- Doamne, numai acolo nu te bagai! exclama Namjoon pufnind in ras.
- E o idee buna, sa stii! spune J-Hope razand.
- Economisim niste bani. adauga Jimin razand.
- Siguuur! exclama ironic Jungkook. J-Hope, eu zic sa te ridici de acolo, in scurt timp trebuie sa ne indreptam spre aeroport.
- Dar eu doar pregatesc bagajele... Sunt un bagaj frumos, nu-i asa? intreaba acesta facand o fata de catelus.
- Hobiiii, nu pot sa cred ca ai facut asta! spun apropiindu-ma de el. Fara mine!
- Mai e loc, Tae! Vino! spune acesta eliberand putin loc in geamantanul in care se inghesuise.
Ma indrept grabit spre acel loc, apoi dezamagit exclam:
- J-Hope, te-ai ingrasat! *pufnind apoi in ras.
- Yaaa! tipa Hobi, incercand sa se ridice din geamantan.
Pufnesc in ras si incet, incet ma departez de locul in care se afla J-Hope.
- Nu poti sa ma prinzi! spun eu strambandu-ma.
- Lasa ca pun eu mana pe tine! exclama nervos aratandu-mi pumnul.
Nu dupa mult timp, chiar cand J-Hope, intr-un final reusise sa iasa din acel loc stramt, Yoongi isi facu aparitia in camera.
- Managerul a spus ca in 5 minute sa fim cu totii in fata casei.
Se uita plictisit la noi, dupa care isi intoarce privirea spre usa si paraseste incaperea.
- J-Hope, uite ce zice Suga... trebuie sa plecam...adaug razand.
- Bine...dar lasa ca vezi tu ... spune acesta nervos.
Ne-am luat bagajele si am iesit din camera. In fata casei ne asteptau managerul, Jin si Suga.
- Mai aveti de gand sa stati mult? Stiti doar ca avionul nu sta sa va astepte. spune managerul moracanos.
- Scuzati-ne, va rog! spun eu facand o plecaciune si dandu-i lui J-Hope un cot in burta, indemnanadu-l sa faca acelasi lucru.
- Sa mergem! spune acesta facandu-ne semn spre duba ce parcase in fata noastra.
Ne urcam cu totii fara a mai spune o vorba, lasand bagajele sa fie luate de angajati.
In duba se lasase linistea. Nici unul dintre noi nu indraznea sa zica absolut nimic.
- Dar ce sunteti asa tacuti? intreaba managerul uitandu-se mirat la noi.
- Noi? Tacuti? spun eu razand, ridicand din sprancene. Nu-i asa, Hobi?
- Sa va vad in America cat de vorbareti o sa fiti! spune acesta chicotind.
- Eu nu o sa am probleme! exclama Namjoon ridicandu-si mana dreapta.
- Stiu de tine, Namjoon! Dar de ceilalti...spune managerul facand schimb de priviri cu acesta.
- Yaaaa! spun eu revoltat. Eu o sa vorbesc cu toata lumea indiferent daca ma descurc sau nu in engleza!
- Si eu, adauga J-Hope, urmat de Jimin si Jungkook.
- Bine, bine... m-ati lamurit. Ia uite! Am ajuns! Sunteti pregatiti de aceasta calatorie? intreaba managerul zambind.
- Sigur ca da! spunem toti in cor.
- Ma bucur sa aud asta!
*
- Bine ati venit in Toronto, domnilor! Angajatii mei se vor ocupa de bagajele dumneavoastra. spune o tanara cu o voce blanda si afisand un zambet timid pe fata putin creola.
Ceea ce era ciudat, era ca stia sa vorbeasca in coreeana. Ne uitam toti la ea de parca am fi vazut o fantoma, si datorita acestui fapt ramasesem blocati si nici macar nu il auzeam pe manager, care ne striga.
- Ce e? intreaba J-Hope, ce se holba la tanara din fata noastra.
A fost nevoie doar de o privire urata si totul s-a schimbat. Ne-am aplecat cu totii in semn de salut si am zambit prietenos.
- Baieti, ea este una dintre translatorii despre care v-am vorbit. spune managerul zambind si privind-o subtil pe tanara.
- Si eu care credeam ca o sa avem translatori din Coreea! exclama Jimin surprins.
- Ei bine, nu aveti! exclama aceasta serioasa. Numele meu este Olivia Evans, si pe toata aceasta perioada pe care o veti petrece aici, voi fi translatorul vostru. Incantata sa va cunosc. spune aceasta facand o mica plecaciune.
Facand acelasi lucru ca si Olivia, ne-am prezentat fiecare, apoi am mers, condusi de ea la hotelul in care urma stam pe toata perioada preselectiilor.
Masina s-a oprit. Ne-am dat jos, iar privirile noastre au fost captate de imensitatea hotelului in fata caruia ne aflam. Minunata cladire prezenta piatra pe tot exteriorul acesteia si ferestre imense, de dimensiunea aproape aceeasi cu inaltimea cladirii.
- Nu vad eu bine sau ferestrele au gratii? intreaba J-Hope, frecandu-si ochii cu podul palmelor.
- Chiar au! adauga imediat Olivia. Acesta nu este un simplu hotel deoarece aici era o inchisoare cu multi ani in urma.
- Serios? intrebam toti simultan.
- V-am pregatit un loc special in care sa va cazati. Acum ar trebui sa intram si sa va arat camerele voastre.
- Wow, cat de interesant! exclama Suga ironic. Putem sa dormim acum? Sunt frant.
Olivia il fixeaza cu privirea, apoi prefacandu-se ca nu a auzit, ne face semn sa o urmam inauntru.
Pe tot parcursul drumului ce ducea spre camerele noastre am fost intru totul incantati de decorul fabulos al hotelului. Iti dadea o senzatie ciudata, de parca te aflai intr-o inchisoare adevarata.
- Patru camere sunt rezervate pentru voi, prin urmare va hotarati cine cu cine doarme.
- Bine. Multumim, domnisoara Evans. Ne vom duce sa ne odihnim. spune managerul facand o pleciune si indreptandu-se spre una din camere.
- Odihna placuta! Poftim si celelalte chei. Ne vedem maine la filmari. La revedere! spune Olivia cu un zambet bland.
- La revedere! exclama J-Hope zambind, urmat de fiecare dintre noi.
Oboseala a inceput sa isi spuna cuvantul, astfel de indata ce Olivia a plecat, fiecare s-a dus in camera si in scurt timp am adormit.
**
<Din perspectiva lui Alice>
- Buna ziua, doamna Cecilia! Imi pare bine sa va revad! spun zambind.
- Buna ziua! Sa ma revezi? Ne cunoastem? intreaba aceasta uimita de atitudinea mea.
- Bunico, cum poti sa nu o recunosti? intreaba Matthew pufnind usor in ras.
- Ar trebui sa o fac? intreaba aceasta serioasa si totodata confuza de situatie.
- Sunt eu, Alice Kang! Cum sa uitati de mine? adaug eu zambind si fixand-o cu privirea.
- Alice? Micuta "Alice din Tara Minunilor"? Esti chiar tu?
- Chiar eu, bunico! spun accentuand ultimul cuvant.
- Nu pot sa cred! Ce mare te-ai facut! exclama aceasta, intreaga fata luminandu-i-se. Ma priveste atent, dupa care ma cuprinde intr-o imbratisare.
Ma simteam atat de bine in bratele ei. Pentru mine, in perioada aceea a insemnat mult, pentru ca nu cu mult timp inainte sa o cunosc, bunica mea din partea mamei murise.
- Bunico, ai uitat ca mai ai si un nepot? spune moracanos Matt, apropiindu-se de noi.
- Vino aici, puiule! spune acesta, tragandu-l mai aproape de noi si astfel participand la imbratisare.
- Bunico!
Ne aflam din nou in acea fabuloasa locuinta, pe care candva obisnuiam sa o numesc castel. Si, bineinteles, eu eram printesa, intotdeauna tratata ca una.
- Deci, printeso, ce vrei sa facem azi? intreaba bunica zambind.
- Vreau doar sa petrecem timp impreuna, deoarece chiar mi-a fost dor de tine.
- Fata buna, ca intotdeauna...
Pe langa casa construita pe trei etaje, cu camere foarte multe si spatioase, proprietatea doamnei Cecilia era insusita si de o curte uriasa ce era un adevarat colt de rai.
Bunica a hotarat sa luam masa de pranz in curte, intr-unul dintre foisoarele de pe marginea lacului.
Am povestit despre cele petrecute in tot acest timp in care nu ne-am vazut, am mancat cele mai alese mancaruri, apoi am destins atmosfera cu glume si povestiri haioase.Restul zilei mi l-am petrecut facand diverse activitati in cadrul aceleasi curti, alaturi de cei doi.
Desi avea in jur de 75 de ani, bunica Cecilia era o persoana foarte energica, plina de viata, cu un comportament asemanator cu al unui tanar. O bunica pe care orice nepot si-ar dori-o.
Dupa timpul petrecut cu cei doi, am cazut franta in pat si am adormit instantaneu.
Dimineata, Matthew a venit in camera cu o minunata idee.
- Matt, ce mai vrei la ora asta? intreb moracanoasa, stand in sezut pe marginea patului si frecandu-mi in mod repetat ochii.
- Tocmai am aflat ca se organizeaza in oras preselectii pentru un concurs de talente.
- Asa, si? Ce vrei sa spui cu asta? intreb ridicand o spranceana.
- Nimic...adica...vreau sa mergem sa vedem despre ce este vorba. spune acesta balbaindu-se.
- Ok... mergem, dar mai tarziu... spun serioasa, apoi ma las pe spate si incep a studia tavanul.
- Bine. Te astept jos sa luam micul dejun. Scuze de deranj.
- Poti sa pleci! Si nu uita sa inchizi usa! spun in timp ce studiam candelabrul din mijlocul tavanului.
- Am inteles! Pa!
Dupa ce Matt a parasit camera, m-am ridicat din pat si m-am indreptat spre baie, unde mi-am facut toaleta si m-am imbracat cu o rochita turcoaz cu dantela, pe care bunica mi-o daduse in ziua precedenta.
- Ca o adevarata printesa! exclam privindu-ma in oglinda si facand o pirueta.
Imi iau gentuta, telefonul, o pereche de sandale albe si cobor cu pasi marunti in salonul de la parter.
- Ia uite cine a venit! exclama bunica cu zambetul pe buze.
- Buna dimineata, bunico! Vai, dar cate bunatati! Sunt pentru mine, nu-i asa? intreb eu cu o voce subtire.
- Desigur, draga mea! Ia loc. Matthew trebuie sa isi faca aparitia din moment in moment.
- Multumesc, bunico! Esti cea mai tare!
Spunand acestea m-am asezat la masa, chiar langa bunica si am mancat cate putin din fiecare delicatesa.
- Hai sa mancam repede! spune Matt intrand grabit in salon.
- De ce? intreb eu relaxata. Ti-e teama ca pleaca mancarea?
- Aliceee! Nu am chef de glume! spune acesta moracanos.
- Mancarea va fi aici, nu pleaca nicaieri, dragule! exclama bunica pufnind in ras.
- Ce mai bunica...sa iti fie rusine...spune Matt, dupa care se aseaza la masa si incepe sa infulece din toate.
Dupa ce terminam de mancat, ii multumim bunicii, ne ridicam si ne indreptam spre asa-zisul loc cu masina pe care Matt o avea aici tot timpul.
- De ce vrei sa mergi aici? intreb eu curioasa.
- Vreau doar sa vad despre ce e vorba.
- Atat? Doar atat? spun ridicand o spranceana.
- Ei bine...stii ca eu eram un bun dansator si inca sunt....?
- Da, siguuur! spun eu chicotind.
- Serios... Nu iti mai aduci aminte cate premii am castigat? spune acesta serios.
- Ba da! Desigur ca imi aduc aminte! spun zambind. Doar ca...
- Doar ce? intreaba acesta privindu-ma insistent.
- Doar ca... ma gandesc ca acest concurs este televizat...
- Si? Crezi ca nu ma descurc?
- Nu-i asta... doar ca...e ciudat putin...
- Nu are de ce sa fie. O sa te obisnuiesti. Si in plus, trebuie sa vedem mai intai despre ce este vorba.
- Corect!
Dandu-ne la vorba, nici nu sesizasem ca am ajuns in locul cu pricina. Sute de oameni se stransesera, iar in parcare nici nu mai zic cat de aglomerat era. De abia daca am gasit un loc de parcare amarat.
Ne-am strecurat prin multime, incercand sa ajungem cat mai aproape de intrarea cladirii, dar cu cat ne apropiam mai mult cu atat vedeam mai multa agitatie intr-un anumit loc.
- Nu pot sa cred ca sunt asa de frumosi! exclamau cateva tinere entuziasmate.
- Am auzit ca unul dintre ei este foarte strict in ceea ce priveste dansul. spune o alta putin speriata.
- Ai auzit? il intreb pe Matthew.
- Ce sa aud? spune acesta ocupat, cautand cu privirea un loc prin care sa ii poata ochi pe cei ce se aflau in mijlocul atentiei.
-Atunci nu conteaza! Haide sa inaintam! spun apucandu-l de mana si tragandu-l dupa mine.
Am mers ce am mers pana cand am reusit sa ajungem destul de aproape de acei oameni ce atrageau privirile tuturor. O duba neagra se oprise nu cu mult inaintea intrarii in cladire. Se pare ca oamenii ce trebuiau sa coboare faceau parte din juriu. Am incercat pe cat am putut sa ajung cat mai aproape de ei. Desi nu ma interesa prea mult acest concurs, voiam sa aflu cine sunt acesti oameni.
- Sa plece toate persoanele ce se afla langa noi, acum! striga unul dintre bodyguarzii din fata dubei catre fetele ce erau mult prea aproape de acel loc.
Fetele au facut intocmai cum le cerusera acestia, dar in momentul in care persoanele au coborat din duba, acestea au inceput sa tipe, fiind extrem de entuziasmate de ceea ce se intampla.
Primul ce coboara din duba este un tip scund cu un par roscat deschis spre portocaliu ce purta o pereche de jeansi negri taiati si un tricou alb. Fata nu am putut sa i-o vad, dat fiind masca ce acoperea o mare parte din aceasta. Urmatorii au fost doi tipi, cu un outfit asemanator, mai inailti, ce purtau de asemena masti.
Locul in care ma aflam nu era unul tocmai bun, deoarece nu ii puteam vedea foarte bine, alte persoane fiind pozitionate in fata mea.
Imi schimbam pozitia permanent, incercand sa vad cat mai clar cine urma sa coboare.
Si chiar in momentul in care am gasit o pozitie pe placul meu, am observat ca urmatoarea persoana care coborase era una pe care o cunosteam. Inima parca mi se oprise in loc, nu mai auzeam si nu mai vedeam nimic in jurul meu, inafara de acea persoana.
- Alice! spune Matt, miscandu-mi corpul in mod repetat.
- ...
- El e...? intreaba acesta uimit.
- Taehyung...el e Taehyung...spun cu lacrimi in ochi.
- Nu pot sa cred! Atunci ei sunt juriul? BTS?
Imi fac loc printre oameni, dandu-i la o parte fara a-mi pasa daca ii deranjeaza sau nu si intr-un final ajung aproape de ei.
Multimea era agitata si foarte galagioasa. Incerc sa il strig, dar nu ma aude.
"Trebuie sa fiu si mai aproape de el!" imi spun, dupa care cu podul palmei imi sterg lacrimile ce imi curgeau siroaie pe obrajii ce frigeau ca focul.
- Taehyung! Taehyung! strig apropiindu-ma mai mult de locul in care se afla.
Dar toate acestea erau in zadar, era prea mare zgomotul ca sa ma auda.
- Taehyung!!! strig pentru ultima oara, cat de tare am putut.
- Alice! Hai sa mergem! spune Matthew tragandu-ma de brat.
- Nu! Nu pot! spun intorcandu-ma inspre Matt, plangand in hohote.
- Trebuie sa plecam! Stigi in zadar, nu o sa te auda.
- Ba da! Trebuie! spun batand cu piciorul in asfalt. Taehyung!
Si chiar cand am intors privirea spre Tae, am observat ca acesta...