De îndată ce Chrisyopher și noua lui prietenă se îndepărtară, Alice își auzi numele rostit de o voce masculină. Deși ar fi trebuit să se întoarcă de îndată în acea direcție și să vadă cine o strigă, ea rămase nemișcată. Privirea ei încă rămase în locul unde cei doi se întâlniseră și plecaseră spre... cine știe unde. Nu se putea mișca, nu putea respira cum trebuie și nici nu putea gândi coerent. Suprinderea imensă și șocul ce fusese produse de cele văzute îi înghețase până și sângele în vene și o lăsaseră asemeni unei păpuși de cârpe, goală pe dinăuntru și lipsită de reacții.
O mână o atinse pe umăr și se trezi privind un chip de om. Ochii ei trecură peste fiecare trăsătură în parte, de la părul șaten la pielea măslinie și la buzele strâmbate de o grismă, și se oprise privind fix un punct invizibil de pe chipul lui. Nu îl putea recunoaște și nu știa cum să reacționeze. Ar fi putut să se îndepărteze, îngrijorată de un pericol spontan, dar nu avea putere nici măcar să își miște un deget. Toată energia, bucuria și fericirea ei se pierduseră din clipa în care văzuse acel chip mult iubit transformat într-o simplă față rece și dură, de nerecunoscut.
– Alice? se auzi încă o dată glasul bărbatului. Ce ai pățit? ești foarte palidă.
Chiar dacă urechile ei îl auzeau și îi recunoștea ca din depărtare tonul vocii, ea nu putea scoate nici un sunet. Ce i-ar fi putut spune unui necunoscut care îi știa numele? "Am fost respinsă de persoana pe care o iubesc cel mai mult"? Nimeni nu ar considera că modul în care reacționase ea era unul firesc, sau doar i-ar fi îngrijorat și ar fi creat zeci de situații stânjenitoare și probleme în misiunea lor.
– Mă duc după Camy, auzi o voce feminină.
Tresări și își mută de îndată privirea spre persoana aflată în dreapta bărbatului. Ceva din tonalitatea ei, poate că însăși glasul feminin, o făcuse să reacționeze astfel. Ochii ei căprui îi priveau pe cei negrii ai fetei pe care nu o recunoștea din prima clipă. De îndată ce văzu părul bogat și negru și tenul ciocolatiu, o recunoscuse. Clipi des ca să își alunge lacrimile și își plecă privirea în fața Aishei. Rămase așa două secunde, iar atunci când își ridică ochii spre ea știa că arăta altfel. Făcuse o sforțare interioară, câștigase o luptă cu lacrimile și își recâștigase controlul, iar acum arăta exact așa cum își dorea. În ochii Aishei, ea era încă palidă, dar zâmbitoare și mai voioasă.
– Sunt bine, îi spuse ea, doar puțin amețită de dimineață.
Își întoarse privirea spre bărbatul pe care îl recunoscu de îndată. Alexei, iubitul Aishei, încă o ținea de umăr, încercând să se asigure că ea nu va leșina.
– Am mâncat puțin cam mult de dimineață și m-am grăbit foarte tare, explică ea zâmbind. Nu mi-a picat prea bine.
Alexei încă o ținea de umăr, dar Alice se eliberă de îndată ce sări în brațele sorei sale. Alice făcuse acest gest din două motive. Primul era cel de a scăpa de atingerea lui Alexei, ce o simțea mai ofensatoare ca o insultă, datorată a ceea ce văzuse. Al doilea motiv era însăși atenția și grija pe care o primise de la Aisha, acesta era modul ei de a-i mulțumii.
– Mă duc în camera mea să mă întind puțin, spuse ea de îndată ce se depărtă.
O sărută pe Aisha pe un obraz și îi făcu semn cu capul lui Alexei. Cei doi o urmăriră cu privirea în timp ce ea intră în lift și urcă spre etajul la care era camera ei.
De îndată ce ușile de metal se închiseseră, iar o barieră, un scut, se pusese între ea și sora ei, simții apăsarea. O durere puternică de inimă o cuprinse și o făcuse să se clatine pe picioare. Poate că într-adevăr îi fusese rău de dimineață și de aceea reacționa astfel la evenimentele recente, sau poate că pur și simplu fusese prea mult de îndurat dintr-o dată.
O căldură puternică o cuprinse de îndată și o făcuse să se sperie. Ca să se liniștească, se lăsă pe spate și atinse metalul rece al peretelui liftului. De îndată ce simți acea gheață, simțurile îi reveniră și reuși să se stăpânească cât să nu leșine. Mintea ei zări ușile liftului, iar corpul percepu mișcarea ascensorului. Întreaga ei ființă încercă să se liniștească în timp ce își aminti de sărutul ce îl avuse cu câteva minute în urmă. Un fior îi curtremură întreg trupul când simți fantoma buzelor lui. Un freamăt îi cuprinse corpul și o făcuse să se afunde în amintirea acelei senzații ce o încântase și o făcuse să trăiască plină de fericire. Retrăia amintirea și se relaxă când aproape că îl putea simții sărutând-o din nou. Buzele lui peste ale ei, mâinile ei în jurul gâtului lui și corpurile lor ce se recunoscuseră de îndată. Retrăia totul cu încetinitorul, fiecare secundă, fiecare moment, fiecare atingere afrodisiacă.
Clinchetul ascuțit al ascensorului o scoase cu brutalitate din acea euforie a amintirii buzelor lui. Se reîntoarse în prezent și parcurse într-un ritm alert distanța până la camera ei. Simțea că nu mai poate ține lacrimile înfrânte pentru multă vreme și nu își dorea să fie văzută, nu când își simțea inima ruptă în bucăți și corpul foarte slăbit.
Nu era o proastă, știa să recunoască gestul trădării când îl vedea, iar Chris exact acest lucru făcuse. O sărutase, o sărutase așa cum o făcuse cândva, cu acea foame și dăruire, acea pasiune și sinceritate, dar o rănise când se depărtase. Nu era vorba de faptul că el trebuise să plece pentru că avea treabă, era vorba despre modul în care se schimbase dintr-o dată, cum o forțase să îi dea drumul și cum o părăsise în ascensor fără a-i adresa nici măcar un cuvânt pentru ca apoi să meargă cu o altă fată, să îi ofere atenție altei persoane. Se schimbase într-o fracțiune de secundă și își scoase toată răceala la înaintare și duritatea pe care ea nu o văzuse nicio dată la el. Căldura lui, dragostea și extazul inimii sale dispăruseră, deși știa că fuseseră acolo prezente când îi atinse pentru prima dată buzele. Se forțase să facă aceste lucruri, să devină rece, o simțise. Era imposibil ca el să o vadă, să o sărute așa cum o făcea cândva, apoi să se comporte extrem de rece dintr-o singură dată. Îl cunoștea și știa că el nu putea trece atât de brusc de la o stare la alta decât dacă se forța.
Trădarea lui, trădarea ce îi sfâșiase inima, a avut loc atunci când s-a comportat atât de galant și de cuceritor cu acea fată, chiar dacă ea era prezentă. A părăsit-o pentru o altă fată, nu i-a spus niciun cuvânt și i-a întors spatele. A zâmbit cuceritor altei fete, a fost politicos cu ea, iar pe ea a respins-o. Nu avea pretenția ca ea să fie singura fată cu care el vorbea, dar nici să fie ea cea respinsă.
După mai multe ore de contemplare asupra celor întâmplate, își luase telefonul și formase un număr familiar. După al treilea ton, posesorul telefonului răspunse.
– Cât mă bucur că m-ai sunat, draga mea! se auzi vocea voioasă a Angelei din difuzor.
Fericirea mamei ei adoptive se transmise de îndată și Aliciei. Se trezi zâmbind larg în ciuda faptului că avea fața brăzdată de lacrimi.
– Cum ai ajuns, scumpo? spuse Angela.
Alice începuse să îi povestească cum călătorise și cât de mult îi plăcea peisajul. Nu omise nici o parte cu privire la frumusețea pe care o văzuse în pădure și cât de mult o afectase aerul proaspăt și curat, dovada vie era însăși apetitul ei imens și pofta de mâncare sporită.
– Aș fi vrut să fi și tu aici, încheie ea relatarea.
– Și eu îmi doresc să fiu lângă tine, dar nu putem lăsa pădurea neprotejată.
Alice expiră zgomotos. Uitase pentru câteva minute de tot ceea ce se afla în jurul ei și se concentrase pe tot ceea ce povestise, aporape că putuse să vadă încă o dată cascada aceea frumoasă și puternică. Uitase de motivele pentru care ea fusese despărțită de familia ei.
– Știu, admise ea cu regret. Dar mi-e dor de voi!
– Și nouă ne este dor de tine, scumpa mea. Abia aștept să se termine toate astea ca să fim din nou o familie.
Auzi cum Angela se depărtează de un grup gălăgios de persoane, la cum o cunoștea ea, admise că se ducea în singurătatea pădurii.
– Acum, vorbi Angela cu tonul din voce schimbat. Spune-mi ce s-a întâmplat.
Alice zâmbi și își trase nasul. Nu era deloc surprinsă de faptul că se prinse că ceva nu merge bine.
– Mai are rost să încerc să te mint? întrebă ea.
– Nici să nu încerci, spuse Angela serioasă. Acum spune-mi ce s-a întâmplat.
Alice trase aer în piept și începu să se descarce. Îi spuse aproape fiecare lucru ce se întâmplase, omise că se tăiase pe vene ca să nu o îngrijoreze. Când îi povesti de trădarea lui Chris și modul în care o respinse, un suspin o cuprinse și o făcuse să verse câteva lacrimi. Le șterse rapid și continuă să își înșiruie gândurile și să își expună motivul pentru care ea credea că el s-a săturat de prezența ei.
– Nu înțeleg ce am făcut, unde am greșit sau ce l-a supărat.
– Ai idee de ce s-a distanțat așa de tare? întrebă Angela.
Își trase nasul și expiră zgomotos.
– Nu, dar mă doare fiecare gest cu care mă îndepărtează.
Angela oftă.
– Dintre noi toți, el a suferit cel mai tare când tu aproape că ai murit, vorbi Angela. El a fost cel care te-a supravegheat încontinuu, nu pleca nici măcar o secundă de lângă tine...
– Dar de ce se comportă așa acum? suspină Alice, întrerupând-o. De ce mă respinde dintr-o dată? De ce nu-i mai pasă de mine?
Alice începuse să plângă, iar fiecare vorbă a ei era accentuată de câte un mic suspin.
– A trecut printr-o perioadă grea, vorbi cu blândețe Angela. Încă este în stare de șoc.
– Ce stare de șoc? Eu sunt cea care ar trebui să fie speriată, nu el.
Angela o lăsă să termine ceea ce are de spus, era evident că nu se va opri prea ușor.
– Pe mine mă vânează Jeff, nu pe el, eu aproape că am murit.
Alice oftă și își trecu mâna prin păr. Avea nevoie de o nouă sticlă de apă, trebuia să se calmeze.
– Trebuie să ne dăm seama ce l-a făcut să se distanțeze, vorbi Angela.
– Ce? Eu nu-mi pot da seama unde am greșit!
Începuse încă o dată să se agite și să verse lacrimi. Renunțase să mai stea întinsă în pat și se puse în mișcare, începuse să facă ture prin cameră în timp ce vorbea la telefon.
– Când ai sesizat că el se comportă așa de distant?
Alice oftă, era mai dificil de spus decât de reamintit. Încă avea totul viu în cap, iar faptele lui recente erau mai dure ca o lamă de cuțit.
– Imediat ce am plecat de acasă.
– Dar înainte era ca de obicei, nu?
Alice stătuse pe gânduri câteva secunde. Își aminti de modul în care o sărutase atunci în camera de oaspeți și cum o mângâiase. Buzele o mâncau de fiecare dată când își amintea unul dintre săruturile lor. Își mușcă buza inferioară și se roti brusc. Fiecare clipă petrecută în rememorarea acelei amintiri o făcuse să simtă câte o durere în inimă.
– Da, nu s-a schimbat nimic până ce nu am plecat.
– Înseamnă că ceva s-a întâmplat în seara aceea când s-au luat decizii.
– Ar fi putut fi mai multe, îi spus ea neîncrezătoare. Decizia de a pleca, sau presiunea asupra lui, sau chiar și nedormitul, dar nimic nu explică comportamentul lui.
Din difuzor o auzi pe mama ei adoptivă oftând.
– Ai idee ce l-ar putea face să reacționeze așa?
Alice se gândi o secundă, apoi răspunse meditând.
– Nu poate să îi fie frică de Tamir...
– Poftim?
Alice ascultă cu mare atenție ceea ce auzea în receptorul telefonului. Angela era singură și asculta cu mare atenție.
– Încă de când mi-am revenit, începu Alice rememorând amintiri, Tamir l-a tot amenințat, dar e imposibil să îi fie frică de el. După modul în care a reacționat atunci...
– Continuă, o îndemna Angela.
– Tamir a tot intervenit în relația noastră, s-a certat puțin cu Chris, și l-a amenințat, dar lui nu i-a fost frică și nu s-a lăsat influențat. Știu asta pentru că am fost acolo și știu cum a reacționat.
– E posibil ca Tamir să îi fi făcut ceva înainte să plecați, sugeră Angela. Poate că l-a aminințat mai aspru, poate că l-a și atacat.
Începuse să se agite și mai mult prin cameră.
– Crezi? întrebă Alice. O fi Tamir un tip rău, dar nu îl cred în stare să despartă un cuplu, mai ales când ar fi în folosul lui.
– Ce vrei să spui?
– Faza e că un îndrăgostit de uită mai bine după o fecioară decât un protector. O vrea în siguranță pentru că o iubește.
– Ai dreptate...
Angela părea a ține câteva vorbe pentru ea, respirația i se schimbase, devenise puțin mai agitată.
– La ce te gândești?
Din difuzor, mama ei adoptivă oftă.
– Chris a încercat de câteva ori să îți fure puritatea, îi reaminti ea. Ar fi avut un motiv să îl oprească.
Alice se înroși de îndată. Știa ce spune mama ei, de două ori au fost prinși aproape lăsânduse pradă plăcerilor carnale, și ar fi făcut-o dacă nu intervenea nimeni la timp. Acum îi era rușine că se gândise doar la ea, fusese mult prea egoistă când nu era deloc necesar acest lucru.
– Tamir nu este genul care să ia totul cu ușurelul, vorbi Angela, mai mult ca sigur l-a amenințat pe Chris în noaptea aia și l-a făcut să se depărteze de tine.
– Dar...
De undeva din partea cealaltă auzi noi voci. Se oprise de îndată și ascultă ce spuneau, nu înțelese nimic.
– Scumpo, trebuie să plec, îi spuse Angela. Sunt chemată la vilă pentru o întrunire.
Alice oftă, știuse că așa ceva va interveni.
– Bine, mami. Să ai grijă de tine.
– Și tu să ai grijă de tine, scumpa mea.
Convorbirea telefonică se încheie, iar rezultatele nu erau așa cum se așteptase. Nu luase niciodată în clacul posibilitatea ca Tamir să fi intervenit între ei doi, nu se gândise la așa ceva. Era protectorul ei, ceea ce însemna ca îi dorea binele și o cunoștea de când se născuse. Era mult prea prostesc din partea lui să rupă complet legătura ei cu Chris, nu ar fi avut cine să o protejeze la fel de bine și ar trebui să o urmărească el, lucru nu prea confortabil.
– E imposibil ca el să fi interveni, oftă Alice stând în mijlocul camerei. Altceva e la mijloc.