii prezenți era măcelărit și ucis, în timp ce el supraviețuia paralizat. Văzu monstrul de Jeff hrănindu-se cu cei prezenți, despincând trupuri, folosindu-se de scuturi umane și măcelărind. De câteva ori văzu cum frânge trupuri folosind doar mâinile goale, iar satisfacția ce o avea pe chip îl făcuse să se cutremure, în timp ce Alice era terifiată. Privea prin ochii protectorului cum vârcolacii sunt măcelăriți în parte. I se făcuse frică când conștientiză că este imposibil ca ei să îl învingă, era mult prea puternic, mult prea monstruos și lipsit de milă. Cu fiecare trup sfărâmat în bucăți sau despicat, mușcat, folosit pe post de armă sau ucis cu brutalitate, frica din inima ei creștea.
De îndată ce Jeff termină baia de sânge, aruncă o priviere în jur și dispăru la fel de rapid pe cum apăruse. Lăsase în spatele lui doar trupuri distruse și zeci de inimi separate de corpuri. Cei care apucaseră să se transforme rămăseseră cât de cât întregi, dar asta nu îl oprise să dezmembreze câțiva dintre ei. Labe de lup, mâini de oameni, capete scoase de pe umeri și crani de lup despicate, toate rămăseseră în urmă ca dovadă asupra crudității lui.
Caden numără încet până la douăzeci și cinci, apoi îl chemă pe Tamir. Legătura ce exista între ei, datorată faptului că erau gemeni și susținută de caracterul lor mistic de protecotri, funcționase extrem de rapid, fratele lui geamăn apăruse în doar câteva secunde de când îl chemase.
**********
Ochii plini înlăcrimați ai lui Camy erau un simplu nimic în comparație cu ceea ce avea de îndurat Alice. Lacrimile ce îi curseseră minute în șir erau atât de amare încât întreaga ei bărbie era umedă.
Conștientiză că revenise în propriul trup de îndată ce privi îndelung ochii reci și înmuiați în lacrimi ai lui Caden. Ruptă de orice lucru care o ținuse în mintea protectorului, genunchii ei cedaseră. Nu mai avea nici un pic de putere, și fu la un pas de a ajunge pe podeaua din lemn. Cel care o prinse la timp fu tocmai cel care îi dăduse cea mai groaznică veste posibilă și îi arătase ororile de care era capabil Jeff.
Fu dusă pe fotoliul pe care stătuse, dar acest lucru nu ajutase cu nimic. Plângea în continuare, pe măsură ce realiza ceea ce se întâmplase, și nimeni nu o putea opri să jelească moartea familiei ei. Chiar dacă nu fuseseră prezenți la acea adunare de vârcolaci, nu putuse să nu îi observe când se luptaseră plini de curaj și dăruire. Chiar dacă muriseră, chiar dacă se sacrificaseră, știa că muriseră pentru a o proteja.
Privea și ea într-un singur punct, asemeni lui Camy, și acum putea să o înțeleagă. Atunci când intrase în cameră și nu primise atenție din partea ei o condamnase în străfundul gândurilor, dar acum înțelegea și știa că era imposibil să ofere atenție altei persoane.
Simți cum cineva îi pune în mână un pahar cu apă, unul ce fu înapoiat gol și tremurat. Nu se putea liniști, iar orice când ce era îndreptat spre cele întâmplate era respins și abandonat. De îndată ce realizase că nu îi stă în fire să acționeze atât de indiferent, își ridică privirea și întâlni ochii lui Tamir. Protectorul o privea țintă și concentrat. El era răspunzător pentru cândurile ei, el era cel care îi bloca orice gând spre cele petrecute. O proteja astfel, o ajuta să se calmeze și să uite, deși ea nu credea că era în stare.
O serie de chicote o făcuse să își ia privirea de la Tamir. Recunoscu de îndată unul dintre glasurile pline de euforie și se încruntă. Privi spre ușă și întâlni, spre marea ei durere, trupul Callei îmbrățilșat de Chris. Amândoi veneau voioși, în timp ce chipurile le erau roși și pline de încântare.
De îndată ce îi văzu, în inima Aliciei se învârti un cuțit cu două tăișuri, și scăpă un suspin de sub control. Cei doi erau atât de apropiați și de prietenoși unul cu celălalt încât se întrebă dacă nu erau soriți unul pentru celălalt. El își ținea mâna peste mâna ei, ea îl ținea foarte aproape de trupul ei, iar amândoi păreau a se cunoaște de o viață.
– Ce s-a întâmplat? întrebă Chris.
Alice privea în continuare apropierea lor, iar glasul lui o făcuse să nu mai reziste. Se ridicase furtunoasă și trecu în grabă pe lângă cei doi. Din răzbunare, se împinse cu umărul în brațul lui Chris și îl împinse destul de tare încât să îl facă să înțeleagă că nu îl iertase.
– De parcă ți-ar păsa, mormăi ea în barbă după ce trecu de ei.
Afară nu putea merge, era conștientă că era într-un pericol destul de mare, așa că urcă treptele de lemn și nu se opri până ce nu ajunse în camera unde dormise înainte. Patul mare încă era cald și plăcut de ademenitor, dar ea nu putea să se culce, nu putea să se odihnească când știa că la parter era Chris și Calla, cei doi amanți, erau atât de apropiați și de intimi unul cu celălalt, în timp ce familia ei era în drum spre rai.