Iata, dragii mei, si a doua parte! Sper sa va placa la fel de mult cum mi-a placut mie!
Va anunt ca nu voi mai putea posta pana dupa 30 iunie, deoarece voi fi plecata, insa va promit ca voi posta continuarea imediat dupa!
Va doresc un inceput de vacanta minunat si spor la citit! :*
******************************************************************
Picioarele mele atingeau cu greutate marmura rece a podelei. Eram incredibil de obosita si tot ce visam era patul meu cald, patura pufoasa si pe Mr. Pooky. Dar nu, trebuia sa particip la o cina stupida cu un Consiliu stupid, ca sa aflu de ce am fost rapita. Bine, ultima parte nu suna atat de rau, chiar eram curioasa.
Am ajuns incet afara din grandioasa sala de bal, ca sa ma trezesc singura in holul intunecat. Mi-am intors capul in toate directile incercand sa-l gasesc pe Tiberiu, dar fara succes. Oh, super, vampirii astia cred ca sunt un GPS ambulant care stie incotro sa mearga? Am oftat exsperata, trantindu-mi nervoasa tocurile de podea. Voiam sa dorm, nu sa stau buimaca in mijlocul coridorului.
Dintr-o data, am simtit o mana calda pe spate si m-am intors sa dau ochii cu Blake. I-am schitat un zambet slab, prinzandu-i mana in a mea.
-N-o sa-ti vina sa crezi, m-au lasat aici sa ma descurc singura, cand habar nu am nici unde e baia. Grozav, pur si simplu grozav, am bombanit eu, suparata.
Blake chicoti incet, strangadu-mi mana:
-Si aici intervin eu, domnita. Trebuie sa te escortez pana la sala de cina, ranji Blake.
Am oftat, dandu-i un pumn jucaus peste umar:
-Puteai sa te grabesti, nu sa vii cu viteza unui melc si sa ma lasi singura, mai sa adorm aici pe jos, l-am mustrat eu, iar acesta a ras.
M-a tras dupa el pe hol, urcand scariile si virand in diverse directii, pe care am fost prea obosita ca sa le retin. Ma simteam de parca pluteam spre sala de cina. Bine, ocaziile dese in care era sa pic in nas ma trezeau foarte repede la realitate.
Intr-un final, am ajuns in fata unei usi imense de lemn negru, data cu lac, iar Blake mi-a dat drumul la mana, deschizand usa. Mi-am pus repede mana la ochi, maraind, deoarece o lumina puternica a patruns afara din sala. Ce naiba, si-au pus deja instalatia electrica de Craciun acum, in vara?
O mana m-a impins in sala si am patruns inauntru, impleticindu-ma in propriile picioare goale. Oh, cacat, mi-am uitat tocurile in fata salii de bal. Sunt sigura ca si acum voi face o impresie foarte buna Membriilor Consiliului, la fel ca si data trecuta.
Atunci cand ochii mei s-au obisnuit in sfarit cu lumina puternica, am putut distinge formele din jurul meu. Sala avea un tapet auriu, decorat cu diverse tablorui si statui. In mijlocul ei se afla o masa lunga, dintr-un lemn maro, dat cu lac, la care aveau loc mai mult de 50 de persoane. Nu toti vampirii erau prezenti, iar cei care erau, se pregateau sa ocupe cate un loc la masa.
Mi-am tarat obosita picioarele spre unul dintre scaunele elegante din lemn si tapiterie aurita. M-am trantit pe unul care se afla aproape de capul mesei, lasandu-ma pe spate si ignorand privirile care veneau din partea celorlalti. Abia asteptam sa se stranga tot, sa mi se spuna de ce sunt aici, si sa plec in pat. Am oftat adanc. Momentele care ma desparteau de unica mea iubire, patul, deveneau din ce in ce mai insuportabile.
In curand, pozitia in care ma aflam a devenit inconfortabila si m-am multumit sa-mi arunc capul pe masa, fix in farfuria scumpa din portelan, si sa-mi inchid ochii. Uau, chiar as putea sa adorm asa. Stiu ca nu era foarte elegant, dar totusi, nu mai imi pasa.
-Dumnezeule mare, domnisoaro, tu ma bagi in mormant! Asa te-am invatat eu sa ai tinuta la Masa Regala? Ma faci de rusinea intregului Regat, ridica-te in momentul acesta! Am auzit o voce disperata si acra, a carei proprietare am identidicat-o imediat. Domnisoara Redford.
Mi-am ridicat capul din farfurie, privind-o iritata. Avea un costum din doua piese, sacou si fusta, bleumarin, iar parul si machiajul ii stateau la perfectie.
-Multumita? Am intrebat-o eu, punandu-mi de aceasta data coatele pe masa, ca sa o enervez din nou. Nu stiu de ce, dar mi se parea amuzant sa o provoc.
Aceasta s-a luat cu mainile de cap, bombanind cat de nerecunoscator este tineretul din zilele noastre, si ducandu-se spre partea opusa a mesei, sa scape de mine probabil.
Am ranjind, intorcandu-mi capul sa privesc in jurul meu. Acum, aproape toti vampirii au sosit, ocupand diverse locuri la masa. Majoritatea avea privirea atintita asupra mea, si am facut tot posibilul sa le ignor. Chiar eram irascibila la ora asta.
Cat despre locul la masa, pot spune ca nu puteam sa nimeresc mai bine! Da, eram sarcastica. In stanga mea se afla o tipa grasuta a carui nume nu am reusit sa-l retin, imbracata intr-o rochie care o facea sa arate ca o portocala gigantica. De cand s-a asezat langa mine, vorbea non-stop.
-Ah, nu ti se pare ca Printul Mostenitor este atat de atragator? L-am vazut odata la o petrecere fara tricou pe el, si pot spune fetito, ca este bomba bombelor, deliciul delicilor, povesti aceasta salivand, si mi-am dat ochii peste cap.
-Mda, cum spui tu, am raspuns eu, nefiind in modul de a ma contrazice cu cineva.
-Hahaha, Molli, esti atat de haioasa, rase aceasta pe nas, lovindu-ma cu putere peste spate, asa incat m-am lovit de masa, trezindu-ma de-a binelea.
-Numele meu este Dolli, am comentat, tragandu-ma mai departe cu scaunul de ea. Aceasta rase infundat in continuare.
M-am tras asta de mult in partea dreapta, pana cand cotul meu a lovit ceva. Sau mai bine zis, pe cineva. M-am intorsc obosita ca sa dau ochii cu persoana de langa mine. Oh, grozav, fix ce mai lipsea pentru o seara minunata. In dreapta mea, se afla nimeni altul decat latino lover-ul, cu parul sau dat cu prea mult gel, cu mirosul izbitor de parfum si camasa rosie de flamenco. Cine naiba l-a mai acceptat si pe asta in Consiliu?
-Buna seara, mi amor, da-mi voie sa te complimentez, arati hermosa astazi, ai putea face orice barbat loco dupa tine, spuse acesta cu un puternic accent.
Am oftat obosita:
-Gracias, acum crezi ca ai putea sa iesi din spatiul meu personal, ma fac sa ma simt calustrofobica, am comentat.
-Oh, chicita, dar tu ai fost cea care s-a apropiat asa de tare de mine. Si nu pot sa te invinovatesc, cine nu ar face-o cu un asa sarm si trup ca si al meu? Se lauda acesta, dand din sprancene intr-un mod pervers.
Mi-am dat ochii peste cap.
Am inceput sa ma trag urgent inapoi spre tipa grasuta, care trebuia sa recunosc, era mult mai ok ca si acest macho.
Am stat in liniste intre cei doi (la distanta egala), incercand sa-mi tin ochii deschisi, ceea ce era aproape o misiune imposibila. Frecandu-mi fata, mi-a venit o idee...stiam de ce aveam nevoie!
Am ranjit, indreptandu-mi privirea spre o masa micuta, care se afla langa masa noastra gigantica. Pe ea, se aflau niste bauturi alcoolice, printre care am pus ochii pe cea perfecta. Vodka.
Stiam ca nici Blake, nici altul dintre servitori nu ma va lasa sa beau, deoarece eram minora, asa ca trebuie sa pun singura mana pe ea. Stiam deja ce aveam de facut. Eram atat de disperata sa raman treaza, incat am actionat repede, fara sa ma gandesc de doua sau sa-mi pese.
M-am lasat pe scaun in jos, strecurandu-ma sub masa si auzind cateva sunete de soc si uimire. Putin imi pasa, atat timp cat familia regala nu era aici. De fapt, retrag ceea ce am spus, as fi facut-o si cu ei aici. Am mers in maini si picioare pana pe partea cealalta a mesei, de unde am iesit si am infascat sticla de pe masuta. Am ranjit malefic, tinand-o strans la piept, si strecurandu-ma inapoi sub masa. Am mers pana am ajuns la scaunul meu, rasarind de sub masa si trantindu-ma pe el. Am imbratisat strans sticla de Vodka obtinuta.
M-am abtinut sa nu rad, atunci cand i-am vazut pe toti cu maxilarul pana la podea, privindu-ma uimiti si neincrezatori. Domnisoara Redford, era cu coatele pe masa si fata in maini.
-Ahm, domnisoara Redford, ma scuzati, parca ati spus ca nu e politicos sa iti tii coatele pe masa, i-am strigat eu din capatul mesei, iar aceasta si-a ingropat si mai adanc capul, in farfurie de data aceasta. Am chicotit, pregatindu-ma sa deschid sticla de Vodka.
Tocmai cand eram gata sa beau direct din sticla ( au omis paharele de pe masa), niste servitori au deschis usile grele din lemn, iar toti cei de la masa s-au ridicat in picioare. Nu stiam ce se intampla, dar m-am hotarat sa stau jos, eram desculta si ma dureau picioarele.
In cateva secunde, regina, urmata de restul Familei Regale, a patruns inauntrul salii. Ah, normal ca de asta s-au ridicat toti in picioare.
Am observat ca printre Familia Regala, se afla si Fabien. Super, se casatoreste cu Victoria si nu stiam eu? Ma intrebam de ce a fost atat de distant toata seara fata de mine. Sigur se intampla ceva, dar daca el prefera sa lasam lucrurile asa, cine sunt eu sa protestez?
Am incercat sa nu ma mai gandesc la asta, privindu-i pe fiecare cum iau loc. M-am pus fara intentie la capatul mesei, in apropiere de ei. Cat noroc puteam sa am?
La capul mesei s-a asezat Nina, iar restul au luat loc vis-a-vis de mine. Andrew statea langa Fabien, care statea in dreapta Victoriei, care statea langa prietena mea cea mai buna Leah, imbracata intr-o rochie crem cu "verze'' aurite pe ea, mult prea stramta si scurta, iar parul prins intr-un coc elegant, dat cu un tub de fixativ. Langa ea era Tiberiu, iar in final, Nina. Ma intrebam unde a fost Leah la bal, atunci cand Tiberiu se invartea cu alta fata la fiecare melodie?
Nina a facut un gest din mana, iar toti cei prezenti la masa au luat loc.
Aceasta a oferit tuturor un zambet cald, asezandu-si servetelul in poala, iar toti ceilalti au facut la fel, inclusiv eu, fiind molipsita deja cu efectul de turma.
-Va multumesc tuturor pentru prezenta in aceasta seara importanta, dragi membrii ai Consiliului, vorbi Nina, iar toti cei prezenti au dat apropbator din cap si i-au zambit. Chelnerii au inceptu sa iasa printr-o usa care facea conexiune cu bucataria, cu diferite platouri si farfurii in mana. La masa au inceput discutiile, fiecare vorbind fie cu vecinii, fie cu cei aflati vis-a vis. Inafara de mine, tot ma gandeam la sticla aia de Vodka ascunsa sub masa. Oricum nu aveam cu cine sa vorbesc.
Mancarea servita vampirilor era o bucata mare de friptura suculenta, in sange, si am observat ca nu aveau garnitura, ci au primit doar niste pahare umplute cu un lichid rosu. Mie mi-a fost oferita o farfurie plina cu legume: broccoli, rosii, sparanghel, varza de bruxelles cu garnitura de smantana si mult caviar. Nu mi-am dat seama cat de foame imi era, decat atunci cand le-am vazut. Am zambit la multitudinea de arome de care ma voi bucura, si la faptul ca au tinut cont ca sunt vegetariana. Chelnerul a vrut sa-mi toarne niste suc de portocale in pahar, dar l-am refuzat repede.
Stomacul meu a scos un sunet puternic, si mi-am introdus furculita intr-o bucata de broccoli, gustand nerabdatoare din ea.
-Daca ai avea maniere, ai stii ca trebuie sa astepti sa primeasca toti felul principal, inainte sa incepi sa mananci, dar cum nu ai, nu stii, se auzi vocea superioara a lui Tiberiu din partea cealalta a mesei.
L-am privit iritata cum ranjea, si am vazut-o si pe Leah oferindu-mi un zambet rautacios.
-Scumpule, e normal, de obicei cei de speta ei sunt serviti la cina si nu invers, spuse aceasta rautacios, cu vocea ei pitigaiata.
Gata, acum chiar mi-a trecut toata pofta de mancare. Mi-am inclestat nervoasa pumnii, pe punctul de a izbucni in fata tuturor, dar am fost intrerupta de vocea blanda a Ninei.
-Si Dolli, draga mea, mai spune-ne despre tine. Toti cei prezenti sunt curiosi sa afle cat mai multe, imi spuse ea, si am putut vedea mai multe priviri curioase atintite asupra mea. In sala s-a facut liniste.
I-am dat lui Leah o privire, gen: "salvata de clopotel", si m-am intors spre ceilalti. Cam dificil moment, deoarece erau peste 50 la numar.
-Ahm, pai nu sunt prea multe de zis. Ma numesc Dolores, dar toata lumea imi zice Dolli. Am 17 ani si m-am nascut in America, dar locuiesc intr-un mic orasel de langa Londra, numit Kingston upon Thames, m-am oprit, deoarece nu voiam sa le dau mai multe informatii legate de locul in care traiesc, pentru ca nu vreau sa ma trezesc cu vampiri in fata usii cand ma intorc acasa. -Tocmai trec in ultimul an de liceu, parintii mei sunt avocati si ahm sunt singura la parinti, am mintit eu. Nu voiam sa vorbesc despre Caroline. -Si cam atat, am spus, indreptandu-mi privirea inapoi spre Nina.
-Intersant, dar eu stiam toate astea deja, rase aceasta si i-am zambit. -Te-ai gandit ce facultate vrei sa urmezi? Ma intreba, curioasa.
Am inceput sa-mi plimb mana de-a lungul paharului. Ce facultate vreau sa urmez? Inseamna ca ma va lasa sa plec de aici, acasa! Poate pana la urma seara aceasta nu este asa de rea.
-Pai, ai mei incearca sa ma indrume spre avocatura, e dorinta lor sa preiau afacerile familiei, dar eu una as prefera o cariera de scriitoare. Bineinteles ca ai mei nu sunt de acord, deoarece au impresia ca voi muri de foame, dar atata timp cat asta imi face placere, de ce nu? Am terminat, zambind. Am putut vedea cateva priviri pline intelegere din partea unor vampiri. Fabien imi zambi cald, si mi-am simtit obrajii inrosindu-se.
Nina imi zambi inapoi, mandra:
-Ai mare dreptate, Dolli, niciodata nu-i lasa pe altii sa decida pentru tine. Si spui ca te pricepi la scris? As putea citi vreo lucrare de a ta? Intreba aceasta.
-Sigur ca da, i-am zambit. Nu am mai lasat pe nimeni pana acum sa citeasca ceea ce am scris, dar simteam ca pot avea incredere in Nina, si ca ii pot arata totul. Aceasta a batut entuziasmata din palme.
-Imi pare rau sa intrerup acest moment extrem de emotionant si adanc, spuse Tiberiu ironic, si mi-am inclestat pumnii, vrand sa-i invinetesc fata aia frumoasa. -Dar am un anunt de facut, termina aceasta zambind, si am putut vedea toata atentia indreptandu-se asupra lui, toti fiind curiosi. Singurul zgomot din sala era bataia inimii mele. Aiurea, stiu.
-Ei bine, abia astept sa-l aud, a spus regina, privindu-l incurajator.
Tibi schita ranjetul acela atat de specific lui:
-Mama, stiu ca iti doresti de ceva vreme sa imi predai tronul, dar astepti sa-mi gasesc regina perfecta, spuse acesta, luandu-i mainile Ninei in mainile sale mari. Aceasta a dat aprobator din cap.
-Ei bine, doresc sa va anunt pe toti, ca oficial mi-am gasit viitoarea regina. Aceasta este nimeni alata decat Leah Kingston, care provine dintr-o lunga dinastie de nobili englezi. Am hotarat deja ca nunta sa aiba loc cat mai curand posibil, in august, anunta Tiberiu, iar toata lumea s-a ridicat in picioare, veseli, incepand sa aplaude si sa felicite tanarul cuplu. Nina si-a imbratisat fiul, dar am putut vedea in ochii ei nesiguranta. Stiam ca nu ii place Leah, dar din moment ce fiul ei a ales-o, s-a impacat cu ideea.
La aflarea vestii, primul lucru care l-am simtit a fost acel junghi familiar si ciudat, pe care il am de fiecare data cand Tiberiu face ceva ce nu imi place. Dupa aceea insa, m-am inecat in mancare de ras, si am inceput sa scot batjocoritor zgomote care imitau procesul vomatului.
Abia atunci am observat ca toata sala era cu ochii pe mine, cu expresii socate pe fata. Leah imi arunca priviri ucigase, iar Tibi si-a dat ochii peste cap la reactia mea. Am ras singura in continuare. Dumnezeule, cat ma bucur ca nu sunt vampir, sa fiu condusa de mister aroganta si tarfa lui. Saracii supusi, chiar imi era mila de ei in acest moment.
-Razi deoarece ai realizat ca nimeni nu te va cere vreodata in casatorie si vei ramane toata viata o virgina trista? Intreba Leah, prefacandu-se trista intr-un mod fals, si am putut vedea expresia socata a Ninei la cuvintele sale.
-Nu, de fapt ai o bucata de carne intre dinti, am pufnit eu, iar Leah m-a privit extrem de nervoasa, si in acelasi timp rusinata fata de restul. Si-a oglindit imediat dintii intr-o oglinda scoasa din geanta plic, si am simtit ca nu mai pot de ras.
-Leah, scumpo, nu ai nimic intre dinti, ii spuse Tiberiu privindu-ma incruntat.
Aceasta s-a facut in cateva secunde rosie de furie la fata:
-Nesabuito, asteapta sa devin regina si o sa...
-Si o sa ce? Nu esti si nu vei fi niciodata regina mea, nu apartin acestei dimensiuni. Dar da-mi voie sa-mi exprim sincerele condoleante vampirilor care vor fi supusii tai, am spus eu ranjind, iar aceasta colocotea de nervi, vrand sa sara peste masa pentru a ma infasca. A fost insa oprita la timp de Tiberiu, si am privit-o cu compatimire.
-Controleaza-te, te provoaca intentionat, o avertiza Tiberiu pe Leah.
-Domnisoarelor, ajunge, spuse Nina obosita, si m-am simtit brusc, prost fata de ea.
-Imi cer scuze, am soptit, desi nu era in totalitate vina mea, Leah a inceput. Aceasta mi-a aruncat o privire criminala, si am descoperit ca nu mai aveam energia necesara pentru ea. Asta era, acum e acum, trebuia sa imi revin.
Fara sa ma gandesc, m-am repezit la paharul latino lover-ului de langa mine, ignorand privirea sa socata si speriata. Am presupus ca este vin rosu, exact ceea ce am nevoie pentru a ma trezi putin. Am inceput sa beau continutul paharului, dar am incremenit cand am simtit gustul. Dumnezeule, nu era vin rosu. Avea un gust prea metalizat si neobisnuit. Era, era...sange. M-am oprit la timp din a inghiti lichidul, si le-am aruncat o privire disperata celor de la masa, care ma priveau ingrijorati. Fabien s-a ridicat primul de la masa, grabindu-se spre mine. M-a luat cu grija de mana, si m-a condus repede spre o mica fantana arteziana din incapere, unde am varsat intr-un mod foarte neelegant continutul. Am respirat usurata, clatindu-mi apoi gura cu apa. Fabien a rasuflat linistit, mangaindu-mi spatele, si i-am multumit din suflet pentru ajutor. M-am intors apoi toata rosie si rusinata la masa, inclestindu-mi pumnii si maxilarul cand i-am vazut pe Tiberiu si Leah razand aproape cu lacrimi. Grrr. M-am trantit jos, incrucisandu-mi nervoasa bratele la piept. Nina ma privea ingrijorata.
-Majestate Ta, scuza-ma de intrerupere, nu vreau sa grabesc lucrurile, dar cred ca ar fi timpul sa ii spunem tinerei de ce se afla aici, pentru a evita viitoarele posibile incidente, zise serios un tip incredibil de batran. O tutuia pe Nina, deci probabil era cineva important .
Eram in totalitate de acord cu el. Voiam sa aflu odata adevarul, ca sa pot pleca sa ma culc si sa scap de tot si de toate.
Regina ofta lung, frecandu-si incet chipul.
-Asa e, ai dreptate, draga Marcus. Nu mai pot amana asta, este timpul, imi spuse ea, privindu-ma cu oboseala si parca...compatimire?
-Esti pregatita? Ma intreba Nina, privindu-ma bland. Atentita tuturor era asupra noastra.
Am inspirat o gura mare de aer.
-Mai pregatita ca niciodata, am raspuns, incercand sa par sigura pe mine, desi nu eram deloc.
Aceasta a dat afirmativ din cap, cuprinzandu-mi mainile in ale sale, si incepand:
-Draga mea, mai stii cum ne-am cunoscut? Intreba ea, cu un mic zambet.
-Da, ai fost dadaca mea, prima si unica, pana la varsta de 7 ani. Si spunand asta acum, mi se pare foarte ciudat, avand in vedere....ceea ce esti, am recunoscut eu.
-Intr-adevar scumpo, asa e...Stii Dolli, eu am dorit, si am ajuns sa fiu dadaca ta cu un motiv, sopti ea, fixandu-ma cu privirea.
-Un motiv? Ce vrei sa spui? Am intrebat eu, simtind cum lumea imi fuge incet de sub picioare.
Aceasta ofta.
-Vezi tu Dolli, noi, creaturile supranaturale, am putut sa te simtim inca din clipa in care te-ai nascut, de la prima ta rasuflare.....Asta deoarece esti foarte speciala. Foarte speciala pentru nou, termina ea, privindu-ma lung.
-Da, stiu asta deja, toata lumea mi-a spus ca sunt speciala si blabla, dar ceea ce vreau eu sa stiu este de ce? Ce ma face atat de speciala? Am izbucnit eu, deja satula de atata mister.
Regina ma privi cu tristete si trase o gura adanca de aer.
-Draga mea, tu esti intr-adevar un om, din dimensiunea umana. Dar..nu esti orice fel de om, nu esti un om obinsuit. Esti ceea ce noi numim un ''pur sange'' sau ''sange albastru', are mai multe denumiri, imi destainui Nina, mainile sale stranse in jurul alor mele.
Am privit-o nedumerita.
-Pur sange? Si ce vrea sa insemne asta?
-Sangele tau este unic. Este ca un izvor de energie si sanatate. Daca o fiinta nemuritoare ajunge in posesia sa si il bea, are posibilitatea de a se vindeca de orice rana fizica si ii confera un adaos de energie si vitalitate, termina aceasta, privindu-ma serios.
In sala s-a lasat lnistea, coloana sonora fiind conturata de bataiile repezi ale inimii mele.
Cred ca maxilarul imi atingea podeaua in acest moment. Eram in stare de soc si simteam panica formandu-se in mine. Sangele meu putea conferi un asemenea lucru nemuritorilor? La naiba, atunci ce ii opreste sa profite de mine? Daca aveau dreptate, eram in mare pericol. Dar aveau oare dreptate?
-D-de unde stii? Esti sigura de asta? am intrebat eu cu vocea tremuranda. Nina a dat trista, aprobator din cap.
-Da, Dolli, suntem toti siguri. Dintre fiintele nemuritoare, noi, vampirii, putem simti asta, si am simtit-o, asa cum am spus, inca din momentul in care te-ai nascut, a recunoscut aceasta, si oarecum am simtit ca este doar jumatate din adevar.
Mi-am simtit sangele rece in vene. Nu voiam sa cred, dar stiam ca spune adevarul. In acest moment, nu mai imi era somn deloc. Soarta mi-a dat o palma zdravana peste fata. Cum era asa ceva posibil? Acum cateva minute eram un om, iar acum sunt un pur sange?
-Spune-mi mai multe despre ceea ce sunt, am soptit eu, privind in gol.
Nina ofta.
-Nu voiam sa ajung aici.
-Spune-mi! Am strigat eu, nepasandu-mi nici de maniere, de nimic. Am putut simti tensiunea din sala si maraitul dezaprobator a lui Tiberiu la reactia mea.
-Pur sangii sunt niste fiinte extrem de rare. Foarte rare chiar, ultimul pur sange cunoscut a trait acum 10 mii de ani, iar in lume, au fost cunoscuti doar 6, sopti ea, dar stiam ca toti au auzit-o.
-Si ce ii face atat de rari? De ce tocmai mie mi s-a intamplat asta? De ce eu?! am intrebat, aproape de lacrimi si disperare, smulgandu-mi mainile din ale Ninei.
Aceasta ma privi cu o expresie ranita, dar am ignorat acest lucru. Eram suparata ca nu mi-a spus adevarul mai devreme. Era o chestiune importanta, nu un joc prostesc.
-Cred ca fiul meu ti-a povestit despre restul fiintelor nemuritoare din aceasta dimensiune, nu e asa? a spus ea, privind in gol.
-Da, continua, am spus, proptindu-mi capul de mana.
-Dolli, sper ca ma vei ierta ca am tinut acest secret fata de tine, dar a fost spre binele tau, spuse Nina, si am simtit fiori pe spate. Orice urma, nu era de bine.
-Vrajitorii sunt cele mai puternice fiinte prezente in aceasta dimensiune. Sunt foarte inzestrati, dar foarte putini la numar. Majoritatea nemuritoriilor nu se inteleg cu ei, deoarece au tendinta de a-i domina pe ceilalti si pot fi fiinte temperamentale si fara o buna judecata. In special cei ai intunericului.
-Ahm, si ce legatura are asta cu mine? Am intrebat nerabdatoare, dorind sa ajungem odata la subiect.
Aceasta ofta profund, pregatindu-se parca de ceva greu:
-Fiintele pur sange sunt concepute de un vrajitor si un muritor. Am simtit cum lumea se destrama la auzul cuvintelor sale. -Vrajitorii pot concepe foarte greu copii, trebuie sa aiba o varsta inaintata si sa fie puternici. Daca copiii a doi vrajitori sunt rari, imagineaza-ti dificultatea conceperii unui copil cu un om. E aproape de 0. Dar iata, in cazul tau, a avut loc exceptia de la regula. Din aceasta cauza, pur sangii sunt atat de rari.
Nu am mai auzit nimic in jurul meu. Nu mai imi pasa Totul era in ceata. Am simtit o lacrima amara rostogolindu-se incet pe obrazul meu. Vrajitor. Unul dintre parintii mei era vrajitor. Totul a fost o minciuna. Nu, nu eram om, eram un monstru. Nimic nu facea insa logica in capul meu:
-D-dar c-cum este posibil? Ultima data cand am verificat, parintii mei erau amandoi oameni, am plans eu.
Nina a inceput sa ma mangaie linistitor pe spate:
-Imi pare rau Dolli, dar cei care te-au crescut...nu sunt parintii tai. Unul dintre parintii tai naturali a fost vrajitor, si te-a abandonat la nastere. Nu stim insa de ce in dimensiunea oamenilor, sopti Nina.
-Poftim?! Am tipat printre lacrimi, iar mai multe maini s-au repezit sa ma linisteasca, dar m-am smuls, ridicandu-ma de pe locul meu, tremurand toata.
-Dolli, scumpa mea, te rog, linsiteste-te si ia loc, spuse Nina, incercand sa se apropie de mine.
-Nu, stai departe de mine! am tipat eu, si i-am putut vedea privirea socata.
Nu imi venea sa cred tot ceea ce am auzit. Toata viata mea a fost o minciuna. Parintii mei, cei care m-au crescut, m-au mintit, pana si acesti vampiri au tinut secrete fata de mine. Nimeni nu a fost vreodata sincer cu mine. Chiar asa de tare ma urau toti? Pana si parintii mei naturali, asa incat m-au abandonat fara sa ma cunoasca macar? Sa-mi dea o sansa? De ce? .
-Eu de ce nu sunt vrajitoare? Am intrebat incet, privind-o pe Nina printre lacrimi.
-Deoarece genele umane sunt dominante. Esti om, Dolli, doar ca ai un sange special care iti curge prin vene, raspunse aceasta slab. Da , un sange special, de care ei voiau sa profite, altfel nu m-as afla aici.
-Mama, se auzi vocea impunatoare a lui Tibi, in linistea salii. Acesta se ridica in picioare, privindu-ne pe amandoua. -Cu tot respectul, cred ca ar trebui sa-i spunem si cea mai importanta parte. Chiar daca nu este placuta, trebuie sa o afle.
Nina il privi speriata. Mi-am mijit ochii la amandoi.
-Da-i drumul, l-am provocat eu pe Tiberiu. Eram pregatita, gata cu secretele.
Acesta ma privi fara nici o expresie:
-Atunci cand vei implini 18 ani, vei avea o alegere de facut. Ori alegi sa devii vrajitoare, ori....si aici urmeaza partea amuzanta, spuse acesta ranjind, provocandu-mi doar nervi si furie.- Ori mori. De-a binelea, spuse acesta.
Simteam ca nu mai pot. Mai aveam putin si imi cedau picioarele. Am privit in gol, fara nicio expresie. Era deja prea mult.
-Tiberiu! Am auzit-o pe Nina strigand.
-E adevarat? Am soptit, privind in continuare in gol.
-Dolli...
-E adevarat? Am spus, tipand de data aceasta.
-Lumea vrajitorilor este foarte ciudata. Nu stim exact ce se intampla la 18 ani cu un pur sange, deoarece au existat foarte putin, dar se pare ca.....da,este adevarul.
Am simtit mai multe lacrimi rostogolindumi-se pe obraji. Deja nu mai vedeam nimic in jurul meu. Sa mor sau sa devin vrajitoare? Este ca si cand ai fi pus sa alegi doar unul dintre mama si tata, iar celalalt sa moara.
-Nu mai plange bebelas, e o alegere simpla. Ori mori, ori devi fiinta pe care o detestam cel mai mult, vrajitoare, spuse Tiberiu rautacios.
Nu am mai avut puterea sa ii raspund, nici sa ma misc. Doar sa stau si sa privesc pierduta in gol. Tot ce am reusit sa indrug a fost:
-V-vreau acasa....
Nina ofta, frecandu-si fata:
-Imi pare rau, iubita mea, as face asta pentru tine, ti-as permite orice, dar asta nu pot. E mult prea periculos. Nu realizezi riscul caruia te expui, singura acasa, vanata de posibile creaturi nemuritoare? De asta m-am prefacut bona, Dolli, ca sa te apar cat a fost nevoie, spuse regina. Nu am mai vazut-o niciodata atat de serioasa.
-Nu! Nu este adevarat! Minti! Singurul lucru pe care l-ati vrut si il vreti, este sangele meu! De asta m-ati rapit, de asta m-ati adus aici! Ca sa profitati de mine. M-ati mintit! Imi este scarba de voi, sunteti cele mai josnice creaturi, nu vreau sa va mai vad! Am zbierat eu, distrusa.
Am auzit mai multe sunete de uimire in sala, si susoteli. Spre surprinderea tuturor, Nina a inceput sa lacrimeze.
-Nu este adevarat, Dol-
-Nu indrazni sa ma minti! Te rog, ai macar atata demnitate! am rugat-o eu, ridicand degetul aratator in fata ei. Acasta a tacut, invaluita in lacrimi.
Am simtit brusc forta revenindu-mi in picioare, si am profitat de acesta ocazie. M-am intors, fugind cat de repede am putut spre iesire, spre usa de lemn. M-am izbit de ea, fugind in holul intunecat, bucuroasa ca nimeni nu m-a oprit. Speram sa nu fiu urmarita. Am simtit mai multe lacrimi amare curgandu-mi pe obraz. Respiratia imi era grea si instabila. Nimeni nu era ceea ce parea. Nimeni. Toti sunt niste mincinosi. Pana si Fabien. Pun pariu ca era scarbit de mine, un hibrid intre om si vrajitor. A petrecut timp cu mine doar ca sa ma duca de nas, sa-mi castige increderea, ca sa ma convinga sa le dau din sangele meu. O iubea defapt pe Victoria. Totul a fost numai o minciuna. Nu puteam avea incredere in nimeni. Nimeni nu ma iubea sau ii pasa de mine, nici persoanele care m-au conceput, si nici macar persoanele pe care le-am cunoscut. Nimeni.
M-am oprit din fuga, si mi-am dat seama ca am ajuns in holul prinipal, in fata scarilor care duceau spre camera mea. Am facut o mica pauza, incercand sa-mi linistesc inima, care ameninta sa-mi sara din piept. Aveam o migrena puternica. Am inceput sa ma uit imprejur, la locul cunsocut. Atunci, am stiut. Nu mai puteam sta aici, nici macar o secunda. Si stiam ce aveam de facut.
Am luat-o cat de repede am putut la fuga, pe scari in sus. Trebuia sa ma grabesc si sa actionez in liniste. Am fugit prin holul intunecat, pana am ajuns la camera mea. Odata intrata inauntru, am dat jos de pe dulap geamantanul albastru in care mi-a adus Tibi lucrurile, si am inceput sa indes niste haine, pantofi, lenjerie, telefonul mobil de la Blake, Ipodul si pe Mr. Pooky inauntru. Le-am trantit pe toata neglijent si in graba, si am inchis geamantanul.
Am facut dupa aceea, cel mai important lucru. Mi-am smuls cristalul primit cadou de la Nina, in copilarie, si l-am varat sub patura. Am indesat si niste perne sub, ca sa para ca se afla cineva acolo. Cristalul acela era ca si un GPS incorporat, cu el, vampirii ar fi stiut mereu unde ma aflu.
Am luat apoi geamantanul in mana, tinandu-l cu greu, deoarece era foarte mare. Nu puteam insa sa risc sa-l trag dupa mine, si sa fac zgomot. Am iesit dupa aceea din camera, mergand cat de repede si fara zgomot am putut, la singura persoana in care mai aveam incredere, si stiam ca ma poate ajuta. Trebuia insa sa am grija sa nu fiu vazut de nimeni cu geamantanul in brate, pe drum.
Am coborat precauta scarile, ajungand in fata intrarii, si facand dreapta, intrand pe o usa micuta. Am mers pe holul stramt si intunecat, pana am ajuns la usa pe care o cautam. Am retinut drumul, din perioada in care eram plictisita si cutreieram castelul. Am rasuflat usurata, deoarece nu am fost vazuta de nimeni, si am inceput sa bat cat de incet am putut in usa, rugandu-ma sa auda. Dupa a cincea bataie, usa s-a deschis, iar un Blake somnoros, fara tricou, a raspuns, frecandu-si ochii.
-Dolli, tu esti? Ce e cu tine aici, la ora asta? S-a inamplat ceva? Intreba acesta, nedumerit.
Mi-am ridicat ochii din pamanat, si am luat geamantanul din spatele meu in brate.
-Dumnezeule, ai plans? Intreba acesta, cuprinzandu-mi fata in mainile sale calde. -Si ce e cu bagajul? Intreba Blake, ingrijorat.
Am inspirat adanc.
-Blake, voi pleca. Chiar acum. Nu mai pot sta aici, am soptit, printre lacrimi.
Acesta mi le-a sters bland, cu degetul mare.
-Sa inteleg ca ai aflat adevarul. Chiar asa de rau e? Ma intreba, trist.
Am dat afirmativ din cap.
-Fugitul nu e o solutie pentru a-ti invinge problemele, stii? Ofta el.
-Stiu. Nu sunt o lasa. Dar daca vreau sa-mi pastrez sanatate mintala, trebuie sa plec de aici urgent. Locul asta si persoanele din el ma distrug, Blake. Nu stiu cat as mai putea rezista pana cedez, am spus, printre lacrimi amare. Nu suportam sa ma vada toti atat de slaba, plangand, dar simteam prea multa durere, nu ma puteam abtine.
-Inteleg, spuse acesta, lipindu-si buzele de fruntea mea. -Daca asta te face fericita....
-Vino cu mine, am soptit, fixandu-l cu privirea.
Acesta expira cu greu aerul, soptind:
-E mai dificil pentru mine, Dolli. Am facut un juramant ca voi fi loial familiei regale, iar daca fug, nu cred ca garzile s-ar sfii sa-mi ucida familia din lumea umana, sopti acesta, cu privirea pierduta.
I-am mangaiat incet obrazul, imbratisandu-l.
-La revedere Blake, sa ai mare grija de tine, iar daca te vei afla vreodata in lumea umana, nu ezita sa ma cauti, i-am soptit, in timp ce ne imbratisam.
-Stai putin Dolli, sopti acesta, intrerupand imbratisarea si disparand cateva momente in camera intunecata. L-am asteptat, nedumerita.
Acesta s-a intors, cu ceva in mana. Mi-a luat palma, si mi-a asezat in ea o suma destul de mare de bani si.....nu mi-a venit sa cred. Un inel negru, ca si cel a lui Tiberiu. Cel de care ai nevoie pentru a patrunde in lumea umana.
L-am privit, socata.
-Nu pot accepta asta, i-am soptit eu.
-Dolli, te rog, ia-le, fa-o pentru mine. Ai nevoie de banii acestia pentru a te sustine, stai linistita, voi mai face rost de ei. Si cat despre inel, e unica ta sansa de scapare in lumea umana, imi spuse acesta sigur pe el. Unul dintre portale este chiar lacul din padure. Mergi fara frica spre el, si vei fi teleportata in dimensiune umana. Nu stiu exact in ce colt al lumii, dar ai bani, si esti fata desteapta, te vei descurca.
I-am zambit. Un zambet adevarat, unul plin de multumire, recunostiinta, si prietenie.
I-am sarit in brate, strangandu-l cat de tare am putut, si plangand:
-Nu stiu cum iti voi putea multumi vreodata pentru tot, Blake. Esti grozav, te iubesc! Am spus emotionata. -Sigur nu vei avea probleme din cauza mea? am intrebat, igrijorata.
-Stai linistita, stiu sa ma descurc. Nu imi vor face nimic, spuse acesta, sarutandu-mi obrazul o ultima data. -Acum du-te, pana nu e prea tarziu, sopti.
L-am privit pentru o ultima data, dupa care mi-am luat geamantanul, indesandu-mi inelul si banii in buzunar. M-am indepartat de el, cu lacrimi in ochi, privindu-l acolo, in tocul usii, o ultima data, incercand sa ii retin fiecare detaliu, deoarece nu stiam cand il voi mai revedea.
Am parcurs inlacrimata holul, pana am ajuns in coridorul pricipal. Stiam ca singura mea sansa de scapare, era cu ajutorul unui mijloc de transport. Aveam nevoie de o masina. Ii multumeam lui Dumnezeu ca mi-am luat carnetul inainte de a fi rapita. Se pare ca va trebui sa imprumut o masina de la Familia Regala.
M-am indrepatat tiptil spre usa de la garaj, si tocmai cand eram pe punctul de a o deschide, o voce m-a intrerupt, iar inima mi-a stat pe loc:
-Dolli? Se auzi vocea ingrijorata, dar calda a lui Fabien.
M-am intors incet, privindu-l rugatoare. Il rugam sa ma lase in pace. Speram sa inteleaga.
Acesta s-a apropiat trist de mine, vrand sa ma ia in brate, dar m-am ferit.
-Nu, te rog, nu ma atinge, am soptit, cu ochii stransi.
Acesta ofta, ranit:
-Imi pare rau Dolli, pentru tot ce s-a intamplat, pentru absolut tot. Chiar acum te cautam, sa vad daca esti in regula...
-Nu mai e nevoie sa ma minti, Fabien. E ok, stiu, te-ai prefacut ca esti dragut cu mine, pentru a-mi castiga increderea si tot odata sangele. E in regula, poti sa incetezi acum, am spus, pregatindu-ma sa plec. Acesta insa m-a prins de mana, oprindu-ma. Am tresarit, privindu-l neintelegatoare.
-Dolli, te rog, nu spune asta. Stii bine ca nu e asa! Nu as incerca sa-mi bat joc de tine niciodata! Ma auzi, niciodata! Striga acesta indurerat la mine, si ideea ca vom fi prinsi a inceput sa ma sperie.
Fabien mi-a luat mana, si mi-a asezat-o peste locul unde se afla inima sa.
-Stiu ca inima mea nu bate, dar daca ar face-o, ar bate pentru tine. Tin la tine, Dolli, mai mult decat crezi. Nu mint. Uita-te in ochii mei, si convinge-te singura, se ruga acesta, privindu-ma.
Si am facut-o. M-am uitat in ochii sai. Si am descoperit exact ceea ce nu voiam. Era sincer, tinea la mine. Acum, plecarea mea urma sa fie si mai grea. Am simtit si mai multe lacrimi siroindu-mi pe obraji. Cat am plans in seara asta, in vreo 2 ore, nu cred ca am mai plans toata viata mea.
-Te cred, Fab, am soptit. -Dar atunci, de ce ai fost astazi atat de distant fata de mine? Am intrebat.
-Nu am facut-o de buna voie, crede-ma. Familia Regala a observat apropierea dintre noi, si m-au rugat sa pastrez distanta, macar la bal, sopti el cu dezgust fata de ceea ce i-a fost cerut.
Acesta m-a imbratisat apoi strans la pieptul sau. L-am imbratisat inapoi, inhalandu-i esenta dulce, ca sa mi-o amintesc mai tarziu, cand voi fi departe.
Am vazut privirea sa, indreptandu-se spre valiza. In ochii sai am putut citi si mai multa durere.
-Atunci te implor Dolli, nu pleca, sopti el, atat de slab.
Am incercat sa-mi tin lacrimile in frau:
-Imi pare rau Fab, trebuie sa fac asta. Daca chiar tii la mine, vei intelege, si ma vei lasa sa plec. Am tot ce imi trebuie, bani, inelul-
Am fost intrerupta de un gest neasteptat, care m-a luat prin surprindere.
Fabien si-a lipit buzele reci de ale mele, sarutandu-ma cu cat de multa pasiune si dorinta putea. In prima secunda, am fost cuprinsa de soc, dar dupa aceea, simtind dragostea pe care o emana, l-am sarutat inapoi, cu aceeasi cantitate de pasiune si dorinta. Sarutul a durat cateva secunde, pana cand Fabien s-a oprit, si mi-a soptit in buze:
-Du-te acum, pana nu te mai las sa pleci. Ai mare grija de tine, voi veni sa te caut cat de curand voi putea, imi sopti acesta, sarutandu-ma din nou, tandru si scurt.
Am zambit in sarutare.
-Ramai cu bine, abia astept sa te revad, am soptit, privindu-l o ultima data si disparand apoi cu bagajul pe usa garajului. Acum chiar trebuia sa ma grabesc si sa ma opresc din plans.
Odata ajunsa inauntru, am privit pierduta la multitudinea de masini. Super, pe care sa o aleg? Aveam nevoie in primul rand, neaparat o masina cu cutie automata, deoarece trebuia sa recunosc cu rusine, eram prea praf pentru cea cu cutie manuala, era imposibil sa conduc doi pas cu ea, fara sa intru intr-un copac. In al doilea rand, avand in vedere faptul ca trebuia sa merg prin padurea neasfaltata, aveam nevoie de o masina mai mare, de teren. Mi-am plimbat privirea asupra masinilor, pana am pus ochii pe cea ideala. Fix ceea ce imi trebuia. Un Land Rover. Perfect.
M-am repezit la ea, tragand de portiera, dar nu s-a clintit. Cacat, am uitat de cheie. Am privit disperata in jur, si am zambit cand ochii mi-au picat pe un panou. Un panou cu chei. Am fugit la el si am ales cheia de care aveam nevoie. M-am dus inapoi la masina, apasand pe butonul cheii, iar spre fericirea mea toate usiile s-au deblocat. Am deschis repede portbagajul, aruncand valiza inauntru, iar dupa, m-am urcat repede la volan. Am rasuflat usurata cand am descoperit ca e automata. Mi-am pus centura, si am introdus cheia in ignitie, auzind sunetul motorului pornind. In acest moment era cel mai frumos sunet din lume pentru mine.
Am calcat pe acceleratie, indreptandu-ma cu viteza spre garaj. Acesta, avand senzori, s-a deschis, permitandu-mi sa ies in noaptea intunecata. Am percurs cu viteza aleea iluminata din fata castelului, dorindu-mi sa scap cat mai repede. Conduceam de vreo 3 minute, cand inima mi-a stat pe loc la ceea ce am vazut. Oh nu, la naiba, am uitat complet de paza. Ce ma voi face acum?
Am franat in fata portilor negre, simtind siroaie de apa curgandu-mi pe spate. Respira Dolli, comportate-te normal, nu le da de banuit.
Am deschis geamul fumuriu, zambind nervos si dand imediat ochii cu un vampir imbracat in uniforma. Era puternic, mare cat o gorila, si trecut de vreo 30 de ani. In spatele sau se aflau altii, care ma priveau curiosi. Acesta isi mijii ochii, privindu-ma cu dubiu. Mi-am inghitit nodul din gat.
-Buna seara domnisoara, te putem ajuta cu ceva? Intreba acesta, politicos. Era clar ca nici nu se gandea sa ma lase sa trec. Dar o va face. Mi-am strans tot curajul posibil.
-Buna seara domnilor. Am fost trimisa de catre, ahm, Familia Regala in dimensiunea umana, pentru a cumpara, ahm...niste mancare, produse alimtentare, stiti voi, am mintit eu, aratandu-le ca dovada inelul negru din buzunar.
Acesta si-a ridicat banuitor spranceana.
-Mancare? Aprovizionarile sunt facute zilnic, sunt sigur ca mai sunt destule alimente in castel, spuse acesta hotarat.
Cacat. Trebuia sa gasesc ceva repede.
-Ahm da, asa este. Dar stiti, am ramas fara ceai...ahm, ceai de fructe de padure. Nu pot dormi fara sa beau unul inainte de culcare, am mintit eu, zambind nervos, sperand sa ma creada.
Acesta ridica din nou o spranceana, indepartandu-se incet.
-Va trebui sa iau legatura cu Familia Regala, sa verific, spuse acesta, scotand un telefon mobil din buzunar.
NUNUNUNUNU, nu pot lasa asta sa se intample.
-Stati! Am strigat, iar acesta s-a oprit, privindu-ma nedumerit.
-Familia Regala este la cina cu Consiliul Vampirilor chiar in acest moment. Nu cred ca este o idee foarte buna sa ii deranjati, dar daca vreti sa suportati consecintele, faceti cum vreti, am raspuns, prefacandu-ma ca imi verific plictisita unghiile.
I-am vazut pe gardieni schimband repede priviri intre el, iar cel care a vorbit cu mine, striga:
-Deschide-ti portile!
Am simtit un zambet imens conturandu-mi fata in acel moment. Nu imi venea sa cred, am scapat!
Portiile mari s-au deschis, iar fara sa ezit, am calcat acceleratia si am gonit afara din imprejurimile castelului. Nu puteam sa cred ca am reusit, ca a fost atat de simplu.
Am virat la dreapta, iar apoi am parasit drumul, intrand cu grija pe o carare din padure. Trebuia sa ma grabesc, cine stie daca Familia Regala a observat sau nu ca lipsesc
Am condus vreo 10 minute pe carare, in directia in care credeam ca se afla lacul. Cand am vazut ca inca nu am ajuns, ganduri negre au inceput sa-mi invadeze mintea. Daca m-am ratacit? Daca raman blocata aici? Daca ma vor prinde?
Dar exact atunci, am vazut ceva. Inima mi-a sarit de fericire. In fata mea era...lacul! Da, am reusit!
Am franat o secunda, ca sa-mi pun inelul pe deget. Am tras apoi o gura mare de aer, incolacindu-mi mainile in jurul volanului. Acum era momentul. Trebuia sa o fac.
Am apasat fara frica, cu cata putere am putut pe acceleratie, si masina a pornit cu viteza spre lac. Eram doar la cateva secunde de el. Aste e, ori mor, ori ajung in lumea mea.
Am inchis strans ochii atunci cand masina a plonjat in lac, iar cand i-am deschis la loc.....nu mi-a venit sa cred.
Eram pe o autostrada. O autostrada luminata, plina cu alte masini cu oameni inauntrul lor. Asta a fost, am facut-o, am reusit! Sunt din nou in lumea mea! Zambeam singura, si simteam cum inima imi era plina de bucurie.
Libertate. Eram libera. Pentru moment...
-