Am parasit asa zisa camera de refugiu a idiotului si a gastii lui, enervata, ceea ce a atras atentia catorva elevi ce se aflau pe hol. Am ignorat privirile incarcate de uimire si susotelile indescifrabile si am coborat scarile, indreptandu-ma spre cantina.
Inainte de a incepe urmatoarea ora, cea de engleza, aveam 50 de minute libere pentru pauza de pranz. Nu imi era foame insa am ales sa trec pe acolo in cautarea lui Amber care a disparut parca fara urma. Cantina era aproape plina, insa prietena mea era inca de negasit printre sutele de elevi.
Am abandonat cautarea, in speranta ca va da ea de mine, deoarece liceul acesta era cu adevarat un labirint si nu aveam in plan sa ma ratacesc pe aici. Am coborat scarile masive din piatra, pana ce am ajuns la parter, de unde voiam sa imi iau cartea pentru ora de matematica din dulap si eventual sa il curat, asta daca nu cumva mizeria din dulapior nu ajunsese pana la manual.
Nu am ajuns aproape de el, deoarece l-am zarit pe Alexander, cu un cos de gunoi in mana dreapta, in timp ce cu stanga imi inchidea dulapul, dupa care pleaca.
M-am apropiat de dulap, l-am deschis curioasa si am vazut ca toata mizeria disparuse ca prin magie. Prin urmare Alexander a strans totul, insa nu imi puteam da seama de motivul actiunii sale.
L-am urmarit de la distanta pana in curtea liceului, unde s-a asezat pe o banca cu o doza de cola in mana, relaxat, nepasator, parca indiferent de tot ceea ce se intampla in jurul lui.
Nu aveam de gand sa ma duc la el, sau sa ii vorbesc, insa picioarele nu ma ascultau, purtandu-ma in directia blondului.
-De ce? Desi nu aveam de gand sa ma duc la el, sau sa ii vorbesc, picioarele nu mi-au dat ascultare, purtandu-ma in directia blondului, iar gura luandu-ma pe dinainte.
-De ce, ce? Intreaba la randul sau, socat prezenta mea.
-De ce m-ai curatat dulapul? Sau in pauze lucrezi drept ingrijitor? A chicotit usor la remarca mea, aparent rautacioasa si s-a mutat cativa centimetrii mai departe de mine, facandu-mi semn sa ma asez langa el. De data aceasta nu am mai ezitat si am ocupat locul pe banca.
-M-am simtit vinovat pentru ce a facut Aiden. Deoarece suntem prieteni, oamenii cred ca toti punem la cale planurile de a umili copii, insa nu e adevarat . Eu si Christain nu am stiut nimic despre farsele lui Aiden. Cuvintele sale m-au uimit, trezindu-mi suspiciuni despre actiunile celor trei.
-E in regula! Asa zisa farsa e enervanta, insa ilustreaza mai mult imaturitatea creatorului, decat modalitatea de a ma umili! Nu intelegeam in totalitate de ce Alex se simtea atat de vinovat insa nu am reusit sa ma mai gandesc la asta, pentru ca ceea ce mi-a spus blondul in continuare mi-a captat atentia.
-Uite care e faza! Stiu ca actiunile lui par imature si demne de un copil de scoala primara, doar ca Aiden nu e asa! Ceea ce ai vazut pana acum e partea lui, as putea spune, buna...presupun! Nu prea stiu unde sa incadrez noul Aiden! Ne stim de mici, si se presupune ca il cunosc foarte bine, dar e mai mult decat complicat. E imprevizibil si bipolar, mereu a fost! Nu ii pasa, nu iubeste, dar nici nu uraste! Traieste intr-o lume a lui, dar il inteleg. Are motivele lui! Asa ca stai departe de el daca nu vrei sa suferi.
Am aprobat fara sa spun nimic altceva. Era ciudat si multe semne de intrebare luau nastere in mintea mea, dar nu aveam de gand sa rostesc inca intrebarile cu voce tare, stiam ca daca as fi facut-o ar fi fost in zadar. Alex nu mi-ar fi raspuns. Dar un lucru imi era clar, misterul ma incita, iar pericolul ma atrage ca un magnet.
Blondul deschide rucsacul ce se afla langa el si scoata inca o doza de cola pe care mi-o da mie. Initial, voiam sa il refuz, insa nu fusesem la cantina, nu mancasem si nu bausem nimic de ceva timp si imi era inca sete, asa ca am acceptat.
-Mersi! Ai tot rucsacul plin cu doze? Raspusul lui a venit sub forma unui clatinat al capului in semn de negatie si mic zambet aparut in colturile gurii.
-Nu cred ca am facut cunostinta oficial! Eu sunt Alexander, dar imi poti spune Alex! Si-a intins mana spre mine, zambind prietenos.
-Eu sunt tupeista, nesimtita, nebuna, Kayla! Dar stiai deja asta! Incantata de cunostinta, Alex! I-am prins usor mana, copiindu-i zambetul bland.
Am mai petrecut cateva minute impreuna, fara a ne atinge de subiectul Aiden, insa timpul ce a zburat insesizabil ne-a facut sa ne luam ramas bun, pentru a ajunge la ore. In ciuda aparentei, Alex nu era rau si arogant asa cum imi lasase impresia initial, era chiar prietenos si amuzant, genul de persoana care stie cum sa iti faca ziua mai buna.
Dupa terminarea cursurilor, am plecat direct spre casa. Desi era de abia inceputul celui de-al doilea semestru, scoala incepea deja sa ma oboseasca. Atentia mi-a fost captata de telefonul ce a inceput sa imi vibreze in mana, reusind sa ma scoata din sirul gandurilor.
-Hei, Kayla! Ce mai faci? De fapt lasa asta! Ghici ce? Intreaba entuziasmat. Vocea vesela a fratelui meu mai mare a resusit sa imi fure un mic zambet abia sesizabil, cu toate ca uram faptul ca lungea vorba si niciodata nu spunea direct ceea ce are de spus.
-Are legatura cu mine? Il intreb sceptica, deja plictisita aceasta conversatie.
-Da. Desi nu il vedeam puteam sa jur ca zambeste multumit. Imi cunosteam mult prea bine fratele.
-Ai de gand sa te sinucizi si m-ai trecut si pe mine in testament? Am adoptat o voce teatrala, exagerat entuziasmata, ceea ce l-a facut sa ofteze zgomotos.
-Nu! Striga el la mine. Si daca as vrea sa ma sinucid, m-as asigura de doua ori inainte ca te-am omis, din greseala!
-Aww, ce scump esti! Acum serios, care e marea veste?
-Maine vin in California! Picioarele mi s-au oprit brusc si am inghetat in loc. Am analizat inca o data cuvintele lui inainte de a ma bucura.
-Serios? Cat ma bucur! De data asta eram sincera. Imi era dor de Erik, nu il mai vazusem de aproape o luna. Am hotarat ca la opt seara sa ma intalnesc cu el la aeroport.
A doua zi, dupa scoala, am mers direct acasa si mi-am schimbat hainele. Am luat o pereche de blugi negrii, mulati, un tricou crem larg, peste care am luat o geaca scurta de piele neagra. Mi-am indreptat parul iar la gat am pus un lantisor lung cu o bifnita. Mi-am luat rucsacul crem pe un umar si m-am incaltat cu niste botine negre cu siret si toc de 7 centimetrii.
Am luat un taxi care m-a lasat exact in fata aeroportului. Intru si ma uit pe tabelul pe care erau afisate zborurile. Avionul lui Erik ajungea la 20:00. Scot telefonul din buzunar pentru a ma uita la ceas, era 19:56. Stiam unde trebuie sa il asteptasa ca am plecat, insa nu am facut mai mult de trei pasi deoarece in fata mea, la cativa metri distanta ii vad pe Aiden, Alex si Christain care se uitau uimiti la mine. Ok, nu eram imbracata cum eram de obicei la scoala, cu un tricou, o pereche de blugi si tenesi in picioare, dar nu eram imbracata nici iesit din comun. Alex pomenise ceva de o excursie ,dar nu ma asteptam sa ma intalnesc cu ei aici.
Nu m-am oprit din mers si am trecut pe langa ei ca si cum nu i-as fi vazut, insa am observat ca ma urmareau cu privirea. Toti se uitau la mine de parca ar fi vazut vreun extraterestru verde cu antenute.
Alex imi spusese ca el si baietii imi citisera dosarul, care era cea mai mare minciuna. Tata se ocupase de tot si aproape nimic din ceea ce era scris acolo nu coincidea cu realitatea, nici macar numele meu nu era real. Nu ma numeam Kayla Brown,ci Kayla Anderson. Alex mi-a spus sa am grija pentru ca in liceul ala existau doua tipuri de copii si daca se afla ,sau daca Aiden arata dosarul meu copiilor,ca parintii mei sunt oameni obijnuiti, fara prea multe posesiuni materiale ,puteam sa devin victima lor, insa i-am spus nu imi prea pasa.
Am ajuns in locul in care trebuia sa il astept pe Erik si am vazut o gramada de oameni care asteptau cu foi in mana. Atunci mi-a venit o idee si am scos din rucsac o coala pe care am scris cu marcarul:
"Bine ai venit, Erik!
Unde imi e cadoul?"
Nu am asteptat mai mult de doua minute pana ce l-am zarit pe fratele meu. Cand m-a vazut si el s-a oprit in loc , mi-a facut cu mana si dupa ce a citit cuvintele de pe foaia pe care o tineam in mana, a inceput sa rada.
-Mi-a fost atat de dor de tine, pitico! Bratele sale s-au strans in jurul meu si m-au tras la pieptul lui intr-o imbratisare de urs.
-Si mie de tine! Ii raspund eu cu fata inca ingropata in umarul lui.
Din perspectiva lui Aiden.
Eram la aeroport cu Christain si Alexander. In weekendul acesta trebuia sa mergem in San Diego, la o prezentare de moda a unchiului lui Alexander. La cativa metrii departare o vad pe Kayla, care se uita pe tabelul cu zborurile. Purta o pereche de blugi negri si o geaca de piele de aceiasi culoare, un tricou crem larg si botine negre cu toc. Trebuie sa recunosc, era frumoasa, iar hainele pe care le purta pareau foarte scumpe. Isi scoate telefonul din buzunar, probabil uitandu-se la ceas, dupa care se indreapta in directia noastra. Trece pe langa noi si isi continua drumul, fara sa ne arunce vreo privire.
-Ma intorc imediat! Le spun eu baietilor!
-Unde te duci? In jumatate de ora trebuie sa plecam! Imi spune Christain.
-Vin imediat! Sincer sa fiu, nici eu nu stiam ce era in capul meu, dar voiam sa vad ce face Kayla aici, asa ca am urmarit-o.
Astepta pe cineva cu o foaie in mana, insa nu reuseam sa vad ce e scris pe ea. La un moment dat, o vad ca face cu mana cuiva si se apropie de un baiat, care imediat ce a vazut-o, a imbratisat-o pentru cateva secunde.
Stiam cine e tipul, era Erik, fiul lui Nicholas Anderson, dar ce legatura avea ea cu el? Tipul asta era plin de bani, de unde il cunoastea? Si de ce ar veni ea la aeroport sa il astepte? Oare sunt impreuna? Cei doi se intorc cu fata spre mine, probabil plecau, asa ca m-am dus spre baieti,pentru ca nu voiam sa fiu vazut spionandu-i.
Din perspectiva Kaylei.
Mai tot weekendul, l-am petrecut cu Erik. Desi era baiat si era cu 5 ani mai mare decat mine, ne intelegeam perfect si nu ne plictiseam niciodata impreuna.
Luni, la scoala, dupa ce am luat pranzul, am mers afara cu Amber. Telefonul meu incepe sa vibreze in buzunar, iar cu toate ca numarul imi era necunoscut, am raspunsfara pre mare tragere de inima.
-Sunt Aiden! Vocea putin ragusita de la celalalt capat al telefonului, mi-a stricat ziua si asa stricata. Nu de altceva, dar ce om in lumea asta poate avea o zi perfecta cand e nevoit sa se trezeasca de dimineata pentru a merge la scoala si sa se prefaca atent la ore? Iar in cazul meu se mai adauga si toanele printului neincoronat.
-Bine atunci inchid! I-am raspuns sec, deja plictisita pana la cer si inapoi de cele doua secunde de conversatie.
-Stai, nu inchide! Vreau sa te sa vorbesc putin cu tine!
-Eu nu vreau sa vorbesc cu tine! Am aflat ca mi-ai citit dosarul si banuiesc ca de acolo mi-ai aflat numarul de telefon, asa ca nu ma determina sa il schimb! Nu ma mai suna! Mi-am indesat telefonul in buzunar frustrata de faptul ca orice destept din scoala asta, poate, mai nou sa imi afle datele personale fara prea mare efort. Daca Aiden a reusit, nu vad ce i-ar impiedica pe altii.
Urmatoarea ora era la etajul trei , aproape de locul in care isi petreceau timpul "cei trei crai" iar eu nu imi doream sa dau nas in nas cu vreunul dintre ei, insa dorinta nu mi s-a implinit.
Cand am urcat ultimele trepte de la etajul trei, l-am vazut pe Aiden sprijinit de peretele din apropierea clasei mele. Probabil imi citise si orarul. Parea ca asteapta pe cineva.
Am vrut sa trec repede pe langa el, fara sa fiu observata, insa asta nu a mers pentru ca exact cand am vrut sa intru in clasa, el ma prinde de incheietura mainii si ma taraste dupa el.
-Da-mi drumul! I-am zis.
-O mai taci! Vreau doar sa vorbes cu tine! Pana nu am ajuns in camera in care ei isi omorau timpul, nu mi-a dat drumul la incheietura. Christain si Alex, erau acolo si cad ne-au vazut au ramas afis.
-Ce vrei? Te urasc atat de mult incat nu vreau sa iti vad fata!
-Stii...sentimentul e reciproc, papusa! Uram apelativul ala din tot sufletul si dupa felul in care l-a rostit, nimic bun nu avea sa iasa. Plus ca in cazul in care avea de gand sa imi mai zica o data asa, aveam sa ii sparg fata.
-Macar suntem de acord cu ceva! Deci ce vrei?
-Ce relatie e intre tine si Erik Anderson?
-Poftim? Intrebarea lui pur si simplu m-a socat.
-V-am vazut ieri la aeroport, dupa cum va priveati se vedea de la o posta ca nu sunteti doar prieteni!
-In primul rand, m-ai spionat! Si in al doilea rand, de cand trebuie sa iti dau eu explicatii privind viata mea privata?
-Daca ai fi in locul meu nu ai fi curioasa? Erik Anderson are o tona de bani, iar tu, o sarantoaca, esti foarte apropiata de el! Normal ca imi pun intrebari.
-Ai grija cum vorbesti! Mi-am ridicat degetul aratator in semn de avertizare, in timp ce incercam sa imi pastrez cat mai mult calmul.
-Deci sunteti impreuna! Spune el cu un zambet de invingator pe fata.
-Ar fi momentul sa te opresti! Intervine Christain.
-Pot sa dovedesc asta. Spune Aiden zambindu-mi batjocoritor. In acel moment imi smulge telefonul din mana, insa nu a apucat sa il deschida pentru ca i-am prins mana si i-am intors-o la spate pana ce a dat drumul telefonului. L-am intors cu fata spre mine, l-am impins putin dupa care l-am lovit cu piciorul in stomac, aruncandul astfel pe podea. Christain si Alexander au ramas impietriti de reactia mea, privind cand spre mine cand spre idiotul ce se afla inca pe jos.
-Te-am avertizat o data sa termini cu prostiile astea, insa nu m-ai ascultat. Eu nu ma repet! M-am apropiat de Aiden si l-am prins de guletul camasii negre pe care o purta.
M-am dat cativa pasi inapoi, m-am uitat la Alex si Christain care inca nu stiau cum sa reactioneze si am plecat spre clasa mea.
------------------------------------------------------
Multumesc din tot sufletul pentru ca imi cititi cartea!
Va astept comentariile si parerile!
P.S. In poza de sus e Erik Anderson.